3,633 matches
-
la cimitirul Sfânta Treime. Ținea doar minte cum i se perindau prin fața ochilor neoane, semafoare, faruri și mașini și o brișcă (sau mai degrabă dricul) În care se aflau o groază de costume ce-i făceau semne disperate, agitându-și neputincioase mânecile În aer, o brișcă sau un dric cu un blazon auriu care apărea și dispărea În beznă. De asemeni, Își amintea cum, ajungând În fața cavoului său din cimitir, văzu, În locul statuii care-l reprezenta În chip de Napoleon, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
casa lui. De câte ori se Întâlneau la poartă, vecinul B Îl lua peste picior pe vecinul A, care În scurt timp devenise bătaia de joc a satului. „De ce n-o pui la punct?” Îi spunea vecinul B lui A. Acesta ridica neputincios din umeri. „Dacă ar fi Încăput măcar o zi pe mâna mea, i-aș fi venit de hac...” Auzindu-l, vecina A Își spuse: „Ia să vedem...”. Și Într-o bună zi, când omul dârz tocmai Înhăma caii ca să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mișca de acolo până când omul care a necinstit-o nu-și va primi pedeapsa cuvenită. Stând cu coatele sprijinite pe gardul de ostrețe, soțul ei privea năuc la această scenă. Vecinul Îi ceru ajutorul. Dar acesta, ca de obicei, ridică neputincios din umeri. În fața nevestei sale, el părea a nu avea nici un cuvânt de spus. Ce era de făcut? Lucrurile luau o Întorsătură din ce În ce mai neplăcută. Tot satul se adunase ca la circ În fața porții. Sosiseră și dascălul, și popa, care, aflând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
liniște (ciripit de păsări, vânt ușor printre frunzele abia născute, crengi uscate și frunze din toamna trecută trosnind sau foșnind sub picior). Început de mai Într-o pădure bătrână din câmpie. Cuvintele „potecă, ierburi Înalte, poiană, păsări“ sunt evident inutile, neputincioase, stupide, În vecinătatea acestor forme, culori, spații, mișcări de aer și legături ale trupului cu ele. Modul În care privirea se Încăpățânează să rămână agățată de firul subțire de apă, urechea se ațintește la zgomotul lui, buzele-l sorb, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și el ca purtat de vânt sau de foc, iar câinele era tot atât de iute ca și Rabican. Atunci Rogero, văzând că era cu neputință să scape prin fugă, s-a oprit să-și înfrunte urmăritorii; spada s-a dovedit însă neputincioasă înaintea unor astfel de adversari. Vânătorul îl zăpăcea cu strigătele lui și-l lovea cu biciul, singura armă ce o avea asupra sa; câinele îl mușca de picioare, iar calul îl izbea cu copitele. În același timp, șoimul zbura pe deasupra
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
din cauza lipsei sale de disciplină în muncă, era supărat pe relația lui cu Loftis, era supărat pe el însuși pentru că detesta homosexualitatea amicilor săi - deși la Reynolds era tolerabilă, pentru că el măcar nu era din ăia afectați. Puteai simți furia neputincioasă care îl cuprinsese pe Minear în perioada Sleepy Lagoon, când plânsese pe umărul lui Eisler din cauza unei relații de moment a lui Loftis - „Dumnezeule, Nate, nu e decât un puști și a mai fost și desfigurat!” -, după care Eisler refuzase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
un fel de disperare. Tânărul se opri, căutându-și cuvintele. Nimeni nu-i Întrerupse gândurile. Căpitanul continua să călărească, privind fix În față cu un soi de Încrâncenare. Discuțiile despre fiul său cel mic Îi provocau Întotdeauna suferință. Se simțea neputincios fiindcă nu știa nimic și nu putea face nimic. Se Întreba mereu de ce nu-l luase În brațe, atunci, la Albești, de ce nu-l strânsese la piept Înainte de a pleca spre Suceava, ca să fi avut măcar mângâierea acelei ultime Îmbrățișări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
prea rece, era un aer de dincolo de lumi, un aer irespirabil. Era Vidul. Puterea supremă a energiei În lumea de la capătul lumii. Nucleul cosmosului. Punctul dintre sfârșit și Început. Non-existența. Sub apăsarea universului nevăzut, Cuceritorul se lipi de podea, horcăi neputincios și rămase inert, ca o mare gânganie strivită, ca un monstru al nopții surprins de lumina zilei. Apoi, Încet, Ștefănel Își Întoarse privirile spre cei doi Cuceritori Înghețați de spaimă. „O să-i ierte... ” gândi Amir. Dar, dintr-o singură mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cântărit șansele și și-a trimis oamenii, oricum prea puțini, să-l salveze pe voievod. Unul singur a refuzat să plece. Arcașul Simion. Cel care a luptat pentru viața ta, Alexandru, acum optsprezece ani. El e singurul care a asistat, neputincios, la execuția lui Oană. Căci n-a fost nici o luptă, a fost o execuție. L-au doborât cu săgeți. - Cine... murmură Alexandru, cuprins de amețeală. - Acțiunea a fost organizată de Ordinul Cuceritorilor, cu doi aliați: Hanatul Crimeii și un trădător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ce se poate vindeca și ce nu... Alexandru rămase tăcut. Era cutremurat de această Întâlnire tristă, parcă neverosimilă. Tatăl lui fusese Întotdeauna cel puternic, cel care Îi ajuta pe ceilalți. Cel care le salva viața. Iar acum, era doar un neputincios care se zbătea Între viață și moarte. - Rănile? - Îngrozitoare... spuse Erina. Nimeni nu știe cum de mai e În viață... În Încăpere intră Angelo, Însoțit de un bărbat mai scund, cu bărbiță neagră, Îmbrăcat Într-un costum sobru, maro, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bătălie În care zece mii de oameni luptau Împotriva unei armate care, deși lăsase destule trupe pe traseu și trimisese destule contingente să asedieze cetățile, tot număra o sută douăzeci de mii de oameni. Deci clipa Înfruntării finale sosise. Oană privi neputincios, zecile de mii de oșteni ai Semilunii care se puneau În marș, spre a Îndeplini poruncile sultanului. Era păzit, și el și Erina, zi și noapte. Nu exista nici o șansă de evadare. Vorbeau puțin și În șoaptă. Iar Erina părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
oraș rupte, se uita la fiecare trecător cu ochi negri, mari, aprinși, lacomi. Se apleca neașteptat și te speria. . . Un lup de prin tranșee, hămesit dar neistovit, venit de spaima pustiului spre miezul orașului la zgomot și lumină, strângând dinții neputincioși, dar mâncând cu ochii prada frumoasă, proaspătă. Câteva zile în șir l-am văzut la același colț al Fântânei cu Calea Victoriei. Ocoleam de câte ori treceam. . . . Altul purta o redingotă lungă, fără altă haină, în toiul iernei, cu o pălărie tare, avea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
o boală, e o formă de transpoziție a conștiinței. Lenora reacționa logic către sentimente și gânduri pe care le avea despre cele petrecute, așa cum ea le socotea, așa cum nu le putea mărturisi. Pentru ceilalți totul părea absurd. După primele izbucniri neputincioase, în epoca aceea do liniște aparentă, își reculegea probabil necazul, medita mijloacele de a schimba. . . Ce? Ceea ce fusese. Adică ceea ce era iremediabil. Aci era punctul dureros și grav al tragediei. Când omul dă cu fruntea de imposibil, lupta e grozavă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ei grăbită și prudentă cerea meșteșug ca să se strecoare. Răzbi totuși, ocrotită și imună. V în casa boierească de pe moșia Prundeni, lucrurile aparent insensibile aveau să vadă fapte neobicinuite. însăși liniștea lor nu mai era respectată. Erau martori tăcuți și neputincioși ai unor perturbări neîncetate. E păcat că nu se poate ști în ce fel obiectele, în acel vestigiu de viață care e închis în inerția lor, sunt agitate de agitația oamenilor? Ce fel de impresii primesc prin moleculele lor și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
instituțiile școlare și universitare a unui climat de ordine și disciplină fără de care nu se poate vorbi de educație în sensul propriu al termenului. Influențele mediului social tot mai nefavorabil și ale grupurilor de prieteni fac din familie un spectator neputincios la modul cum se realizează educația copiilor ei. Educația familială, școlară și socială nu se poate înfăptui în mod normal fără respectarea unor principii și reguli, fără ordine în toate, fără disciplină. Toate acestea presupun însă și un anumit grad
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
ocheade. Nici atunci când se îndreaptă spre ieșire, nababul nu pare mai falnic. Nu stă niciodată prea mult la zenana și de obicei iese pe jumătate alergând, de parcă ar fi fost expulzat de acolo, cu presiune. De obicei, are o privire neputincioasă și îndurerată: chipul unui om care n-a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. În timp ce soldățoii își dau coate, iar hijra lasă ochii în podea, deznădejdea se depune și mai grea deasupra palatului. Pran începe să dispere. Se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se revarsă pe un ecran, punând în evidență o duzină de capete tunse modern, dar goale. Cu părul scurt, ondulat și pomădat, prințul Firoz și prietenii săi speciali, sunt prăbușiți în fotoliile roșii, de pluș, în întuneric, anexe inutile și neputincioase ale acestor tunsori elaborate. Rămășițele fostei lor preocupări sunt aruncate pe jos, la picioarele lor; sportive sau sexuale, poate o combinație din amândouă, la modă pe Riviera. Indiferent ce ar fi fost, s-a terminat de acum, iar servitorii adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
folos, în dosuri de cojoace. Speranțele rămase ne-ntinate, Ascunse în a inimii cămări, Le rânduiești pe polițe, pe toate, Cu resemnare, printre lumânări. Pe tâmplele-ți cernite de durere, De doruri ce te macină mereu, Doar cârlionții mai ascund mistere, Neputincioși și făr-de-un Dumnezeu. Dar ai uitat, că mai mocnește-n tine Scânteia dătătoare de lumini? Drept muritor ai moștenit, divine, Credința ta și faceri de minuni. Alege dar, Speranța cea mai vie, Și-mpăturește-o în ștergar curat, Pe ea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
sine însuși, și așa să mănînce din pîinea aceasta și să bea din paharul acesta. 29. Căci cine mănîncă și bea, își mănîncă și bea osînda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului. 30. Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini dorm. 31. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați. 32. Dar cînd suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osîndiți odată cu lumea. 33. Astfel, frații mei, cînd vă adunați să mîncați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85036_a_85823]
-
dă. Ciupesc corzile și încep să cânt. Mă sprijin de grilajul vestic al zidului orașului Din Ching-ling toamna. Revărsându-și razele peste pământ, soarele atârnă jos Ca să privească cum curge fluviul măreț. Câmpia centrală e un dezastru, oficialii se împrăștie neputincioși. Când să ne redobândim frontierele? Vânturile din Yang-chou au venit să-mi usuce lacrimile. Împăratul Hsien Feng ascultă în tăcere și începe să plângă. Mă roagă să cânt alt cântec. — Dacă ai fi actor în trupa imperială, te-aș răsplăti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lumânări Și ne vom aminti orele fericite ale acelei ploi de seară? Palanchinul mamei ajunge în sfârșit la intrarea laterală a Porții Purității Celeste. În clipa în care o văd coborând, izbucnesc în lacrimi. A îmbătrânit și acum se sprijină neputincioasă pe brațele lui Rong și ale lui Kuei Hsiang. Înainte ca eu să termin ceremonia de salut, mama izbucnește: — Felicitări, Orhideea! Nu credeam că voi apuca ziua să-mi văd nepotul. — Momentul fericit a sosit! se aude strigătul eunucului-șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă diprețuiască?" m-a întrebat. "Fiindcă, i-am răspuns, sufletele pure nu pot fi atinse de nici un fel de murdărie. Omul din curte din Moartea lui Ivan llici, de Tolstoi, care îngrijește în toate amănuntele pe stăpânul său muribund și neputincios, ră-mî complet senin în timpul acelor îndeletniciri și are aerul să spună: "Ce să facem! E un om! Toți vom ajunge la fel!"." "Dar, a protestat viitorul scriitor, nu eu, ci eroul meu are o gândire care vede ceea ce e murdar
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
această întîmplare ar reieși că instinctele de acaparare m-au dus departe în viață, ceea ce nu s-a dovedit. Totuși aventurile vieții noastre sânt ale conștiinței, deși viața ei adevărată nu e niciodată liberă de instincte și nu o dată e neputincioasă în fața lor, în rău, dar și în bine. N-aș putea să spun azi cui datorez faptul că deși am fost dat la școală la opt ani, cu scopul mărturisit de tatăl meu să învăț doar să mă iscălesc și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
își-, dă seama că se află în posesia adevărului. El nu e auzit chiar dacă se exprimă. Nu-l crede nimeni, sau zice că a auzit și el asta de undeva. El nu există, e un simplu figurant, condamnat să asiste neputincios, strivit de împrejurări sau de demonul său interior, la spectacolul afirmării celorlalți. În centrul atenției era colegul nostru Nasea, cel care protestase că teza e prea grea. Arăta foarte posomorît: era un băiat ambițios și părea deprimat că nu-i
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Cine-i harnic și muncește are tot ce vrea. Cine-i leneș și chiulește are tot așa. Cum să convingi pe om să mai muncească cînd de la cel capabil ai luat rodul muncii sale pentru a-l da leneșului și neputinciosului? Bogatul nu-și cedează bogăția, pentru că a muncit pentru ea, iar săracul, dacă e pe degeaba, vrea mai mult decît i s-ar cuveni. Însuși Aizic recunoștea că treaba nu e simplă. Își dădea seama că va fi opoziție și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]