19,586 matches
-
noi: să nu facem rău și să facem bine semenilor noștri.”. Textul se află la limita foarte apropiată cu eseul teologic, de unde și abundența citatelor biblice. „Rugăciunea făcută din inimă” - prima întâlnire cu Biserica, rugăciunea privită ca hrană, ca o pâine spirituală, care amintesc cuvintele Mântuitorului Hristos, adresate diavolului în pustiul Carantaniei, când acesta cu gând ispititor îi oferă pâine, știindu-i slăbiciunea trupească firească după o postire de 40 de zile: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
eseul teologic, de unde și abundența citatelor biblice. „Rugăciunea făcută din inimă” - prima întâlnire cu Biserica, rugăciunea privită ca hrană, ca o pâine spirituală, care amintesc cuvintele Mântuitorului Hristos, adresate diavolului în pustiul Carantaniei, când acesta cu gând ispititor îi oferă pâine, știindu-i slăbiciunea trupească firească după o postire de 40 de zile: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” - Matei 4, 4. „Cana cu apă” - despre milă, dar și despre
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
privită ca hrană, ca o pâine spirituală, care amintesc cuvintele Mântuitorului Hristos, adresate diavolului în pustiul Carantaniei, când acesta cu gând ispititor îi oferă pâine, știindu-i slăbiciunea trupească firească după o postire de 40 de zile: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” - Matei 4, 4. „Cana cu apă” - despre milă, dar și despre absența acesteia, mai mult, despre înlocuirea acesteia cu nepăsarea și cruzimea abandonului, părăsirii unui suflet neputincios
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mulțumită. N-o mai încerca nicio părere de rău pentru timpul ce-l pierduse. Cum crezi, dacă n-ai văzut? Se numea Ana. Lucra de mulți ani bibliotecară la școala din satul vecin. Era blândă și bună la suflet ca pâinea. Copiii o iubeau mult și se adunau în jurul ei ca albinele la flori. Colegii de muncă o numeau „călugărița”. Ea nu știa, de față cu ea nu pronunța nimeni acest cuvânt. Știa, însă, că toți râdeau de ea și de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
am rostit aceste cuvinte: - Doamne, trezește-mă și pe mine la miezul nopții să fac rugăciune! M-am culcat și adormisem imediat. Într-un moment dat, aud cum soțul care stătea la ușa camerei îmi strigă: - Nadejda, scoală și dă pâine! Eram absolut trează. Mă uitasem spre ușă și nu văzui pe nimeni. Mă ridicasem din pat și văzui că ceasul de pe perete arăta ora 12.00 de noapte. În casă, era liniște absolută. Copiii și soțul dormeau. Mie îmi trecu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nimeni. Mă ridicasem din pat și văzui că ceasul de pe perete arăta ora 12.00 de noapte. În casă, era liniște absolută. Copiii și soțul dormeau. Mie îmi trecu prin minte gândul că cel ce mă strigase să-i dau pâine era îngerul meu păzitor. Dumnezeu îmi auzise rugăciunea și-mi împlinise cererea. Aunci, anume în acea noapte, s-a lucrat prima mea rugăciune din suflet. Eram atât de fericită și plină de pace! A doua zi i-am povestit soțului
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
prima mea rugăciune din suflet. Eram atât de fericită și plină de pace! A doua zi i-am povestit soțului întâmplarea din timpul nopții și el avuse aceeași părere ca și mine; că era înger cel ce mă trezise și pâinea pe care o ceruse nu era altceva decât rugăciunea. Aceasta se întâmplase pe la sfârșitul lunii august. Ne trezisem într-o bună zi cu toate grijile pe care le aduce toamna locuitorilor de la sat. Timpul parcă zbura. Toamna trecuse ca o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei se tem de el. Chiar și mătușa Ileana se teme de el și nici ea nu-i dă nimic de mâncare sau apă. Ne-am hotărât cu Maria să riscăm și să mergem la baba Ioana să-i ducem pâine și apă. Luasem o cană de un litru plină cu apă rece. O întrebasem dacă era singură, că nu era nimeni acasă la vecinii ei, și ea zise că-i văzuse când trecură pe drum cu sapele pe umăr. Una
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
singură, că nu era nimeni acasă la vecinii ei, și ea zise că-i văzuse când trecură pe drum cu sapele pe umăr. Una din noi trebuia să stea la poartă, cealaltă să intre repede și să-i lase babei pâinea și apa. Eu doream mult să intru și s-o văd pe baba Ioana, dar singură mă temeam. Până la urmă, ne-am înțeles să intrăm împreună și să ieșim imediat. Câinele legat de un pom nu ne permitea să trecem
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o văd pe baba Ioana, dar singură mă temeam. Până la urmă, ne-am înțeles să intrăm împreună și să ieșim imediat. Câinele legat de un pom nu ne permitea să trecem, lătra ca un nebun. Maria rupe o bucățică din pâinea pe care o ținea și i-o aruncă. El se repezi după pâine și noi trecurăm. Am intrat într-o odăița joasă și goală. Nu puteam inspira aer din cauza mirosului urât. Pe un pat de scânduri gol, stătea culcată baba
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înțeles să intrăm împreună și să ieșim imediat. Câinele legat de un pom nu ne permitea să trecem, lătra ca un nebun. Maria rupe o bucățică din pâinea pe care o ținea și i-o aruncă. El se repezi după pâine și noi trecurăm. Am intrat într-o odăița joasă și goală. Nu puteam inspira aer din cauza mirosului urât. Pe un pat de scânduri gol, stătea culcată baba Ioana. Când ne-a văzut, a încercat să-și întindă mâinile către noi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de păr pe care le mai avea pe cap, se vedeau păduchii. Corpul ei era acoperit cu o haină care abia se mai ținea pe ea. Părea un deținut din lagărele de concentrare. Băuse toată apa din cană. Îi lăsasem pâinea lângă ea, o ajutasem să se culce din nou și am ieșit în fugă. Nu ne văzuse nimeni, nici când intrarăm, nici când ieșirăm. Când am ajuns acasă, mama cunoscu îndată că ceva se întâmplase. Mă întrebă unde am fost
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
zise să se învârteasă, o privi din toate părțile și exclamă fericită: - S-a făcut lucru bun, slavă Ție, Doamne, pentru ajutor! Acum las-o, ai să te îmbraci cu ea deseară când te vei duce la magazin să cumperi pâine, îi zise mama, vei trece și pe la bunică-ta să vezi ce mai face. Cum să se dezbrace ea acum de rochița pe care a așteptat-o atât de cuminte până la amiază? - Mamă, lasă-mă numai un pic, mă duc
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să facem curat, să ne îngrijim puținele hăinuțe pe care le aveam, să ne aranjăm fiecare cărțile și manualele pe raftul nostru. Pe surorile mai mari, le învăța cu răbdare cum să le facă pe toate, le învăța să frământe pâinea, să gătească bucate, să spele ș.a. Sora cea mai mare, după absolvirea școlii de opt ani, începuse să muncească în colhoz pentru a-i ajuta pe părinți, dar și pentru a face pentru ea cele ce trebuiau unei fete mari
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
reușească să ne țină pe toți grămadă și în rând cu lumea, ca să nu simțim lipsuri și să nu suferim pentru nimic. Și reușea să le facă pe toate. Aveam toate cele necesare pentru a învăța la școală, aveam mereu pâine și hăinuțele cele mai necesare și încălțăminte. Cu mama, se înțelegea foarte bine. Nu se certau. Tata era o fire foarte liniștită și blândă. Avea mare dragoste de Dumnezeu și credință, care i-a fost de mult ajutor în viață
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Doamne ferește, de se întâmplă ceva mai rău, tot la el vei alerga mai întăi după ajutor.”. Așa și cei doi vecini ai noștri trăiau, respectându-se unul pe celălalt. Moș Ion Dascăl era un om blând, avea o inimă ca pâinea, o fire sensibilă și emotivă, era credincios și foarte muncitor. Copilăria și adolescența și-o trăise în multe lipsuri și nevoi. Rămas orfan de mamă foarte devreme, cunoscuse gustul amar al suferințelor: frig, foame, ocări, bătăi, muncă peste puteri, lipsuri
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
După moartea mamei sale, frații lui mai mari începuseră să-l trateze ca pe un sclav. Trebuia să îndeplinească atât munca lui, cât și pe cea a fraților. Muncea ziua întreagă la câmp, uneori fără a avea o bucată de pâine, cu care și-ar fi putut întări puterea. Fiind un copil de doar doisprezece ani, se întorcea seara acasă înfometat și obosit, iar frații mai mari îi mai dădeau încă ordine de muncă. Se ascundea, sărmanul, pe unde putea, ca să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
va da, iar celui ce nu dă, i se va lua și ceea ce mai are. Vânzătoarea Tatiana îndrăgise profesia de vânzătoare încă de când era mică, să fi avut vreo șapte ani. În fiecare zi, avea obligația să cumpere de la magazin pâine, cu care hrănea păsările. Îi plăcea mult vânzătoarea de atunci, Liza, o domnișoară tânără și foarte simpatică, venită din satul vecin. Camionul cu pâine sosea o dată pe zi, cam la aceeași oră. Se mai întâmpla, însă, ca el să întârzie
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mică, să fi avut vreo șapte ani. În fiecare zi, avea obligația să cumpere de la magazin pâine, cu care hrănea păsările. Îi plăcea mult vânzătoarea de atunci, Liza, o domnișoară tânără și foarte simpatică, venită din satul vecin. Camionul cu pâine sosea o dată pe zi, cam la aceeași oră. Se mai întâmpla, însă, ca el să întârzie și, atunci, trebuia să aștepte, cu alți copii din sat, uneori chiar ore întregi. Se așeza mai aproape de ușa magazinului, în așa fel ca să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îi cunoscuse pe moș Anton și soția lui și o rugasem să-mi povestească cum ajunseră acei pomi să fie lăsăți în voia soartei. - I-am cunoscut, cum să nu? zise mama cu voce sigură. Erau doi bătrânei buni ca pâinea. Moș Anton era blândețea satului. Mătușica Agripina era și ea cuminte și omenoasă. Dumnezeu nu le dăruiseră copiii pe care îi așteptaseră mulți ani. Cred că de aceea și iubeau toți copiii satului. Își aveau căsuța exact ca o ciupercă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
brațe și aș dori să strig din depărtare și de peste ani: „Marie, Gheorghe,Veruță, Eugenie, Petre și Galina, lele Anișoară, Tudoriță și Serghei, Marie și Vladimir! Vă iubim pe toți și ne este tare dor de voi!”. Fiecare gospodină cocea pâinea pentru familia sa în cuptoare acasă. Sâmbăta seara, în casa noastră se aduna atâta pâine și plăcinte proaspete și calde, de parcă aș fi copt eu în cuptorul meu. Fiecare din ele dorea să facă pomană și se gândea: „Cutare coace
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Petre și Galina, lele Anișoară, Tudoriță și Serghei, Marie și Vladimir! Vă iubim pe toți și ne este tare dor de voi!”. Fiecare gospodină cocea pâinea pentru familia sa în cuptoare acasă. Sâmbăta seara, în casa noastră se aduna atâta pâine și plăcinte proaspete și calde, de parcă aș fi copt eu în cuptorul meu. Fiecare din ele dorea să facă pomană și se gândea: „Cutare coace și ea, cealaltă la fel, cealaltă la fel... mă voi duce să fac pomană la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-mi răspunse. - Hai, la făcut băiță și repede la culcare în pătuc, la călduț! îi zisei eu. Copilul ascultă și făcu ce-i spusesem. După ce-l spălasem, îmbrăcându-l, el zise trist: - Mamă, astăzi tanti Genia nu ne-a adus pâine și plăcinte. Eu nu observasem aceasta, dar copilul așteptase toată după amiaza ca să vină tanti Genia cu pâinica și plăcinta caldă. Suferea și nu înțelegea cum de putuse uita tanti de noi. Stătea deja în pătucul lui. Îmi plăceau suflețelele
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cred că ea nici n-a copt astăzi, că se mai întâmplă câte o sâmbătă când nu coace. - A copt, mi-a zis Petrică, când eram la sanie! (Petrică era copilul vecinei) Eram gata să-i zic că aveam, doar, pâine acasă, să-i explic că nu putea tanti Genia de fiecare dată cand cocea să ne aducă și nouă, că poate în acea zi nu uitase de noi, ci era obosită... dar nu reușisem, căci chiar în acel moment auzim
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o expresie de bucurie se născuse. Vecina se grăbea, își ceruse iertare că venise așa târziu și se îndreptă spre ușă. Copilul îi zise: - Eu te-am așteptat, tanti Genia! Vecina, care avea o inimă atât de bună ca și pâinea pe care o cocea, cuprinse copilul, îl sărută și îi zise: - Știam, puiule, de aceea și am venit. Ieșisem să-mi petrec vecina. Când intrasem, copilul mânca cu poftă o bucățică de plăcintă. - Vezi, îmi zise el bucuros, ți-am
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]