3,194 matches
-
conține interesante sugestii interpretative, însă partea cea mai rezistentă se referă la anii lugojeni ai poetului (1924-1926) și la raporturile lui cu familia Bredicenilor. Ceva din lirica lui B. pătrunde și în cele două romane istorice, cu deosebire în Fericita jale a Cumbriei (1979), unde intrarea în narațiune e prefațată de familiarizarea cu „spiritus loci”: muntele, entitate emblematică a eroului, Eftimie Murgu. Prima parte îl evocă în ipostază de revoluționar și tribun al românilor bănățeni, cea de-a doua în relațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
scrierile despre Horea. SCRIERI: Candelabre albastre, Timișoara, 1936; Flori de piatră, Timișoara, 1940; Elogiul simplității, București, 1967; Blaga în marea trecere, București, 1970; Iancu și Pajura. Capul din fântână, Reșița, 1972; Avram Iancu, București, 1972; Arhitectura gândului, Cluj, 1977; Fericita jale a Cumbriei, Timișoara, 1979; Focul rece, Timișoara, 1982; Lebăda solară, București, 1984. Repere bibliografice: I. Jivi-Bănățeanu, Tânărul poet Pavel Bellu, „Luceafărul”, 1936, 11; E. Secoșan, „Candelabre albastre” de Pavel Bellu, „Reșița”, 1937, 40; M. Georgescu, „Flori de piatră”, VS, 1940
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
bun. în noapte de priveghi de dinaintea zilei în care trebuie să aibă loc înmormântarea, morților care nu au trecut de 45 de ani, un grup de femei bocitoare cântă la fereastra camerei în care se află mortul, o melodie de jale, cîntecul specific satului nostru, Cocoșdaiul, pe un text ce povestește despre viața, aventurile, suferințele celui dus, făcându-se referiri la durerea pe care o lasă în urmă în inimile celor care l-au iubit și care îl regretă : Cântă, cântă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
cînd dă frunza de curechi, se poate întrebuința și aceasta. Oftică. Hrean amestecat cu miere de stup se unge pe pâine și se mănâncă pe săturate. Iarba codrului, fiartă cu miere, două lingurițe pe zi. Se bea trei fire de Jale într-o jumătate de litru de apă îndulcită. Murele fierte în untură, ceaiul de nalbă, coada șoricelului culeasă înainte de Sfântul Gheorghe fiartă înăbușit cu untură de vită, băută de trei ori pe zi, încă pot învinge oftica. Opăreală. Se unge
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
pentru recolta anului viitor. CAPITOLUL IV Ciocârliile satului Motto: ...Și să cânți un cântec, Laie, Cum se cântă-n sat la noi, Când se tânguie ciobanul După turma lui de oi. Și să povestească struna, Înălțimilor albastre Vremea lungă, câtă jale, Scris-a-n sufletele noastre. Ni s-ar stinge-atunci necazul Ce de mult se petrecea ; Între stelele de pază Am avea și noi o stea ! (după Octavian Goga) Din totdeauna la Cârțișoara s-a cântat. S-a cântat de dragoste
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Statele Unite, s-au cântat cântece de voie bună atunci când mirii mergeau la biserică să se lege definitiv și irevocabil pentru întreaga lor viața, au cântat bandele la petreceri și la jocuri în sărbători, s-au cântat bocete și cântece de jale, atunci când cineva din sânul familiei părăsea satul ca să treacă sub glia reavănă a cimitirului din Streza sau din Oprea, fie că-i venise, fie că nu-i venise sorocul. Și-apoi, la noi în Cârțișoara nu a cântat și nu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
și de ispravă. Născută în 1921, Silvia Grovu, pe care lumea o știe de Lonoaica, se află azi pe pat de suferință, pierzând vederea înainte de a-și fi terminat misiunea ei nobilă pe acest pământ. Neîntrecută în creația cântecului de jale, a bocetului la morți, acest suflet sensibil, rapsod desăvârșit, a fost adusă pe lume ca să cânte muncind și să muncească doinind. Și-a închinat versul tuturor celor pe care i a cunoscut și i a iubit, melodiile ei făcând și
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
respirația. Niciodată nu vom ști câte destine a distorsionat plecarea înainte de vreme a atâtor tineri eroi câți am avut de înșirat în această fascinantă istorie a satului. Niciodată nu vom ști căt de abundent a fost șuvoiul de lacrimi de jale ce s-au revărsat din ochii secați de obidă și de dor ai văduvelor, iubitelor, surorilor și mai ales ai mamelor îndoliate, ale celor, ale căror nume l-am mai evocat odată, acum, aci în modesta noastră lucrare. Și să
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
X Lacrima înstrăinării Motto: Dac-aveam noroc și eu Eram azi în satul meu. Dac-aveam parte de bine Eram azi în sat la mine Între neamuri și vecini. Nu pribeag printre străini ! Și nu pot zice la nime Câtă jale port în mine. Ci eu singur sunt de vină Că umblu-n țară străină ! D. Sgură, Cincinnati Ohio) E lucru îndeobște cunoscut că nimeni nu-și părăsește casa părintească de prea mult bine. Numai necazul și obida îl pune pe
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Toți cei 16 copii s-au risipit prin Dobrogea și Muntenia. Avacum, Vasile, Ion și Nicolae s-au stabilit în Prahova, pe la Câmpina. De acea tatăl lor la moment de petrecere, dacă lua un păhărel «peste», cânta un cântec de jale, numai al lui :«Săraci copilașii mei/ Am umplut lumea cu ei !» Giurca Vasilefrate cu Avacum și Alexandru, dus în Dobrogea la 1880. Toader Costea de lângă Damaschin Banciu, dus la Caramurat, pe la 1880. Marina Banciu de pe curtea lui Crișan Banciu, dusă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
de dragostea celor de acasă și de farmecul plaiurilor natale, trec uneori luni de zile și el nu întâlnește în drumurile lui suflet de om. Singurii săi tovarăși sunt câinii și fluierul prin care-și varsă tot amarul și toată jalea înstrăinării. «Să pasc oile pe munte, numai trei mii și cinci sute Turma-i mare, oi sunt multe, locu-i berc, pustiu și munte ; Plouă, ninge vântu-bate, eu sunt tot cu pușca-n spate. Doamne, cât am ciobănit, oi cu pușca
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
lacrimă”, tresaltă porniri de „voluptate”. Iubirea îi inspiră trubadurului reverii de „cioplitor de stele”, îi dăruiește „fiorul unei clipe” de vrajă în plimbările sub „clar de lună”, dar tot ea îl supune la „tortura” îndoielilor și a geloziei, urmate de jalea „despărțirii”. Sunt trăiri ce induc, pe alocuri, o cadență de romanță („Iubita mea, îți mai aduci aminte?”). Înduioșări, tânjiri, efuziuni, toate exprimă o stare emoțională ce se sustrage rigorilor lirismului imperturbabil, izvorând din ceea ce poetul însuși numește „inima mea caldă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
didacticism, este decepționismul, de sorginte livrescă, dar ținând probabil și de o predispoziție temperamentală. Cuvinte mari, ca „soarta”, „fericirea”, „viața și moartea”, „dreptatea”, revin în versurile sale, de tentă meditativă, poetul mărturisindu-și tristețea în fața curgerii de neoprit a timpului, jalea pentru tinerețea apusă, teama de moarte, dar și resemnarea dinaintea providenței. S., care își dedică volumul „patrioților” vremii, aduce un prinos de dragoste pământului Moldovei (Moldova). Totul e spus în stihuri simple, cam naive, prin care se obțin uneori (Obșteasca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289492_a_290821]
-
de spus despre pensionare, ai ieșit la pensie, ai mai fost la București și altele mai mărunte. Azi, aici la Focșani, e o zi însorită și frumoasă, se văd copiii într-un părculeț, jucându-se și, parcă tare mi-i jale când mă gândesc la distanța dintre vârstele lor și a mea, la câte am petrecut în viața mea, de când eram ca ei. Dar parcă mă simt un fel de erou că am supraviețuit războiului și altor necazuri. Doresc mult să
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
rușilor fugari, mongolii au mers până la Novgorodul Sviatopole, de pe Nipru, mai jos de Kiev. Letopisețul din Novgorod scrie clar: „A pierit atunci mulțime fără număr de oameni și se puteau auzi prin toate cetățiile și satele suspine și tânguiri și jale... Tătarii însă au făcut calea întoarsă de la fluviul Nipru. Și nu știm nici de unde au venit și nici încotro au plecat”. Lipsa unor mențiuni directe despre participarea românilor la această bătălie se datorează faptului că ei, fiind sub dominația cumanilor
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
din Brașov, precizează că invazia s-a făcut mai întâi împotriva geților și dacilor. După aceea, invadatorii au intrat în Ungaria, unde, exterminând toată populația, au stăpânit Panonia trei ani de zile. Confruntând știrile date de Rogerius, în Cântecul de Jale, cu alte izvoare contemporane, se poate constata că cronicele maghiare au lacune mai serioase, privind situația din anii 1241-1242, decât cele germane. Din mărturia lui Rogerius, știm că oștile mongole ale lui Cadan și Budjek, care au făcut joncțiunea la
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
ale gorniștilor, trec la alte melodii. La un chef în cazarmă, ei pun să le cânte un recrut țigan, lăutar în viața civilă, care imită cobza cu o baionetă. Moș Teacă însuși, deplasat pe graniță la Kadikioi, ascultă cântecele de jale turcești ale unei Fatmé, vivandieră de vârsta a treia. Pe front, Ștefan Gheorghidiu ascultă cântece populare care îi ațâță dorul și neliniștea față de soția infidelă. Între liră și spadă există certe afinități. La I.L. Caragiale, Locotenent Mișu de la „itendență” interpretează
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Rebreanu este un muzicant profesionist și porecla îi vine de la instrumentul de suflat cu care se produce. Muzică „ușoară”, de mahala, se face din belșug în Groapa Cuțaridei, imortalizată de Eugen Barbu. Romancierul reproduce versuri numeroase de iubire, dor și jale (La șalul cel negru, pângeam în tăcere). Versurile narează faptele eroilor care le ascultă, hoți și dezertori (Am fugit de la armată/pentru-n puișor de fată). Aceștia se identifică până la plâns cu personajele cântecelor. Studentul mutat în mahala, Pricopie, are
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
către fiul plecat departe, de la fecior către părinții lui, și unul și ceilalți fiind la fel de îndurerați că nu le stă în putere să stăvilească ruinarea obștii hărțuite, între etnii vrăjmașe, acolo, în Balcani. Nu pot fi uitate nici poemele de „jale” ale lui C., cele în care deplânge sfâșietor ruina consângenilor lui din Pind, spectacolul satelor aromânești, părăsite mai cu seamă din cauza prigoanei la care a fost supusă populația de către turci în vremuri mai vechi, dar și de națiunile creștine, după ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285983_a_287312]
-
în mod deosebit este din această perspectivă poemul Fudzi haraua di la noi [S-a dus bucuria de la noi...], care în transpunere liberă sună astfel: „Nu mai sunt bucurii pe la noi / Și ni s-a stins până și zâmbetul! E jale-n lumea noastră de la oi,/ Și e tristețe-n casele noastre!... În munți, prin văi, cântecul piere,/ și piere și prin sate... / și sunt de-acuma veri la rând,/ de când doar plâns și dor se-aud...”. Se percep aici ecouri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285983_a_287312]
-
mă culc. Mâine sau poimâine mă ocup de permutări și răspoimâine până-n prânz mă prezint cu ele. E bine așa? Foarte bine, spuse bătrânul, dând din cap fericit. Ai grijă să-ți respecți promisiunea. Dacă nu ajungi până-n prânz, e jale mare. — Am înțeles. — Și fii atent ca nu cumva să-ți fure cineva datele sau să vadă lista aceea. Dacă se-ntâmplă așa ceva, o încurcăm amândoi. Stați liniștit, am fost foarte bine instruiți în sensul ăsta și știu ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ani în urmă, citisem într-un roman științifico-fantastic că în foarte scurt timp lumea se va îngropa în propriile ei gunoaie, în propriile ei ruine. Afirmația era valabilă pentru cum arăta apartamentul meu în momentul de față. Pe jos, o jale de neimaginat: îmbrăcăminte sfâșiată, televizorul și videoul făcute bucăți, ghivece de flori sparte, lampadarul rupt, casete și discuri călcate-n picioare, sosul de roșii dezghețat, cablul microfonului rupt, lenjeria de corp plină de noroi și de tot felul de pete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cazul celor care spală geamurile clădirilor înalte fără să fie asigurați în vreun un fel. Atâta vreme cât urci fără să te gândești la nimic, e în ordine, dar când începi să realizezi cât ai urcat și te mai și oprești, e jale. Am mai întors o dată capul și am ridicat privirile. Fata încă mai urca. Mi-am dat seama după cum i se mișca lanterna. Numai că ajunsese mult mai sus decât înainte. Distanța dintre noi se mărise considerabil. Chiar că era bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pot găti... — Știu, zise ea. — Știi? — Da, am făcut puțină ordine acolo. Nu-ți place? — Tu ai făcut curățenie? — Da, am trecut pe la tine azi dimineață să-ți duc o carte. Ușa era scoasă din țâțâni, pe jos era o jale de nedescris... așa că m-am apucat și-am strâns. Am întârziat eu puțin de la serviciu, dar mă simțeam datoare pentru cina aceea splendidă. Te deranjează că am făcut puțină ordine? — Nu, deloc. Îți mulțumesc din tot sufletul. — Vii să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de siguranță, iar camerele de televiziune se dovediseră inutile. Existau atât de mulți dușmani fără chip - și din interior, și din exterior - încât nimeni nu mai era sigur împotriva cui luptam sau de ce. Orașele se transformaseră într-un loc al jalei îndoliate, unde viața de zi cu zi era brusc întreruptă de prăbușirea unor baraje de sticlă și oțel și piatră, iar durerea care atingea proporții inimaginabile strivea comunitățile cu o persistență tot mai susținută, reaprinsă de fotocopiile pătate, zdrențuite, ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]