2,953 matches
-
Afecta acum a se simți bine printre tineri și a-și câștiga prin ei timpul pierdut în ariditate. Astfel într-o după-amiază, pe când Felix era închis în odaie și citea, se trezi cu Stănică: - Vino-ncoace, domnule, ți-au venit musafiri. Felix auzi, într-adevăr, un amestec de râsete feminine și masculine, jos în curte, și fu cuprins de oarecare silă. Întrebă cine este. - Haide, domnule, nu fi sălbatic, mai tânăr sunt eu decîtdumneata. Au venit colegii să te vadă. E
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spre interiorul casei. - Cum, se scandaliză Stănică, nu cunoști pe domnișoarele,pe domnul? - Așa cred, că nu-i cunoaște, spuse timid Weissmann, dumnealor sunt în ani superiori. Stănică privi îngrijorat la moș Costache, către care se vede că afirmase că musafirii sunt prieteni de-ai lui Felix, și rectifică repede: - Ce-are-a face anul? Dumnealor, zise el către moș Costache, merg de-a valma. Lasă-i să glumească. Renunțîndu-se la orice explicație, cei de față se purtară unii cu alții ca și când s-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un creion roșu și albastru, neascuțit, împingînd iarăși cutia la loc. " Al dracului moș, murmură el, cum seamănă cu soacră-mea! De unde are el atâtea creioane neîncepute? Să-i fi cerut, nu ți-ar fi dat." Reapărut în odaia cu musafiri, Stănică împărți, generos, tutunul din chesea, oferind, parcă în deriziune în cele din urmă și lui moș Costache, care, vizibil necăjit de dispersiunea tutunului său, luă ultimele fire și-și făcu o țigară mai groasă decât a tuturor. - Va să zică, unchiul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rară. Să sperăm că în curând vom face nuntă. - Nuntă, cu cine? întrebă medecinista de la fereastră. - Cu dumnealui, dacă dă Dumnezeu, zise Stănică, arătîndcu mâna spre Felix și făcând cu ochiul spre bătrân. Felix se posomorî atât de tare, încît musafirii râseră de el zgomotos. - Nu pricep ce spui dumneata, zise domnișoara de la pian,între două fumuri de țigară, spui că dumnealui e nepot și domnișoara e fiică. Ce fel de căsătorie e asta? Stănică, prins asupra contradicției, căută să se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îl știi dumneata, șispune-i că l-a rugat domnul Rațiu să-i împrumute, ai auzit? să-i împrumute o pungă pentru gheață. Și uite zece bani să iei gheață. Încetul cu încetul toți se așezară pe ce găsiră, ca niște musafiri, uitând aproape de tot de moș Costache. Stănică zise lui Vasiliad, care făcuse gestul să plece: - Stai, mă, unde pleci, parcă te-așteaptă droaia de clienți.Stai aici, ca medic al casei, să vezi cum îi merge bolnavului, doar nu suntem
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe canapea, o dată își orientă vârful tălpii piciorului către catarama în formă de pește a Batjocoritorului. Batjocoritorul își drese glasul și, ațintindu-și privirile în arcurile descărcărilor electrice ce tălăzuiau ritmic prin covorul de cristal, rosti cu aerul unui musafir profund educat. - Grațioasă doamnă, am sosit aici doar pentru a-mi exprima considerația pentru tot ceea ce realizați pentru literatura română. - Noi vorbim aici și purceaua e moartă în coteț... Noi vorbim aici și tu te faci de rahat cu literatura
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la o nouă colonie de prăjiturele de casă. - Hă, hă. Astea ne imploră să le scărpinăm fofoloancele Oricare zic? - Nu-i momentul să servești, la "Mărul de Aur", o ciorbiță de burtă? căută străinul să se descotorosească, elegant, de celălalt musafir, devenit prea expansiv. - Care este scopul vizitei dumneavoastră? Care ar fi amănuntul nefast care a perturbat dispoziția dumneavoastră sufletească? - Doar o țâră să mai șed. Pielea de sub burtă dă în clocot. Să nu-mi iasă vorbe că nu le-am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
buricul Bucureștilor, unde toată lumea batjocoritoare, după ce-ți spinteca gâtul, te mai lua și balon, altfel decât Spiridon. Un spirit numit Spiridon. Îi plăcuse. Avea mână bună de naș. Chefuiseră ce chelfuiseră, într-o mansardă a Palatului Primăverii, îngăduindu-le musafirilor, cum erau ei atât de pătimași, pe aici, în Balcani, să-i sărute piciorul ori să-l pupe în fund, până când, e drept, se cam întinseseră. Dar și alălalt, hodorogul, Șeful Statului, Ceaușescu, mai plin de pete de ficat pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și-l chemase, la ordin, pe Spiridon, să verifice cu ochii lui ce-i cu hărmălaia aia și să-i frece ridichia. Spiridon, umilit, uitase să închidă bine, în urma sa, toate ușile Palatului, să nu răzbată până la ei gălăgia. La musafiri. Cum era când Comandantul Suprem îl lua la ranga prelucrării ideologice și-a învățămîntului politic. Cum era când, de alături, se auzeau ba palme, ba citate din clasicii marxism-leninismului. Și cum se învifora vocea, când hârâită, de boșorog, când aprigă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în această casă. - Da!... Și v-am așteptat și dorit. Și ne-am dat seama că trebuie să fiți un tânăr extrem de manierat, dacă v-ați gândit să ne vizitați în asemenea momente. Apoi, retrăgîndu-se către perete, schițară un semn musafirului să o ia înainte. Pinky se înclinase, mulțumise, dar, când pătrunse în salonul cel mare, își dădu seama de ce meritase să o facă cu o anumită căldură. Încăperea arăta, pe departe, ca cea mai înduioșător pregătită încăpere dintre toate cele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sau o dată similară de naștere pot face parte din puzderia de semne, ce se vor dovedi, oricum de prisos, pentru ochiul îndelung exersat al neprețuitelor mele ocrotitoare... - Când sînteți născut? întrerupse Cocondy. - De 23 August, răspunse, mult din inerția batjocurii, musafirul. - A, nu! Păcat... Sora mai blândă nu dezarmă, sărind calul. - Simțiți, măcar că nu vă puteți tempera, în legătură cu practicarea jocului de golf? Ori se vedea pe chipul lui Pink că unicele crose pe care pusese mâna fuseseră măturile cu care erau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dete un strigăt. Și, pradă epuizării nervoase, se prăbuși (nădușită și cartilaginoasă), pe covor. Picioarele i se încolăciră, în cădere, în jurul piciorului circular al mesei. Palmele-i, retrăgîndu-se, sparseră cerul voltaic al invocatorilor. Și astfel îl obligă să dispară pe Musafirul de Ceață, lins parcă de limba unui animal necunoscut. Camera de invocație fu răsturnată (de trei ori), zăngănind precum o cutie din lemn ce poartă înăuntru un pumn de monede. Foștii invocatori se treziră reînșurubați în scaunele lor. Degetele le
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
i se părea mai captivant decât probabila vecină. Ele continuau să discute vesele când deodată pătrunse mama lui în cameră cu un pisoiaș în brațe urmată de dirigintă, care-și băgă capul pe ușă, curioasă de reacția elevului : - Laur, ai musafiri! Pe doamna dirigintă și acest pisoiaș minunat care insistă pe lângă mine să-l primești! Tocmai erau în criză de mâțe, ultima dispăruse. Stani se ridică mirat și după ce își salută profesoara îl ceru: - Dă-mi-l, te rog! El
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
profesorii de la Mircea îi bat pe elevi! I-a plăcut discursul tatălui și nu l-a uitat multă vreme, - Nu știu ce s-a întâmplat, domnule Stani, negreșit trebuie să ținem legătura! I-a răspuns directorul prins în ofsaid în timp ce își conducea musafirul neobișnuit. Deodată l-au zărit pe elev așteptându-i curios. El auzise discuția și era înfuriat că nu îl scoate de la ore pe Angelescu să îl ia în șuturi conform planurilor lui. - Laur, de ce n-ai intrat la oră? îl
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în București. Anul acesta a stat cu 11 inși în cameră, alături de Florin, un brăilean, de care se împrietenise cu un an în urmă, la Galați, când dădeau examenul de admitere la secția Frigotehnie. În prima seară s-au adunat musafiri din alte camere care se cunoșteau între ei, tocmai trecuseră în anul doi. Era o atmosferă destinsă, veselă, hărmălaie sporită cu prilejul revederii după vacanța de vară. Stăteau tolăniți prin paturile aranjate< se râdea cu și fără motiv, se lua
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în cap pe deasupra udându-l din cap până în picioare de s-au învățat minte și mergeau la WC cu umbrele, parcă plecau la plimbare. Atunci s-a enervat unul dintre cei doi și a împuns cu un ac toate umbrelele musafirilor care îi vizitau, ajungând să nu mai găsească niciuna de trebuință. Dacă te durea burta, trebuia să te sacrifici... să fii plouat, obicei ce a fost preluat imediat în cămin cu mult succes ca și o serie de porecle Umbrelă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
prăvălia... Mă, tu ești pus pe pricopseală... -De... - E bine, mă... Stere se gândea aproape cu pizmă că nu va avea poate niciodată atâția bani să-și facă o prăvălie ca a lui Pandele, să țină servitori și să cheme musafiri, să bea vin scump cu ei... - Dac-o să fii deștept, o s-ajungi bine! a mai spus. Se îndoia, sau cine putea să știe? Jupânului îi venise ușor, fusese neam de neamul lui negustor. Cu ce moștenise, cu ce mai strânsese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dulci. Ofta Gheorghe de plăcere: - Bine-i, Paraschive! Să-ți bați copiii... Văduva se ducea să le aștearnă. - Tu să te faci c-"adormi, îi șoptea ăl bătrân lui Paraschiv. Și se strecura după femeie. Ea așternea cearșafurile în odaia musafirilor. Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână, pernele brodate și două cămăși ale răposatului, albe și țepene. Pica Gheorghe. Înăuntru era răcoare și se auzea greierul casei. Se uita la fotografiile de pe pereți. Întreba: - Asta cine e? Muierea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce mi-i da, răspunse acesta umil și cam cu rușine, pîn-l-atîta am ajuns, vere. - Nu așa, nu așa, vere, ci-i lua tu ce-i vrea și ce ți-o trebui. Dar rămâi vo câteva zile la mine ca musafir. Ș-așa, cam tot singur la țară, mi se și mai urăște, om vorbi de cele trecute, de pe când eram holtei, de pe când îmblam să stricăm casele oamenilor, adaose el râzând, și uită și tu ce-i pe capul tău
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
m-a făcut Atât de cult, Încât mă uit Peste oameni Am învățat atâtea În timpul din urmă, Că suntem La un punct însemnat. S-ar putea face Multe reforme. Mă gândeam singur, Eram fără nimeni. Și tocmai azi Au venit musafiri. — Tu ce dai, eu ce dau... A, de când nu ne-am văzut. (TITLU) Chiar și în asemenea poezii, din care lipsesc metaforele, încifrarea sau aspirația către un „sens secund”, unde, pe scurt, „se prefigurează un mod de producere întemeiat pe
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
spune că numai un accident termină poemul. Opera ar fi scrisă, la infinit, dacă ar fi după voința creatorului. Intervine, Însă, totdeauna ceva dinafara operei (și a creatorului) care curmă acest proces cum ar fi (nerăbdarea editorului, Îmbolnăvirea autorului, un musafir inoportun etc). Opera rămîne imperfectă, capodopera nu este niciodată terminată. Alecsandri nu cunoaște această nemulțumire. Contractul lui cu opera stipulează termene mai scurte. Poetul nu pare terorizat de forma imperfectă a versului. Versul iese de la Început bine, poemul se termină
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mine să îi disprețuiesc, abia le aștept sfărșitul total! Încă nu, încă nu și Roșul începu să rădă cu o putere ce sperie norii albaștri. Imediat lacrimile lor trimiseră o ploaie rece pe Pămănt. Aici sus: Gavriel privi uimit la musafirii neașteptați. Nu putu decăt să șoptească: Credeam că este ziua mea liberă.... Timp dragule, timp, noi nu avem zile îl corectă meticulos Roșul. Dar ce spun eu? Cu acordul tău încurănd vei avea zile întregi? Deci? Ce zici? Te tentează
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
într-un palat în regulă, pe bulevard, că Ioanide i-a primit la miezul nopții într-o sală enormă cu șemineu, lustruri, mobile somptuoase, gobelinuri, oglinzi venețiene. Știa precis că Ioanide locuia acolo, cum i-a și afirmat. Discuția între musafirii G. Călinescu lui Saferian Manigomian în jurul cazului Ioanide se continuă aprinsă, și astfel se stabili că Ioanide șezuse într-adevăr un an sau doi într-un astfel de palat, construit de el. Convenția cu proprietarul fusese ca Ioanide să locuiască
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu mâna la cheia ușii de sus și se urca pe un scaun. Sculptura lui cu ecusoane, frunze și volute era înrudită cu aceea a pupitrelor și jețurilor din bisericile baroce occidentale, mai frenetică totuși, de un țesut indiscernabil. Atenția musafirilor, care sorbeau fie ceai, fie cafea, era îndreptată asupra unei alte mobile de lemn. Aceasta era un pendul, extravagant ca tot interiorul lui Saferian. Un artist francez îl construise pentru un bogătaș din Siria, făcând toate hatârurile cumpărătorului, fără a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și auster, și Gulimănescu, pe care îl controla nevasta, acceptau aceste prelungiri boeme, chiar Pomponescu și Dan Bogdan. Deși îl detesta pe Ioanide, Pomponescu era din fire sociabil și prețuia senzația de tensiune morală și intelectuală, cultivând o ușoară mizantropie. Musafirii lui Saferian erau niște inamici care aveau nevoie unul de altul. În fine, Gaittany, somat de limbile ceasului, se ridică și, salutând cu afectație toată asistența asemenea unui actor la sfârșitul piesei, căutând a da gesturilor și glasului nuanțele cele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]