2,578 matches
-
lungul Bundului, Încît Jim Îi putu vedea pe piloți În cabinele lor. Mulțimi de chinezi se Împrăștiară peste liniile de tramvai, unii Îndreptîndu-se spre chei, alții adăpostindu-se pe treptele hotelurilor. — Jamie! Ce faci aolo? Încă În pijama, tatăl lui năvăli În dormitor, În picioarele goale. Privi buimac mobila, de parcă nu putea recunoaște camera din propriul său apartament. — Jamie, pleacă de lîngă fereastră! Îmbracă-te și fă ce-ți spune mama. Plecăm În trei minute. Păru să nu observe că Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
facă nimic pentru a-l ajuta. În primul an la Lunghua, puținii copii singuri fuseseră neglijați, doar dacă nu erau pregătiți să se lase folosiți ca servitori. Doar Jim refuzase și nu Îi făcuse niciodată servicii domnului Vincent. CÎnd Jim năvăli În cameră, doamna Vincent ședea pe salteaua ei de paie, ținîndu-și mîinile palide În poală, ca o pereche de mănuși uitate. Privea peretele văruit de deasupra priciului fiului ei, de parcă ar fi urmărit un film invizibil proiectat pe un ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Jim abandonă căruciorul În fața misionarilor. Alergă pe trepte, pe lîngă familia Vincent, care stăteau, cu farfuriile În mînă -nu le trecuse prin gînd, cum nu-i trecuse nici lui Jim, că ar fi trebuit să-i aducă și lui farfuria. Năvăli pe sub draperie În cămăruța lui și aruncă sub saltea cartoful fierbinte, sperînd că paiele umede vor absorbi aburul. Își Înhăță farfuria și alergă Înapoi În hol, ca să-și ocupe locul În fruntea cozii. Domnul Maxted Îi servise deja pe reverend
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Îi explică că una dintre trompele ei probabil că se deblocase În mod spontan. Nu pot să mă obișnuiesc cu asta, spuse Fi. Ai să ai un frățior sau o surioară. La 32 de ani. E de necrezut! Atunci Ben năvăli În cameră. Purta pijamale cu Bob the Builder și pălăria și petecul de ochi din costumul de pirat primit de ziua lui de la Ruby. Mirosea un pic a scutec cu pipi. Fi nu reușise să-l schimbe În noaptea precedentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și vârful lui Big Ben. După o vreme Își luă privirea de la fereastră. Abia după câteva momente observă paravanul. Fusese acolo, fără Îndoială. Și... suporturile speciale pentru picioare. Flash-uri de la experiența pe care o avuse cu doctorul Butoiaș Îi năvăliră În cap. Lângă paravan, era un suport din metal. Pe el o cutie cu mănuși de plastic și o tavă cu instrumente. Se simți brusc crispată. —O, Doamne! Nu-mi spune că ăla e un speculum? N-am văzut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
birou. Ea-l lăsă să-i dezvelească umerii și să Înceapă să-i desfacă sutienul. O secundă mai târziu, Îi gâdila unul dintre sfârcuri cu limba. Ai dreptate, spuse el la un moment dat. Ar trebui să Încui ușa. Poate năvălește cineva peste noi. Se mișcă nițel ca s-o pornească Înspre ușă. Ea Îl prinse de mână. Nu, nu. Te rog, nu te opri. Lasă ușa... —Dar ai zis... Fața lui deveni toată numai zâmbet. —Am Înțeles... Pericolul te excită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Fetițo! XII — Domnișorule - intră a doua zi Liduvina să-i spună lui Augusto -, a venit călcătoreasa. — Călcătoreasa? A, da, să poftească! Fata intră aducând coșul cu rufăria lui Augusto. Se priviră unul pe altul și ea, săraca, simți că-i năvălea sângele-n obraji, cum niciodată nu i se mai întâmplase în casa aceea unde intrase de-atâtea ori. Înainte vreme, părea că domnișorul nici n-o vedea, ceea ce pe ea, care credea că se cunoaște, o neliniștise și chiar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
răspândi prin casă, apoi se stinse. Casa își ținu răsuflarea. Bărbatul ridică din nou mâna, dar, înainte de a apăsa soneria, un alt sunet sparse tăcerea. Fiul meu plângea în semn de protest. Am urcat câte două trepte odată și am năvălit în cameră. Fiul meu stătea pe spate în pătuț, mâinile și picioarele i se agitau în aer, pieptul îi părea cuprins de un mic cutremur, gura era deschisă pentru a da glas supărării lui. —Sst, am șoptit spre pătuț. Sst
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Ce te-a făcut să te gândești azi la mine? —Articolul tău de vineri. Destul de bun. Poate un pic prea isteric. Nu știu dacă ar trebui să-ți spun asta, dar Țvi Kropotkin plănuiește să organizeze un grup care să năvălească În casa ta, să-ți percheziționeze sertarele și să-ți publice toate poemele pe care le vor găsi, Întrucât e ferm convins că Încă mai scrii. Ca să nu fii uitat cu totul. Cu cine ai avut Întâlnire, cu o sirenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cea de la de noi și față de cea din tot restul lumii. Fără nici un motiv. Așa, ca să fie. Ca să facă În ciudă. Ca Napoleon Bonaparte să nu-și poată sub nici o formă trimite vagoanele la Moscova, În caz că va reveni și va năvăli iar asupra lor. Unde rămăsesem? La perechea aflată În luna de miere. De fapt, nu există nici un motiv să nu-ți revii și să nu te căsătorești cu vreo doamnă Încântătoare. Dacă vrei, m-aș bucura să te ajut s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
poștă? Își va plăti datoria și se va salva de pe insula pustie. Dar mâine, Își aminti, e vineri. Oficiul telefonic e Închis. Putea să sune la tatăl său și să-l roage să apeleze la relațiile sale. Săptămâna viitoare vor năvăli peste el zugravii și vopsitorii pe care tatăl său i-a asmuțit asupra lui. Era oare mai bine să plece mâine În Cipru? În insulele Galápagos? Sau măcar la pensiunea micuță din Magdiel? Brusc, Fima Își schimbă părerea. Văzu situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În seara asta? — Nu mi-e foame. Atunci dă-mi mâna. —Pentru ce? Așa. S-o simt. —Să simți ce? Nimic special. —Ajunge, Fima. Încetează. Întoarce-te la prietenii tăi. În acest moment conversația lor fu Întreruptă, pentru că doctorul Wahrhaftig năvăli Înăuntru, roșu la față, răsuflând greu și vorbind repede și tare, de parcă n-ar fi venit să ofere condoleanțe, ci să pună capăt unui scandal. Fima nu reuși să-și Înăbușe un zâmbet, pentru că În clipa aceea Își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
în fața porții deschise din dreptul turnătoriei. Își pipăi ochelarii. Era întuneric în globii lui oculari, ca în această hală fără contururi, pe care însă, treptat-treptat, începu să le perceapă. Cupa se adânci în magma incandescentă, torentul de foc din cuptor năvăli clocotind. Și W. își întoarse capul, privi orbit înspre mormanul de fiare vechi, acoperit de zăpadă, și spre parapetul de lemn cu formele pentru turnarea fierului. Aerul înghețat aducea un iz de rășină din clădirea labirintică de două etaje a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
încă roșii de ger, gurile larg deschise, ochii, deveniți brusc mai înguști și mai strălucitori, le-am auzit hohotele de râs în care se simțea o destindere totală, chiar și o notă de vulgaritate, am văzut cum domnișoara, căreia îi năvălise sângele în obraji, lovea cu nuiaua în pupitru, strigând „Liniște!“ - și nu știam că tocmai reușisem, în ciuda pantofilor mei și a băștii pe care o purtam tot timpul, să fiu acceptat de colegii mei. Nici unul nu îndrăznise încă la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mână calul, într-un salt dement, peste tufișul de tuia, încât osiile se făcură surcele, carul căzu pe-o parte și animalul, cu ochii ieșiți din orbite și cu nările căscate, galopa prin grădină. Strigând și înjurând, bărbații de la garaj năvăliră la fața locului; căruțașul, ținând în continuare chiștocul între buzele strânse, își lovea animalul ca turbat, până când doi bărbați îl trântiră la pământ, un al treilea se agăță de hățurile calului, încercând cu vorbe domoale să calmeze animalul, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în fotografie. Cutiuțele lui cu diapozitive se umpleau cu poze colorate în care se putea vedea soarele și luciul unor petale, tremurul încremenit al buruienilor, frunza într-un joc de lumini și umbre, o geometrie a miriștilor, liziere de pădure năvălind în aparat, o coastă calcaroasă făcându-și loc printre fagi. Dar în albumul alcătuit din privirile tatei nu existau decât foarte puțini oameni. Un țăran care-și mâna calul pe ogorul arat, un pescar la marginea lacului, legând năvoade, oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ce-mi prindeam bretelele de pantaloni. Înspăimântată de punctele de plumb scăpărător din ochii mei deschiși peste măsură, dânsa făcu: „Ham! Ham!” ocolind în patru labe, încăperea. Becul sângeriu se stinse de la sine și lumina vânătă și spălăcită a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și căzu pe dușumea, amețit de lovitură. Pe covor, odihnea trupul gol al Margaretei, zgribulit de răcoarea dimineții. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
neam de aproape, cum îl cheamă și unde stă... „Mi-a murit băiatul”, - plânsei liniștit. Și, la vreo două ceasuri după ce plecai de acolo, steagul negru fâlfâia la poarta casei mele. Ușile de la intrare și zidul dimprejur erau cernite. Mahalaua năvălise prin odăi ca să caute și să vadă mortul. Răposatul însă, nicăieri. „Cine a murit, domnule Zaharia?”, mă întrebă croitorul de peste drum. „Băiatul”, zisei liniștit, îndopând talaș în sobă și mestecând apoi cu pensula cleiul din ceaun. Atunci mi-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
când eu, băiatul cel prost, m-am făcut soldat voluntar - „ăștia te trimit la moarte...“ -, ea, care n-a spus nici un cuvânt când, în trenul de la Köln la Hamburg, eu am vrut să aflu ce i se întâmplase când au năvălit rușii cu toată violența - „Trebuie să uităm ce-a fost rău, tot...“ -, ea, de la care învățasem, trăgând cu coada ochiului, jocul de skat și care, cu degetul mare umezit, număra bancnote și cartele de alimente, ea, care cânta cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a prins dă braț pă Halil și l-a dus sus. V-am zis că arhiva are decât ușa care să varsă În secretariat. Pe aia s-a Împlementatără Abenhaldun cu Halil; și, cât te-ai șterge la ochi, a năvălit cu ăia patru druzi Învălurați; mi-a făcut semnu crucii, pentru că milorzii ie puhoi dă bigoți; apoi le-a poruncit fără fasoane să-și deie vălurile la o parte; matale o să spuneți că io bat câmpii, da acolo ierau Izedin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
groaza sa, Norman văzu pe monitorul din spatele lui Beth că ușa sferei se deschidea, alunecând ușor și dezvăluind Întunericul dinăuntru. DESCHIS Celorlalți trebuie să li se fi părut că Înnebunise când, după ce alergă prin sasul ce dădea În cilindrul D, năvăli pe scara Îngustă ce ducea la nivelul superior, urlând: — S-a deschis! S-a deschis! Ajunse la consola de comunicații exact când Beth Își ștergea ultimele firimituri de prăjitură de pe buze. Își puse furculița pe masă: — Ce s-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
picioarele sale. Explozia Îl surprinse nepregătit, unda de șoc izbindu-i dureros timpanele. Întorcându-se, observă că un furtun de apă fusese desfășurat În Încăpere, iar apoi Își dădu seama că unul dintre hublourile mici cedase sau arsese și apa năvălea Înăuntru cu o forță incredibilă. N-o mai putea vedea pe Tina; deodată o zări trântită la podea. Femeia se ridică În picioare, strigând ceva la Norman, pe urmă alunecă și fu prinsă din nou de curentul șuierător al apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ca să fugă din cameră, dar ușa din spatele său era Încuiată. Așa se proceda Întotdeauna când erau intervievați pacienții violenți. Whittier se apropiase de Norman. Acesta avusese un moment de panică Îngrozitoare până când auzise ușa descuindu-se și trei asistenți uriași năvăliseră Înăuntru, Îl Înhățaseră și-l traseră de o parte pe Whittier, care zbiera și Înjura. Norman se dusese Întins la Îndrumătorul său, cerând să i se spună de ce fusese „lucrat“ În felul acesta. Îndrumătorul Îl Întrebase: — Lucrat? — Da, lucrat. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
am uitat...“ Mișcă-te! Așa că Încetă să se mai gândească, Își făcu curaj și Învârti roata tambuchiului. — Norman! Norman, ce faci, Norman! Nu ești În toate mințile? o auzi pe Beth strigând, restul cuvintelor pierzându-se În zgomotul apei Înghețate, năvălind ca o cascadă În habitat și umplând Încăperea. În momentul În care ajunse afară, Își dădu seama de greșeală: avea nevoie de greutăți. Mai ușor decât apa, corpul lui era Împins inexorabil către suprafață. Inhală o ultimă doză de oxigen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nevoie și de mai mult oxigen. Asta Înseamnă că... Împinse de lângă perete mașina de gătit, gemând din pricina efortului. Și găsi o butelie scundă de propan și două rezervoare mari, albastre. Rezervoare de oxigen. Cu degete neîndemânatice, răsuci valvele Y. Gazul năvăli afară cu zgomot. Bulele se ridicau cu viteză spre tavan, acolo unde aerul era colectat Într-o bulă uriașă, În curs de formare. Deschise și al doilea rezervor de oxigen. Nivelul apei scăzu rapid, până În talie, apoi până la genunchi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]