KorAP: Find »[drukola/base=nimic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...117 >

2,919 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

va ierta omului de a-și fi dus atât de departe umanitatea? Va înțelege El că a nu mai fi om e fenomenul central al experienței umane? A exista - adică a colora afectiv fiece clipă. Prin nuanțe de sentiment facem nimicului o concesie de realitate. Fără cheltuielile sufletului, am trăit într-un univers alb. Căci "obiectele" nu sânt decât iluzii materiale ale unor excese lăuntrice. Ultima treaptă a desprimăvărării noastre: Dumnezeu. Spiritul fiind o lipsă pozitivă a vitalității, ideile ce răsar

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de timp, mai ești deschis doar adierilor divine. Acel tainic și imens delir prin care susții în viață universul înclinat destrămării, impulsul dureros și irezistibil insuflând mișcare și nădejde pământului și vietăților, întărind slăbiciunile cărnii și abătând duhul de la patimile nimicului, - ce prospețimi secrete îl împing, în mijlocul lumii și al dezolării ei, să refacă edificiul cosmic și faima gîndului? Nu e creația reacțiunea ultimă în fața ruinei și a iremediabilului? Nu reînvie spiritul în preajma deznodământului și a înfundăturilor sorții? - Altcum, de ce nu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
și faima gîndului? Nu e creația reacțiunea ultimă în fața ruinei și a iremediabilului? Nu reînvie spiritul în preajma deznodământului și a înfundăturilor sorții? - Altcum, de ce nu vine căderea, de ce rămânem verticali când toate au devenit una prin monotonia scârbei și a nimicului? Suferind cu tărie neîmplinirile vieții, te asemeni unui naufragiat care-ar fugi de țărm. Ajungi să nu mai cauți decât valuri și înotul pe-un nesfârșit de ondulații. Melancolia: timpul devenit afectivitate. Aș vrea să trăiesc într-o lume de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
tot ce-am dat zadarnic oamenilor aș fi cheltuit în Dumnezeu, ce departe eram acum! Că viața are o calitate de existență doar prin intensitățile noastre, ce dovedește mai sigur decât vidul lumii în absența de iubire? Fără ispitele erotice, nimicul e piedica fiecărei clipe. Doar înfiripările dragostei silesc lumea să fie, iar pasiunile ei sânt o surdină pentru neant. Un minus de iubire este o lipsă de existență, iar vidul erotic, un univers purificat de fire. Nu-i plictiseala o

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de existență, iar vidul erotic, un univers purificat de fire. Nu-i plictiseala o vacanță a dragostei, o pauză în demiurgia indispensabilei înșelăciuni? Și nu ne plictisim dintr-o insuficiență de delir? Acesta introduce o notă de ființă în monotonia nimicului. Din vibrațiile ultime ale sufletului irupe universul, zborul gândurilor pătimașe îl recreează neîncetat. În mijlocul plictiselii știm că existența n-a fost să fie; în intermitențele ei, ne uităm de toate și sîntem. Purtând cu dureroasă străduință povara propriei ființe, semenii

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
melodie ce a prins cheag. Gândirea proiectează neantul, ca o supremă consolare, sub presiunea unui infinit orgoliu rănit. Vrând să fii totul și totul opunîndu-se, ce-ai face fără dimensiunea absolută a absenței? Chinurile mândriei nemăsurate volatilizează firea și poleiesc nimicul cu prestigiile unei măreții în care se liniștește patima orgoliului. Neființa e o splendoare funebră, care ne stinge geloziile divine. Sugestia nimicului ne satură gustul de Absolut subiectiv, precum harul morții de armonie în dezastru. Când voi ajunge să mă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
și totul opunîndu-se, ce-ai face fără dimensiunea absolută a absenței? Chinurile mândriei nemăsurate volatilizează firea și poleiesc nimicul cu prestigiile unei măreții în care se liniștește patima orgoliului. Neființa e o splendoare funebră, care ne stinge geloziile divine. Sugestia nimicului ne satură gustul de Absolut subiectiv, precum harul morții de armonie în dezastru. Când voi ajunge să mă deprind cu mine însumi? Toate drumurile duc la această Romă interioară și inaccesibilă; - omul este o ruină invincibilă. Cine i-o fi

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
decât într-un imn de agonie. Scobor sau urc spre povârnișurile firii? Un animal care a văzut viața și care vrea încă să trăiască: omul. Drama lui se epuizează în această îndîrjire. Într-o inimă în care s-a așezat nimicul, irupția dragostei e atât de nespus de sfâșietoare fiindcă ea nu găsește nici un teren de înflorire. De ar fi să cucerești numai femeia, ce ușor ar fi! Dar să desțelenești propriul neant, să te înstăpînești cu greu în vrăjmășia sufletului

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
și înșelăciune și nimic nu ne împiedică de la accesul la zona de baștină a începutului, pură ca o auroră finală. Așa dispare tot ce timpul a adăugat virtualității inițiale. Existența ni se dezvăluie ca atare: la remorca neantului - și nu nimicul este la marginea lumii, ci lumea la marginea nimicului. Oboseala ca instrument de cunoaștere. Cugetul scăldat în lumina nocturnă a disperării. Spiritul are prea puține leacuri. Căci de el însuși trebuie să ne vindecăm în primul rând. De natură și

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
la zona de baștină a începutului, pură ca o auroră finală. Așa dispare tot ce timpul a adăugat virtualității inițiale. Existența ni se dezvăluie ca atare: la remorca neantului - și nu nimicul este la marginea lumii, ci lumea la marginea nimicului. Oboseala ca instrument de cunoaștere. Cugetul scăldat în lumina nocturnă a disperării. Spiritul are prea puține leacuri. Căci de el însuși trebuie să ne vindecăm în primul rând. De natură și femeie te apropii, fugi și revii din nou, cu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
această dramă a unicității. Spre moarte, întoarce-te purificat și gol - neatins de îndulcirile minții, de atenuările ideilor. Ea trebuie privită în față, cu virginitatea lăuntrică a momentelor în care nu crezi în nimic, mai mult chiar: ca martir al nimicului. Dragostea de viață, plină de freamăt și durere, nu ispitește decât pe cei înecați în silă. Sânt dimineți ce înfloresc subit în deșertul oboselilor și care ne țintuiesc înmărmuriți în brațele ființei. În sila de toate, în sila vastă, emanând

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasă a negației. Viața-mi pare o mânăstire unde te-ai refugia ca să uiți pe Dumnezeu și ale cărei cruci ar străpunge nimicul cerului. După ce sufletul a filtrat pe Dumnezeu, drojdia ce rămâne devine - ca pedeapsă - substanța sufletului. Totul este nefolositor și fără rost - afară poate de melodia ascunsă a chinului. Fruntariile omului sânt cele ale suferinței. Doar după ce-ai îndurat mult

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ale firii, să luăm contact cu maximum de stil. Înseși Judecății din Urmă să-i împrumutăm prestigiul artei și să ne topim în temeiul final al lumii cu absență patetică. Într-o simțire înaltă, Absolutul e o frântură gratuită a Nimicului, întocmai ca un torso. De ce oamenii nu s-or fi închinat norilor? Fiindcă aceștia plutesc mai ușor pe creier decât pe cer? Gândurile născute în groază au taina și împietrirea ochilor din icoanele bizantine. Toate căile merg de la mine spre

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mai rămână nimic. Într-o astfel de clipă, când toți oamenii și-ar părăsi ocupațiile, când nimeni n-ar mai găsi un sens în mediocritatea datoriei, când existența ar plesni de contradicțiile ei interioare, ce ar mai rămâne în afară de triumful nimicului și de apoteoza finală a neființei? Monopolul suferinței Mă întreb: pentru ce numai unii suferă? Există vreo rațiune în această selecțiune, care scoate din rândul oamenilor normali o categorie de aleși, pentru a-i arunca în cele mai groaznice torturi

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
elanuri și de disperări. Sânt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăși până la iluzie și se dilată până la infinit, ce moare și ce crește în același timp, încîntată între nimic și tot, exaltată între speranța nimicului și disperarea totului, crescută în parfumuri și otrăvuri, arsă de iubire și de ură, nimicită de lumini și de umbre. Simbolul meu este moartea luminii și flacăra morții. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaște în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
dramă complicată, în care se întîlnesc presentimentul erotic cu o neliniște metafizică chinuitoare, frica de moarte cu aspirațiile spre naivitate, renunțarea totală cu un eroism paradoxal, disperarea cu orgoliul, presentimentul nebuniei cu dorința de anonimat, strigătul cu tăcerea, elanul cu nimicul? Și toate acestea se petrec în același timp, simultan. Toate tendințele acestea cresc în cel mai mare clocot posibil, în cea mai mare nebunie interioară, într-o confuzie absolută. Cum să mai faci atunci filozofie sistematică și în ce fel

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
au iluzia că au colaborat cu toții. Toți vor să facă, să realizeze ceva efectiv, să supraviețuiască prin realizările lor. Ca și cum de acestea nu s-ar alege praful! Și ce s-ar putea alege altceva? Ce se poate alege altceva decât nimicul? Sânt nemulțumit de orice. Chiar dacă aș fi ales Dumnezeul acestei lumi, mi-aș da imediat demisia, iar dacă lumea întreagă s-ar rezuma la mine, dacă lumea întreagă aș fi eu, m-aș risipi în bucăți până la dispariție... Cum de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-ți pese de timp, de devenire și de nimic. Eternul prezent este existență, fiindcă numai în trăirea integrală a lui existența capătă o pozitivitate și o evidență. Prezentul, scos în mod subiectiv din succesiunea clipelor, este ființare, este depășire a nimicului, care nu poate apărea decât acolo unde temporalitatea devine constitutivă pentru existență. Căci temporalitatea existenței introduce un element de neant în ființare, deoarece tot ceea ce se consumă în timp își dovedește implicit inconsistența. Fericiți sânt aceia care pot trăi în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
centrul ființei se deplasează, într-un joc indefinit, în neantul subiectiv. Neliniștea prăbușirii exterioare n-are farmecul maladiv al neliniștii, al prăbușirii interne. Căci la aceasta se adaugă satisfacția de a muri în tine, de a-ți găsi moartea în nimicul tău propriu. Receptivitatea pentru durere își are originea nu numai într-o structură temperamentală specifică, ci și în obișnuința, în frecvența și dominarea durabilă a durerii. Fiecare prilej de durere este trăit atunci cu mult mai multă intensitate, este exagerat

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
cutremure totul ca în fața ultimelor clipe, să ne învîrtim, halucinați, la viziunea agoniei definitive, a agoniei ultime a universului. Nimic să nu-și mai găsească o rațiune în sine însuși, totul să fie într-o clipă nimic. Și să soarbem nimicul, prinși în vârtejul demonic al clipelor din urmă. Nu este un semn de rezistență, ci de imbecilitate, în faptul că oamenii supraviețuiesc unor încordări organice excesive și unor stări sufletești de limită. Ce rost mai are să trăiești după asemenea tensiuni

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Să poți spune după fiecare experiență de viață: niciodată! - după fiecare întîmplare și după fiecare încercare același cuvânt, simbol al definitivatului și al ireparabilului, este desigur a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viață pe cât ești aproape de nimicul în care te aruncă moartea. Este îngrozitor când te gândești că după moarte îți sânt definitiv pierdute o zi cu soare, un zâmbet sau un prieten; dar este de o mie de ori mai îngrozitor să fi pierdut, deja trăind

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
noi: o mie de ani de subistorie. Când s-a născut în noi conștiința, n-am înregistrat prin ea un proces inconștient de creație, ci sterilitatea spirituală multiseculară. Pe când culturile mari pun omul în fața creației din nimic, culturile mici - în fața nimicului culturii. Din punct de vedere istoric, am pierdut o mie de ani, iar din punct de vedere biologic n-am câștigat nimic. Atâta vreme de vegetare dacă n-a consumat efectiv substanța vitală a neamului, n-a întărit-o și

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
fructul unei viziuni nu prea adânci. Dar, în definitiv, ceea ce ne interesează și ne doare sânt stările de fapt care ne determină condiția și care din perspectiva istoriei ne prezintă națiunea ca un absolut, chiar dacă o viziune transistorică ne descoperă nimicul ei. Vrând-nevrând, totul, afară de sfințenie, s-a făcut prin națiune. Nu că aceasta le-ar fi dat naștere prin nu știu ce forță creatoare, dar există un indefinibil al apartenenței noastre, care ne integrează în devenire și determină sensul concret al creației

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
eflorescență de valori specifice. Că un popor are tradiții, simțire comună nu dovedește nimic pentru urma pe care o va lăsa în lume. Numai în clipa când începe să devină o fatalitate, adică să fecundeze și să distrugă, își învinge nimicul condiției exclusive de popor. Ceea ce a fost Franța pe vremuri și astăzi Rusia, Germania și Japonia îmi pare a defini elementele acestei fatalități și voința de a deveni națiune. Oricât ar vrea orgoliul și furia mea să integreze România cât

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Încordările și vibrațiile ascezei răzbună tot ce n-am trăit, tot ce n-am consumat. Românul n-are de răzbunat decât somnolența lui seculară. Individual, n-a refuzat aproape nimic și de aceea este clar cu sine însuși, sincer cu nimicul său. Dorințele neîmplinite sânt sursa dramatismului interior. Sîntem, numai prin ceea ce am acumulat netrăind. Să ne fie neistoria izvorul nostru de viață? Fi-vom capabili să creăm prin ce n-am făcut? Tot ce s-a creat până acum în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]