2,054 matches
-
frigare. Duhul sfânt în chip de limbă I-a eșit pe gur-afară. Unii află cumcă nasu. E cam strâmb, ca și la tat-so, Și că-și samănă cu soiul. Dar-pe când cu toți au ras-o Se-mprăștie tărăboiul. Nins lucește câmpul, teiul, Și trosnește cărărușa, Când se-ntorc și văd bordeiul Și deschide Mușa ușa. Când își pun copilu-n leagăn, C-un picior încet îl leagăn La lumina din surcică Și o vorbă de-alta leagă-n Planuri mari pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
poate trece? Numai cântărețul orb Spune-n treacăt cumcă asta E frumoasa fără corp. El i-a spus că-n vremi denante Auzi duioasă veste, Că-n castel de diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de - albastru întuneric, Ce lucesc adânc, chimeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric Nesimțit, ca de fantasme. De vei merge în ajunul Mult senin din anul nou, Pe când cerul se deschide La al lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Pintre stîncele de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
văzut. Colo-n snopi, colo câte - una, Colo-n fire se-mpreună Îndoite într-un trunchi; Ici o pajiște într-una Iar dincolo un mănunchi. Roși și vineți, albi-s snopii Cei de flori strălucitoare, Picurați, își scutur stropii Ce lucesc mărgăritare. Pe cărarea - abia îmblată Pintre iarba înfoiată, Trece-un mândru chip de zână Cu - arătare fermecată Și privire blândă, lină. Și pe ea o haină fină, Țesătură străvezie, Ca o brumă diamantină, Ce în crețuri se-mprăștie. Se lipește
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a ta; Căci ea face tot ce peste Dânsa ca să treacă - ai vrea. El a mers, a mers într-una Făr de drum, de - orice să-i pese, Când pe vârfuri trece luna El văzu prin lunci alese Un palat lucind departe, Ce lucește parc-ar arde. El intră pe scări de - oglindă Și prin salele deșarte Pe covoarăle din tindă. 80 {EminescuOpVI 81} Și-n lumina blândei lune El văzu frumoasa fată, Dulce, mândră, o minune, De fereastă rezimată. El
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ea face tot ce peste Dânsa ca să treacă - ai vrea. El a mers, a mers într-una Făr de drum, de - orice să-i pese, Când pe vârfuri trece luna El văzu prin lunci alese Un palat lucind departe, Ce lucește parc-ar arde. El intră pe scări de - oglindă Și prin salele deșarte Pe covoarăle din tindă. 80 {EminescuOpVI 81} Și-n lumina blândei lune El văzu frumoasa fată, Dulce, mândră, o minune, De fereastă rezimată. El la ea genunchi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Cireșe din doi altoi. Mândra din graiu-și grăia: - Apa rece s-o-ncălzit, Cireșile s-o trecut. Iară el din grai grăia: - Mândră, mândrulița mea, Mare ești, puțin pricepi, Sloi de ghiață-s buzele, Cireșe din doi altoi Mîndro-s ochișorii tăi. 341 Dintre luci, dintre preluci, Petrișorule, ce strigi? Nime-n lume nu-l aude - Decât maică-sa din curte. - Sau boii i-ai prăpădit, Sau cămașa ți-ai negrit? - Nici boii n-am prăpădit, Nici cămașa n-am negrit. M-am culcat ș-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ducă de la un ziar la altul ca să povestească aceeași istorie și, datorită repetiției, să i se tocească veridicitatea, Ce s-a făcut, s-a făcut, gândi el, nu folosește la nimic să mă tot gândesc. Intră în dormitor și văzu lucind lumina intermitentă a robotului telefonic. Cineva telefonase și lăsase mesaj. Apăsă pe buton, mai întâi se auzi vocea telefonistei, apoi cea a directorului poliției, Vă rog să rețineți că mâine, la ora nouă, repet, la ora nouă, nu la douăzeci și unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atentă. Aici nu e Geneva. E Hotel Rivington. —Lauren, sunt ocupată! șuieră Salome, de-abia desfăcându-și buzele. Salome semăna cu o Sophia Loren orientală. Pielea ei avea culoarea unei costisitoare praline Fauchon, iar pletele ei negre, lungi până la umeri, luceau ca o peliculă de petrol. Gene de lungimea celor ale lui Bambi Îi Înconjurau irișii de culoarea jadului, iar decolteul ei era strâns Într-o rochie cât se poate de generoasă. Avea aerul disprețuitor și eleganța unei bombe arabe ucigătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
zâmbet. Am ridicat cu grijă capacul cutiei. Acolo, pe un suport bombat din satin albastru pal, se afla pandantivul din schiță. Era spectaculos: ametistul strălucea magnific, ca și cum ar fi fost luminat din interior, iar diamantele care se Împleteau În juru-i luceau ca o galaxie de stele sclipitoare. Era un cadou foarte romantic. Dar... oare era acesta același pandantiv pe care-l văzusem purtat de Sophia? Nu putea fi! Dar În cazul ăsta, de ce nu mi-l dăruise Hunter de Crăciun? „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și se mută amândoi aici, ca să deschidă Chowder Inn. N-o să uit în viața mea cât au muncit în primăvara aia, prima, ca să fie gata în weekendul de Ziua Eroilor. Totul merge ca pe roate. Lustruiesc la casa aia până lucește ca un pahar. Angajează un bucătar și două cameriste și pe urmă, chiar când să facă primele rezervări, Peg face o comoție cerebrală și moare. Acolo, în mijlocul bucătăriei, în plină zi. Acum e vie și vorbește cu Stanley și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și ochii tăi albaștri, Dar ai plecat printre străini și printre aștri. În ceasurile lungi de așteptare Visez frumosul trup, dar el nu mai apare. Nefericit eu sunt, dar tot așa de tare te iubesc In nopțile senine, când stelele lucesc. Iubito, după plecare nu ai rămas un simplu vis Și vreau să știi că unde mergi prin paradis Tu calci pe lacrimile mele, chiar de nu le vezi Când umbli singură prin parcuri și livezi. Iți voi păstra credință pe
C?nd te-am cunoscut by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83181_a_84506]
-
erau altfel. Luminile puține, de la felinare, distanțele înșelătoare, iar semne de orientare n avusesem deloc. Regretam că nu cunoșteam nici bisericile ale căror nume nu mă obosisem să le rețin, deși femeia mi le spusese, vedeam numai câte un acoperiș lucind ca un dinte de viplă. Oameni care să meargă pe jos întâlneam tot mai rar. Îi întrebasem, unii îmi spuneau pe unde s-o iau, dar după primul cot pierdeam iar drumul. Tot felul de vehicule cu cai, fără lumini
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să ți-o pui, că se îndeplinește, ci mai ales în așteptarea viitorului, când el și Jacques o să fie mari și o să se plimbe la braț cu domnișoare drăguțe, care miros a levănțică, îmbrăcate în rochii colorate, care foșnesc și lucesc în lumină. Iarna ele o să patineze cu mâinile încrucișate cu ale lor pe lacul Cișmigiu. Ciudat, îl vedea și pe Jacques patinând lângă o tânără. Nu mai avea răbdare, abia aștepta să crească și simțea c-o să facă lucruri mărețe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
masă din olandă albă înghițise puțin cam multă scrobeală, se vedea că la colțuri nu se unduiește îndeajuns, stă țeapănă ca femeile care-și strâng prea mult corsetul. Însă alt defect nu mai găsea mesei. Stelele tăiate în cristalul paharelor luceau moale, dar când va fi aprins candelabrul ca un ou plin de lumini, vor lua foc, își vor încrucișa razele. Cupele de șampanie cu clinchet subțire erau pregătite deoparte, pe măsuța de serviciu, lor le venea rândul abia la miezul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și ploaia se dezlănțuiră cu o violență de neînchipuit. Și, tot așa, brusc, stihia se potoli, ploaia a stat și a ieșit soarele; și, sus pe deal s-a înseninat un colț de cer. În fața ochilor, ca un miracol, curcubeul lucea deasupra norilor, care încet-încet se ștergeau... Acolo, cântecul ciocârliei care se înălța în văzduh curat, îi dezmierda auzul într-un chip îmbucurător; toată viața aceea proaspătă, care plutea în jur, o simțea pană în adâncul inimii, mângâindu-i parcă, toate
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Zăpada scrâșnea sub opincile țăranului... când întoarse capul, moșierul neclintit, stătea tot acolo ca o statuie. Vântul vâjâia printre crengile fagilor rămuroși... parcă, o ființă uriașă, gemea, abia trăgându-și sufletul, șoptind: „Anuuca... Anuuca!“ Cele din urmă raze ale asfințitului luciră pentru ultima oară, în ochiul acela adânc și cenușiu înecat de tristețea singurătăților acelei ierni... PARTEA ÎNTÂI „Necesitas morimor!.. finisque ab origine pendent!“ Murim când ne naștem!... Sfârșitul atârnă de la începiut deasupra noastră! Manilius „-Dacă ați fi stăpânit furtuna din
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
inimii... „Ce fată strașnică“, murmură el fericit. Are dreptate mătușa Săftica! Copilul i-a răspuns îndrăzneț cu un zâmbet gângurind ceva. Pădurarul rămase fără glas, nu-și putea dezlipi ochii de pe fețișoara aceea, cât un pumn de mică, pe care luciau doi ochișori ca două mărgeluțe albastre. O privea îndelung și nu-i venea să creadă că-i adevărat. Tresări când văzu luminița ochilor ce-i surâdeau Anuca, fata pădurarului prietenește și valul de bucurie... oceanul clocotitor vuind în strâmta temniță
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să crească într-însul... - De ce m-ai despărțit de ea, Doamne! strigă el aproape răstit. A înflorit liliacul... ...Și zilele, săptămânile, lunile s-au scurs mai departe, călcând ca un tăvălug, nepăsător peste viața întregii lumi... A venit primăvara... Totul lucește verde... Totul reînvie... În aerul limpede e ceva subtil... ceva greu de înțeles. Cireșii în floare străluceau ca făclii aprinse. Cucul își trimitea chemarea de undeva, din fundul văii, o chemare asemănătoare, ori poate ecoul ei, răspundea din apropiere. Primăvara
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
reflectă bătranul, cu răsuflarea tot mai grea. „...Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, pân‟ ci scapă... Pân‟ ci scapî, ca șî rândunica, pi urmî, să rătăcească slobod, în adâncu‟ văzduhului albastru nemărginit..!“ Vântoasa trecuse. Soarele a început din nou să lucească, ceața se risipi. Pădurea se limpezi... așa dintr-o dată Deodată, se simți singur și cu sufletul pustiit... Niciodată nu s-a simțit atât de singur. - Sânt sângur, sângur... nici macar Pârvu nu-i acasî!. Far‟ di Pârvu, Anuca nu mergi nicăieri
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
gălbui. Fără veste, la o cotitură, Anton rămase locului ca înlemnit. La marginea unei poteci, înălțată, ședea un animal mare, întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii lui, care scânteiază puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai făcu doi pași, apoi așteptă adulmecând. Deodată, își înalță capul, brusc...și, încă o dată îl fulgeră cu o privire verzui, apoi, printre arbuștii de alun și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
liliac, ca acela din fața casei, străjuia la picioare. Ochii i se opriră pe buchețelul de flori, luminându-i-se toată fața de recunoștința pentru tatăl ei, și rămase așa, îndelung cu ochii pe mormânt. Deși părea liniștită, în ochii ei lucea o văpaie de mistuire lăuntrică. Acolo, sub movilița de pământ, năpădită de bălării... acolo, își dormea somnul veșniciei mama ei. Prezența ei, pe acest pământ, a fost scurtă ca un fulger. Pâlcul de salcâmi se clătină în răstimpuri, încet-încet. O
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-n zei și-n oameni, văd cum dispar pentru totdeauna persoanele de însemnătate din viața mea. Tocmai mi-a murit mama, și nici în vitalitatea celorlalți nu mă pot încrede pe deplin. Totul se întunecă și geme, numai scrisul mai lucește în întunericul acesta dens. Dacă n-aș continua drumul în direcția pe care mi-o deschide poarta acestei pasiuni, n-aș mai rezista nici eu: fie m-aș sinucide, fie aș înnebuni! Așadar, cred în mizantropie. Atât mi-a mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
minții omenești este, de bună seamă, cea mai vitregă temniță, din care reușești să scapi numai prin puterea de invidiat a acelora deja răniți, măcar odată-n viață, din cauza lor. Numai astfel, poți să te înalți peste orice fleac, care lucește și, privind înțelept și realist în miezul fiecărui lucru-n parte, să te simți cu adevărat liberă să zbori. Asta sunt eu de părere că înseamnă a te cunoaște întru totul pe tine însuți. Și, dacă ajungi să atingi acest
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
apropierea cărora stăteau nemișcați două namile de oameni, din cap până în picioare îmbrăcați numai în haine negre și purtând fiecare la brâu câte un revolver cu țeavă dublă, și ele tot negre. Erau negre, de bună seamă, tocmai pentru ca să nu lucească în lumină; tânărul le putuse observa bine, totuși, grație numai distanței mici, ce-i despărțea pe cei doi de cele două surse importante de lumină. În centrul beciului, trona falnic un birou din lemn masiv cu tot felul de incrustații
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ridică, intră în casă și se întoarse cu o pătură sub braț. Ajunse la marginea salinei când soarele era foarte sus, încălzea pământul și alunga țânțarii spre adăposturile lor, sub pietre și tufișuri. Se opri și observă întinderea albă ce lucea ca o oglindă la douăzeci de metri sub picioarele sale, rănindu-i ochii și obligându-l să-i închidă pe jumătate, căci sarea reflecta lumina cu furie, amenințând să-i ardă pupilele, cu toate că era obișnuit de mic copil cu luminozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]