2,874 matches
-
o parte. Pradă ușoară: doi tipi, trei cartușe trase de aproape. Cei doi indivizi plesniră. Stropi de sînge și cioburi de sticlă căzură peste alți trei bărbați, care se apropiau pe furiș pe lîngă zid. Meeks făcu un salt, se lungi la pămînt și trase În cele trei perechi de picioare adunate laolaltă. Cu mîna liberă smulse un revolver de la cingătoarea unui tip mort. Țipete În curte; zgomot de pași pe pietriș. Meeks lăsă carabina jos și se Împletici pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
era singura lui scăpare. CÎți indivizi mai așteaptă oare cu degetul pe trăgaci? Împușcături. Din curte: gloanțe de mare calibru, care rupeau hălci din pereți. Unul dintre ele Îl nimeri pe Meeks În picior. Un altul Îi șterse spinarea. Se lungi la podea. Proiectilele continuau să vină, doborînd ușa, și el se pomeni exact În bătaia gloanțelor. Împușcăturile Încetară. Meeks Își piti pistoalele sub piept și se Întinse la podea, făcînd pe mortul. Clipele se scurgeau chinuitor de Încet. Intrară patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
exact așa cum spusese Jack Tomberon. Revistele de dedesubt: coperte negre, simple. Mizerii găsite de Tomberon. Primele fotografii trucate cu cerneală - rîuri de sînge suprapuse, țîșnind din trupuri dezmembrate și unind Între ele orificiile diferiților subiecți. Asemănarea cu asasinatul: un băiat lungit pe spate, cu brațele și picioarele larg desfăcute, exact ca În fotografiile făcute la locul uciderii lui Hudgens. Mai mult decît șocant. Iar cel care a făcut fotografiile l-a omorît și pe Hudgens. Ed ajunse la ultima revistă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
în asemenea momente trebuie să pătrund în ființa lui ca un model care trebuie urmat și cu care cândva se va lua la trântă pe cea mai înaltă treaptă a vieții pentru a-și cuceri, prin trupul celui învins și lungit la pământ, propriul său eu. Jocul pentru mine era sublim: numai eu știam miza enormă care se ascundea în spatele nevinovatei strângeri de mână, numai eu știam că în încercarea aceea copilărească, cu iz de ritual, de a-mi zdrobi degetele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că ceea ce inițial a fost un compromis de "traducere", ceea ce s-a născut ca o convenție bazată pe o neputință de fond a terminat prin a deveni aprig, revendicativ și sigur de sine. Mâna care pretinde că, pur și simplu lungindu-se la altă scară, poate apuca ceea ce îndeobște nu poate fi niciodată la "îndemînă" vrea să ne convingă că ține în pumnul strâns văzduh din lumea zeilor. Când citesc tipi ca Steiner sau Guénon, am impresia că diferența dintre un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și am rugat-o să mă ajute în crearea unui look al nou-născutului Humanitas. Româna o învățase la maturitate, în București, după ce își făcuse studiile în maghiară la Cluj, și o vorbea cu o voce caldă, de piept, legănând și lungind vocalele. Avea darul de a marca locul în care apărea apărând pur și simplu. Culorile veștmintelor erau dozate în funcție de albul catifelat al tenului și de întunecimea ochilor și a părului. Râdea potolit și senzual, iar mersul avea o distincție pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ieșit nimeni fiindcă seara doamna Susan trebuia să plece cu Cinthia În Statele Unite. Medicul hotărîse că era cel mai potrivit lucru pe care-l puteau face, că starea fetiței se agravase, că nu se simțea prea bine, ce să mai lungim vorba, medicul nu voia să pară un alarmist, dar era cazul să plece să se Îngrijească la un spital din Boston, da, da, era nevoie să acționeze repede, nu trebuia să piardă nici un minut. Au Început imediat pregătirile, informațiile cerute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
drept, Învățase o mulțime de cuvinte, dar accentul lui era foarte prost și unii Îl cam luau peste picior. Cu simpatie, de bună seamă; cu simpatie și respect, fiindcă mister devenise un fel de instituție a pieții, pictînd tot timpul, lungindu-se la vorbă tot timpul, istorisind tot timpul povești despre țara lui, despre călătoriile lui, stînd tot timpul cu pipa În gură și pe deasupra bîlbîindu-se. Îi era foarte greu să se Înțeleagă cu localnicii, dar nu se dădea bătut. CÎteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Întotdeauna că au crescut grozav de mult de anul trecut. Apoi spuse, tot ca Întotdeauna, că o chemaseră prea tîrziu și că n-avea timp să facă două uniforme pentru fiecare În mai puțin de o săptămînă. O să le mai lungească, pentru primele zile de școală, uniformele de anul trecut, pentru ca Santiaguito și Bobby să le poată folosi pînă erau gata cele noi. Îi rugă cu glas tremurător să-și pună hainele și amîndoi o ascultară, furioși, crăpînd de căldură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se opinteau mai departe cu gălețile suind spre planșeul de la etajul doi. Și tot Înfulecînd așa, intrară În vorbă cu Julius, covîrșit de emoție și beat de fericire că era prieten la cataramă cu ei, prieten adevărat, ce să mai lungim vorba, Încît putea să le spună: nu se mestecă așa și Începu să răspundă la Întrebările lor. — Ai surori, puștiule?... SÎnt grozave, nu-i așa? Îl Întrebă Libarcă. — Am avut o soră, dar a murit. Libarcă vîrÎ lingura goală pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
condiție pe care o punea era fericirea, bucuria de a fi În slujba lui don Juan. — Eu cred, doamnă... — Totul s-a aranjat, draga mea, interveni Juan Lucas, fără a-i da timp bucătarului să deschidă gura și să se lungească la vorbă, cum se vedea că i-ar fi făcut plăcere și pe deasupra să miroasă Îngrozitor. — Așa e, confirmă Abraham, Încîntat că putea să arate că e de acord Întru totul cu don Juan Lucas. — Minunat. Atunci asta-i tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Bobby o să se ia la bătaie În altă parte și el Încerca să-și Închipuie că intra În cazinou, nici măcar asta nu mai Încerca, fiindcă lampa lumina perfect fiecare colțișor al dormitorului și Ancón rămînea la celălalt capăt al unei lungi autostrăzi... Stinse lumina, fără prea multe speranțe de data asta... de ce să-și facă atîtea iluzii, dacă o simplă cută de cearceaf era În stare să-l Împiedice să ajungă la Ancón, oricît s-ar fi căznit. Țipetele Țanțoșei Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
poemele Monicăi, a rămas șocată de ceea ce a descoperit. Trecând peste valul de neliniște cauzat de ceea ce văzuse, Ashling era recunoscătoare pentru un singur lucru - pentru faptul că Clodagh nu știa să citească prea bine. Poeziile nu rimau, versurile erau lungi, dar cuvintele, în individualitatea lor, îi provocau cea mai mare neliniște. Nu existau flori în poemele Monicăi Kennedy. În schimb, erau termeni ciudați, brutali, pentru care Ashling a pierdut mult timp să îi descifreze. Cusut în tăcere Sângele meu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
apă de parfum Envy. Ted se întorsese pentru a supraveghea ultimele pregătiri. Era nerăbdător ca Ashling și Marcus să se înțeleagă bine, pentru ca el să își poată propulsa cariera comică stând pe lângă Marcus. —Fă-te sexy, se rugă el, stând lungit pe patul ei și uitându-se la ea cum aplică cel de-al treilea, și ultimul, strat de mascara. —ÎNCERC, se auzi ea strigând. Evident, era mai emoționată decât își imagina. Uite ce făcea speranța din ea! Dă foc tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ea și am simțit dintr-odată că tata se uita la noi. Era acolo, tupilat Într-un colț, precum doamna Marie-Isaure. Nici măcar n-așteptase să fi murit deja. Maureen a vrut să se așeze călare peste mine. Era cu neputință! Lungit pe spate, aș fi stat cu chipul Întors spre tavan și l-aș fi văzut pe tata! Ce băiat, Într-o situație asemănătoare, doar dacă nu cumva are drept amantă o psihanalistă, s-ar duce să spună: „Am impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Încercat iarăși norocul. O nouă intervenție a mamei! Nici vorbă să pot atinge genunchii fetei! Dar despre mica Chantal ți-am mai vorbit?“. Zscharnack mîrÎia: „N-avem altceva mai bun de ronțăit?“. Logodna mea cu Tina! Era marele meu succes! Lungit pe divan, de fiecare dată cînd anunțam că o visasem pe Tina și că aveam să-mi reîncep povestea logodnei, efectul era garantat: parcă eram Gilbert Bécaud anunțînd că o să cînte Pianistul din Varșovia! Încă un pic și Zscharnack Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ostenit și-l conduce spre grădina Înveninată În care Înfloresc trupurile feminine care sînt aidoma unor flori denaturate. Iar aceasta este ispita infidelității, absurdă, cea care Îi oferă un trup nou aceluia care n-a știut să cucerescă un suflet“. Lungit pe divanul zscharnackian, am Încercat adesea să pricep obsesia infidelității din scrierile tatălui meu. Lecturile mele psihanalitice m-au ajutat mai mult decît Zscharnack, mut pe tema asta, infidelitatea ținînd pentru el mai degrabă de sport decît de păcat. Cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
el ce le răspunsese? — Aduceți-mi jambonul Întreg. A doua zi, i-am Încredințat exemplarul meu tipărit pe hîrtie whatman din Copilăria copiilor mei. S-a cufundat pe dată În lectură, fără să-mi facă semn să merg să mă lungesc pe divan. Era la fel ca mine: de Îndată ce avea În mînă o carte, nu mai trebuia să-i vorbești. O somitate a lumii psihanalitice lua cunoștință de un paragraf În care părintele pacientului juca cu cărțile pe masă: „Tatăl care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Îl primi, oarecum surprins, Însă bine dispus, crezînd că, poate, Fortuny Îi aducea o factură. Micii comercianți nu ajung niciodată să priceapă cum e cu protocolul banilor. Spune-mi, ce pot face pentru dumneata, prietene Fortunato? Fără s-o mai lungească, Antoni Fortuny Îi explică de Îndată lui don Ricardo că se Înșelase mult În privința fiului său, Julián. — Feciorul meu, don Ricardo, nu e așa cum credeți dumneavoastră. Dimpotrivă, e un băiat ignorant, leneș și fără alt talent decît ifosele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
e aproape ca un copil, deși, de altminteri, excelent educat. Aș vrea să vă rog, mesdames, li se adresă iar fetelor, să-l examinați un pic, pentru că ar fi totuși bine de știut la ce e bun. — Să-l e-xa-mi-ne-ze? lungi generăleasa cuvântul și, peste poate de uimită, începu iarăși să-și mute ochii de la fiice la soț și înapoi. Ah, dragă, n-o lua în sensul ăsta... de altfel, cum vrei; eu mă gândeam că-i bine să fim drăguți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Aglaia. Dar, prințe, nu-i așa că-i frumoasă? — Foarte! răspunse înflăcărat prințul, uitându-se cu admirație la Aglaia. Aproape ca Nastasia Filippovna, deși chipul îi e cu totul altfel!... Toate făcură un schimb de priviri uimite. — Ca cine-e-e? întrebă generăleasa, lungind cuvântul. Ca Nastasia Filippovna? Unde ați văzut-o pe Nastasia Filippovna? Care Nastasia Filippovna? — Adineaori Gavrila Ardalionovici i-a arătat un portret lui Ivan Feodorovici. Cum, i-a adus lui Ivan Feodorovici un portret? — Ca să i-l arate. Nastasia Filippovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu optsprezece! țipă Rogojin. Vanka Ptițân și Biskup mi-au promis că până la șapte îmi aduc patruzeci de mii. Patruzeci! Toate pe masă! Scena devenea extrem de urâtă, însă Nastasia Filippovna continua să râdă și nu pleca, dând impresia că o lungea cu bună intenție. Nina Alexandrovna și Vera se ridicaseră și ele de pe locurile lor și, speriate, tăcute, așteptau să vadă până unde se va ajunge; ochii Variei scânteiau, dar asupra Ninei Alexandrovna toate acestea aveau un efect dureros: tremura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mei prieteni, generalul și Afanasi Ivanovici, care tot vor să mă mărite. Ia spuneți-mi ce credeți: să mă mărit sau nu? Voi face cum spuneți dumneavoastră. Afanasi Ivanovici păli la față, generalul încremeni; toți făcură ochii mari și-și lungiră gâturile. Ganea se prefăcu într-o stană de piatră. — Cu... cine? întrebă prințul abia deslușit. — Cu Gavrila Ardalionovici Ivolghin, continuă Nastasia Filippovna la fel de tăios, ferm și răspicat. Urmară câteva secunde de tăcere; prințul parcă încerca, dar nu putea să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nici nu le treacă prin cap... — Dați-mi voie, domnule Ivolghin, îl întrerupse deodată Ippolit, iritat, la ce bun tot acest galimatias (scuzați-mă)? Lucrurile s-au explicat acum, suntem de acord să dăm crezare faptului principal, așa că de ce mai lungiți această discuție dificilă și jignitoare? Poate doriți să vă lăudați cu abilitatea pe care ați dovedit-o în investigații, să vă etalați față de noi și față de prinț în toată strălucirea dumneavoastră de anchetator, de detectiv? Sau veți fi având cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să râdă, îl înghionti pe Kolea care stătea în picioare lângă el și îl întrebă iarăși cât e ora, trase chiar spre el ceasul de argint al lui Kolea și privi avid acele. Apoi, ca și cum ar fi uitat totul, se lungi pe canapea, își puse mâinile sub cap și începu să se uite în tavan; peste o jumătate de minut stătea iarăși la masă, cu spinarea dreaptă, și asculta flecăreala lui Lebedev, care se înfierbântase la maximum. — E o idee vicleană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]