2,843 matches
-
substanțiale. Autoportretul nu se va putea debarasa niciodată de originile și fatasmele persoanei Întâi, el fiind, În perpetuitate, un original și subiectiv tratat de narcisologie. Pe de altă parte, enciclopedia, care aspiră la obiectivitate și exhaustivitate, nu-și reprimă luxul melancolic al unei autocontemplări În care narcisismul Își are partea decisivă. Dacă autoportretul e și o descriere a lumii, la fel de adevărat e că enciclopedia e chiar lumea care așteaptă să fie descrisă. O lume căreia Îi lipsesc verbele. Un program al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fi emigrat în America nu ar fi simțit disperarea care i-a dat posibilitatea să atingă empatia față de suferințele celorlalți, de care are nevoie orice mare scriitor. Ea a ieșit din depresie slăbită, dar mult mai capabilă să aprecieze starea melancolică a împăratului roman. Dacă și-ar fi petrecut anii '40 în Europa nazistă în loc să renască în America, pesimismul ei înveterat ar fi putut deveni mai degrabă personal și amar decât istoric și universal. Războiul a nuanțat pesimismul lui Yourcenar cu
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ca acel pat îngust dar curat pe care câteodată mi-am odihnit gândurile 53. Având în vedere interesul lui Yourcenar pentru acea perioadă "dintre zei", succesorul lui Hadrian Marcus Aurelius părea să fi fost un subiect mai atrăgător. Mai puțin melancolic decât Hadrian, dar mai puțin preocupat de propria lui moarte, el și nu Hadrian a lăsat un corpus de scrieri stoice ce a fost mereu popular. Domnia dezastruoasă a lui Aurelius, în timpul căreia imperiul vast al lui Hadrian va fi
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
prin Pax romana pe care mai târziu Aurelius a pierdut-o. Yourcenar fusese fascinată de Antinous cu mult înainte de a ști mai multe despre Hadrian. Marele împărat fusese unul dintre falnicele figuri ale Romei; dar tânărul, inocentul, fragilul, sentimentalul și melancolicul, afară de asta fără asemănare de frumos, Antinous a fost acela care i-a cucerit imaginația mai întâi. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea fusese reînviat interesul față de Antinous ca rezultat al recuperărilor arheologice din lumea antică romană și mai ales
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
o sinucidere bazată pe un calcul minuțios: decizia de a muri cu mult înainte de a ajunge să-l stânjenească pe împărat în vreun fel, mai ales înainte să atingă vârsta maturității și să devină astfel nepotrivit pentru dezmierdările împăratului. Calculul melancolic al lui Antinous s-a bazat și pe visul său romantic de frumusețe veșnică: dorința de a muri înainte să se stingă floarea tinereții. În relatarea lui Hadrian: De teama degradării, adică, de a îmbătrâni, trebuie să-și fi promis
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
fost cel care a oferit un personaj mai variat. Personalitatea lui Hadrian i-a oferit lui Yourcenar mijloacele de a combina istoria cu erotica. Era timpul pentru un împărat ale cărui trăsături de caracter eroice, organizatorice, vizionare, erotice, mistice, supranaturale, melancolice l-a predispus la unificarea imperiului și apoi la aplicarea aceleiași frenezii atât în dragostea lui pentru tânărul frumos cât și în pregătirea propriei sale morți. Yourcenar a respectat pesimismul lui Lucrețiu dar el a fost doar un filosof și
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
în mod ingenios semnificația celor cinci componente ale lui Hadrian: introspecția, discreția, bisexualitatea, alunecarea spre magie și miraculos după moartea lui Antinous (ca și când ar fi putut anticipa miracolele care vor apărea la altarul iubitului său din Antinopolis) și obsesia lui melancolică față de tristețe și moarte. Acestea erau indicii ale personajului care i-au dat posibiliatea să-și câștige reputația de cel mai mare dintre împărații antonini. Un tip rar de melancolie l-a nutrit pe primul: temperamentul visător care se pomenește
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
nedispus a se jertfi pe altarul matrimonial. La minister face cunoștință cu șeful de cabinet, Vereș, colportorul tuturor bârfelor, și reîntâlnește pe Diana, care îi apare "mai frumoasă, mai voioasă, mai senină", dar la fel de indiferentă ca întotdeauna ("Nici măcar un cearcăn melancolic în jurul ochilor ei, o emoție fugară... Nimic"). Crezându-se vindecat de iluzii, Bizu e hotărât să-i răspundă, și el, cu aceeași indiferență, convins că femeia nu-i mai mult decât trup. Or, trupul Rosinei părea să-i satisfacă, pe
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Odobescu" (12 dec. 1938) scriitor cu care se simțea afin în multe privințe (temperamentul decadent, de colecționar, pasiunea pentru Antichitate și pentru arheologie, cultivarea eseului erudit, ironia etc.) și de care-l apropia probabil și "accidentul" tardiv, mai precis iubirea melancolică a bărbatului trecut de amiaza vieții pentru o femeie cu mult mai tânără. Gabriela Omăt, editoarea "agendelor", a identificat "obiectul" acestui amor târziu în persoana Ioanei Postelnicu ("Popea", în caietele criticului), ce i-ar fi slujit prozatorului drept model pentru
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Eugen Ionescu, traducerile), atentatul din '77. Concomitent cu arestarea mamei, după cum notează, "s-a întins umbra peste peisajul imaginar. Și a intervenit o tăcere înlemnită, fără Jurnale pe care azi să le citesc, comentez sau arunc la coș"171. Confesiunea melancolică și dimensiunea mărturiei directe sunt eficace în parcurgerea anamnezei. După plecarea din țară, Monica Lovinescu corespondează temeinic cu mama sa, până în 1958, când e arestată. "Mama și fiica și-au scris sute de scrisori în anii '50, pe când în România
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Bacovia); Erau evenimente pline de viclenie... [...] Apa se scurgea la vale cântând. (Marin Preda) - epitet hiperbolic: Gigantică poarto cupolă pe frunte (G. Coșbuc) - epitet moral (apreciativ, calificativ): Mădălina fusese veselă, exube rantă, aproape sălbatică, pe când Madeleine era blândă, discretă și melancolică. (L. Rebreanu) - epitet sinestezic: Primăvară... / O pictură parfumată cu vibrări de violet (G. Bacovia). Comparația exprimă o relație de asemănare între doi termeni (concreți sau ab stracți), printro secvență lingvistică cu rol de reliefare stilistică. Astfel, primul termen, comparatul („subiectul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Este specific romanului realist/tradițional, „doric“, cum îl numește N. Manolescu: „Preponderența moralului asupra psihologicului: subiectul se pierde în obiect. Caracteriologie, tipicitate“. - Portretul psihic surprinde caracteristici ale personalității eroului, aptitudini înnăs cute sau dobândite (natură introvertită/extravertită; temperament impulsiv, coleric/melancolic, ezitant; fire rațională, lucidă/pragmatică/pasională/visă toare/șovă ielnică/contradictorie, imprevizibilă; gândire logică/asocia tivă/imagina tivă/creativă/prac tică etc.). Este utilizat frecvent în proza modernă, „ionică“, în care „va lorile dominante sunt de ordin personal. Autenticitate, interioritate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cu un fel de religiozitate și căinau, dând din cap, povestirile nefericite ale ilustrului pribeag din Roma, unite cu alte doruri și amintiri din patria sa. Conștienți de superioritatea culturii și sensibilității sale, localnicii manifestau o oarecare deschidere sufletească față de melancolicul și nobilul lor concetățean. La rândul său, el le-a învățat limba, le-a preluat credința în nemurire și a primit decorația și scutirea de biruri pe care aceștia i-au acordat-o, „distincțiuni care muiară inima poetului și îl
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Parhon a introdus, în tratamentul schizofreniei, insulina în doze mici, în opoziție cu cunoscuta metodă de șoc hipoglicemic insulinic preconizată de von Sackel. În terapia maniei și melancoliei, C. I. Parhon, în spiritul teoriei endocrino-humorale, a încercat tratament cu ser melancolic la maniaci și invers, cu rezultate încurajatoare. A încercat, de asemenea, tratamentul paraliziei generale progresive cu lichid cefalorahidian recoltat de la paralitici general ameliorați. În 1957, în prefața la "Opere alese" spunea: "Ar merita poate o oarecare atenție ideea ce am
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
-lea: noi am remarcat o identitate a tabloului clinic al unor boli psihice din acea perioadă cu acela cunoscut astăzi. Foile de observație ale bolnavilor de la ospiciile Neamț și Golia, foarte bine întocmite, ne transmit aceleași imagini despre schizofrenici, paranoici, melancolici, maniaci și epileptici identice cu simptomatologia pe care o vedem în prezent (regretăm că, din lipsă de spațiu, nu putem reproduce câteva documente mai caracteristice în această privință, dar credem că fotografiile anexate sunt elocvente în această privință). Am remarcat
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
frigului 1972), un Nichita Stănescu patetic, preocupat, dilematic, nu-și ascunde impasul: Dacă mă înțelegi bine / Azi cât timp mă înțelegi voi fi bucuros, / Chiar fericit. Dar numai azi. Dacă nu înțelegi nimic, voi fi trist / iar către sfârșitul serii, melancolic..." Lui văd ori lui aud li se substituie un vag mi se pare, acesta vizând raporturile înșelătoare, lunecoase, distanțele variabile dintre om și lucruri. Paralel cu insuficiențe de ordin senzorial, paralel, de asemenea, cu cele conexe ale cuvântului (prins în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nesfârșit, de a cărui natură tratez în Opuscul, / socot că se poate obține cristal de cuvinte, / Res intensissima, Forma formarum / și care e totuși numai formulă, / spre dezlegarea formulelor". Concluzie entropică, jelitoare; însinguratul din "mahalaua Țicău" scrie dezabuzat în "limba melancolică" accesibilă numai celor "care pricep de la sine această limbă". Din "cetatea Mâhnire" elegiacul transmite mesaje parodic-solemne de genul: "Noi, Padișahul / întregii Melancolii / Împărat al Singurătății de sus și de mijloc (...) / dăm de știre la toți..." Altă dată, în ipostaza de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
alte texte, același impresionism volatil, flou; nici un profil distinct. Rămasă pe retina celui rătăcit în "cețuri" (singur în "Codrii Dezolării"), Fiorella e o "legendă"; și "parcă într-o apă / se oglindea icoana cea de-a pururea pierdută". În același registru melancolic, o transparentă Rosalba, obiect de "fragedă moarte" și devenită "turn al durerii", reprezenta însăși viața: "Pe mozaicul maur Rosalba dansează / în cizme de Spania, dansul ferice / al tragediei mele pe roata eternă". Seria continuă cu fabuloasa apariție din Balada nopții
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
-l împiedică să circule prin galaxii; un limbaj teatral-declamator, o grandilocvență cu suport ironic, acestea intră deliberat în dispozitivul contrastelor revelatoare. Enigmatica domnișoară Gabriela Șerban (de altminteri personaj real în Iașii din epocă) provoacă, fără voie, un eveniment cosmic: "Ce melancolice goarne legănau Universul în / după amiaza de toamnă în care străin / și stingher rătăceam printre turnuri și case... / Dar Gabriela Șerban nu știa / că cerul anume din goarnele sale sunase / singura mea întâlnire cu ea..." Spectacol amplifiant e și Nuntă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de "povestire" despre Marea Trecere, o alegorie; un "biet orb" veghind în singurătăți de piatră, paznic al unui "Orologiu de Piatră", "socotește întruna ceva"; se bucură un moment și cade în tristețe. Misterul împresoară insinuând spaima. Sunetul Marelui Ceas, semnal "melancolic", se aude pe tot pământul sau nu se aude nicăieri motiv de panică irepresibilă. Scenariu similar în Parabola clipei și a ascultătorului din orologiu, mic discurs despre pragul thanatic: de data aceasta, singuraticul ascultător se concentrează neștiut pentru a auzi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
înfricoșătoare" suscitând teroare: În zori cineva descoperă trupul meu / Care toată noaptea a săpat un tunel / Către lumea cealaltă". Nici primăvara, timp al expansiunii vegetale și al bucuriei ("mă uit la veverița care se joacă în brad") nu modifică umoarea melancolică; bucurie scurtă: "Mă gândesc, / De ce m-oi fi bucurat?" (Chiar așa). În cimitirul satului (Ce frumoasă grădină), spațiu scăldat în soare, răposații parcă "stau așa de bunăvoie". Propria moarte a cuiva care a râs și a plâns subiect de Acord
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
accente fulminante, combustii izbitoare; menționatul Eu se sprijină mai degrabă pe gingășii, pe idealități, blândețea fiind la el o dispoziție naturală generatoare de empatie, răspânditoare de ingenitate. De îndată ce intră în joc Ceilalți, unda lirică fermă, energică se suprapune apăsat conotațiilor melancolice, elegiace. Rostirea lină, sensibilizatoare, cedează pasul unui rezonator, unui rostitor oracular respirând credință și eticism. Într-o ipostază, lucrurile se scaldă în fantezie, în legendă și mit, în cea de a doua figurația limpede, sobră, directă, lăsând jelirea în urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fi retras, prea poate-ntre cuvinte (...) Vai, surdă-i fraza și cuvântu-i mut și-mi pare că aceasta-i poezia: O pasăre captivă ce-a crescut. Drama neajungerii la desăvârșire, caracteristică oricărui creator autentic, asediază; îndoiala de sine, surâsul melancolic, privirea spre înlăuntru devin refrene. La nivelul existențial apar dubii, incertitudini, neliniști inerente. Vârsta de trecere e vârsta crucificării lui Isus: "Am, Doamne, treizeci și trei de ani / și-s numai bun de răstignit / și-s numai bun de pus pe crucea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să-i rețină luarea-aminte și să-i furnizeze considerații mai înalte, de ordin educativ, dacă nu chiar filozofic. Considerații de profesionist al pedagogiei, posesor al unei vaste experiențe în acest domeniu și pregătit să abordeze critic realitățile respective. Un aer melancolic plutește peste unele pagini, scrise pesemne la contactul cu aspecte deloc entuziasmante ale lumii noastre. Autorul nu disperă însă, găsind mereu o cale de transgresiune a impasului. Lumini și umbre se îngemănează peste tot, dar sfârșesc prin a nutri un
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
ș.a.m.d. și sfîrșea cu strofa: Ah! gîndiți c-am fost odată, Glasul lumii desfătată, Și-nchinați cîte-un pahar Lui biet Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un pahar lui biet Barbu Lăutar", el își ridica paharul dacă eram la pahare ciocnea cu noi, îl golea dintr-o dată, stînd apoi lung
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]