9,942 matches
-
J. Smelser (1997) arată că există o serie de dimensiuni sociale asociate cu procesul de dezvoltare economică (el folosește termenul de dezvoltare în locul celui creștere/growth) ce produce diferite tipuri de schimbare socială: - schimbări în structura socială, incluzând aici structura organizațională; - schimbări ce țin de diversitatea societăților dezvoltate; - schimbări politice, în particular dezvoltarea formelor democratice de guvernare; - schimbări ce se referă la integrare sau creșterea solidarității societăților. Trecând în revistă cele șase elemente fundamentale ce definesc/compun dezvoltarea economică, Smelser arată
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
și India, abia după cel de-al doilea război mondial. Drumul spre maturitate reprezintă o continuare a creșterii economice și dezvoltării tehnologice, cu accent pe eficiența procesului de producție, schimbarea vechilor valori și instituții cu unele noi, adaptate noilor structuri organizaționale și sociale care să susțină procesul de creștere. Un asemenea proces durează cca 40 de ani de la momentul încheierii „desprinderii”. Maturitatea este stadiul în care o economie demonstrează că are capacitatea de a depăși faza desprinderii (și sectoarele industriale respective
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
internațională. În fine, trebuie menționat faptul că literatura de factură neoliberală nu a ocolit nici OIG cu caracter de alianță politico-militară. Astfel, hegemonia statocentrismului realist în cadrul studiilor de securitate a fost, pe alocuri, pusă în discuție, sugerându-se că dezvoltarea organizațională a Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO) a avut un anumit impact asupra deciziilor și comportamentului NATO după sfârșitul „războiului rece”. Totuși, dintre OIG, alianțele militare se numără printre „candidații” cu cele mai puține șanse de a fi tratate drept actori autonomi
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
GIC) sau a OING orientate către afaceri (business) („BINGO”). În al treilea rând, ultimele decenii au evidențiat apariția unor forme de agregare transnațională mai puțin instituționalizate, precum comunitățile epistemice sau rețelele de susținere (advocacy), care pot lua sau nu formă organizațională. Rețelele sunt forme de agregare și organizare mai flexibile, caracterizate prin patternuri de comunicare voluntare, reciproce și orizontale. Rețelele reprezintă structuri de comunicare pentru actori (individuali sau colectivi), utilizate pentru a schimba informații, a împărtăși experiențe sau a discuta scopuri
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Internațională a Muncii, Banca Mondială, organizații non-guvernamentale având sediul central în statele occidentale), toate privite din perspectiva politicilor pe care le promovează - „oarbe” la diferența de gen și, uneori, prin această orbire, femeilor dăunătoare și chiar a dinamicii interne, intra-organizațională, a raporturilor de gen. Feminismul constructivist este al patrulea curent teoretic important în studierea relațiilor internaționale, caracterizat în principal prin abordarea problemelor identității în politica internațională, a mecanismelor de producere a identităților colective și instituționale și a implicațiilor interacțiunii internaționale
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
sau o serie de astfel de acte desfășurate pe o lungă perioadă de timp (Most și Starr, 1983, p. 140). În afara caracteristicilor enumerate mai sus, trebuie să insistăm pe două elemente distinctive ale războiului. În acest sens, trebuie remarcat elementul organizațional, războiul în perioada modernă fiind un efort social organizat, canalizat spre aplicarea violenței colective în vederea atingerii scopurilor determinate. Deoarece violența organizată este în legătură directă cu impunerea voinței, războiul astfel definit intră în domeniul politicii. Așa cum arată Clausewitz, în toate
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
schimbare a structurilor de comandă, control, pregătire de luptă, doctrină, tehnologie și organizare a luptei (Macgregor, 2001, pp. 1-8). S-a remarcat că revoluția în afacerile militare are loc prin interacțiune între schimbări tehnologice, dezvoltări sistemice, inovații operaționale și adaptări organizaționale care modifică fundamental caracterul și modul de desfășurare a războaielor (Freedman, 1998, p. 8). Printre termenii operaționali folosiți pentru caracterizarea revoluției în afacerile militare figurează atacuri cu precizie, război informațional, război paralel (Conetta, 2002). La nivel strategic, revoluția în afacerile
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
schimbări produse de revoluția în afaceri militare sunt reducerea forțelor terestre și navale de suprafață și sporirea celor aeriene, inclusiv rachete; mutația de la tancuri și portavioane (sunset system) la arme de înaltă precizie și infrastructură informațională (sunrise system); precum și transformarea organizațională în direcția promovării unor entități mai puțin ierarhice și mai interconectate (Biddle, 1996, p. 5). Într-un câmp de bătălie dominat informațional, principala resursă devine accesibilitatea informației (Freedman, 1998, p. 52). În plan social, o consecință directă a revoluției în
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
ceea ce explică tendința statelor hegemon de a adopta măsuri intervenționiste în politica lor externă. Revenind la prima perspectivă, pentru adepții globalismului, probleme de tipul celor amintite nu mai pot fi gestionate eficient de către state, cărora li se contestă deopotrivă eficiența organizațională și legitimitatea instituțională. Consecutiv, este necesară includerea actorilor non-statali în procesul de formulare și implementare a politicilor publice în spiritul unei așa-numite guvernanțe globale. Concept și obiectiv deopotrivă, guvernanța globală (global governance) a fost făcută cunoscută ca aplicație și
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
unei „conștiințe globale”. Ca vector al celorlalte dimensiuni, cea tehnologică semnifică expansiunea globală și uniformizarea la vârf a tehnologiilor informațiilor, comunicațiilor și de transport, fiind principala responsabilă pentru comprimarea simbolică a spațiului și timpului. Inovația și difuzia tehnologică antrenează schimbări organizaționale în toate sferele și la toate nivelurile, schimbări orientate spre flexibilizare și adaptabilitate într-un mediu global în continuă schimbare. În sfârșit, ca epifenomen al proceselor sus-menționate, globalizarea socială semnifică expansiunea geografică a interacțiunilor și reflexivității sociale, uniformizarea stilului de
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Bull ca o posibilă alternativă la sistemul modern de state (Bull, 1998, pp. 248-260), această idee este preluată de o serie de cercetători, care au sesizat existența simultană, la nivelul societății globale din perioada de după „războiul rece”, a unor logici organizaționale concurente, precum sistemul național de state (universalism politic) și economia transnațională de piață (universalism economic) (Friederich, 2001, p. 481). În acest sens, noul medievalism este definit ca un sistem de autorități suprapuse și loialități multiple a căror funcționalitate este menținută
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
nouă geo-economie întemeiată pe conceptul de competitivitate o va înlocui (Hirst și Thompson, 2000, p. 164). În această perspectivă asupra viitoarei ordini mondiale, accentul se pune pe trecerea de la un sistem predominant militar de rivalitate interstatală/inter-blocuri, bazat pe diferențe organizaționale socio-economice, ideologice și sistemice, la un sistem întemeiat pe competiția economică „pașnică” între state/blocuri, în cadrul căruia chestiunile militare sunt adiacente (cel puțin la prima vedere) (Ibidem). Următorul scenariu „moderat” este ordinea „uni-multipolară” despre care vorbea Huntington și care se
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de globalizare. Societatea cunoașterii poate fi definită drept capacitatea de a acționa, ca un potențial de acțiune. Societatea cunoașterii presupune extinderea și aprofundarea cunoașterii științifice și a adevărului asupra existenței, utilizarea și managementul cunoașterii existente sub forma cunoașterii tehnologice și organizaționale, producerea prin inovare de cunoștințe noi, o diseminare fără precedent a cunoașterii către toți cetățenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate internetul și metode de învățare prin e-learning. Noua economie (economie + internet) sau economia cunoașterii face parte din societatea cunoașterii
GLOBALIZAREA. Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
pentru cel în dificultate și cea față de instituția în care este angajat. El răspunde astfel la normele, reglementările, așteptările impuse de logica internă a profesiei (aspirațiile legate de carieră și împlinirea profesională cerută de mediul educațional), dar și la „modelele organizaționale” ce vizează tipul de relaționare/comunicare în echipă, cu impact direct în eficiența instituțională a asistenței sociale. Standardele profesionale în asistență socială măsoară performanțele unui domeniu limitat ca arie de cuprindere a unor activități sociale care se desfășoară pe baza
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
sociale, parte componentă a sistemului public de asistență socială. • Este o estimare/evaluare continuă. Ea este realizată permanent, la intervale de timp determinate prin decizii publice. De aceea, instituția monitorizării sistemului național de asistență socială reprezintă un complex de principii organizaționale și o structură de tip ierarhic sau de parteneriat care să vizeze evaluarea rețelei public-nonpublic-nonguvernamental. În acest sistem se vor include în mod necesar organisme la nivel național care să asigure servicii de sinteză și evaluare prin utilizarea unor surse
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
Supervizarea este un proces de reglementare a desfășurării activităților practice în asistența socială care precizează cadrul specializat, normal, al intervenției și acțiunii în comunitate prin servicii de suport. El se impune totodată și ca un instrument esențial de control instituțional/organizațional propus de specialiști sau asociații profesionale pentru asigurarea calității activităților specializate care se desfășoară în sistemul serviciilor de asistență socială. Supervizarea se adresează atât celor care sunt implicați în acțiuni practice de ajutor ocazional, voluntar, dar și specialiștilor în domeniu
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
de instituții specializate pentru diferitele tipuri de servicii. De regulă, acest proces de supervizare intră în atribuțiile autorităților locale, ale asociațiilor profesionale și se realizează dintr-o perspectivă interdepartamentală. Din necunoaștere, adeseori supervizarea este confundată cu efectele negative ale controlului organizațional propus de factorii de decizie asupra personalului angajat. În realitate, o asemenea înțelegere poate conduce la o denaturare a finalității procesului de supervizare, care poate stârni, în practica profesiei, suspiciuni printre angajați. În fapt, supervizarea apare ca un proces necesar
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
apărut dezbateri care au încercat să identifice ordinea de prioritate a acestora, sau chiar să susțină că ar fi mai indicată o separare a lor. Astfel, unii autori precum Kadushin (1992) și Payne (1994) cred că diferitele funcții reprezintă limite organizaționale divergente, ca și domenii distincte ale cunoașterii și abilităților, fiind nu numai congruente, ci și complementare. Alți autori (Erera și Lazar, apud Ming-sum Tsui, 2005) apreciază că ar exista o incompatibilitate între funcția administrativă și cea educațională, motiv pentru care
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
alocă funcției administrative cea mai mare parte a timpului, deși susțin că funcția educațională ar fi cea mai importantă. În esență, supervizarea reprezintă un proces prin intermediul căruia supervizorul facilitează, orientează și dezvoltă capacitățile asistentului social privind satisfacerea anumitor obiective profesionale, organizaționale și personale. Aceste obiective sunt: competența, practica responsabilă, dezvoltarea profesională continuă, educația și suportul personal. Astfel, supervizarea reprezintă procesul care facilitează reflecția critică asupra acțiunilor, persoanelor și contextului practicii asistenței sociale. Acest proces are loc în cadrul relației profesionale stabilite între
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
prezent a fost acordată o atenție limitată acestui subiect. Doar prin urmărirea rădăcinilor supervizării asistenței sociale poate fi înțeleasă filozofia acesteia, îi pot fi identificate caracteristicile sale unice și importanța, îi pot fi clarificate și explicate funcțiile în diferite contexte organizaționale și culturale. Unii autori apreciază că inițial supervizarea a fost menită să îndeplinească funcția educațională, în timp ce alții consideră că funcția administrativă a fost cea care a apărut mai întâi. Argumentul celor care susțin primul punct de vedere este acela că
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
și procedurilor educațională ignoranța și/sau capacitățile limitate ale asistenților sociali în ceea ce privește cunoașterea, atitudinile și deprinderile necesare locului de muncă combaterea ignoranței și dezvoltarea deprinderilor suportivă moralul asistentului social și satisfacția în muncă îmbunătățirea moralului și a satisfacției muncii Contextul organizațional modelează forma în care supervizarea este structurată și asigurată (furnizată). Supervizorilor asistenței sociale din cadrul organizațiilor ce desfășoară activități în domeniul serviciilor umane le revin trei roluri; aceste activități urmăresc să asigure o monitorizare comprehensivă sub trei forme de supervizare: personală
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
în care supervizarea este structurată și asigurată (furnizată). Supervizorilor asistenței sociale din cadrul organizațiilor ce desfășoară activități în domeniul serviciilor umane le revin trei roluri; aceste activități urmăresc să asigure o monitorizare comprehensivă sub trei forme de supervizare: personală, profesională și organizațională: a) supervizarea personală este focalizată asupra solicitărilor emoționale la care este supus asistentul în cadrul muncii. În procesul supervizării personale, cel supervizat este tratat ca un „prieten” al supervizorului, între ei existând o relație personală, informală; b) supervizarea profesională este focalizată
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
personală. În cadrul acestei forme de supervizare, asistentul supervizat este tratat ca un specialist în formare, iar supervizarea este percepută ca un mijloc de maturizare profesională. La nivelul unor organizații, supervizarea are accepțiunea unei activități de dezvoltare a personalului; c) supervizarea organizațională se concentrează pe aspectele administrative, subliniind calitatea serviciilor furnizate și eficiența intervențiilor. Această perspectivă reflectă răspunderea organizației față de comunitate și față de sursele de finanțare. În acest context, cel supervizat este privit ca un angajat. Din acest punct de vedere, apare
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
Însă, în domeniul asistenței sociale, există mai multe particularități ale supervizării: 1. Asistența socială se diferențiază de profesiile liberale, orientate antreprenorial, întrucât oferă servicii celor asistați prin intermediul unei agenții (organizații). Încă de la începuturile sale, asistența socială a avut o bază organizațională, un context organizațional. La nivelul organizației, activitatea personalului trebuie coordonată și integrată, ceea ce presupune existența unor niveluri ierarhice. Organizația întreprinde eforturi considerabile pe linia educației pentru ca personalul nou încadrat să se identifice cu valorile și modelele profesionale. În context organizațional
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
asistenței sociale, există mai multe particularități ale supervizării: 1. Asistența socială se diferențiază de profesiile liberale, orientate antreprenorial, întrucât oferă servicii celor asistați prin intermediul unei agenții (organizații). Încă de la începuturile sale, asistența socială a avut o bază organizațională, un context organizațional. La nivelul organizației, activitatea personalului trebuie coordonată și integrată, ceea ce presupune existența unor niveluri ierarhice. Organizația întreprinde eforturi considerabile pe linia educației pentru ca personalul nou încadrat să se identifice cu valorile și modelele profesionale. În context organizațional, evaluarea asistenților sociali
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]