2,076 matches
-
violentă în plan intim. Căderea în concret, în trivial a unui fapt abstract - relevanța unei acțiuni politice, a pedepsei cu moartea etc. - reprezintă expresia acestei deformări care provine dintr-o dereglare a percepției asociată dispozitivului lui „simț enorm și văz monstruos”. Enormitatea provine din această dilatare a sentimentului național care dizolvă granița sanitară dintre spațiul public și cel privat, dintre politica de stat și logica restrânsă a unei gestionări a spațiului domestic. Avem aici o multiplicare vertiginoasă a violenței, care transgresează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
1990, acoladele unei experiment de inginerie socială fără precedent și cu consecințe pe termen lung pe care primii ani de după Revoluția din decembrie 1989, în special 1990-1992 aveau să le revendice cu prisosință. Motto-ul filmului „Simț enorm și văz monstruos” postulează asemeni afirmației cu același rol din filmul Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975) al lui Pier Paolo Pasolini o optică care aparține nu doar dramaturgului comunicat prin vocea unuia dintre perso- naje, ci și regizorului însuși
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
deveni dacă nu expresia, atunci purtătorul de cuvânt al unui univers terifiant. Cri- ticii literari, regizorii de teatru și regizorii de film apelează într-un mod care corespunde artei lor la o lectură defor- matoare unde simț enorm și văz monstruos devine acel principiu de exorbitare la care am făcut deja referire. „Într-un studiu al lui B. Elvin, Caragiale era scos din seria Labiche-Scribe spre a fi introdus în seria Max Frisch - Friedrich Dürrenmatt. În Marea trăncăneală a lui Mircea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Eugen Barbu aude enorm pe filiera zvonului și detectează chiar și în absența unei vizionări principiul de deformare al intepretării pe care Pintilie o dă operei lui Caragiale. Denaturarea corespunde deformării la care lumea operei lui Caragiale este supusă, iar monstruosul are semnificația unei viziuni. Oricum, ceea ce reține Eugen Barbu devine semnificativ pentru film, și anume efectele de interpretare care conduc la „denaturarea” operei lui Caragiale, la transformarea umanității care o populează în teratologie, a realismului în „zolism fioros”, iar invocarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ei în expresie grotescă, dilatarea acesteia până la paroxism, până la acel «insoutenable», care după Ionescu e «violent- comic, violent dramatic» și «singurul profund tragic, profund comic, esențialmente teatru» , constituie și viziunea origi- nară, fundamentală, a lui Caragiale. «Simț enorm și văz monstruos» e formula ce-i rezumă estetica.” Și în acest caz, lentila e de vină în ceea ce privește interpretarea lumii caragialești ca una coșmarescă. Alexandru Paleologu este prizonierul unui regim totalitar - la fel și Lucian Pintilie -, iar viziunea pe care o are despre
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care Mița Baston o intenționează printr-un simbolic zbor apoteotic sfârșește în noroi. Ceea ce se găsește în nota comicului caragialesc, un lirism exacerbat, este recuperat de către Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care oferă uimirii căscate și curiozității tâmpe o teratologie de circ. Ceea ce constituie dimensiunea lui „simț enorm și văz monstruos” ține însă de transferul în același registru al enormului, al grandilocvenței elanului patriotic și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care oferă uimirii căscate și curiozității tâmpe o teratologie de circ. Ceea ce constituie dimensiunea lui „simț enorm și văz monstruos” ține însă de transferul în același registru al enormului, al grandilocvenței elanului patriotic și a sublimului erotic aflate într-o perfectă simbioză și într-o proximitate infecțios-derizivă cu ordura. În spectacolul grotesc de commedia dell’arte pe care-l oferă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
des- chide ochii este deplină. Personajele acestui limb trăiesc larvar cu propria suficiență, un simulacru existențial, la rândul lor simulacre de cetățeni, bricolaje vivante din bruioanele unor discursuri inepte. Regizorul îi condamnă la cecitate, excesul de privire, corespondentul lui „văz monstruos” este orbirea în forma anulării rațiunii, cu numele ei popular, prostia. În articolul său, „Ramă în ramă în ramă în ramă”, din Contrapunct, 19 octombrie 1990, ăreprodus în volumul semnat de Pintilieă, Alex. Leo Șerban propune o generalizare a decupajului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
emblematic ales deopotrivă ca motto, modus vivendi și element compozițional pe care criticul de film îl identifică în utilizarea obstinată a procedeului ramă în ramă : „Mottoul filmului este nu numai o trimitere la însăși substanța filmului : simțirea enormă și vederea monstruoasă caracterizează fiecare cadru - această nemăsură, acest preaplin traducându-se în faptul că procedeul ramă în ramă devine absolut necesar” . Alex Leo Șerban comple- tează privitor la acest motto : „Cuvinte pe care le ia à la lettre”. Este vorba de o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în care Ioan Petru Culianu îi răspunde Gabrielei Adameșteanu. Cea de-a doua afirmație esențială îi aparține autorului eseului care identifică elementul de legătură al violenței cu opera lui Caragiale și anume dispozitivul relevabil prin fraza-cheie „simț enorm și văz monstruos”. Mai mult, Horia-Roman Patapievici face legătura prin această frază între complexul identitar românesc, premisele unei stilistici identitare, violență și opera lui I.L. Caragiale. „«Una dintre virtuțile echilibrului clasic este litota. Noi nu o cunoaștem.» Întrebat de Gabriela Adameșteanu de ce la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sânge, Ioan Petru Culianu a răspuns sec : «Nu știu. O fi specificul național.» ă5 aprilie 1991 : peste ceva mai mult de o lună avea să fie asasinată. Deși folosită de Caragiale într-un context particular, expresia simț enorm și văz monstruos ăîn Grand Hôtel «Victoria Română», 1890Ă a ajuns să desemneze, ca și atașamentul față de Miorița, resortul unei afinități profunde. Nu suntem, în definitiv, decât ceea ce ne trezește anamneza. Există neîndoielnic o dilatație spontană spre abnorm în orice român cu senti-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
termenul avenit în acest caz este cel de galimatias, care caracterizează un discurs confuz, încăr- cat retoric. Însă etimonul nu stilistic, cât literar al excesului pe care-l dezvoltă bășcălia aparține operei lui Caragiale, stă în „simț enorm și văz monstruos”. Bășcălia reprezintă o deformare cu o totul particulară, care nu ține de simpla exagerare ca în cazul hiperbolei utilizate excesiv, ci adoptă „mobilitatea sofisticii” anulând orice predicație, atât pe cea care validează cât și pe aceea care invalidează. Bășcălia dereglează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul. Grimasa nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest comic și cu caricatura în proximitatea lui „simț enorm și văz monstruos” ? Caricatura îl presupune prin definiție, enormitatea și monstruosul fac parte din stilistica caricaturalului. La aceste deformări apela și Caragiale când îl invoca pe Jiquidi unul dintre cei mai reputați caricaturiști în epocă. Comicul însă este un gen mult mai complicat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest comic și cu caricatura în proximitatea lui „simț enorm și văz monstruos” ? Caricatura îl presupune prin definiție, enormitatea și monstruosul fac parte din stilistica caricaturalului. La aceste deformări apela și Caragiale când îl invoca pe Jiquidi unul dintre cei mai reputați caricaturiști în epocă. Comicul însă este un gen mult mai complicat, comicul pe care-l invocă Alexandru Dragomir solicită
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
luni, când în București de 20 de ani Micul Paris se îndepărtează tot mai mult de Marele Paris, apropiindu-se periculos de statutul de Micul Istanbul. Toate acestea realizate până în 1960, când la noi se înălțau cu mândrie proletară primele monstruoase "blocuri muncitorești"! Brasilia a devenit între timp și un oraș cultural, cu o Bibliotecă Națională, un Muzeu Național, nu mai puțin de 8 universități. Rămâne în continuare o metropolă unde 40% din locuitori sunt "funcționari", 91% din venituri provin din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mulți din fluturii noștri nu existau În Anglia sau Europa Centrală și cu ajutorul unor atlase mai amănunțite am reușit să-i identific. O boală gravă (pneumonie cu febră până la 41o), survenită la Începutul anului 1907, a Înăbușit În mod misterios monstruosul meu talent pentru cifre care făcuse din mine un copil minune timp de câteva luni (astăzi nu sunt În stare să Înmulțesc 13 cu 17 fără creion și hârtie; totuși pot să le adun dacă sunt așezate frumos una sub
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a fost ucis În lupta Împotriva Roșilor, În nordul Crimeii. L-am văzut la Ialta, mort, cu toată partea frontală a craniului Împinsă Înăuntru la impactul cu mai multe gloanțe, care-l loviseră ca placa de fier a unui leagăn monstruos, când, după ce o luase Înaintea detașamentului lui, atacase singur, cu un curaj nesăbuit, un cuib de mitraliere ale Roșilor. Astfel a fost domolită setea care l-a măcinat toată viața de a se comporta vitejește În bătălie, setea de acel
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și cu mine cunoșteam un băiat care Încercase, dar calul fetei Îl Împinsese pe al lui Într-un șanț. Epuizați de aventurile noastre din hățiș, stăteam tolăniți În iarbă și discutam despre femei. Inocența noastră mi se pare acum aproape monstruoasă, văzută În lumina diverselor „confesiuni sexuale“ (care se găsesc În Havelock Ellis și la alții) ale unor țânci care se Împerechează ca niște nebuni. Mizeriile actului sexual ne erau necunoscute. Dacă s-ar fi Întâmplat să auzim de doi flăcăi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să mă gândesc la dragostea mea pentru o persoană, am obiceiul să trasez imediat raze din centrul unde este dragostea mea - inima mea, nucleul fragil al unei probleme intime - până la cercul alcătuit din puncte ale universului aflate la o depărtare monstruoasă. Ceva mă Împinge să pun În balanță conștiința dragostei mele cu lucruri inimaginabile și incalculabile cum sunt comportarea nebuloaselor (care prin Însăși distanța uriașă ce le desparte de noi par a fi o formă de nebunie), Înfricoșătoarele abisuri ale eternității
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fi de trebuință cândva - din numărul 40, din 28 sept. 1989, al revistei Literatura și arta din Chișinău, împrumutat aproape pe furiș de la un prieten. Dup ce subliniază că „destule realități de la noi sunt, nu pur și simplu, dramatice - sunt monstruoase”, poetul adaugă: „Cred că numai faptul de a le vedea cu ochii ca martor - de a le vedea numai, fără să acționezi! este deja un eroism. Suntem cu toții niște eroi, și cei care luptă, și cei care asistă ca martori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sentiment al realității, nu ne-a implicat mai adânc în clipa de suspans (în fața plutonului de execuție nimeni nu crede până la capăt că execuția va avea loc cu adevărat, că execuția poate să aibă loc cu adevărat) și groază, dilatată monstruos, caracteristică unei asemenea încercări. Iată-l la începutul filmului Pământ pe bătrânul care moare cu ceva din măreția senină și firescul patriarhilor din Biblie, învăluit într-o lumină parcă supranaturală ce izvorăște dinlăuntrul său. Simbolurile și motivele, atât de numeroase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
stranie unicitate a operei. Căci aici „strictă determinare” nu înseamnă copie, reportaj, ci creație. Fidelitatea față de temele și elementele universului artistic conferă o remarcabilă organicitate acestei opere și măsoară adâncimea obsesiilor care o constituie. Obsesia cruzimii, a violenței, a caracterului monstruos pe care îl dobândește în anumite momente ale istoriei puterea; obsesia pustei, care ajunge până-n prag, care intră în case și în suflete; obsesia lepădării veșmintelor, a despuierii, proiectând o amplă simbolistică a denudării ce trece dincolo de semnificația îngust-erotică spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
celălalt e prizonierul său. Dar printr-un foc de armă tras în pieptul „stăpânului”, care făcuse imprudența de a-i oferi victimei alternativa mai nobilă a sinuciderii, unul dintre eroi, de fapt singurul erou. Eroul izbutește să rupă vraja puterii monstruoase. Și astfel acest film aproape kafkian, în care personajele se adulmecă și se mișcă necontenit într-un savant dans de coșmar, se încheie cu o secvență luminoasă: omul strivit ridică iarăși capul și rostește prima sa replică. * Dacă filmul Andrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care ar putea face gelos pe orice pictor portretist: capete, fețe, măști se substituie, se succed, de parcă ar vrea să-și râdă de noi, până ce, tot modificându-și liniile, mereu de o claritate halucinantă, fizionomiile devin, ca într-un coșmar, monstruoase. * Ce ciudat! Glasul, vocea unui om pe care nu-l cunoști și pe care nu-l vezi nu „redau” niciodată adevăratul lui chip, sugerează întotdeauna o altă fizionomie, ce nu are nimic comun cu cea reală. Se poate afirma că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
neapărat amenințător, ci așa, ca și cum te-ai amuza să te uiți la el, să ți-l contempli! Cum s-ar schimba atunci, brusc, lucrurile, raportul de forțe atât de nefavorabil ție până în acea clipă! * Cândva, m-a obsedat un gând monstruos, de un orgoliu nesăbuit. Baza reală a ipotezei mele pe cât de îndrăznețe pe atât de hazardate era dispariția unor oameni care, într-un fel sau altul, într-o măsură mai mare sau mai mică, îmi complicau existența, sau, pur si
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]