2,977 matches
-
unui nou orfism, de unde, frecvent, o hermetizare a limbajului". Eminescu a fost nevoit să trăiască imaginarul și "privindu-se mereu într-o oglindă orfică, are nostalgia armoniei primordiale". În analiza poemului Povestea magului călător în stele, criticul constată nostalgia trăirii logosului, tinzând a fi un "interpret al semnelor din Cartea lumii". Vorbind apoi de scriitura tragică, constată că și la Eminescu, precum la Rimbaud, "rătăcirea existențială este o rătăcire a scriiturii". În Glossă, Paul Iruc vede "crearea unei poezii a dialecticii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pentru felurite cuvinte ce au o funcție revelatoare în modul de exprimare al poetului. Dintr-un început își propune să urmărească tocmai utilizarea cuvântului cuvânt, și sensurile, semnificațiile ce le primește acesta în varii împrejurări poetice: "poezia-cuvânt, ca ipostază a logos-ului integrat (rațiune, cuvânt) este, deși în inferioritate față de poezia-cântec, în egală măsură definitorie". Aceasta poezia-cântec ilustrează "dominanta pitagoreică specifică universului liric eminescian", situându-l pe poet "printre creatorii "lirismului omogen", limbaj numit de Blaga, "integral metaforic"". Numai că Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
identifică apoi un adevăr de credință (adevărul credinței religioase), în plus asocierea adevărului cu înțelepciunea se arată ca "sursă a păcii inimii și a pacificării cu lumea". Se evidențiază și "adevărul tradițional". Etc. În final, Lucia Cifor conclude: "cuvântul ca logos poetikos este singurul dintre formele de Logos care se poate asocia adevărului", iar "adevărul care contează, pare a mărturisi mereu poezia eminesciană, este cel care are puterea să salveze, să mântuie ori măcar să pacifice. Drumul spre adevăr trece, de aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
credinței religioase), în plus asocierea adevărului cu înțelepciunea se arată ca "sursă a păcii inimii și a pacificării cu lumea". Se evidențiază și "adevărul tradițional". Etc. În final, Lucia Cifor conclude: "cuvântul ca logos poetikos este singurul dintre formele de Logos care se poate asocia adevărului", iar "adevărul care contează, pare a mărturisi mereu poezia eminesciană, este cel care are puterea să salveze, să mântuie ori măcar să pacifice. Drumul spre adevăr trece, de aceea, întotdeauna, prin inimă". Într-un alt eseu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
strategii". Primele strategii, fundamentale, analizate, sunt cele ale ethosului, cu două tipuri de manifestare: situat ("reputația oratorului") și inventat ("realizat în cadrul discursului"). Eminescu constată Daniel Ciurel "își asumă diverse ipostaze care variază de la dimensiunea științifică, pozitivă, savantă, ce trimite la logos, la cea vizionară, profetică, tributară pathos-ului și atitudinea satirică sau didactică, vizând ethos-ul". E aici, spune cercetătorul, un "proteism retoric" pe care el îl urmărește în detaliile lui semnificative, cu exemplificări imediate și exacte. Avem de-a face, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ale pathos-ului "apelul persuasiv căruia îi corespund procedeele ce vizează activitatea pasiunilor audienței (de la admirație la dezgust) și, în general strategiile discursive care au în vedere audiența". Această strategie a pathos-ului vine, în "orchestrația retorică eminesciană", alături de ethnos și de logos, iar principalul "mod de manifestare" al acesteia este sermo, adică oralitatea (rostirea de la amvon, de la tribună, de la catedră, forme de care s-a ocupat și Monica Spiridon). Daniel Ciurel urmărește aceste procedee ale oralității, exemplificate prin figurile dialogale (dialogism cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Sârbu. În primele sale cărți - aflate într-un vădit raport de convergență - G. autorul pornește de la limbaj, înțeles ca proces (în speță, de la scrierea ca o ipostază a lui poiein), pentru a reconstitui unitatea originară pierdută a ființei și a logosului. Esența umanului - susține autorul- este partea noastră de ființă creatoare și plăsmuitoare de simboluri, singura care nu e amenințată a se stinge sau a se întoarce vreodată împotriva omului. Omul poietic - cum îl numește generic criticul - este urmărit pe firul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287254_a_288583]
-
afective ale articolelor nehotărâte în limba română", în SCL, V, 1-2, p. 93-98; republicat în Dimitrescu (2002), p. 79-84. Dimitrescu, Fl., 1983, "Automatisme verbale", în Rlit, XVI, 30. Dimitrescu, Fl., 1995, Dinamica lexicului românesc - ieri și azi, [Cluj-Napoca, București], Clusium - Logos. Dimitrescu, Fl., 1995a, "Limba actuala", în: Dimitrescu 1995, p. 157-298. Dimitrescu, Fl., 1997, "À propos des éléments italiens récents en roumain", în RRL, XLII, 5−6, p. 379−394. Dimitrescu, Fl., 2002, Drumul neîntrerupt al limbii române, [Cluj-Napoca], Clusium. Dimitrescu
[Corola-publishinghouse/Science/85007_a_85793]
-
fiecare piatră vorbește de trecut". În muzică, Eduard Caudella, Gavriil Musicescu, Al. Flechtenmacher marcau o etapă febrilă a romantismului. Cronicarii Costin și Neculce anticipau perechea-nepereche Eminescu-Creangă, urmată de o altă celebră pereche Ibrăileanu-Sadoveanu. Un Al. O. Teodoreanu cultiva cu bonomie logosul tradițional într-un acut simț umoristic. Romantism și voluptate, un melanj al cugetării care înnobilează și conferă substanță operei creatorului, o tandră oscilație între drumul către sine și misterele naturii, între voia-bună și tristețe, până la pura visare și sentimentul relativului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nivelul simbolului, suferinței asumate și mărturisite, intuiția unora atinge infernul existențial, au însă puterea miraculoasă de a ieși din nou la lumină, atunci vitalitatea inspirației înlătură neputința și gândul lor se înalță spre albastrul cerului necuprins. Poeții scaldă în apele Logosului întregul ființei și mereu sunt sub povara căutării emoției și armoniei semnelor. Poezia dă viață pentru că vrea să schimbe ceva în sufletul omului, iar el, la rându-i, să schimbe ceva în lumea asta. La Iași se scrie multă poezie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
doar niște umbre...". Dialogul liric continuă. Grecii au un fel propriu de a crede în poeți, iar acest fel al lor nu seamănă decât în aparență cu felul nostru. "A reflecta neantul înseamnă a nu reflecta. Poezia scaldă în apele Logosului întregul Pământ", încheie magistral magistrul, iar ceilalți dau afirmativ din cap. Eu îmi torturez mintea: principiul după care totul e perisabil trebuie să fie el însuși perisabil? Doar poezia adevărată face excepție, întâlnirea din acea zi a demonstrat-o. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
multor edituri participante din afară, cu activități complexe, dinamice, convingătoare. Ca și viața cum spune poetul născându-se mereu din ea însăși, CARTEA reface drumul către un pierdut spațiu originar, acel drum pietruit din cuvinte, pe marginea lui străjuind supremul Logos ca formă de comunicare între generații. Și Saloanele de carte se derulau frumos. Iașul își dorește neatinsă aura de "oraș cultural", onorantă efigie asumată chiar și în vremuri mai puțin prielnice. A lansat mereu valori în plan național și european
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
spirit ale Cetății, este cronicarul care se plimbă ca un turist discret dar atent la frumusețea și pitorescul piramidelor de cărți pentru a le cuprinde în sfera cuvântului. Prin incursiuni prospective, explicative și sensibile putem intra în lumea infinită a logosului, cât și în inefabilul izvorât din diversitatea cunoașterii în ideea ca depozitul memoriei colective să crească cu folos într-o geografie culturală extinsă. Amintirile din Bibliopolis sunt doar scurte secvențe desprinse din uriașul memorial al Cetății, sincopate consemnări despre fapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de plâns ca efect al unei emoțiuni depresive individuale, ci de un plâns cosmic, cu sensul resorbției în sine a Creațiunii, în ultimă esență a Erosului originar („L’Amor che move il sole e l’altre stelle”) sau a acelui Logos spermatikos din cosmogonia gnostică. E totuși vorba de „depresiune”, dar în alt înțeles, în acela de încetare a tensiunii generatoare, de dizolvare a tuturor concrețiunilor, deci în înțelesul unei „decomprimări” în macrocosm. E în fond expresia unei nostalgii a neantului
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
În căutarea unui text. Conform tezei lui Brown, În comunitatea ioaneică s-ar fi produs, foarte devreme, o schismă radicală având drept mobil chestiunea cristologică. Majoritatea membrilor, numiți de Bown „secesioniști”, susțineau o „cristologie Înaltă” (high christology), identificabilă cu cristologia Logosului, În vreme ce minoritarii au adoptat cristologia apostolică, propovăduită de ierarhia În curs de constituire. Curentul majoritar al comunității ioaneice s-a dizolvat, după schismă, În curente secundare: gnosticism și montanism. Curentul minoritar s-a lăsat asimilat de „orthodoxie”. Acum, se știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Început comunicarea cu Dumnezeu, tăind orice speranță și anulând orice dialog dintre creator și creatură. Fariseii simbolizează aici omul care În fața luminii soarelui Își Închide ochii deliberat, susținând că lumina soarelui e Întuneric absolut, ori cu cel care, la auzul Logosului divin, Își pune palmele peste urechi, neascultându-și decât bătăile funebre ale inimii sale Împietrite. Să revedem contextul evangheliei: Isus săvârșește minuni, vindecând orbi, muți, ologi, posedați. Negând prezența și lucrarea efectivă a Duhului Sfânt În aceste vindecări, fariseii iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Înaintarea omului spre desăvârșire presupune o Întoarcere la starea sa naturală; atunci când omul hotărăște, prin liberul său arbitru, să urmeze rațiunile naturii, nu mai este singur, pentru că harul divin Îl Însoțește În suișul său. 2) Urcușul omului se Înfăptuiește prin Logos, Cel care le unește pe toate, „Poarta care se deschide spre lumea cunoștinței tuturor acelora care au parcurs calea spre virtute”. 3) Prima etapă În acest urcuș este curățirea de patimi; urmează cunoașterea logoi-lor dumnezeiești În lume (ce amintește de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
lumea cunoștinței tuturor acelora care au parcurs calea spre virtute”. 3) Prima etapă În acest urcuș este curățirea de patimi; urmează cunoașterea logoi-lor dumnezeiești În lume (ce amintește de „Întâia cunoaștere” a lui Evagrie); și, În sfârșit, contemplarea directă a Logos-ului. 4) Contemplarea directă a lui Dumnezeu se Înfăptuiește În afara capacităților naturale ale omului susținute prin har; ea se Împlinește exclusiv prin energia dumnezeiască; Îndumnezeirea omului presupune așadar „moartea mistică a puterilor sale naturale”; simbolic, sufletul intră În „Duminica” vieții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
știință, ea studiază formele, metodele și mijloacele de prelucrare a materiilor prime și materialelor, în vederea obținerii unor produse în diferite domenii de activitate. Termenul provine din limba greacă, fiind alcătuit prin asocierea a două cuvinte: “techne”, care înseamnă meșteșug și “logos”, care înseamnă studiu. Altfel spus, tehnologia reprezintă studierea meșteșugurilor. Disciplina de învățămînt “Educația tehnologică” asigură dezvoltarea potențialului productiv și creator al elevului prin valorificarea capacităților sale cognitive și psihomotorice. Se urmăresc o serie de principii precum : principiul economicității și al
Îndemânare şi creativitate : repere metodologice by Amalia Farcaş () [Corola-publishinghouse/Science/1205_a_1937]
-
pe care-l întruchipez./ Nici o viață de om nu-i poate cuprinde Cuvintele-n care să poată fi exprimat./ Cercetăm și întreprindem de la AU până la ZAU; de la Alfa pân-la Omega.” Dacia Feniks este o fabulă (alegorie) și o fabulație despre logosul întemeietor. Cenușile (1980) încearcă o interpretare poetică, stimulată din nou de imaginație, a unor studii referitoare la cultura carpică, la ritualurile funerare ale dacilor și daco-romanilor. Elegii politice (1980) revine în actualitate, blamând iarăși efectele urbanizării și industrializarea, „bărbatul din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
evocă personalități istorice și locuri ce păstrează obiceiuri vechi. Versurile lui G. încearcă să reactiveze o mentalitate tradițională marcată de existența unor forțe misterioase, trecutul nu reprezintă paradisul pierdut, ci obârșia, începutul absolut, în care spațiu și timp, cosmos și logos se dovedesc indisociabile, iar această lume supraviețuiește în vatra satului. Motivul regresiunii nu se confundă cu un paseism melancolic și languros, lirica fiind marcată de tensiuni dionisiace convertite într-un expresionism violent și defulate într-un discurs amplu. Poetul a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
1969; Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă, București, 1970; Megalitice, București, 1972; Avatara, București, 1972; Poeme, pref. Marin Mincu, București, 1972; Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone, București, 1974; Noimele, București, 1976; Dacia Feniks, București, 1978; Proba logosului, pref. C. Stănescu, București, 1979; Cenușile, București, 1980; Elegii politice, București, 1980; Zicere la zicere, București, 1982; Scripturile, București, 1983; Joaca jocului, București, 1984; Și mai joaca jocului, București, 1985; Condica în versuri, București, 1987; Zalmoksiile, București, 1988; Elegii politice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
serbez viața mea de aici, „norocul meu omenesc”, cum Îl numește autorul lui Zarathustra, bucuria de a fi, de a simți natura și propria-mi materie vie, de a avea memorie și imaginație fertilă, puternică, de a fi descoperit cuvântul, logosul, apt de a Îngheța cortegii și zidiri ale minții ce ne Înalță nu numai deasupra celorlalte viețuitoare, dar ne și rup, ne salvează de cosmosul gigantic de piatră, foc și gaze; cuvântul care poate da un sens Întregii acestei mișcări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Filipescu a reușit să dea o importanță deosebită relației elev-profesor, remarcându-se prin talentul persuasiv, rigoarea și claritatea ideilor, pe care știa să le expună magistral. Nu era un temperament romantic, nu se înflăcăra, și nu te cucerea prin patetismul logosului, ci prin luciditatea și raționalitatea argumentelor sale. Harul său la catedră, dobândit printr-o însemnată experiență didactică și pedagogică, timp de peste patru decenii, l-au ajutat în formarea a numeroase generații de elevi. S-a implicat cu energie și dăruire
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
A fost bătut și la Gherla, din cauza unei discuții cu un cunoscut, căruia i-a vorbit, după insistențe, despre Pitești. 'Țanu' a aflat de discuție și i-a torturat, deși nu la fel de brutal ca Țurcanu, adaugă Plapșa. A urmat un logos al lui 'Țanu', căruia Angelescu i s-a împotrivit curajos, rezultatul fiind că toți cei din cameră au fost luați la bătaie. În plus, a fost lovit și de gardienii din Gherla, pentru că a reușit să le șoptească lui Gheorghe
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]