3,713 matches
-
A mai făcut cinste cu o votcă mare și m-a întrebat ce mai fac. Nu făceam nimic. L-am întrebat și eu ce face. „Am intrat într-o afacere cu chimicale.“ Apoi iar, dacă plouă sau nu, că ne pândește seceta. „Rapița va fi mult mai bună decât sorgul“, l-am asigurat. I-am mai povestit că, după studii sistematice, eram pe cale să aflu „ce căuta neamțul în Bulgaria“. Aveam de gând să scriu o carte pe tema asta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că nu e din ăia care-a decăzut în alcoolism, și tu rabzi, strângi din măsele, îți blestemi norocu’ de alcoolist, până-i ia și pă ei necazurile și începe să gâfâie după avans, dacă chestia e la lichidare, sau pândește lichidarea dacă se consumă avansul. Ei, și după două, trei, chiar patru zile dacă te ține caracteru’, nene, poți s-o faci să moară mahalaua. Te înțelege lumea, nici nu se uită la tine, nu te disprețuiește în interiorul lor, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Lapte și un măr pe drum.“ „De-asta ți s-a făcut rău. Să nu le mai amesteci.“ Am simțit, de multe ori, frica. Nu paralizantă, dar amenințătoare. Întinsă în preajma mea, alor mei, ca o pâclă sufocantă din care mereu pândeau amenințări felurite. Încetul cu încetul, am învățat că rostul tău, viața ta puteau fi schimbate, distruse de un oarecare, pornit cu furie oarbă împotriva ta din cele mai stupide motive. Am învățat să mă feresc de astfel de lovituri neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doresc. O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și de Lia. Întărâtat i-am spus: „Vreau să te fut“. O împingeam spre o bancă de lângă cuier. „Ce te-a apucat?“ „Vreau s-o facem acum!“ M-a privit dintr-odată schimbată. Ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Plecam dintre ei rușinat, biruit, căutând drumuri în noaptea orașului pe care să mă pierd, de parcă aș fi fugit de mine însumi. Nu m-am întrebat însă niciodată dacă, într-adevăr, chiar am vrut să fug vreodată de mine... Îi pândeau nu numai haitele de țigani, bântuind în miez de noapte piețele. Îi hăituiau și milițienii, patrulând în căutarea unor veșnic neaflați borfași. Le luau femeile, chipurile să nu fie atacate de vagabonzi, și le regulau, acolo, în dosul magaziilor, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vadă tovii pe unde se retrage. Ieși de la lumină și dai de beznă nu merge, într-o zi ca asta. Că, de... Să se-ntâmple, Doamne ferește, vreo chestie, să se prindă ăia de la șopârlița, că stă la radiul lor și pândește la aparat numa’ de-astea, bine, are oameni acilea care știe și ei ce și cum, acu’ nu așteaptă să se strice evenimentu’ cu comentarii, că care ce-a făcut, că a plecat și... Nu se cade. Nu intram deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de gândul că o carte este un proces-verbal, o fotografie mai mult sau mai puțin voalată a realității cunoscute de ei, o continuă războire a autorului și răzbunare a lui pe lumea în care trăiește. Acest cititor urăște scriitorul. Îi pândește viața. Ar vrea să-l distrugă fizic în fiecare clipă. El arde cărțile. El, acest cititor tâmp, a inventat cenzura. El râde strâmb, întorcând pagina: „Lasă, că știm noi ce-ai vrut să spui“. M-am izbit de ei. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de pe Bulevard, de peste drum de „Gambrinus“. Fotografiam, fascinat de aparatul primit, într-o frenezie a descoperirii Lumii. Am început cu o țigăncușă de cinci-șase ani care venea și cerșea la „Colombo“. Banii îi lua taică-su, un ins șchiop care pândea de pe trotuarul vecin, din dreptul C.E.C.-ului, devenit mai apoi restaurant „Havana“. De la fetița aceea am început să fiu atent la amărâții de pe Bulevard. Le-am făcut fișe. Cu unii chiar am discutat, iscodindu-i de-ale lor, pentru câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cea mai mică idee despre ceea ce fac. Ultimele ore se scurseseră Într-o altă lume, un univers al atingerilor ușoare, al privirilor pe care nu le pricepeam și care rodeau rațiunea și rușinea. Acum, la Întoarcerea spre acea realitate care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-a fost de-ajuns ca să pricep că rezervele mele erau o simplă adiere În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
văzut-o niciodată. Nu ieșea din casă. Mai apoi, domnul Aldaya a chemat poliția și, cu ajutorul prietenilor lui sus-puși, a obținut să fiu internată În balamucul Horta, pretinzînd că nimeni nu mă cunoștea și că eram o dementă care Îi pîndea familia și copiii. Am petrecut acolo doi ani, Închisă ca un animal. Primul lucru pe care l-am făcut cînd am ieșit a fost să mă duc la casa de pe bulevardul Tibidabo ca s-o văd pe Penélope. — Ai izbutit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o plimbare ca să-mi dezmorțesc picioarele, l-am lăsat pe tata citind și m-am Îndreptat spre casa Beei. CÎnd am ajuns, m-am oprit la colț să mă uit la ferestrele apartamentului și m-am Întrebat ce căutam acolo. PÎndeam, Îmi vîram nasul și ieșeam de caraghios: aceștia au fost cîțiva dintre termenii care Îmi trecură prin minte. Chiar și așa, tot atît de lipsit de demnitate pe cît eram de lipsit de un pardesiu pe potriva temperaturii Înghețate, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scrisoarea. Nu Înainte de a-i afla cauza. Fără un motiv Întemeiat, nu mîna lui avea să Împlînte acel pumnal În sufletul prietenului său. După cîteva zile, a aflat că don Ricardo Aldaya, sătul să o tot vadă pe Jacinta Coronado pîndind ca o santinelă la poarta casei sale, recursese la multele sale influențe și o Închisese pe doica fiicei sale la balamucul Horta. CÎnd Miquel Moliner a vrut să o viziteze, nu i s-a dat voie. Jacinta Coronado urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fugă imediat din Paris, urmărit de poliție, care Îl căuta pentru asasinat. Nu ne-am Îndoit nici o clipă În privința persoanei care sunase. Am așteptat cu sufletul la gură un semn de la Julián pentru a-l avertiza asupra pericolului care Îl pîndea și pentru a-l feri de o capcană și mai cumplită decît aceea Întinsă de Fumero: descoperirea adevărului. Trei zile mai tîrziu, Julián Încă nu dăduse nici un semn de viață. Miquel nu voia să-și Împărtășească Îngrijorarea cu mine, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În fiecare zi, În fiecare ceas, circulau noi zvonuri și șoapte. Îmi amintesc de o noapte cînd, Întorcîndu-ne spre casă, Miquel și cu mine coboram pe Ramblas. Era pustiu, nu umbla nici țipenie. Miquel privea fațadele, chipurile ascunse pe după obloane pîndind Întunericul din stradă și zicea că se pot auzi cuțitele ascuțindu-se dincolo de pereți. A doua zi ne-am dus la magazinul de pălării Fortuny, fără mari speranțe că-l vom găsi acolo pe Julián. Un vecin de scară ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia că priviri furișe spionau bulevardul de pe la ferestrele Întunecate ale caselor Învecinate. A Înconjurat zidul proprietății pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu groaza Întipărită pe chip și cu mîinile tremurînde pe buze. Tăgăduia În tăcere. Am vrut s-o previn, Însă un frig mușcător Îmi străbătea brațele și picioarele, croindu-și drum prin trupul meu cu lovituri ca de pumnal. Fumero pîndea ascuns după ușă. Bea nu și-a dat seama de prezența lui. CÎnd Carax s-a ridicat În picioare dintr-un salt și Bea s-a Întors, alertată, revolverul inspectorului Îi apăsa deja fruntea. Palacios s-a aruncat să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ea chipuri de îngeri blânzi de o frumusețe uluitoare. Iar iepurașul nu mai putea de veselie. Cineva, însă, nu-i dădea pace. Un buclucaș de nor se strecurase în castel și îl îngâna când se dădea de-a dura. Îl pândea și mereu îi ieșea în drum. Nu zicea nimic. Odată, când Lumina adormi, norul se repezi la iepuraș zicându-i: - Hai, afară!... e monoton aici!... nu vezi nici o câmpie!... hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea pe după căpițele
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
Dumnezeu/Satana, optând pentru amestecul de divin și demonic, care nu țintește neapărat spre distrugerea răului, ci spre îmblânzirea lui. Un mod aparte de manifestare a miraculosului, ce a provocat teama medievalului, îl reprezintă metamorfoza. Aceasta traduce riscul ce-l pândește pe om de a-și pierde, momentan sau definitiv, natura umană în schimbul naturii animalice, diabolice. De aceea lumea miraculosului este locuită deopotrivă de ființe umane și antropomorfe: uriași, pitici, zâne, oameni cu particularități fizice și diformități ce trimit la o
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
sentimentul de teamă de care era stăpânit creștea pe măsură ce pașii săi Înaintau pe coridor. Masa, scaunele, șifonierul, frigiderul, aragazul, mașina de spălat și patul fuseseră Învelite cu grijă În fâșii de pânză străvezie, Îndărătul căreia se aflau coconii. Insectele Îl pândeau, frecându-și ușor lăbuțele păroase; ochii lor roșii stăteau ațintiți asupra lui Noimann, urmărindu-i cu atenție fiecare mișcare În spațiu. Noimann deșurubă sticluța pe care o purta asupra sa și trase cîteva Înghițuri din lichidul arămiu. Din nou, aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
în șura cu trifoi prea mirositor și floricelele multicolore din poiana stejarilor întunecați și nu mi-ai dat drumul decât să răsuflăm peste oceanele înghețate! Ai încurcat pașii șlefuiți de timp și am zburdat împreună, departe de Verde Împărat care pândea înverșunat printre tufișuri. Am călărit împreună armăsarii norilor cenușii, până au fugit înnebuniți de zările sângerii curățând umbrele și ochii zânelor cu dantelării de alpaca. În magazinul de chilipiruri și al dorințelor nestăpânite în contextul vechilor orientări paradoxale, eu, prințul
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
cu poftă din toată inima. Era tare mândru de copila lui! Din seara următoare, Viviana începu din nou să stea în preajma bunicii și să soarbă spuma laptelui proaspăt muls, iar când pleca să ducă laptele la coana preoteasă, Toma o pândea din spatele gardului, dar niciodată n-a mai îndrăznit să iasă în calea ei. Pesemne că nu i plăcuseră pumnișorii pe care i-i „spusese” Viviana la ureche. Excursia Ca un zefir de primăvară, blând și vesel, intră pe ușă Viviana
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
poată supraveghea cu ușurință din bucătăria de vară unde trebăluia de zor. Angelina și Cezara erau absorbite de jocul cu păpușile, însă Viviana se cam plictisise; fiind mai mare, curiozitățile ei asupra vieții erau de altă natură. Cu ochi ageri, pândi un moment de neatenție al bunicii și se furișă spre cușca lui Ursu, câinele ciobănesc, paznicul curții. Cum o văzu că se apropie îi ieși în întâmpinare. Pe cât era de rău și de neîndurător cu străinii care intrau în curte
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
era Flordelis, al cărei iubit, Florismart, după cum am povestit mai sus, avusese soarta lui Roland și a atâtor altora căzând victimă cupei vrăjite. Ea-și povesti Angelicăi nenorocirile, rugând-o s-o ajute la salvarea cavalerului ei și a celorlalți. Pândind un moment prielnic, Angelica a pătruns, grație inelului său, nevăzută în castel, într-un moment când porțile se deschideau spre a primi o altă victimă. Aici ea a dezlegat repede vraja sub care se afla Roland și ceilați, atingându-i
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de ea. S-a întâmplat precum dorise. Când a văzut-o căzută, vrăjitorul și-a lăsat calul la pământ și descălecând, își agăță scutul de cârligul șeii, apropiindu-se apoi pentru a pune mâna pe luptătorul căzut. Bradamanta, care-i pândea mișcările cu încordare, de cum îl văzu lângă ea, a sărit în sus, l-a înșfăcat vârtos trântindu-l la pământ și cu același laț, pe care vrăjitorul îl pregătise pentru șa, l-a legat cobză, fără ca el să se poată
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
înfățișarea vrăjitorului Atlantes, adăugându-și un lat de palmă în înălțime și îngroșâmdu-și trupul. Bărbia i s-a acoperit de o barbă lungă și și-a semănat fața cu zbârcituri. A împrumutat de asemeni glasul și portul vrăjitorului și a pândit clipa în care Rogero urma să rămână singur. În cele din urmă, ea l-a găsit înveșmântat într-o tunică scumpă, de mătasă brodată cu aur, având un guler de pietre prețioase la gât și cu brațele-I puternice, împodobite
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]