2,523 matches
-
mă cunoști? Spune, că de nu, îți voi lua lumina ochilor! Stăpână a Regatului Luminii, eu sunt un biet bătrân, care a avut norocul să te mai vadă o dată! spuse, printre suspine, bătrânul. Și n-ai orbit, biet muritor? întrebă nemiloasa regină. Mama mea n-a mai apucat să vadă niciodată lumina zilei, dar eu am fost iertat, murmură omul. Cine era mama ta și cum de ai fost îndurat pe acest pământ? Mama mea era vrăjitoarea pădurii, iar eu am
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
deși n-au trecut decât patru secole și jumătate de la căderea Tenochtitlanului. Nimic nu amintește că aici a existat un alt oraș, capitala imperiului aztec. Încerc să caut un semn, dar știu dinainte că e inutil. Spaniolii au fost mai nemiloși decât vizigoții. Ei n-au cruțat nici laguna, nici piramida, nimic. Au hotărât să construiască o capitală nouă, să transforme vechea istorie în deșert. Capitala aztecilor a avut soarta Cartaginei, cu deosebirea că ruinele n-au fost arate și presărate
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
atent doar cu ochiul la schimbul de ziuă tăcut ce se face în natura din jurul meu, mă uit când la dreapta, când la stânga drumului, ca să nu pierd nimic din spectacolul fascinant al învierii lumii, boabe de rouă tremurând la apropierea nemiloasă a razelor de soare, colțuri de umbră iluminându-se, lăstari tineri crescuți împrejurul copacilor mari, înlănțuiți de dorința de a acapara cât mai mult din peticul de cer ce-l lasă neacoperit coroanele uriașilor arbori, păsări scuturându-și aripi umede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
suflet mândru sau din încăpățânare, Nu-i nici orgoliu, nici încăpățânare! Atunci, iartă-mă că ți-o spun, dar mi se pare absurd să stai aici în iarbă suferind de lipsa unei țigări bune cu stomacul gol, cu soarele ăsta nemilos în capul tău, când jos la mănăstire ai găsi ceva bun de mâncare și mai ales drumul înapoi spre Ana, buzele ei! Mai tacă-ți gura! Mă ispitesc singur! Sau proba asta a dârzeniei e doar pentru părintele Ioan?! Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
povestit niciodată de unde are Cartea, nu i-a cunoscut nici el semnele ciudate, dar a putut să-i citească din ea locotenentului, tot mai departe mi se pare crucea din deal, drumul prăfuit, transpirația grea de pe trupul meu și soarele nemilos în ceafa mea, dacă ajung în sat, la părintele Dumitru, îi voi cere niște pâine să mănânc, îmi spun rugăciunea la cruce și de acolo nu mai e mult până în sat, poșta a plecat de mult, nu mă mai grăbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
egoistă și posesivă cu sufletul meu, maestre Dűrer ce pretindeai ca ucenicii tăi să fie feriți de ochi de femeie și sperai să-i ții în dreaptă cumpănă cu hrana, băutura și cu somnul, te-am urât întotdeauna pentru această nemiloasă penitență, dar înclin astăzi tot mai mult să-ți dau dreptate, iartă-mă pentru trufia mea tinerească de până acum și primește-mă printre ucenicii tăi, ferește-mă însă, Doamne, de sfințenie! Lasă-mă să fiu pictor! 3 iulie, obiectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
sacrifice într-un scop nobil, acela de a-și proteja slujba. Ar face bine să-și revină. 16tc "16" Zilnic, soseau invitații la lansări - orice, de la noi modele de farduri până la deschideri de magazine - și Lisa și Mercedes le împărțeau nemiloase între ele. Lisa, în calitate de editor, avea prioritate. Dar Mercedes, ca editor pe frumusețe și modă, avea și ea dreptul să meargă la câteva. Ashling, un fel de Cenușăreasa, rămânea acasă să țină revista pe picioare, iar Trix avea oricum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
își exprimă îngrijorarea cu privire la tăcerea lui: „Tiberius nu poate uita că Germanicus are sângele lui Marcus Antonius“. Într-adevăr, tragica familie a lui Germanicus își avea originea în absurda și nefericita căsătorie impusă, cu ani în urmă, de Augustus - din nemiloasele rațiuni de stat - a surorii lui, blânda Octavia, cu îndărătnicul Marcus Antonius, înflăcărat deja de iubirea pentru Cleopatra. Căsătoria se terminase curând, iar între cei doi nu rămăsese decât lupta. Și micii orfani. Sus, pe Capitolium, prietenii lui Germanicus au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
salut. Râse doar. Chiar și de departe se vedea că râsul lui era disprețuitor. Potrivit vechilor credințe, în ziua aceea zeii i-au adunat în inima Romei pe toți cei care în curând aveau să se înfrunte într-o luptă nemiloasă. Și numai zeii - care se joacă mereu cu soarta oamenilor - știau că puțini aveau să scape. Dar oamenii, care nu cunosc viitorul, au sculptat imaginea acelui triumphus, la sfârșitul unei splendide luni mai, în cartea de marmură a gloriei romanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperiului. Aici imperiul se învecina cu orașe foarte vechi, cu ziduri megalitice, întinderi de palmieri și cedri milenari, munți golași având în vârf fortărețe, drumuri care străbăteau deșerturi nesfârșite. Numele lor închideau în ele o istorie de culturi complicate, ucigași nemiloși, comploturi, subjugări și trădări, rivalități dinastice, campanii furibunde ale legiunilor, masacre, luări de ostatici, scurte răgazuri false: Cappadocia, Commagene, Cilicia, Armenia, Pontus, Oshroene, Judaea, Parthia, Arabia Nabatea, Assyria. Acum, oameni veniți din acele lumi urcau încet, cu o încordare îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că ar fi fost cu putință. „E o întâlnire cu Roma cum n-a mai fost vreuna până acum“, își mărturiseau unii altora. Pentru prima oară imperiul era personificat de un tânăr luptător victorios și temut, care, totuși, pe lângă moștenirea nemiloasă a lui Augustus, o avea și pe aceea mitică a lui Marcus Antonius, singurul roman care plănuise să unească puterea Romei cu culturile Orientului. Poate din cauza legendei țesute în jurul numelui lui Germanicus, poate din cauza capacității sale excepționale de a stabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i datora împăratului totul, iar supunerea sa era pe atât de servilă pe cât de absolută îi era puterea. Zadarnic insinuaseră populares: „Închiderea granițelor transformă Aegyptus, cel mai mare și mai puternic regat cunoscut, într-un bun privat imperial“. Dominația fusese nemiloasă, cu biruri grele, confiscări de bunuri, înrolări forțate; valoarea bogățiilor intrate în vistieriile imperiale era incalculabilă. Convoaie de corăbii încărcate brăzdau marea, deoarece câmpiile fertile aflate de-a lungul Nilus-ului deveniseră grânarul Romei. Primul praefectus, Cornelius Gallus, fusese complet lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
carieră militară i-a atras ura“. Ochii lui Gajus se opriră pe ultimul rând, în timp ce Drusus punea jos calamusul. În clipa aceea sosi preceptorul Caro, grammaticus al celor doi frați mai mari, și-i anunță că tribunul Silius evitase mâinile nemiloase și umilitoare ale călăului și se sinucisese. O lovitură hotărâtă, de o precizie mortală. Nu se știa cine îi dăduse în taină pumnalul pe când era în lanțuri. Gajus, tăcut, se duse în grădină. Tribunul fusese primul om care îl tratase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Liviei despre stupiditatea lui încăpățânată, obtuză, iar el se gândea că Augustus domnise vreme de cincizeci de ani, anihilând zeci de comploturi, și murise imperial în patul lui. Iar acum părea că, alături de el, într-o misterioasă inițiere, îi explica nemiloasa și sublima artă a domniei. Închidea ochii, se gândea. „Nu veți reuși să mă ucideți.“ Bibliotecarul grec Biblioteca greacă avea un portic ce dădea într-o mică grădină interioară. Cei de acolo deveniră pe loc prietenii săi. Luau din rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sacrificând victime înaintea bătăliilor. „Divi divaeque, qui maria terrasque colitis, vos precor quaesoque...“, zei și zeițe care sălășluiți în mări și pe pământ, vă rog și vă cer... Acestea erau lecturile preferate ale lui Tiberius? Invocau victoria, alungarea și moartea nemiloasă a dușmanilor. Fuseseră multe victorii în veacurile acelea, dușmanii fuseseră uciși și alungați. Așa se rugase Tiberius când pusese să fie ucis Germanicus? Exista cu adevărat o putere irezistibilă în cuvintele acelea vechi? Exista oare, pe undeva, Cineva, Ceva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
liniștită și maleabilă. Arșița apăsa colinele Romei, iar vântul venit de pe mare n-o potolea în ziua când el coborî de pe Palatinus și se îndreptă spre Curie pentru cel dintâi act public fundamental, discursul programatic. Era prima zi din iulie, nemiloasa mensis Julius. În vremurile mai simple ale Republicii, deoarece anul începea în martie, ea se numise Quintilis, luna a cincea. „Însă, odată cu Julius Caesar“, a scris ironic cineva, „divinitatea neamului Julia s-a răspândit și asupra lunilor“. (Și de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ei s-au umplut temnițele de condamnați și anchetați. E o infamie. Cred că voi avea consensul vostru pentru a o anula. Acum senatorii tăceau, străduindu-se să nu piardă nici un cuvânt. Zise că și relegatio, și exilium fuseseră arme nemiloase aflate la îndemâna tiraniei. Mulți oameni erau obligați să stea departe de Roma, iar averile le erau confiscate. Îi vom chema înapoi în patrie, îi vom despăgubi. Și nu se va mai întâmpla ca judecătorii să fie constrânși de legi infame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
materială îndepărtată, la Capri, fusese cufundată în taină. Gajus Caesar, în schimb, tânăr, foarte vizibil, aclamat cu pasiune de popor la fiecare apariție, tulbura imaginarul colectiv. În apropiere, în mijocul unui grup de prieteni noi, cu toții optimates, Valerius Asiaticus privi nemilos mișcarea vioaie a curtenilor, și spuse blând: — Timpul pierdut cu astfel de jocuri ne e dăruit nouă. Saturninus, bătrânul republican, îi surprinse privirea și lăsă să-i scape o frază fatală: — Trebuie să reacționăm. Valerius Asiaticus îi răspunse printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plăcere pe-acolo, îndrăzni să spună Manlius. Se vorbește despre niște vrăji, despre zgomote în vreme de noapte... Micul templu isiac fusese devastat și redeschis de patru ori, urmând destinul puterii. În timpul războiului împotriva Aegyptus-ului, poporul neștiutor, senatorii dezamăgiți și nemiloșii tribuni militari - o singură dată, toți laolaltă - spuseseră că lui Marcus Antonius i se întunecase judecata în ziua când dăruise terenurile zeilor egipteni, iar Cleopatra era apărată de experți în magie și invocatori ai forțelor oculte, care o făceau invincibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fie considerată festivă. În toate celelalte probleme se supuse dorinței grupului de optimates și, cu inima ușoară, porunci să se distrugă tot ce putea să tulbure noul regim și să amintească de cel vechi. — De Aegyptus mă ocup eu, declară nemilos Sextius Saturninus, și enumeră cu entuziasm șantierele ce trebuiau lăsate pradă nisipurilor deșertului. În zadar cu șapte ani în urmă, preoții egipteni văzuseră renăscând din cenușă după cinci veacuri, mitica Phoenix. Și la Roma, praful se așternu peste noile ruine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
realități ale vieții necunoscute mie. Azi, special n-am făcut sport, dar Dinu a plecat din clasă, de frica plictiselii unei convorbiri cu mine. Își bate joc de tot ce simt pentru el, mă desconsideră și mă lovește cu biciul nemilos al indiferenței și al disprețului. Simt cum mă Înjosesc, prestigiul meu În clasă a dispărut, chiar și bădăranul de T., bestie ordinară și mârșavă, are Îndrăzneala să mă insulte și să Își bată joc de mine și de suferința mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-mă drept în față prin lentilele ușor mânjite ale ochelarilor ei. Nu prea știam cum să răspund la așa ceva. Deși mă simțeam mai mult decât ușurat să descopăr că, în definitiv, nu-mi răspunsese folosind un termen misterios la gândurile nemiloase legate de dimensiunile ei, eram în continuare pierdut în privința principalului sens al mesajului pe care mi-l comunica. Cu alte cuvinte, nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce vorbea și, înainte să mă hotărăsc dacă știu ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mic scenariu de film Ca un „Vede-tot” rău, care poate spațializa orice tip de relief și volum, cu mișcarea nervoasă și amplă a unei cravașe vii, venind din alte lumi, lovind când În dreapta când În stânga, când deasupra când dedesubt, loviturile nemiloase ne pun În evidență părțile componente, statice și În mișcare ale unei locomotive ce străbate solitară imensa, nemărginita, necuprinsa câmpie Înfășurată În aburi și fum. Alergătura stihinică a monstrului de oțel pe șine e Însoțită de un strigăt turbat. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
asta este! A sperat până în ultima clipă că o să-i spun altceva. Exista o speranță, în adâncul privirii ei, ca o mătură uitată într-un colț, m-am prefăcut că n-o văd. N-am avut nici măcar curajul să fiu nemilos, s-o împing eu să ia hotărârea aceea. Am lăsat-o să aleagă singură, să fie vina ei, și i-am oferit în schimb un taxi. Mama ta s-a întors în oraș. Nu mai există urmă de bivuacul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în mii de fetițe fără viață întinse într-un decor gri. Am început să alerg din nou. O mașină de poliție trecu pe lângă mine. Am ridicat brațul ca să o chem, apoi am văzut bărbații dinăuntru. Fețele lor erau niște măști nemiloase. În locul ochilor, aveau discuri plate argintii care împrăștiau lumină. Îmi imaginam armele legate de șolduri. Am lăsat mâna în jos și am început să alerg iar. Simțeam în gât micul dejun copios pe care mi-l pregătise Madeleine. Am scuipat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]