2,380 matches
-
izbucnit în plâns. „O, Doamne! o să apuc ziua în care să uit astea și să ajung din nou ce-am fost?“ Dar văzând cum toate împietresc dintr-odată sub o forță imensă. Cum Ileana Roman îngheață ghemuită într-o poziție nefirească, în timp ce se întoarce pe o parte, cu o mână pe jumătate scoasă de sub pledul în carouri; cum pasărea care fluturase o clipă lângă geam rămâne suspendată în aer într-o fâlfâire ce nu se mai sfârșește; cum el însuși a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
împiedicându-l să adoarmă. Ochii îi lăcrimau și umbrele străine ale încăperii îi erau ostile. A coborât pleoapele, dar un timp a continuat să vadă aceleași umbre ostile. Întindea mâinile către ele, cu palmele desfăcute, și mâinile i se alungeau nefiresc împingând toate obiectele spre pereți și prin pereți, într-un alt întuneric; dar mâinile continuau să fie împreunate sub ceafa lui. Apoi nu mai împingea cu mâinile în lucruri și în ziduri pentru că era cu totul dincolo de ziduri, nu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în mușuroaie cenușii de gheață, câteva petice de iarbă uscată sau fire de un verde murdar culcate la pământ se acoperiseră cu o folie de cristale mărunte, ca într-un congelator. O tufă văduvită de frunze încremenise într-o poziție nefirească, îndoită de la brâu, cu crenguțele subțiri și firave trosnind la fiecare adiere a vântului uscat. În fața lor, lacul înghețase într-o mișcare ușor încrețită, verzui-albicios, deasupra pluteau în elipse largi cârduri de ciori și de corbi croncănitori și se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Toate erau înghețate până pe malul celălalt și chiar și acolo, debarcaderul, bărcile trase pe uscat, casele răsărite dintre arborii goi și înțepeniți, cu acoperișurile maronii și verzi, turla bisericii înălțată deasupra lor se distingeau într-o lumină cenușie și murdară, nefirești și străine. Se auzea hămăitul plictisit și singuratic al unui câine care nu se vedea, repetat de câteva ori de ecou, în pădurea înghețată din apropiere. Plecaseră imediat după prânz, venise să-l ia cu mașina, „hai să ieșim undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trebuit să semene, nu în trăsăturile lor, asta îi era clar că nu se putea, ci în senzațiile sau stările pe care le răspândeau în jur prin zâmbete sau ton sau priviri sau gesturi ce păreau nelalocul lor sau chiar nefirești ori el mai degrabă le vedea astfel. Iar întrebările lui nelămurite și nici măcar spuse în cuvinte, ci rămase în el ca o încordare ce putea semăna sau putea fi luată drept teamă nu dispăreau și, acumulate Îlumea îi apărea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu vreau, pentru că știu că a venit primăvara!...“ Al șaptelea cerîc) Încă nu avea sentimentul zădărniciei. Era doar o neîmblânzire în el, de parcă întreaga viață n-ar fi făcut altceva decât să se împotrivească lumii și i-ar fi fost nefirească și de neînțeles o altă atitudine. Drept și dârz și tăcut, cuprins de o tristețe înfiptă adânc în găvanele ochilor. Împins dintr-odată de noutatea agresivă într-un teritoriu neștiut și în care nu știa să se apere. Dar incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
intre pe sub pielea puștiului care stătea în poziție de drepți și privea în gol, încercând parcă să se smulgă de lângă „unchiul“ cu un zâmbet etern și mustață neagră stufoasă. Și scena era atât de captivantă, atât de exagerată și de nefirească. încât am uitat că trebuia s-o ascult pe femeie, până când ea aproape că terminase și atunci mi-am dat seama că habar n-aveam despre ce vorbise. Se lăsă din nou o tăcere și mai lungă, și mai stânjenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și șuierându-ne în urechi, în timp ce la coada ochilor ne țâșneau lacrimi plăcute de fericire. Bineînțeles că drumul înapoi era cu totul altceva. De obicei trebuia să coborâm de pe biciclete și să le împingem. Fiindcă eram copii cuminți, în mod nefiresc, cred acum - știam că părinții noștri se îngrijorau dacă lipseam mai mult de două ore, ceea ce însemna că la început vizitele noastre tindeau să fie răzlețe și pe fugă. Ne luam cu noi cărți, creioane, hârtie și ceva de mâncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
telefonul lui Lily, publicitatea pentru telefoane, fotografiile telefoanelor din reviste și Îl uram și pe Alexander Graham Bell. Munca În slujba Mirandei Priestly produsese o mulțime de nefericite efecte secundare În viața mea de zi cu zi, dar cel mai nefiresc dintre acestea era aversiunea mea totală și pătimașă față de telefoane. Pentru majoritatea oamenilor, sunetul telefonului este binevenit. Cineva Încearcă să dea de ei, să le dea binețe, să-i Întrebe de sănătate sau să aranjeze să meargă undeva Împreună. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
duseră mîinile streașină la ochi, ca să se apere de soare, și se sculară leneș, se căutară prin buzunare și-și proptiră sticla În stomac, manevrînd capacul cu ceva. Julia stătea În picioare cu brațele Încrucișate, mai timidă ca Înainte, zîmbind nefiresc. CÎnd se Întoarse cu sticlele, fața și gîtul Îi erau roz. — Le-au deschis cu o cheie, asta-i tot, spuse ea. Și noi am fi putut s-o facem. — O să știm data viitoare. — Mi-au zis: „Ia-o-ncet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Mai stătu cu capul În poala ei o clipă, apoi Îi sărută coapsa și se ridică. Întoarse cheia În contact și mașina reveni cu zgomot la viață. Sunetul părea Înfiorător de strident În mijlocul tăcerii depline - așa cum tăcerea li se păruse nefirească și nelalocul ei cînd veniseră acolo. Întoarse mașina și o porni Încet spre poteca plină de gropi, și o luă pe drumul pe care veniseră; trecură pe lîngă căsuța de culoarea brînzei fără să Încetinească, apoi o luară pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
linii scurte, roșu-aprins, care ar fi putut fi făcute de laba grea, dar jucăușă a unei pisici. Se așeză pe marginea căzii. Șocul tăieturii, se gîndi ea, produsese o schimbare În ea, un fel de schimbare chimică: Își simțea mintea nefiresc de limpede, de vie și purificată. Nu mai era sigură că tăierea piciorului era un lucru realmente sănătos și rațional; nu i-ar fi plăcut absolut deloc dacă Julia sau oricare altă prietenă dădea peste ea În timp ce o făcea. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o umbră interesantă pe podea. O vedeai cum se mișcă, descoperise Duncan, dacă te uitai suficient de atent; sau puteai sta Întins și să te uiți În sus, cu capul Într-un unghi inconfortabil, și să vezi luna, stelele, strălucirea nefirească a focurilor de mitralieră. Luminile Îți dădeau fiori. Celula era rece. Mai jos În zid, sub fereastră, era o deschidere În stratul de cărămizi, Închisă cu feronerie victoriană; rostul ei era să ajute la circulația căldurii, dar aerul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Te place mult, și asta o face să-și dorească să am aceleași sentimente față de tine. Așa a fost mereu. Ce mărinimie din partea ei. Și chiar Îți plac, Helen? — Firește că da. — Nu-i nimic firesc În asta. — Ei bine, nefiresc, zise Helen strîmbîndu-se. Și totuși, nu vrei să-i spui lui Kay? Helen se foii, nesimțindu-se În largul ei. — Ar fi trebuit, știu. Aș vrea s-o fi făcut. Numai că, uneori Kay... Se opri. E o copilărie, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vreau să te Împart cu altcineva, Julia, cu alți oameni. Nu vreau să te pierd. Poate că Julia deschisese gura să-i răspundă, Helen nu era sigură. Pentru că În momentul următor fură luminate de un fulger, atît de scurt și nefiresc, Încît o sumedenie de mici detalii - cusăturile de pe gulerul Juliei, ancorele de pe nasturii hainei - păreau că sar din trupul ei În aer și se reped spre ochii lui Helen s-o orbească. Peste două secunde se auzi și explozia - inimaginabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îl Întrebă Fraser nevenindu-i să creadă. — Te obișnuiești cu asta. — Nu te Îngrijorează că o bombă Împuțită s-ar putea Îndrepta spre tine și că tu nu poți decît să bagi capul la cutie? Celula era luminată de luna nefiresc de strălucitoare. Fața lui Fraser se vedea clar, dar ochii lui albaștri, copilăroși, părul blond și cafeniul păturii pe care o ținea pe umeri Își pierduseră culoarea - toate căpătaseră tonuri argintii, ca obiectele dintr-o fotografie. — Se zice că dac-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de inima incendiului, dar nu recunoștea nimic. Clădirile din jurul ei, pe care ar fi trebuit să le cunoască, pompierii care alergau, băltoacele de apă, furtunele care se furișau pe pămînt - totul era scăldat Într-o lumină țipătoare, de o intensitate nefirească, sau ascuns de umbre negre lunecoase. Încercă să strige la unul dintre oameni, dar acesta n-o putu auzi din cauza vîltorii flăcărilor și vibrației pompelor. Se Îndreptă spre altcineva, prinzîndu-l de umăr și urlîndu-i În față: — Unde mă aflu? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
hol... În schimb, auzi bufniturile neîntrerupte ale avioanelor, bum-bum-ul monoton al bombelor, urmat de funinginea care se rostogolea pe horn. Îl privi din nou pe Alec, și deveni tot mai neputincios. Căci Alec Își lăsase mîinile, În sfîrșit, și părea nefiresc de calm. Întîlni privirea lui Duncan și făcu un gest oarecum teatral - dădu din umerii lui Înguști, Își Întoarse capul, arătîndu-și profilul fin. — Asta-i pierdere de timp, spuse el, ca din Întîmplare. — Ce anume? Întrebă Duncan, temător. Ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-ți recunoști propriile mâini sau chip. Uite ce e, știu că Richard, soțul meu, nu are cum să știe dacă lui Emily Îi place broccoli sau nu, dar acest lucru e firesc. Faptul că o mamă nu știe asta e nefiresc... — Chiar așa, spune judecătorul notând cuvintele „nefiresc“ și „mamă“ și subliniindu-le. Bineînțeles, se grăbește să spună femeia, temându-se să nu fi spus deja prea multe, bineînțeles că nu vreau să-mi răsfăț copiii. O vedem că se oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ce e, știu că Richard, soțul meu, nu are cum să știe dacă lui Emily Îi place broccoli sau nu, dar acest lucru e firesc. Faptul că o mamă nu știe asta e nefiresc... — Chiar așa, spune judecătorul notând cuvintele „nefiresc“ și „mamă“ și subliniindu-le. Bineînțeles, se grăbește să spună femeia, temându-se să nu fi spus deja prea multe, bineînțeles că nu vreau să-mi răsfăț copiii. O vedem că se oprește din vorbit. Pare să se gândească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
trimiteau în locul Episcopilor pentru a reține veniturile episcopale. Acești nepăstori erau o mare nenorocire pentru Biserică. Plîngeri și decrete împotriva chorepiscopilor inundau conciliile din secolul al IX-lea. În cele din urmă, după ce au cauzat nenumărate probleme Bisericii, aceste ființe nefirești au fost eliminate. Flodoradus comentează asupra unei scrisori a lui Hincmar către Papa Leon al IV-lea (lib. III, Hist. Remensis, c. 10): In hac vero episctola, de his quos temeritas chorespiscopalis ordinare, vel quod Spiritum Sanctum consignando tradere praesumebat
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
o detașare ciudată că s-ar putea să o găsesc devastată, rănită de cioburi și țăndări după o altă zvârcolire nocturnă a monstrului din pardoseală, însă totul era la lo cul lui, pașnic și neatins. Mi-am încălzit cu gesturi nefiresc de lente niște supă - ai fi zis că-mi derulam singură gesturile, cu încetinitorul, să nu deranjez monstrul ascuns din somnul lui neștiut. Mi-au trebuit câteva minute, de pildă, până să aprind araga zul, pentru că mi se tot stingeau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dezumflă brusc și se sparge fără su net undeva în fruntea mea, care simt că se înroșește brusc. Bălmăjesc ceva despre ce bine a fost la Georgiana și ce inspirată am fost la olimpiadă, dar în aer atârnă o tăcere nefiresc de încor dată și simt un miros străin și apăsător, ca și cum între noi s-ar fi interpus o mortăciune nevăzută și bolovănoasă. Arunc o privire furișată la ceas în timp ce mă aplec să mă descalț de ciz me. Totuși n-am
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și in colori de apă. — E o vvreme gggroaz-nică af-fară! spune el, privindu-ne pe rând cu atenție. Mă îndrept mirată spre fereastră. îmi amintesc că mai devreme, când am venit la Eduard, era o vreme frumoasă, cu un soare nefiresc de cald. Bătea ușor vântul, dar nici urmă de ninsoare. Acum, însă, spre surprinderea mea, văd o natură dezlăn țuită afară: copaci înfiorându-se deznădăjduiți sub un bici ho hotitor, fulgi azvârliți care-ncotro din niște pumni nevăzuți de gheață
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
grădiniță, știi cum e... Am dat din cap și am mângâiat-o pe păr. Mama și-a dus mâna la păr, instinctiv, să și-l aranjeze, și s-a dat jos din pat, ne te zindu și fusta cu gesturi nefiresc de lente, ca într un vis. Dacă ar fi fost într-o cu totul altă zi, dacă n-aș fi surprins-o plângând tocmai atunci, când întâlnirea cu profa de română mă dăduse peste cap, probabil că aș fi încercat
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]