5,311 matches
-
licențioase. Aici, în incinta asta, în care noaptea mai bîntuie fantome? Da. Și care-acum arată ca oricare altă-ncăpere umană. Din cînd în cînd, ochii îmi cad pe tabloul ce domină sala: o alegorie trandafiriu-triumfalistă a marii minciuni totalitare. Cîți monștri mari și mici n-au exultat, în chiolhanurile lor secrete, aici, în opulenta incintă, în fața măreței pînze a mărețului maestru al Cîntării României! Îmi iau rămas bun de al glob-trotter-ul ăsta pe scenele lumii, de la frumoasa lui de-o noapte
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dar militarismul acestui mare personaj al istoriei... E unul ivit ca nobilă antiteză la celălalt, iraționalul, agresivul. Iar seducătorul miles gloriosus gascon avea, la urma urmei, și nas pentru așa chipiu, nu? Lenin nu recursese, încă, la tunica permanent insurgentă. Monstrul istoriei mai păstra ceva din alura timpului din care venea (și pe care, tot psihanalitic, l-a distrus cu ură filială). Purta cravată și jiletcă, accesorii... burgheze, iar picturile revoluției îi prinseseră foarte bine gestul care desemna patetismul mic-burghez, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Pe Mărgărit. Vocea lui unică nu mă putea înșela. Era, într-adevăr, Mărgărit. Ce urla Mărgărit? Janeeetta! Janeeetta! (Janetta, un fel de Ana Pauker a universității ieșene, deșteaptă brici, cu carte, dar... dar... torționară a spiritului burghez și mic-burghez -, un monstru cu fustă). Janeeeta! Janeeeta! urla Mărgărit, aflat probabil sub efectul antalcoolului. N-am ieșit, n-a ieșit nimeni, să vadă. Ce făcea Mărgărit? Blestema? Cerea ajutor? Invoca pur și simplu, pe limba lui de stentor răgușit, un nume obsedant? Pentru că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pictor de lascive mondenități, unul de rasă totuși, olandezul van Dongen, lăsîndu-ne un portret foarte pe măsura vrajei oculte exercitate de drăgălașa midinetă asupra noastră, a tuturor, fără osebire. Haziaicele ștabilor sovietici. Începînd cu tovarășa de viață a tovarășului Ilici. Monstru prin urîțenie indescriptibilă, dar mai cu seamă prin mitul intelectualei atașate cauzei. De altfel, o nenorocită menajeră a celuilalt monstru, cel al istoriei unui secol bolnav. Seria continuă cu nevestele invizibile ale aparatcik-ilor de la Kremlin, de presupus în rochii înflorate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de drăgălașa midinetă asupra noastră, a tuturor, fără osebire. Haziaicele ștabilor sovietici. Începînd cu tovarășa de viață a tovarășului Ilici. Monstru prin urîțenie indescriptibilă, dar mai cu seamă prin mitul intelectualei atașate cauzei. De altfel, o nenorocită menajeră a celuilalt monstru, cel al istoriei unui secol bolnav. Seria continuă cu nevestele invizibile ale aparatcik-ilor de la Kremlin, de presupus în rochii înflorate, punînd în evidență burțile fătătoare de descendenți complexați. Invizibile, pentru că, unu: erau de nescos în lume, doi: pentru că exact prin
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că bila rasă și cercelușată nu va clona într-atît încît să defilăm cu celălalt distih: "Țicniți au fost, țicniți sînt încă/ Și-or fi cît neamul țicni..." 10 mai Urcat la Cetățuia, în paradisul priveliștii, ochii îți cad pedeapsă! pe monstrul părăsit al C.U.G.-ului. Pentru că monstru a fost și în gîfîiala lui de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat al dezordinii ce afectase, ab ovo, mintea clasicului bărbos, criminal-falimentară în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
clona într-atît încît să defilăm cu celălalt distih: "Țicniți au fost, țicniți sînt încă/ Și-or fi cît neamul țicni..." 10 mai Urcat la Cetățuia, în paradisul priveliștii, ochii îți cad pedeapsă! pe monstrul părăsit al C.U.G.-ului. Pentru că monstru a fost și în gîfîiala lui de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat al dezordinii ce afectase, ab ovo, mintea clasicului bărbos, criminal-falimentară în utopia ei destinată fericirii generale. Și însușită
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
au fost, țicniți sînt încă/ Și-or fi cît neamul țicni..." 10 mai Urcat la Cetățuia, în paradisul priveliștii, ochii îți cad pedeapsă! pe monstrul părăsit al C.U.G.-ului. Pentru că monstru a fost și în gîfîiala lui de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat al dezordinii ce afectase, ab ovo, mintea clasicului bărbos, criminal-falimentară în utopia ei destinată fericirii generale. Și însușită, nemestecat, de clasicii descendenți, groparii Rusiei imperiale. Spre nenorocirea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui Mihai Viteazul, și descinderea, pionierească, între bobocii începutului de an, și compătimirea formală arătată... patronilor americani îndoliați. Prea mult. Patronajul ăsta să nu cunoască oare, și el, răul de înălțime? Îl va cunoaște. Sigur. 4 octombrie Dacă pandantul unui monstru al istoriei, Marx, e hazosul cuartet Frații Marx, de ce n-am descoperi insolitul pandant întrupat în chiar același individ? Fiind acesta (... întîmplător) de aici, din spațiul nostru vital. Și nu-i neapărată nevoie să depistăm în persoana vizată tot ce
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să fie judecat nu de oricine, ci de fostele victime, singurele, în afara lui Dumnezeu, care au acest drept. Ca să vezi! Exemplaritatea călăului merge pînă acolo încît se trezește autodefinindu-se: "am fost bestie mare", "am fost sadic". Culmea!: mărturisirile acestui monstru (și ale multor altora din același soi de coccinia) ajung pe masa de scris a mult prea delicatei Ruxandra Cesereanu, atît de consecventă durului său proiect. Calviția unora e atît de consubstanțială întregii lor făpturi, de-acum bătrîne, încît te
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
salonard împarte tranșant cele două categorii de femei: frumoasele tinere, urîtele bătrîne. "Primele, sculptate ca în marmură, cu trăsături definitive din care nimic nu poate fi schimbat, se macină ca statuile". Celelalte: "Bătrînețea are în ea ceva umil... ele sînt monștri și nu par să-și fi schimbat decît mirosul gurii". Dacă marile salonarde ale Parisului ar fi știut ce notează în jurnal afabilul Marcel, l-ar mai fi invitat? În ușa atelierului găsesc o invitație. 22 noiembrie Cum nu ne-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dragule, îi spune, mă întorc imediat, după partida de tenis, foarte curînd". În urma ei, soțul, jubilînd către public: "Ea habar n-are că i-a mai rămas doar o săptămînă de trăit". E genul de anecdotă după care se topește monstrul academic Ravelstein, apelînd pentru asta la nesecata mină a prietenului său, naratorul din recentul roman omonim, alias Saul Bellow (Nobel, 1976). Asta, așa, ca să mai schimbe un pic ștaiful de campus cu relaxata deriziune. Istoria picturii românești e o perpetuă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Regan făcea acida remarcă la adresa Raisei Gorbaciova: "Vorbește, vorbește, vorbește..." vrînd cumva să delimiteze cele două spații de civilizație nu se gîndea la sensul profund al maliției sale. Consumată într-un moment crucial al istoriei contemporane. Succedînd hazeaicelor informe ale monștrilor care l-au precedat pe Gorbaciov la Kremlin, Raisa marca definitiv chiar dacă verbios abolirea unui sistem hidos, dăinuind de aproape un secol, căruia chiar dacă împotriva convingerilor comuniste soțul său îi semnase decesul. Vede monstruos și rîde enorm. E Magda Ursache
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
existența lui plebeu încrîncenată rîsul firesc, al celui ce s-ar bucura sincer de existență, și-a confecționat un rictus înghețat. Egalul mîinii salutînd. În fapt, nesalutînd pe nimeni. Egalul celui și mai tîmp silnic al consoartei întru dictatură. Rîsul monștrilor. Față autentică a avut doar în momentul anunțării pierderii alegerilor, noaptea, în '96. Perplexitatea cotropise totul: ochi, nas, gură, frunte. Nu putea pricepe ce se-ntîmplase. El, "președintele permanent". Treptat, și-a revenit. Rîsul confecționat însă nu avea să mai cunoască
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Încetinesc, neștiind ce l-a apucat. Se-aruncă pe botul mașinii și-și lățește fața pe parbriz: O fi țicnit? Mi-ar plăcea. Nu: Cei doi de pe trotuar fac pe ei de rîs. Ăsta continuă să-și turtească fața de monstru și, în timp ce dau încet înapoi, se prelinge pe asfalt. E, în Bucovina, vestita mască de urît, rivalizînd, în frumusețe păgînă, cu cea africană. Masca ăstuia din parbriz nu rivalizează cu-a nimănui. Unică în hidoșenie și perfect emblematică momentului. Ne
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe insula pustie pus în circulație de Gide și Valéry de ce n-ar fi valabilă și varianta plastică? De imaginat același top ten în parșiva selecție a unor Picasso și Dali, cam pentru ce tablouri ar fi optat cei doi monștri (evident, sacri). Pînă atunci însă ca joc, în aceste zile de festin total să-mi asum, la rîndu-mi, constrîngătoarea (dar incitanta) preferință decenală. Se înțelege, desigur, gradul absolut de subiectivitate și de selecție spontană al simplului amator de artă și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
performanța de a transforma întreaga țară într-o închisoare. De altfel, liber consimțită. Grandiosul ceremonial al diversiunii staniolate a indus "maselor" în ciuda cumplitelor condiții de trai patologia că totul e înfloritor. (Clișeul consumat recent în Irak, cel cu dărîmarea statuii monstrului, traduce din arabă în română/ din română în arabă același lugubru capitol.) Vrînd-nevrînd, scenariul postbelic îl conține și pe mereu actualul Iliescu. Descendent prin multiple date al celor ce l-au precedat, într-o Românie care, oricum, își pierduse identitatea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unei pempante de Iași, de altfel captată imediat în galanteriile amfitrionului. Cît de tabucchian simple erau/ sînt aceste încăperi, în superba lor devălmășie. 3 iunie Un superb documentar, pe "Mezzo", are teribilul efect de a converti destinul unui sculptor ultimul monstru sacru al secolului încheiat, francezul César în destinul însuși al artei contemporane. Care-și consumă, dramatic, sub ochii noștri, evoluția/ involuția. Ceva implacabil se întîmplă cu acest pitic îndesat (aducînd, o dată, cu un Picasso cu barbă, altă dată cu un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu barbă, altă dată cu un Pavlov fără barbă), a cărui carură, se vede bine, indică exact forța cu care și-a durat opera. Implacabil, pentru că nici chiar această forță michelangiolescă nu-i poate opri alunecarea pe șarpanta experiențelor ultime. Monstrul are seninătatea genuină a supravegherii evoluției sale, nici urmă de îngrijorare neputînd fi surprinsă pe figura lui pișicher-țicnit-distrată. Din cînd în cînd, pune el însuși mîna la facerea propriei opere, dovedind, de altfel, forță și îndemînare. Pentru că "sculptura" pe care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aceștia. La un moment dat al discuției, multvioaia moderatoare îi și pronunță numele: Iosif Constantin Drăgan. Stupoare! Să fi derapat atît de integra teleastă spre nisipurile mișcătoare ale compromisului? Să fi acceptat ea în schimbul a ce întrevederea cu unul din monștrii (sacri?) ai acelei disponibile părți a emigrației românești dispuse a face jocul ceaușismului ascendent și a credita crima în fața unui Occident egoist și distrat? Și asta de pe platforma unui deșănțat protocronism, unui caraghios traco-dacism de cancelarie C.C., unui dubios mecenat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
roagă să evoce memoria mamei sale, părăsită aici, în raiul comunist, de către risipitorul fiu. Oameni sîntem, nu? Asta pare să fie și concluzia civilizatei teleaste, cea care, în miez de noapte, ne-a făcut cunoștință nouă, civilizaților teleconsumatori, cu civilizatul monstru (sacru). 18 noiembrie Minciuna stă cu regele la masă... ... Dar nu în sensul în care stătea în sărăntoc-năroada poemă vlahuță, atît de insignifiantă în legitimul regat al României, în schimb atît de imbecil-nocivă în comunism, omniprezentă în manuale, ca irefutabil
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu aparatul pe o babetă lacrimogen-decerebrată, care-i tot îndrugă inepția cum că... da, da, aici, la Foișor, s-a născut Majestatea Sa. Țară tristă, plină de umor, nu? 16 decembrie Ce ar mai fi fost de spus despre divinul monstru sacru? Tot secolul trecut acaparîndu-și-l de altfel în exclusivitate își consumase cvasitotal rezervele mediatice, bibliotecile (fie ele ale Congreselor sau nu) deveniseră neîncăpătoare pentru nesațiul exegetic picassian. Ș totuși mai rămăsese un loc de lățimea unui îngust cotor în care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acesta își etalează capodoperele în clădire specifică, ideală ireproșabilei panotări. Parcurgînd palierele, parcurgi traseul de la Velázquez la Léger cu naturalețea ireversibilei deveniri. Spre ce? Nișă luminată selenar și, probabil, alarmată hipersensibil, cu un Picasso mic, extras parcă din debaraua sublimului monstru, nișă semănînd cu cea, la fel de mică, din mai puțin pretențiosul muzeu din Tours, un Rembrandt modest (totuși, un Rembrandt).Iată spre ce. O singură obsesie, majoră, după ieșirea din clădire, după trecerea zilelor, acută și acum: culoarea lui Velázquez, unică
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aer general. Într-o țară în care, slavă domnului, palierul de sus al artelor vizuale a dat, nu o dată, tonul mondial! Și pentru ca șfichiul francez să nu sufere total nici chiar în bietul talcioc cineva scosese pe tarabă portretul drăguțului monstru Brejnev (eu fiind,de altfel, singurul care știam, acolo, în acea amestecată lume, că pentru români, figura mongoloidului nu fusese defel o glumă...). Revenind la ancheta (artistică) de pe trotuar, mă întreb de ce moderatorul emisiunii nu i-a avut în vedere
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ce tocmai ne părăsea, cea plină de umor a Chiriței. Și-acum, pretextul ce-a declanșat însemnarea. Ieri, o umbră a pempantei siluete de-al'dat îmi întinde o pagină fanată cu Cîntecul cernit al lui George Lesnea (la moartea monstrului). Observați, vă rog, cinismul galanteriei mele de-atunci: ofeream cîte unei grațioase făpturi pînă și ritmate panegirice funerare... Ce vreau să spun. George Lesnea trăia în țara plină de umor, în care el însuși era de-un haz teribil: epigramele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]