3,106 matches
-
un preot ține o slujbă într-o piață publică sau că un învățător își ține cursul într-un bar; sînt locuri nelegitime pentru acest gen discursiv. Din această cauză, orice transgresare este semnificativă: în primul exemplu, poate fi vorba de legitimarea unui spațiu nelegitim (care arată că Biserica trebuie să se deschidă lumii); în al doilea poate fi vorba de un protest față de lipsa de spații de predare. Noțiunile de "moment" și de "loc" de enunțare cerute de către un gen discursiv
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
putea fi o scrisoare o "gîndire în comun"? Dificultatea nu este rezolvată practic decît de mișcarea textului, de dinamica lecturii. Observăm că a enunța nu înseamnă numai a avansa niște idei, ci și a încerca o punere în scenă, o legitimare a cadrului enunțării. 8 ETHOSUL Am prezentat enunțurile ca fiind produsul unei enunțări care implică o scenă. Dar aceasta nu este suficient: orice vorbire vine de la un enunțiator real; chiar și scris, un text este transportat de o voce, cea
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
Această luare în considerare a ethosului ne permite din nou să ne îndepărtăm de o concepție a discursului în care "conținuturile" enunțurilor ar fi independente de scena de enunțare care le întreține. De fapt nu putem disocia organizarea conținuturilor și legitimarea scenei de vorbire. Întruchiparea Vorbim de întruchipare pentru a desemna acțiunea ethosului asupra co-enunțiatorului. Jucîndu-ne cu etimologia putem să utilizăm această "întruchipare" în trei registre indisociabile: - enunțarea determină co-enunțiatorul să-i confere un ethos garantului său, ea îi dă un
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
și postulează "esențialitatea funcției metaforice pentru constituirea discursivă a limbajului în general"400. Pe de altă parte, Blaga se relevă a fi un pionier și în "definirea teoretică a unei funcții metaforice radical diferită de cea a limbajului", precum și în "legitimarea acesteia ca ipostază "nucleară" a creației spirituale în toate manifestările ei (artistice, mitologic-religioase, filozofic-metafizice și "constructiv"-științifice)", ca funcție "menită să contribuie la instaurarea unui alt mod de a fi al omului în univers"401. Prin aceste intuiții, poetul și
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
multe discipline teoretice, în primul rând de către sociologie, sub diversele sale înfățișări, de științele politice și, în cele din urmă, de istoriografie. Pe de altă parte, se poate regăsi o intenție pragmatică și militantă. Aceasta era interesată a discuta asupra legitimării (sau a deligitimării) anumitor categorii sociale și politice, dar și de reconstrucția unui limbaj al ierarhiei și al autorității în interiorul noii societăți postcomuniste". 2 Ibidem, p. 79. 3 Ibidem, p. 77: "Echivocă este sintagma elite culturale sau intelectuale, întrucât se
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a tovarășilor săi - în nici un caz majoritatea, așa ceva nu s-a pomenit pe lume - sînt însuflețiți de o credință sinceră în el și în cauza sa. Dar această credință, chiar dacă e subiectiv sinceră, nu este, în majoritatea cazurilor, decît o "legitimare" a setei de răzbunare, de putere, de pradă și profit; în privința asta nu ne putem lăsa înșelați, fiindcă nici interpretarea materialistă a istoriei nu este o trăsură în care te urci cînd vrei și nu se oprește în fața exponenților revoluției
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
1. Prima instaurare / 117 2. Tranziția / 123 3. Instaurarea democratică: dimensiunile schimbării / 126 4. Instaurarea democratică: factori explicativi / 133 5. Există o teorie a tranziției sau a instaurării? / 139 Capitolul 5. Între consolidare și criză / 147 1. Definiție / 147 2. Legitimarea / 149 3. "Ancorele" consolidării / 156 4. Analiza empirică: Europa de Sud / 163 5. Dezancorare și criză / 176 6. "Exportarea" teoriei "ancorării"? / 183 7. Concluzie / 192 Capitolul 6. În căutare de explicații / 195 1. Întrebările / 195 2. Cum se explică prima
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
toți ceilalți - de exemplu, agricultori sau muncitori (anterior mai mult sau mai puțin activi politic), prin intermediul partidelor sau sindicatelor de clasă. Marginalizarea politică este atinsă datorită combinației dintre represiunea polițienească și folosirea aparatului ideologic adoptat de elitele regimului pentru propria legitimare. Mai ales când urmează unui regim democratic, instaurarea unui regim nedemocratic poate fi rezultatul unei coaliții "împotriva a ceva", decât "pentru ceva", adică o coaliție "negativă". În schimb, o asemenea coaliție poate fi mai omogenă decât cea democratică: chiar dacă nu
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
oligarhice ale proprietarilor de pământuri, grupuri de antreprenori, burghezia comercială); eventual, liderul se relaționează și cu alți actori. Cu privire la sprijinul ideologic, bazat pe convingerile regimului, nu este suficientă stabilirea gradului de ideologizare. Este indispensabil să fie înțelese valorile care servesc legitimarea regimului (tradiționale, moderne etc.). În privința mobilizării, cuantumul mobilizării "de sus" (și posibila sa instituționalizare) este aspectul cel mai important, fiind oportună relaționarea lui cu cele trei aspecte mai sus menționate. Reprezentarea liderilor și participarea vor fi controlate și limitate (cazul
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
unic sau hegemonic, care poate astfel să conviețuiască cu alte partide mici, fără a exista o competiție efectivă. Diferențele stau în origini, în contextele culturale și socio-economice și în ideologiile-mentalități care inspiră și conduc actiunea guvernanților și fundamentează formele de legitimare a acestor regimuri. Primul model este cel al regimului naționalist de mobilizare, născut din lupta pentru independență națională condusă de o elită locală, cel mai adesea de un lider carismatic care face din partid vehiculul unei mobilizări "de jos" ce
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
cu totul nou, privitor la regimurile de mobilizare. Dacă în modelele descrise mai sus, principala structură de mobilizare rămâne partidul, dacă, în unele regimuri militare sau birocratico-militare (cum sunt Libia, Sudan și Pakistan) religia musulmană constituie un aspect important pentru legitimarea regimului sau pentru baza normativă politică cea mai relevantă, regimul instaurat în Iran este un fenomen cu totul nou. Este de studiat pentru că, fără dubiu, el configurează un regim de mobilizare creat inițial de un lider carismatic, Khomeini. Spre deosebire de alte
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
servesc la integrarea, politizarea, controlarea, stimularea participării întregii societăți civile), și, de asemenea, a subordonării complete a altor posibili actori (militari, birocrație, Biserică). Partidul unic ocupă deci o poziție centrală și determinantă; b) prezența unei ideologii, clar definite care vizează legitimarea și menținerea regimului, dând conținut "de mobilizare" acelorași politici de fond; c) prezența unei mobilizări, continuu susținută de ideologie și de organizațiile politice și sindicale (toate acestea fiind subordonate partidului); d) existența unui mic grup sau a unui lider la
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ar trebui introdusă o categorie de regimuri care se situează la granița dintre totalitarism și autoritarism. 4. Regimuri tradiționale În anumite zone, de exemplu în Orientul Mijlociu, există situații (Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite), care se încadrează în acest model. Baza lor de legitimare se înțelege bine dacă ne gândim la patriotismul despre care vorbește Weber, la rolul unor instituții (cum este monarhia) sau la sintagma regim sultanist, adoptată de Linz și Stepan [1996]. Este vorba, deci, de regimuri bazate pe puterea personală a
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în cazul în care noii guvernanți ocupau poziții de autoritate în vechiul regim. În același timp cu formarea și preluarea efectivă a structurilor menționate, noii guvernanți purced, în unele regimuri, la crearea unor structuri noi. Este vorba de structurile de legitimare (organe a căror activitate principală este controlul comunității politice și asigurarea legitimității regimului, acțiuni prin care, printre altele, se limitează posibilitatea recurgerii la represiune. Structurile în discuție sunt (în principal) partidele unice și sindicatele, la care se poate adauga o
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
regim. Dacă se au în vedere organizațiile create în momentul instaurării, în faza consolidării problema constă în a le face funcționale prin atribuirea rolurilor pe care trebuie să le îndeplinească. Care sunt principalele modalități prin care astfel de structuri de legitimare încearcă să-și dobândească propria legitimitate? Înainte de toate, prin procesele de socializare care se adresează noilor generații și procesele de resocializare care implică generațiile aparținând vechiului regim. Aceste două procese sunt direcționate (chiar și prin intermediul mass-media) către realizarea, în raportul
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
legitimitate, ci, mai degrabă, o acțiune de neutralizare a celor care se opun regimului. Spre deosebire de mobilizare, care se adresează întregii comunități politice, cu precădere tinerilor și membrilor indiferenți, demobilizarea se adresează în principal oponenților. Mobilizarea este condusă de structurile de legitimare, iar demobilizarea de structurile coercitive deschise. Cele două procese nu sunt imcompatibile, pentru că, ambele, asigură trecerea - deși cu mijloace diferite - către consolidare: unde nu este eficientă persuasiunea care caracterizează mobilizarea, intervine amenințarea sau uzul forței (care caracterizează demobilizarea). Pe lângă demobilizarea
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
obiectivelor stabilite inițial de către regim). De aici apare recursul la demobilizare care, în cazul acesta, ca și în cel precedent, prezintă o componentă puternic coercitivă. Anumite structuri politice, create sau transformate de guvernanții autoritari, joacă, în principiu, un rol de legitimare, o activitate în acest sens putând fi desfășurată și de alte structuri, în special biserica și organizațiile colaterale. Hermet (1973: 467-468) a analizat în detaliu poziția organizațiilor religioase în regimurile autoritare. Acestea pot avea un rol dominant, dominat sau prioritar
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
un rol dominant, dominat sau prioritar. Biserica poate fi, de asemenea, unul dintre actorii principali ai coaliției dominante din cadrul regimului. În situația de față, în faza de consolidare, prin organele și organizațiile sale colaterale, ea îndeplinește nu doar funcții de legitimare politică generală. Tocmai pentru că biserica e unică, structura socială pe care guvernanții autoritari nu vor sau nu o pot distruge dobândește o relevanță politică deosebită, politicienii fiind dispuși să facă concesii pentru a-i câștiga sprijinul. Instaurarea și prima fază
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
întrezărească deja actorii care stau în spatele lui. În multe cazuri, exigența controlului arenei coercitive face din armata și/sau din grupările paramilitare existente pioni principali. Chiar și biserica e frecvent un actor central în jocul politic autoritar. Alte structuri de legitimare, ca partidele sau sindicatele, pot dobândi un rol autonom. Huntington și Moore (vezi 1970: 29-30) scot în relief felul în care interesele partidului unic pot deveni, după instaurare, odată cu progresul consolidării, diverse, contrastante față de cele ale guvernanților. De altfel, în timp ce
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
politici, protagoniștii etapei, și actorii sociali (din cauza existenței unei minore polarizări sociale). În acestă situație, în timpul întregii perioadei de consolidare, actorii politici vor incerca să depășească aceste incertitudini și această fluiditate în relațiile cu actorii sociali, fie prin intermediul structurilor de legitimare, fie prin deciziile mai sus menționate sau prin alte decizii care vor fi dezbătute în continuare. Celălalt proces - mai important pentru progresul regimului - are în vedere deciziile a căror intenție este creșterea unității coaliției aflate la baza regimului. Consolidarea depinde
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
o putere mai mică și, în consecință, este mai dependent de condiționările externe. O modalitate destul de sigură de evaluare a succesului guvernanților în ceea ce privește ducerea la bun sfârșit a consolidării este observarea tipului, amplitudinii și intensității opoziției prezente după ce procesele de legitimare au funcționat o anumită perioadă (Linz, 1993). La sfârșitul perioadei de consolidare, tuturor oponenților ireductibili ai regimului (cu atât mai numeroși cu cât a fost mai restransă activitatea și/sau capacitatea represivă) li se adaugă (eventual) cei ce au ieșit
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
anumite interese din interiorul lor. Ulterior, acestea din urmă slăbesc și fac ambigue pacturile inițiale, iar între actorii instituționali - armata, în particular - există diferențe în ceea ce privește politicile fundamentale. Procesul aceasta este mai fezabil atunci când, pentru un regim, este dificilă realizarea unei legitimări autonome de masă din cauza faptului ca grupurile sociale ale clasei de mijloc și ale muncitorilor au o organizare proprie și au experimentat deja o participare politică de natură democratică. În acest caz, conducătorii autoritari pot avea doar o legitimitate pseudo-democratică
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
al egalității cetățenilor, se schimbă echilibrul de putere, se pun în mișcare noi procese politice. Apar astfel rezultate diferite (chiar foarte diferite) față de intențiile promotorilor. La toate acestea se poate adăuga că acordul, chiar implicit, asigură, mai presus de toate, legitimarea unor poziții politice (și ideologice) diferite. Este modul prin care se obțin acele "garanții reciproce" despre care vorbește Dahl [1970] și care se află în centrul compromisului democratic [a se vedea, de asemenea, Palmer, 1978]. Acordul care se stabilește, în
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
spre grupuri, sau, într-un sens larg, spre societatea civilă: partidele politice sunt ințelese ca instituții publice care canalizează cererea politică ce vine din partea societății, ghidând-o sau chiar controlând-o. Prin urmare, cele două dimensiuni principale ale procesului sunt, legitimarea și ancorarea. 2. Legitimarea Legitimarea este procesul prin care se dezvolta legitimitatea, adică un set de atitudini pozitive față de instituțiile democratice care sunt considerate cele mai adecvate pentru a guverna țara32. Cu alte cuvinte, este atinsă legitimitatea atunci când, în rândul
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
un sens larg, spre societatea civilă: partidele politice sunt ințelese ca instituții publice care canalizează cererea politică ce vine din partea societății, ghidând-o sau chiar controlând-o. Prin urmare, cele două dimensiuni principale ale procesului sunt, legitimarea și ancorarea. 2. Legitimarea Legitimarea este procesul prin care se dezvolta legitimitatea, adică un set de atitudini pozitive față de instituțiile democratice care sunt considerate cele mai adecvate pentru a guverna țara32. Cu alte cuvinte, este atinsă legitimitatea atunci când, în rândul cetățenilor, este răspândită convingerea
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]