2,922 matches
-
2) a lui Foka ("Și?") arată că Kaliayev, naratorul-recitator, a evaluat greșit capacitățile interlocutorului său. Termenii contractului inițial nu sunt decât parțial îndepliniți, iar pentru a înțelege ceea ce se petrece, trebuie să ne întoarcem la dialogul în care este inserat monologul narativ. Enunțul refutativ care deschide intervenția lui Kaliayev este direct legat de replica precedentă. Aserțiunea sa: "Dumnezeu nu poate face nimic. Dreptatea este treaba noastră!" l-a lăsat pe Foka mut de uimire, așa cum și didascalia ("un moment de tăcere
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
acestei întâmplări. Se impune astfel declanșarea explicației: Kaliayev explică deci "morala" povestirii sale. Alegerea timpurilor verbale (prezent sau viitor), cât și utilizarea termenilor universali ("unii care, frați") subliniază trecerea de la lumea povestirii (a legendei) la cea a interacțiunii în curs. Monologul narativ teatral care va fi pus din nou în discuție în capitolul 7 presupune deci, ca orice povestire orală, prezența a două macro-propoziții care încadrează: o intrare-prefață Pn0 (" Știi legenda?...") și Evaluarea finală PnΩ. Prima permite trecerea de la lumea actuală
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cât și problema genurilor narative ce va fi abordată într-o lucrare viitoare exclusiv consacrată genurilor narative în care va trebui să precizăm modurile specifice de gestionare a prototipului secvenței narative. Vom analiza, în capitolul 7, un singur exemplu despre monologul narativ teatral. Reamintesc că tradiția retorică insistă asupra diferitelor "specii de narațiune": narațiunile oratorice, istorice, dramatice (sau poetice), familiare sau alegorice. Aceasta ia în considerare modurile de inserție a povestirii în ansambluri discursive la fel de diferite precum o piesă de teatru
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cuprinde atât fragmente argumentative, narative, instructive etc., cât și, așa cum este firesc, realizări ale funcției fatice, care are ca scop unic menținerea comunicării. Caracterul dialogic al conversației va face diferența dintre realizările conversaționale și alte tipuri de realizări textuale. Astfel, monologul, spre deosebire de dialog, nu permite intervențiile unui interlocutor. În plus, conversația este diferită prin caracterul de spontaneitate, împreună cu fenomenele pe care acesta le presupune, precum ezitarea, rectificarea sau "turn-taking"-ul etc. (1987: 100-101) Faptul că un dialog poate cuprinde momente (secvențe
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cuprinse, pe lângă alt tip de secvențe, într-o coenunțare. Roman Jakobson, referindu-se la Peirce și Vygotsky, nota în Essai de linguistique générale: "Orice discurs individual presupune un schimb" (1963: 32). În raport cu enunțul dialogal, în care intervențiile interlocutorilor se succed, monologul se caracterizează prin omogenitatea aparentă a intervenției unui singur subiect vorbitor. Gânditorii antici considerau însă discursul ca fiind ceva interior sau chiar un dialog interior, iar toți lingviștii, după Bahtin-Voloșinov (1929) și Vygotsky (1934), recunosc astăzi că "prin dialog se
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
antici considerau însă discursul ca fiind ceva interior sau chiar un dialog interior, iar toți lingviștii, după Bahtin-Voloșinov (1929) și Vygotsky (1934), recunosc astăzi că "prin dialog se subînțelege chiar un discurs interior" (Jakobson, 1963: 32). Așa cum nota E. Benveniste: "Monologul" este un dialog interiorizat, formulat într-un limbaj "interior", între un eu locutor și un eu auditor." (1974: 85). Într-o structură dialogală, vocile interlocutorilor își răspund, intervențiile se succed, păstrând totuși un caracter de autonomie, așa cum observă Voloșinov: Enunțurile
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
eu auditor." (1974: 85). Într-o structură dialogală, vocile interlocutorilor își răspund, intervențiile se succed, păstrând totuși un caracter de autonomie, așa cum observă Voloșinov: Enunțurile foarte dezvoltate, cu toate că reprezintă producția unui interlocutor de exemplu: discursul unui orator, cursul unui profesor, monologul unui actor, reflecțiile unei singure persoane spuse cu glas tare sunt monologice doare prin forma lor exterioară, însă prin structura semantică și stilistică, ele sunt, în esență dialogice.( Citat din Todorov 1981: 292) Dialogul, ca formă textuală, nu este decât
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
identificabile, care cuprinde atât un început și un sfârșit, cât și moduri de înlănțuire a replicilor. Așa cum nota J. Schwitalla: Dacă nicio contribuție nu este legată de precedenta [...] un dialog încetează a mai fi dialog; el devine o succesiune de monologuri, așa cum se întâmplă în anumite situații de comunicare, în care mai mulți locutori lansează pe rând comentariile lor despre un subiect, fără a ține seama de ceilalți. (1978: 166) Cu privire la aceasta, Catherine Kerbrat-Orecchioni adaugă următoarea observație, justă, în opinia mea
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
urmă, "interlocutorii au opinii, sentimente sau pasiuni care se contrazic și aceasta este forma cea mai potrivită în teatru." În 1876, G. Vapereau (Dictionnaire universel de littérature, vol. 1) reia aceste categorii, precizând doar că de la dialog se revendică și monologul, conferința, discursul public și disputa. Categoriile pe care le propun Marmontel și Vapereau arată că dialogurile sunt supuse unor reguli generale. Totuși, din cauza eterogenității criteriilor acestea sunt mult prea inexacte și ar putea fi reconsiderate mai degrabă prin prisma schemelor
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
mai povestește că un glonte din ulei de migdală, tras într-un stîlp, l-a crăpat și a sărit pe pămînt, fără să se fi stricat. Jules Verne, Les Aventures du capitaine Hatteras Capitolul 7 Un exemplu de eterogenitate reglată: monologul narativ în teatrul clasic După capitolele anterioare, consacrate formelor textuale elementare, mi se pare absolut necesar să trecem la un mod mai complex de combinare a secvențelor eterogene, încercând să reconciliem tradiția retorică cu analiza lingvistică. Monologul narativ în teatru
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de eterogenitate reglată: monologul narativ în teatrul clasic După capitolele anterioare, consacrate formelor textuale elementare, mi se pare absolut necesar să trecem la un mod mai complex de combinare a secvențelor eterogene, încercând să reconciliem tradiția retorică cu analiza lingvistică. Monologul narativ în teatru este unul din cele mai importante genuri ale povestirii. El va reprezenta un punct de referință în cadrul prezentei lucrări: este vorba de o secvență inserată într-o altă secvență, dialogală spre deosebire de analiza fabulei lui La Fontaine, studiată
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a povestirii în dialog. Voi propune, de asemenea, o reinterpretare a textelor lui Jacques Schérer din Dramaturgia clasică în Franța (La Dramaturgie classique en France) care se înscrie în acest demers teoretic și istoric, analizând expozițiunea și deznodământul unor binecunoscute monologuri narative 35. 3. Teatrul și narațiunea 3.3. Textul teatral: gen narativ sau dramatic? Încă din Antichitate, și cu precădere, în epoca clasicismului s-a făcut clar distincția între diegeză și mimesis. Acesta din urmă era conceput în sensul dialogului
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
încetinește mersul povestirii. (1988: 84) Deoarece textul teatrului clasic presupune prezența unor secvența narative, se cuvine să arătăm modalitățile de descriere a acestor secvențe mono-logale, și, mai ales, modul lor de inserție în textul dialogal. Pentru o lingvistică textuală, studiul monologului narativ are o dublă intenție: insistă, pe de o parte, asupra problematicii inserției secvențelor eterogene de tip: [conversație [povestire] conversație] și permite, pe de altă parte, o vizualizare a naturii profund dialogice a schimburilor narative. Prin ceea ce numim astfel povestirea
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a naturii profund dialogice a schimburilor narative. Prin ceea ce numim astfel povestirea în conversație se subliniază deschiderea și co-construirea unei povestiri de către naratorul-recitator și interlocutorul său. Apare în acest fel o triplă problematică: cea a structurii interne (intra-textuală) a monologului narativ, cea a inserției (cotex-tuale) a povestirii în dialog, cea a funcției interacționale (contextuală) a schimbului verbal. 3.4. Povestirea în conversație (Școala femeilor II, 5) În capitolul 2 am propus o definiție simplificată a secvenței narative (fac trimitere în
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
4. Povestirea în conversație (Școala femeilor II, 5) În capitolul 2 am propus o definiție simplificată a secvenței narative (fac trimitere în special la analiza fragmentului din Cei drepți de Camus, care ne-a permis să explicăm structura intratextuală a monologului narativ "sintaxa sa narativă" și inserarea sa în contextul conversațional "sintaxa sa dramatică"). Pe baza acestei prime descrieri, putem afirma că monologul narativ în teatru presupune, ca orice povestire orală, două macro-propoziții care îl încadrează: o Intrare-prefață (Pn0) și o
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
special la analiza fragmentului din Cei drepți de Camus, care ne-a permis să explicăm structura intratextuală a monologului narativ "sintaxa sa narativă" și inserarea sa în contextul conversațional "sintaxa sa dramatică"). Pe baza acestei prime descrieri, putem afirma că monologul narativ în teatru presupune, ca orice povestire orală, două macro-propoziții care îl încadrează: o Intrare-prefață (Pn0) și o Evaluare finală sau Morală (Pn). Prima face trecerea de la universul actual, în care are loc schimbul verbal, la universul narațiunii, cea de-
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Așa cum am putut observa, povestirea poate să cuprindă și Evaluări; atunci când sunt asumate de către povestitor, acestea sunt, în general, destinate să semnaleze ieșirea din povestire sau să capteze și să mențină atenția interlocutorului. Aceste prime observații au aplicație directă în monologul narativ clasic. Molière creează totuși, în scena II, 5 din Școala nevestelor, un alt mod de evaluare: o evaluare externă prin intermediul destinatarului, interpretant al povestirii. Este vorba de scena care începe cu binecunoscuta înlănțuire de replici din versurile 460 și
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
tehnică prin introducerea unui povestiri în cadrul dramei, moderând momentele de întrerupere ale naratoarei și introducînd în cadrul narațiunii dialoguri raportate. Trebuie să urmărim acum modalitatea prin care retorica și dramaturgia abordează aceste fapte pe care tocmai le-am amintit. 4. Abordarea monologului narativ clasic în dramaturgie Așa cum se ilustrează în istoria teatrului, și așa cum tocmai am menționat și noi, povestirea este o formă monologată de întindere variabilă, inserată într-un dialog. În funcție de curentul specific, povestirea apare ca fiind asumată fie de către povestitor
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
regulile teatrului de la acea vreme. Cea de-a doua parte a acestei lucrări prezintă interes prin "Structura externă a piesei de teatru" care face parte din capitolul 4, consacrat formelor fixe. Într-o primă etapă, înainte de a lua în discuție monologul și aparteul, J. Schérer analizează regulile povestirii (1966: 229-2359 și "forma", "funcțiile" și "recunoașterea" acesteia (1966: 235-244). 4.3. Cele trei legi ale monologului narativ Observațiile lui J. Schérer sunt prea puțin sistematizate, astfel încât, dintre acestea, am ales să preiau
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
parte din capitolul 4, consacrat formelor fixe. Într-o primă etapă, înainte de a lua în discuție monologul și aparteul, J. Schérer analizează regulile povestirii (1966: 229-2359 și "forma", "funcțiile" și "recunoașterea" acesteia (1966: 235-244). 4.3. Cele trei legi ale monologului narativ Observațiile lui J. Schérer sunt prea puțin sistematizate, astfel încât, dintre acestea, am ales să preiau și să sintetizez doar trei legi care au legătură, bineînțeles, unele cu altele și pe care le denumesc astfel: o lege de omogenitate textuală
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a oricărui caracter eterogen și de căutare constantă a unei unități discursive: dialogul. Am putut deja observa, în scena 5, actul II din Școala nevestelor, cum dialogul (replicile lui Arnolf în aparteu și discursul raportat) poate să slăbească densitatea unui monolog narativ. Legea informației Cea de-a doua lege este determinată de cerințele referențiale. Povestirea trebuie, datorită limitelor impuse de "unități", să aducă informații privind faptele necunoscute (legea 2.a.); de asemenea, datorită profilelor psihologice din teatrul clasic, ea trebuie să
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
aia de zgârcit"), precum și nerespectarea legii informației, reprezintă de asemenea, o sursă a comicului. Legea motivației Lege pragmatică prin excelență, această cea din urmă lege subliniază nevoia ca povestirea, dincolo de un simplu aport de informație, să trezească o anumită emoție. Monologul narativ trebuie să treacă însă peste un anumit obstacol, pe care Corneille, în critica la Cidul (1660), citându-l pe Horațiu, îl definește astfel: Ceea ce se arată privirii ne emoționează mai mult decât ceea ce aflăm dintr-o povestire"; această idee
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sus, să măsurăm acest "minimum": din punct de vedere strict narativ, restul piesei nu cuprinde decât Rezolvarea-Pn4 și Situația finală-Pn5 a povestirii inserante, pe când povestirea din expozițiune reprezintă o mare parte a povestirii propriu-zise. 4.5. Formele de inserare a monologului narativ Pentru a atrage atenția auditoriului, povestirea din teatru trebuie să respecte nu numai cele trei legi despre care am vorbit, ci, în plus, să uzeze de o anumită "formă" specifică clasicilor, ale cărei componente tip vor fi descrise în
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de intensitatea emoțiilor pe care le resimte în general, ascultând evenimentele povestite, intervenind cu comentarii exclamative și cu evaluări depreciative sau apreciative, de tipul a se indigna sau a se bucura. Să analizăm în câteva rânduri modalitatea de inserție a monologului narativ. Din lipsă de spațiu, fac trimitere la descrierile ulterioare povestirii scenei de război împotriva maurilor (Cidul IV, 3) și a povestirii lui Théramène (Fedra V, 6) ca și cele două exerciții de analiză secvențială propuse la sfârșitul acestui capitol
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
un om cu vază, care-o va învăța el minte să mai vină pe-aici și să defăimeze copiii de neam. Și că valetul e o canalie, care, până nu se crapă de ziuă, va fi trimis la spânzurătoare." 5. Monologul narativ: povestire și/sau ornament? Preclasicii, preocupați fiind de motivarea prezenței unei povestiri (legea motivației), au exagerat, în sensul observației abatelui d'Aubignac: "[narațiunile] sunt plictisitoare [...] atunci când în ele apar expresii lipsite de vigoare; căci nu aduc niciun fel de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]