15,064 matches
-
-un cap mare, c-o gură parcă plantată din greșeală pe față. O salut cu două degete, de la distanță, și-o iau la picior. E-așa de simplu să faci pe cineva fericit! *** - Vax în general, nașpa-n particular, radios, minunat, înfloritor în momente bine determinate, aștept s-aterizeze pe toloacă, lângă observatorul astronomic, niște flăcăi din altă galaxie, să le iau un interviu în exclusivitate, poate se-ndură să mă plătească și pe mine cineva... izbucnește Sara la întrebarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
munci zi și noapte și n-ar trebui să-ți dau nici măcar de mîncare - se opri În fața lui și Îl privi de aproape, dîndu-și seama că nu era deloc impresionat de urîțenia lui. Ești foarte frumos, a repetat. Un dar minunat al Elegbei. Nu primi nici un răspuns, pentru că, după legendă, zombi nu vorbeau și nu li se Îngăduia să părăsească cimitirul decît ca să muncească pentru stăpînii lor, fără glas, fără să se vaite, neobosiți, răbdători și indestructibili, Înzestrați numai cu forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o tonalitate difuză pe care i-o ofereau zeci de găuri micuțe sfredelite În peretele de stîncă și În care urzeala cuiburilor de părăsi marine formase, de-a lungul veacurilor, un fel de persiană neobișnuită, ireală și delicată. Străbătu Încet minunata sa descoperire; băgă de seamă că galeriile Înguste Înaintau și mai mult spre mijlocul insulei și dădu, În cel mai Îndepărtat ungher, peste un mic grup de stalactite din care picura apă curată, cu un gust ușor amărui, care mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-l avusese niciodată, știind că acolo, afară, doi oameni lucrau pentru el și trăiau Într-o permanentă tensiune, răpuși de teamă. Se simțea puternic. Pentru prima oară cineva era mai neînsemnat decît el, iar asta era o senzație nouă și minunată, pentru că nu avusese niciodată ocazia să poruncească nimănui să facă nimic, iar acum o făcea, și ceilalți nu crîcneau. Și era ceva cu adevărat măreț să se furișeze prin coclaurile de pe insula pe care o cunoștea atît de bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
umeri, cu pielea arămie și udă reflectînd flăcările, cu ochii imenși și Întunecați strălucind de dorință, atît lui Diego Ojeda, cît și bărbatului care pîndea din Întuneric li se păru că apariția Niñei Carmen În acel moment era cea mai minunată și mai incredibilă din tot ce se putea imagina. Se lungi pe pătură, Își Înclină capul și Îi zîmbi lui Diego Ojeda, care Începu s-o mîngîie tremurînd, uimit fără Îndoială de faptul că acea făptură ireală și aproape divină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tot ceea ce faci de acum Încolo să faci În cunoștință de cauză, pentru că-ți place și vrei asta... Își desfăcu pantalonii scoțînd la iveală imensul lui penis excitat și Îi porunci: Acuma suge-mi-o pînă Îmi dau drumul pe minunata ta rochie de dantelă... Înghițindu-și mînia și ura, dar supusă și mulțumită, Niña Carmen Îi dădu ascultare, cu toate că sîngele care continua să-i curgă din nas Îi intra și În gură. Bărbații rămaseră surprinși de prezența femeii care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tandrețe, de care ea Însăși se mira prima. De asemenea, se Întreba adeseori ce s-ar fi Întîmplat cu viața ei - și a altor oameni - dacă Rodrigo ar fi fost În stare să-i dăruiască un fiu În acei ani minunați petrecuți la Cotopaxi. Poate că un fiu ar fi liniștit dorința ei de libertate - de captivitate - și, simțindu-se legată de el, neliniștile și fanteziile ei nu ar fi intrat niciodată În criză. Ar fi fost, În acele clipe, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
peretelui de sticlă ce dădea spre vulcan, În frumosul și primitorul salon de la hacienda ei. CÎt timp trecuse? Opt ani, nu mai mult, dar adesea i se părea că fuseseră o mie, atît de plină Îi era mintea de amintiri minunate. Opt ani de amărăciune și nenorociri, pe care ea Însăși se Încăpățînase să și le abată asupra ei; opt ani de cînd fugea cu disperare de fericirea care i se oferise În repetate rînduri, pentru a se arunca În brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ai făcut-o tu... Ce așteptai? Să te transformi În Ulise? - Ce știi tu despre Ulise? - Ce știe toată lumea: că era un nebun care a plecat Într-un război de care Îl durea fix În cot, lăsînd singură o femeie minunată - zîmbi, amuzată. Ce-i mai rău este că ea nu a plecat cu primul care i-a ieșit În cale și a rămas pe loc, petrecîndu-și ani de zile așteptîndu-l. - Tu nu l-ai fi așteptat? - Bineînțeles că nu, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
anihilată de foame și de oboseală, se străduia Încă, de cele mai multe ori zadarnic, să țină direcția... Spre răsărit... Mereu spre răsărit, cu toate că era deja convinsă că răsăritul de preschimbase Într-o himeră, un vis de neatins, un loc mitic și minunat, În care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Probabil că asta-i valabil pentru orice crimă din lume. Soiul ăsta de produse suntem cu toții. Brandy Alexander, regina absolută, cu picioare lungi și lăptoase, a petrecărețelor de primă clasă, Brandy își varsă măruntaiele printr-o gaură de glonț în minunata jachetă de la costum. Costumul e-un Bob Mackie alb pe care Brandy l-a cumpărat cu reducere din Seattle, cu o fustă strâmtă care-i modelează curul într-o formă perfectă de inimă cât roata carului. Nu ți-ar veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
fi pic de vânticel, ai transpira-o toată, iar crepul de bumbac s-ar lipi de tine ca cele unșpe ierburi și mirodenii, numai că pe tine rochia ar fi aproape transparentă. Intrai într-un patio și era o senzație minunată, un milion de reflectoare te luminau în mijlocul mulțimii sau pășeai într-un restaurant când afară erau treizeci de grade, și toată lumea se întorcea și se uita de parcă tocmai ai fi primit cine știe ce mare distincție pentru o mare realizare în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de boală, atunci nu mai există scăpare! Din această pricină, Radul Popianu a vegheat mereu, cu ochiul treaz și mintea limpede asupra prințului Pangratty și a intervenit atunci cînd riscul a devenit prea mare. Că prințul vine și pleacă e minunat. E folositor, e o binefacere. Dar dacă vine și nu mai pleacă, atunci lucrurile se schimbă în contrarul lor. Dacă nu mai pleacă, înseamnă că este ceva care îl face să rămînă, ceva necunoscut lor, ceva care îl împinge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Balbo și Pangratty zîmbeau și încuviințau ceva ce nu-i ajungea la ureche. Se întoarse ușor iritat, ar fi fost în stare să mustre pe cei care nu-și dădeau seama de înălțimea momentului, Pangratty alături de Balbo alcătuiau cea mai minunată clipă de nesăbuință și noroc. Atunci îl văzu pe Coriolan Popa, subsecretarul de stat de la Ministerul de Război, mărunt, uscățiv, cu ochelari de sîrmă prin care se zăreau ochii negri și neliniștiți, ca de șoricel. În toate aducea cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
umeri, era destul de greu să faci un asemenea gest de apropiere cu Basarab Cantacuzino, nu doar că îți trebuia puțin curaj și impertinență, dar la statura lui impresionantă gestul comporta oarecare riscuri, "e minunat excelență, e minunat, înainte de toate e minunată ideea care ați avut-o, să-l invitați pe Balbo într-o asemenea companie, hm, cum să zic, mai puțin oficială. E atît de greu pentru cineva care e înconjurat de atîta glorie și oficialitate să cunoască, cum să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
te gîndești că vei sta în fața ei în realitate, nu doar în imaginație. N-a avut vreme să-și stăpînească pe de-a-ntregul emoția, deoarece ușa s-a deschis imediat, de parcă K.F. ar fi pîndit din spatele ei. Era cu adevărat minunată, ochii albaștri, de un albastru închis, dens, străluceau de parcă ar fi băut un pahar de vin înainte, purta o rochie din catifea neagră, nu prea complicată, dar îndeajuns de provocatoare ca să poată observa albeața pieptului cam dezgolit. În acea clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care acționau sau urmau să acționeze. O gîndire foarte cazonă, mai de cazarmă decît a acelora care se aflau în acele zile în oștire. Era gîndirea unor inși care aveau nostalgia cazărmii, care după o viață trăită-irosită constată că momentul minunat, momentul adevărat, paradisiac, momentul care le-a plăcut cel mai mult și căruia ei se potrivesc cel mai bine era acela cînd nu au fost nevoiți să gîndească ei pentru că alții o făceau în locul lor, cînd numai executau ordinele primite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și‑i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormântului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sânii ei pâlpâitori și atât de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele lacului Albert, pe gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
om - chiar mai puțin Înclinat meditației decât tata - devine filosof, În măsura În care filosofia Înseamnă reflecție asupra sensului existenței umane. Nemulțumit de viață, ros de melancolia bătrâneții care nu putea fi cu nimic potolită, nici cu afecțiunea copiilor, nici cu niște nepoței minunați, nici cu liniștea Împăcată a vieții de fiecare zi, va Începe să bombăne, să se Îmbete tot mai des. Atunci era cuprins de furie, fapt neobișnuit pentru un om calm, mereu cu zâmbetul pe buze. Înjura de Dumnezeu, blestema cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Era o iubire mai presus de „devastatoarea fericire pământeană“, mai presus de dovezi, ea existând În sine și mistuindu‑se la propria‑i flacără. Așadar, vom depăși „vremea despărțirilor furtunoase“, vom deveni prizonieri unul celuilalt, ostatici unul altuia; graficul temperaturii „minunatei noastre boli“ se va stabiliza. Nu mai așteptam nimic de la el, doar statornicia lui dură precum stânca. Vom Învăța stenografia după metoda Geren, completată cu contribuții personale lizibile doar pentru mine. M.O. era În perioada aceea un scriitor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lemn, a unui vas că pe o simplă frunză de palmier, dar, în curând, oamenii de pe Marara descoperiră, îngroziți, ca în acel pierdut colț al Microneziei se mai găsea ceva: un dușman de temut... Păduchi! Acei semizei, stăpânii atâtor obiecte minunate care erau aruncate peste tot, ai unor bucăți de soare cu chip de om, pe care le dăruiau așa cum se dăruiește o scoică, stăpâni, de asemenea, ai unor vele uriașe, fabricate din pânză cea mai rezistentă, flexibilă și uimitoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se ardă. Oamenii din Bora Bora nu stăpâniseră niciodată, până atunci, vreun obiect cu o asemenea capacitate de a reflecta lumină și de a absorbi căldură și, din acest motiv, le era imposibil să conceapă că toate acele obiecte minunate pe care le primiseră de la spanioli nu erau fabricate din niște materiale căzute din cer. Tocmai de aceea majoritatea ramaseră stupefiați într-o dimineață calmă, torida și sufocanta, văzându-l pe Vetéa Pitó cum iese pe punte cu o sabie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-am văzut. — Cum adică n-ați văzut războinici? întreba Omul-Memorie, atât de bucuros de parcă ar fi primit un cadou minunat. Cum vine asta? —Cel putin nu în numărul în care ar fi trebuit să fie, dacă ținem cont de marimea insulei, răspunse. Iar cei pe care i-am văzut sunt ori prea tineri, ori prea bătrâni. Majoritatea bărbaților care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întâlniri de pe plajă cu Maiana, pe care o adoră la fel de mult sau mai mult decât ar fi putut orice bărbat să-și adore iubita, însă, oricât se străduia, nu reușea să înțeleagă cum s-ar fi putut transforma acea relație minunată, plină de tandrețe, într-o legătură devastatoare, capabilă să-i răpească demnitatea unei regine. Avem nevoie de vânt. Ridică ochii către Miti Matái, care, cu acest scurt comentariu, îi întrerupse șirul gândurilor, și îl îngrijora neliniștea ce se putea citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care acum toate Avei’á îl conduceau spre paradis, iar Tapú Tetuanúi simți cum inima i se sfărâmă într-o mie de bucăți, care erau apoi devorate de cel mai sângeros rechin alb din adâncurile oceanului, pentru că omul cel mai minunat care existase vreodată, idolul sau, exemplul sau și maestrul sau în arta dificilă a navigației îl părăsea pentru totdeauna. Nu existau lacrimi care să poată domoli o durere atât de profundă, nici nu se inventaseră cuvintele care să-l consoleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]