2,450 matches
-
LUI BURCEL Dumitru Almaș Într-o zi de sărbătoare, domnul Ștefan cel vestit, domnul cel nebiruit, umbla prin țară să vadă cum trăiesc oamenii. Pe un deal a întâlnit un om: ara, cu un plug tras de un singur bou. Mirat, vodă s-a apropiat de dânsul și l-a întrebat: Cum te cheamă, omule? Șoiman, măria ta, Șoiman al lui Burcel. De ce ari în zi de sărbătoare, când toată lumea se odihnește ori se veselește, cu cântece, la horă? Sunt om
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
impregnate, spiritul care se manifestă rău și potrivnic cade în sferele inferioare, în rândul spiritilor neevoluate, cu posibilitatea de a progresa și urca din nou. Spiritele care persistă în greșeli, cele recalcitrante se sting, adică mor ireversibilGABRIEL explică mesagerul. Stupefiat, mirat, dezorientat de atâta iubire, ne continuăm drumul prin astralul superior infinit. În lumea tăcerii nu se vorbește, spiritele se înțeleg prin gânduri. Cultura, știința, progresul, arta, religia sunt toate emanații ale astralului superior al sferelor înalte. Se cunoaște trecutul și
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
și bani și admitem cazul că și băiatul e bun. între tine și el nu-l alege pe el?! N-am putut nici să mănânc, nici să beau și nici nu mai auzeam bine ce spunea. Dimineața m-am trezit mirat că nu prea îmi simțeam greutatea corpului. Știam ce e, dar această boală, frigurile, îmi trecuse demult și niciodată nu mă apucaseră toamna, ci totdeauna în iunie. Nu i-am spus tatălui meu nimic, nici nu prea credeam că sunt
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pocnesc. Erau îndîrjiți, clănțăneau la mine, dar eu eram și mai îndîrjit, trosc, buf, în dreapta și în stânga, până s-au împrăștiat sărind gardurile și arătîndu-mi cozile stufoase... M-am întors și am adormit satisfăcut... A doua zi,dimineața am văzut, mirat, cum zăpada din curte era plină de sânge și floace și Borișca, îngrijitoarea vilei, mi-a spus că azi noapte au venit lupii în curte și au mâncat cățeaua aia grasă. - Care lupi? am întrebat-o. - Lupii, zice, azi noapte
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
dar era desigur legat de unii dintre ei, care îl scăpaseră, cum scăpaseră și ei, cu ajutorul nemților. Îl întrebai atunci pe Gheorghe de ce nemții, de care Legiunea era legată, nu-i sprijiniseră pe legionari în timpul rebeliunii? - Care nemți? zise Gheorghe mirat și înțelesei că nu știa că încă din toamna trecută se vorbea că generalul adusese în țară instructori germani pentru armata română. Sau poate știa, dar nu vedea nici o legătură între nemți și legionari. Eu însă știam, citisem într-un
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
volum cu dedicație, zise grasul, zilele astea a apărut, a trecut pe-aici și vi le-a lăsat. Și le împărți. Mie îmi întinse doar mâna și mă întrebă cine sunt. Răspunse Geo Dumitrescu în locul meu, iar grasul nu păru mirat că numele meu nu-i spunea nimic. Dar n-avea importanță, simpla mea prezență în grup era suficientă ca să ghicească; eram fie un nou poet, critic, sau prozator. - Mergem, zise el. Ieșirăm și refăcurăm drumul spre Brezoianu. În colț însă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
părea chiar scârbit de ceva, poate de pata aceea de cerneală de pe mână, cu care se născuse și pe care o remarcasem de la prima noastră întîlnire. Era semnul unui destin? Poate că da, dar el îl privea cu neîncredere, încă mirat, dacă nu chiar sceptic... - Fă și tu cinste aicea, mi se adresă iar masivul cu un entuziasm controlat, nu de propria sa natură, ci de prezența "șefului generației", cum avea să fie numit mai târziu Geo Dumitrescu. Acuma, mai adăuga
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
gastric, apoi din vezica biliară tot atâtea eprubete pline cu bilă (ce frumoasă e bila, aurie, mă întrebam cu ce secrete fabrica în noi ficatul această materie fără de care am muri otrăviți de ceea ce înghițim). Dar n-au găsit nimic. Mirat, doctorul Parhon, care mai venea încă la Endocri- nologie și făcea vizite, m-a întrebat ce am. N-aveam nimic precis, dar doamna Pitiș a răspuns în locul meu. - Are tensiunea mică. - Ei, cît? s-a mirat mai departe savantul. Doamna
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și, la un moment dat, am Întrebat - o: “ți s-a Întâmplat vreodată să Îți vină să Îmbrățișezi un om după ce ai schimbat câteva cuvinte cu el”? Ea a stat câteva secunde fără să răspundă, s-a uitat la mine mirată și m-a Întrebat la rândul ei: “cum așa, fără să-l cunoști În prealabil?” “Da, i-am răspuns, este o experiență unică, la mine! Și am Început să-i povestesc contextul acestui fapt. M-am angajat În timpul meu liber
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Cocker, „You can leave your hat on” iar unul dintre cei trei a venit pe scenă, in ritm de dans cu un chestionar, s-a așeazat În fața mea și a Început să danseze. Eu mam oprit și l-am privit mirată. I-am luat chestionarul din mână și m-am Îndreptat spre masă. El, după mine: - Haideți, doamnă, dansați și dumneavoastră, un pic! Nu am stat pe gânduri...am Început să mă mișc pe ritmul muzicii. Câțiva bărbați din sală au
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Doar el mi-a spus să merg acolo." Mult timp rămase indiferent, gândindu-se că apartamentul lui Trask era destinația logică pentru cineva care avea înfățișarea lui. \ AM ATERIZAT, DOMNULE, ÎL INFORMĂ VOCEA PILOTULUI DIN DIFUZORUL DE LÂNGĂ EL. MARIN RIDICĂ MIRAT PRIVIREA, APOI SE SCULĂ ÎN PICIOARE, APROAPE RESEMNAT CĂ TREBUIA SĂ FACĂ EXACT AȘA CUM ÎI SUGERASE SAVANTUL. DEODATĂ SE ÎNCRUNTĂ ȘI SE AȘEZĂ DIN NOU. \ M-AM RĂZGÂNDIT, SPUSE EL. DU-MĂ LA..., ȘI NUMI UN PARC DIN CENTRUL ORAȘULUI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
CLINCHET DE TALGERE, URMAT DE ACELAȘI SUNET CA DE CLOPOT CARE DESCHISESE ÎNTREGUL RITUAL, DUPĂ CARE SE FĂCU LINIȘTE. MARIN, CARE FUSESE TOTAL CAPTIVAT DE CEEA CE VĂZUSE ȘI AUZISE, ÎȘI DĂDU SEAMA CĂ FATA SE UITA LA EL. PĂREA UȘOR MIRATĂ, IAR EL SE GÂNDI CĂ WADE TRASK ABIA AR FI BĂGAT ÎN SEAMĂ CEASUL, FIINDU-I EXTREM DE FAMILIAR. SE PREFĂCU CĂ ESTE CUFUNDAT ÎN MEDITAȚIE, APOI O FIXĂ CU PRIVIREA. \ ȘI TU CU CE TE OCUPI? ÎI DISTREZI PE CEI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ÎNARMAT; ACESTA SE PRĂBUȘI, CU CAPUL TRANSFORMAT ÎNTR-O MASĂ ÎNNEGRITĂ. MARIN PĂȘI ÎNAINTE PRINTRE DRAPERII ȘI TRASE ÎN INDIVIDUL ÎNALT, CARE SE RĂSUCI, CĂZÂND INERT PE PODEA. \ Hai, David, spune-mi tot ce s-a întâmplat. Tu... SE OPRI MIRAT. TÂNĂRUL ÎL PRIVISE TOT TIMPUL, CU GURA UȘOR CĂSCATĂ, DAR CU OCHII STRĂLUCITORI, CU O EXPRESIE DE VIGILENȚĂ. APOI, ÎNFĂȚIȘAREA I SE SCHIMBĂ BRUSC. VIOICIUNEA ÎI PIERI, SCLIPIREA OCHILOR I SE STINSE. SE APLECĂ ÎNAINTE PESTE BIROU, CA ȘI CUM L-AR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
sigur nu o să-mi facă observație că nu folosesc cuvinte prețioase într-o asemenea zi... Parcă o văd așa cum este ea, firavă, stând în prag, cu mâinile desfăcute a îmbrățișare, primindu-l cu multă ospitalitate... Prin ochii ei vioi și mirați (coborâți parcă din tablourile lui Luchian), s-ar prelinge ultima zi de iarnă, și în colțul buzelor i-ar înflori ghiocei. Știu că este o adevărată sfântă; cu mâinile ei pline de iubire (cu care a frământat pâine și griji
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
miște, poate și dormise, visase, leșinase. A doua zi, după prânz, s-a apucat probabil brusc de lucru. Să deseneze școala de unde fugise. În câte un colț al hârtiei, ca într-un mic medalion, clase cu bănci. Cancelaria, gardul. Ochi mirați și triști de copil, terenul de gimnastică, ghiozdane. Școala, așa cum ar fi trebuit să fie, dacă ar fi rămas în ea. „Când emoțiile sunt puternice și te simți ca încătușat, să pictezi bambuși“, spunea anticul călugăr budist. Cu sufletul senin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
au ieșit afară, au răspîndit vestea despre El în tot ținutul acela. 32. Pe cînd plecau orbii aceștia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. 33. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Și noroadele, mirate, ziceau: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel!" 34. Dar Fariseii ziceau: Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii! " 35. Isus străbătea toate cetățile și satele, învățînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, și vindecînd orice fel de boală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
un fitil care fumegă pînă va face să biruie judecata. 21. Și Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui." 22. Atunci I-au adus un îndrăcit orb și mut, și Isus l-a tămăduit, așa că mutul vorbea și vedea. 23. Toate noroadele, mirate, ziceau: Nu cumva este acesta Fiul lui David?" 24. Cînd au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: "Omul acesta nu scoate dracii decît cu Beelzebul, domnul dracilor!" 25. Isus, care le cunoștea gîndurile le-a zis: "Orice împărăție dezbinată împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
cu un zâmbet de milă amară: ― De, domnule căpitan... noi de unde să știm? în război viața omului e ca floarea, se scutură te miri de ce... Păcatele-s multe de la Dumnezeu, și oamenii nu iartă... Căpitanul se uită lung la dânsul, mirat parcă de vorbele lui, și nu mai întrebă nimic. Ridicând însă ochii și văzând iar spânzurătoarea, se retrase câțiva pași ca în fața unui vrăjmaș amenințător. În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe alocuri, alintând pământul și sfidând întunericul... Apoi, peste un minut, se auziră bubuituri dese, înăbușite, depărtate... ― Ce-i asta? făcu căpitanul mirat. Se spunea că pe aici e liniște... când colo... ― Da... Nu-i nimic... nimic! zise Bologa, urmărind cu interes lumina și tunurile. Ceva caraghios... o, mai mult decât caraghios! Rușii ceia sunt nebuni... Închipuiți-vă, domnule căpitan, că, de vreo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și la ei milă. Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicîndu-i: ― Don' locotenent, am pregătit ceva de mâncare, că trebuie să vă fie tare foame... Poftiți dincoace în odaie... Auzind glasul românesc, cei doi gradați ridicară deodată nasurile spre ordonanță, mirați. Bologa observă mișcarea lor și răspunse cu o mândrie copilărească, parcă ar fi căutat să le sfideze uimirea: ― Bine, Petre... Chiar mi-e foame, căci în tren mai mult am răbdat decât am mîncat! În tindă, prin ușa rămasă întredeschisă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui avea o asprime aproape răgușită: ― Părinte Constantine... am venit la tine... să mă spovedesc. Când își auzi glasul, i se păru străin și, instinctiv, se uită împrejur dacă nu a vorbit într-adevăr altcineva. ― Poftim înlăuntru... poftim, zise Boteanu mirat și șovăind. Pătrunseră într-o odaie albă, în care Apostol văzu pe perete, între două icoane, un loc gol, de unde fusese scos cine știe ce tablou. Atunci se gândi la întîmpinarea ungurească, întoarse ochii la Constantin și se zăpăci, ca și cum ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu soldații grăbiți să se urce. Cu coada ochiului se uita numai la fata groparului, gîndindu-se cu teamă ce nenorocire ar fi dacă ar pleca tocmai acuma, înainte să-i audă el glasul. Totuși, când ajunse în fața ei, se opri mirat, prefăcîndu-se că de-abia acuma a văzut-o, și-i zise cam rece: ― Ce cauți aici, Ilona? Fata se făcu de asemenea a nu-l fi zărit și răspunse cu uimire: ― Uite, uite, domnul locotenent!... Ai și venit?... Tata zicea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
serios, logodna asta e un mister, pentru mine, firește... ― Și pentru mine! șopti Apostol cu o fâlfâire de entuziasm. Dar nu numai logodna, ci toată viața, începînd cu sufletul meu și sfârșind cu infinitul înstelat! Căpitanul îi aruncă o privire mirată și reluă nehotărît: ― Bine... așa se zice... Astea-s dintre vorbele mari pe care toți le simțim și nimeni nu le înțelege aievea... Logodna însă e ceva material, e un fapt precis. Ceva ce nu pricep în logodna aceasta sunt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
c-a hotărât să facă nunta la Parva, cu alai mare și cu lăutari, iar de cununat să-i cunune preotul Boteanu... Nu apucă să sfârșească. Pe ulița hopuroasă se auzi duduitul unui automobil ce se apropia în goană. Bologa, mirat, se duse la fereastră și văzu că mașina oprește brusc în fața casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. In ochii ei, peste rămășițele bucuriei, lucea o spaimă. ― Du-te repede, că te caută pe d-ta! șopti ea, agățîndu-i-se de braț
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fântânii plutea în ceață ca pe apă... Apostol Bologa închise bine ușa. Întunericul de afară i se păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]