1,980 matches
-
inovație? Se poate, oare, delimita o plajă de acțiune mărginită, într-o parte, de plagiat, în cealaltă de o dimensiune creativă suficient de importantă ca să nu mai fie automată trimiterea la opera originară? Și dacă s-ar întîmpla ca timpul linear să dispară din istoria omenirii, sau dacă un trickster s-ar amuza să încurce datele, cine ar mai fi în stare să reconstituie începutul, să identifice fără greș sursa de inspirație? Urmărind, să spunem, evoluția unui ciocan din epoca de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fapt, nu a fost niciodată vorba de doi gemeni... ci de un singur personaj, că acel "noi" desemna un "eu"). Aluziile și frazele echivoce abundă, copiii, epocile, locurile se amestecă rupînd orice armonie livrescă sau pact interpretativ, descurajînd orice lectură lineară și monocordă. Ajungem aproape de graniță. Îi spunem Tatei să se întindă în spatele copacului cel înalt și să nu se miște. În curînd, la cîțiva metri de noi, trece o patrulă de doi bărbați. Îi auzim vorbind: Mă întreb ce potol
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne apropia de sensul realității este de a accepta o viziune nu binară, așa cum o cere logica clasică, ci ternară și multiplă, ideea de "niveluri de realitate" fiind indispensabilă perceperii unui fenomen atît de complex. Deci nu într-o derulare lineară putem vorbi de o eventuală "evoluție" a scriiturii cioraniene, ci situîndu-ne pe niveluri distincte. În logica obișnuită, axele sintagmatică și paradigmatică nu ar putea funcționa în juxtapunere, iar în fața unei mulțimi de opțiuni, alegerea este obligatorie : nu poți traversa strada
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Ele nu au decât cincizeci la sută din indemnizația pe care o primea soțul lor când era în viață”, nu aduce decât o informație redundantă. Regula de repetiție: pentru ca un discurs să fie coerent, trebuie să conțină în dezvoltarea sa lineară niște elemente recurente. De exemplu, “Alina a cumpărat de curând o casă. Această casă are stil.” Regula de noncontradicție: pentru ca o secvență discursivă să fie coerentă, trebuie ca dezvoltarea sa să nu introducă nici o propoziție care să contrazică un conținut
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
mai specific, despre conectivitatea compatibilă sau noncontradictorie a conținuturilor propoziționale și valorilor de adevăr a enunțurilor componente. Ne interesează consistența sau inconsistența unei mulțimi de enunțuri doar atunci când acestea sunt conexate și interedependente, și nu atunci când deși ele sunt înșiruite linear, nu au de fapt nici o legătură gramaticală, tematică sau de altă natură. Astfel spus, într-o situație de comunicare, ne interesează consistența sau inconsistența unei secvența discursive, adică a unui șir de enunțuri bine formate sau conexate, coezive, coerente din
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prietini, O să-mi zâmbească iar. În folclorul lui Eminescu e o complexă îmbinare de mitologie populară și filozofie a nimicului într-o formă ce pare lineară, dar care e de o savantă împletitură. Piesa rară e cântecul cutărei fete din Călin nebunul, o bocire țărănească de singurătate, fiindcă fata se află în codri în puterea zmeului. Ritmica de descântec evocă o jale cosmică, frica omului singur
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și atinge senzaționalul în episoadele privind manoperele unui contrabandist și erotica misterioasă a femeii sale Niculina. Romanul e condus cu foarte multă abilitate sub raportul enigmei sufletești a Niculinii, excitând curiozitatea cea mai acută de a afla atitudinea ei presupusă, lineară. Este de mirare câtă mișcare epică poate rezulta din date atât de puține. Așezați pe malul unei ape în fața unui imperiu imens, tăcut, câțiva bărbați înfrigurați de dorința erotică fac expediții nocturne, pândesc taine bănuite, realizează într-un cuvânt toate
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și roșii trece pe uliți pline de rufe albe. Ca și Th. Gautier, Adrian Maniu e un artist plastic refulat care se consolează în poezie. Ca pictor în cuvinte el e însetat de aurărie, de colori focoase și de hieratism linear (stil de icoană). În Salomea, poem cu teribilități, ne întîmpină miniul: Să vie Salomea Ca un șarpe, tîrîndu-se spre strachina cu lapte, Cu ochi de aur în aurii inele, Cu pleoape de cerneală, Cu tâmplele înrămurite de vine verzi ca
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
instituții și actori cu resurse, proiecte și legitimități diferite; procese, interacțiuni și relații care au anumite configurații și un anumit impact social"4. Un alt model comunicațional de referință este cel elaborat de H. Lasswell 5, în 1948, un model linear care surprinde însă specificul comunicării de masă. Pornind de la o suită de întrebări: Who?, Says What?, In wich channel?, To Whom? and With What effect?, H.Lasswell susține că pentru înțelegerea comunicării se impune luarea în considerare a fiecăruia dintre
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la un univers simbolic familiar receptorului. Pornind de la acest univers, participanții la actul comunicării politice își reconsideră constant atitudinile, argumentele, limbajul. Dincolo de deschiderile și limitele pe care le înregistrează un model sau altul de reprezentare a procesului de comunicare (abordarea lineară/ deterministă/ cauzală a modelului informațional al comunicării sau accentuarea dimensiunii psihologizante în cazul modelului constructivist), subliniem operaționalitatea unor scheme de reprezentare în evidențierea specificului unui act de comunicare. Din această perspectivă, comunicarea politică se definește prin existența a două axe
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de progres. Din moment ce sensul modernității este dat de experimentarea progresului prin intermediul modernizării, scrierile pe această temă au prezentat tendința de a supraevalua temporalitatea, procesul devenirii, mai degrabă decât existența în spațiu și timp"104 (s. a.). Astfel, temporalitatea modernă este cronometrică, lineară, istorică și ireversibilă, deși se vrea a fi mereu contemporană, actuală, conturată într-un prezent continuu și într-o simultaneitate mondială. Anthony Giddens discută despre o ruptură a spațiului de timp o dată cu apariția modernității, în timp ce David Harvey adâncește tema compresiei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dimpotrivă, perioada care se vrea încheiată este subpoziționată, devalorizată, negată, în timp ce următoarea este privită în sens "eliberator" și pozitiv. Alți critici ai fenomenului se distanțează de interpretarea lui "post-" în termeni de posterioritate temporală (postmodernismul respingând de altfel ideea timpului linear) și se concentrează pe ideea de consecință logică, ce susține că într-un anumit înțeles, postmodernismul derivă sau rezultă din modernism mai mult decât ar fi o perioadă care îi succede. În această înțelegere, postmodernismul împărtășește mai multe caracteristici cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
situație se recunoaște în stilul arhitecturii postmoderne, care recurge des la bricolaj, la "citări" din epoci sau stiluri anterioare. Aici "post-" introduce sensul succesiunii, al diacroniei, indicând "ceva asemănător unei conversiuni: o nouă direcție după cea precedentă"156, în timp ce cronologia lineară este o idee tipic modernă (Lyotard afirmând în numeroase rânduri că nu aceasta trebuie să fie interpretarea postmodernismului, în termeni periodizatori). A doua notă vede în "post-" o despărțire de principiul progresului general al umanității, simbolul eșecului proiectului modern fiind
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se impune o demarcație între ceea ce tel-quel-iștii numesc scriitură textuală (caracterizată ca "rețea literală cu mai multe dimensiuni, ca șiruri de generări și transformări reciproce, sume vide de distrugere a limbajului prin articularea sa"265) și scriitura non-textuală, care este "lineară, expresivă, cauzală, neînscrisă și nelegată de "spațiul scris""266. Putem aici observa ideile lui Derrida (care, de altfel, a fost asimilat grupului, în special în anul 1960) ce ne trimit atât la teoretizările din De la grammatologie, cât și la experimentele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
asemenea, autorului i se neagă anterioritatea în raport cu textul, singurul timp care este acceptat fiind acela al enunțării, precum și instituirea de sensuri ascunse pe care doar el le poate descoperi și interpreta în mod corespunzător. Dimpotrivă, textul nu mai este lecturat linear, din perspectiva căutării unui înțeles unic, originar, postat acolo de către autorul său, ci în termenii unui spațiu cu dimensiuni multiple, alcătuit din scriituri variate, în care pot interveni elemente precum citările, parodia, contestările. Dacă autorul pare a fi inutil în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
între filosofie și literatură, Rorty afirmă că "eu cred că noi toți derideeni și pragmatiști deopotrivă ar trebui să încercăm să ieșim din limitele slujbelor noastre prin estomparea totală a distincției literatură-filosofie și prin promovarea ideii de "text general" nediferențiat, linear"311. În eseul "Nineteenth-Century Idealism and Twentieth-Century Textualism", Rorty nuanțează foarte mult o serie de idei privitoare la discursul științific, filosofic și literar, aducând în același timp critici conceperii actuale a "textului universal". Dacă secolul al XIX-lea deținea o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modul de a scrie, în stilul și retorica sa, devenind și caracteristici ale scriiturii sale. Prin urmare, atât la nivelul conținutului, cât și al formei se regăsesc aceste provocări radicale ale depășirii economiei discursive, care se bazează pe un demers linear de la premise la concluzii, spre o economie discursivă a risipei și potlatch-ului, în care teoria exprimată provoacă realitatea, iar concluziile exced legitimitatea premiselor. Incapacitatea economiei fondate pe teoria marxistă de a schimba societățile contemporane și de a produce o revoluție
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de concepte-cheie ale modernității care au ajuns la sfârșitul lor și pe care nu intenționează să le restaureze, ci să le transgreseze: "Sfârșitul muncii. Sfârșitul producției. Sfârșitul economiei politice. Sfârșitul dialecticii semnificat/semnificant care permitea acumularea cunoașterii și a semnificației, lineara sintagmă a discursului cumulativ. Sfârșitul simultan al dialecticii valorii de schimb/valorii de întrebuințare, singura în stare să facă posibilă acumularea de capital și producția socială. Sfârșitul dimensiunii lineare a discursului. Sfârșitul dimensiunii lineare a pieței. Sfârșitul clasicei ere a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Sfârșitul dialecticii semnificat/semnificant care permitea acumularea cunoașterii și a semnificației, lineara sintagmă a discursului cumulativ. Sfârșitul simultan al dialecticii valorii de schimb/valorii de întrebuințare, singura în stare să facă posibilă acumularea de capital și producția socială. Sfârșitul dimensiunii lineare a discursului. Sfârșitul dimensiunii lineare a pieței. Sfârșitul clasicei ere a semnului. Sfârșitul erei producției"432. Se observă astfel cum toate instanțele investite cu valoare în discursul modernității sunt considerate acum anihilate și inactive în vederea explicării noilor realități, iar schimbările
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
permitea acumularea cunoașterii și a semnificației, lineara sintagmă a discursului cumulativ. Sfârșitul simultan al dialecticii valorii de schimb/valorii de întrebuințare, singura în stare să facă posibilă acumularea de capital și producția socială. Sfârșitul dimensiunii lineare a discursului. Sfârșitul dimensiunii lineare a pieței. Sfârșitul clasicei ere a semnului. Sfârșitul erei producției"432. Se observă astfel cum toate instanțele investite cu valoare în discursul modernității sunt considerate acum anihilate și inactive în vederea explicării noilor realități, iar schimbările în planul discursivității sunt prinse
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să impună standardele înțelegerii realității, sau, mai grav, să devină ea însăși întreaga realitate care să aibă importanță pentru un spectator pasiv, incapabil de a discerne și de a raționa. Astfel, Linda Hutcheon critică teoria simulacrelor ca fiind mult prea lineară și consideră că adevărul și referința nu au dispărut din discuție în urma acestei propuneri teoretice, ci că "ele au încetat să mai fie dimensiuni neproblematice. Suntem martorii nu ai unei degenerări într-un hiperreal văduvit de origini și realitate, ci
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu a rămas fără consecințe în ceea ce privește conceperea noțiunii de teorie, precum și a propriului discurs, care nu vrea să satisfacă criteriul corespondenței cu realitatea, ci, mai degrabă să o provoace pentru a descoperi și un alt tip de sens decât cel linear și manifest. Așa cum unul dintre instinctele omului pare a fi cel de a intra în conflict cu realul, la fel, consideră Baudrillard, teoria trebuie să se instituie într-o formă de agon cu principiul realității. Întrebat dacă nu s-ar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și coerența discursului. Prin jocul aparențelor pe care îl provoacă, retrăgând obiectelor principiul lor de realitate, ea "comite" un tip special de sfidare adusă adevărului instituit și argumentelor sale. Seducția nu poate fi legată de ideea progresului, ea nu este lineară și nu cunoaște evoluția, deoarece este fulgurantă, lipsită de putința cumulării, aducând în prim plan dezordinea și dezarticularea. Din punct de vedere etimologic, se-ducere se opune verbului pro-ducere: se-ducere deține sensul de "a îndepărta", "a sustrage", "a lua
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Steven Best, Douglas Kellner, The Postmodern Turn, The Guilford Press, New York, London, 1997, p. VIII. 77 Conceptul de "paradigmă" a fost dezvoltat în filosofia științei de către Thomas Kuhn, pentru care dezvoltarea științei nu era concepută ca un proces de acumulare, linear, ci mai degrabă discontinuu, presupunând salturi între paradigme de ordin incomensurabil, mutații exemplare. Apariția unei științe sau dezvoltarea sa se află mai curând sub incidența unei rupturi de ordin epistemologic (expresie uzitată începând cu opera lui Bachelard) decât sub tutela
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
său de a arăta sugestiv regimul cu totul particular de viață sufletească al eroului său". Până aici, nimic neobișnuit. Recenzentul reproșează însă prozatorului un fapt mult mai grav, și anume că "reveria sinuoasă a poetului e redusă la o schemă lineară, la o succesiune organică de imagini și amintiri" procedeu psihologic "mult prea simplist și ineficient". De aceea, romanul lovinescian nu reușește să reînvie "viața interioară a lui Eminescu", arătând mai degrabă "chipul în care o minte lucidă, limpede și subjugată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]