12,546 matches
-
1/1000 de locuitori la populația caucaziană. ADPKD este responsabilă de 7-10 % dintre cazurile de boală cronică de rinichi terminală (BRCT) care necesită tratament substitutiv (dializa și/sau transplantul renal). Transmiterea bolii este monogenică, autosomal dominantă, cu penetranță completă (gena patologică este transmisă la 50 % dintre descendenții posibili). Există cel puțin trei gene diferite care pot determina această boală: PKD1, PKD2, PKD3, gravitatea bolii fiind diferită pentru gene diferite; manifestările cele mai diverse și cea mai rapidă progresie a suferinței renale
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
cele mai diverse și cea mai rapidă progresie a suferinței renale se înregistrează la cei cu PKD1. Polichistoza renală este manifestarea principală a bolii, prezența sa fiind obligatorie pentru diagnosticul ADPKD. Apariția și creșterea chiștilor este indusă de produsul genei patologice policistina 1/policistina 2. S-a demonstrat că acest produs genic contribuie la monitorizarea interacțiunii intercelulare și dintre celulă și matricea extracelulară. Rezultantele perturbării acestor interacțiuni sunt: celula epitelială tubulară anormală de la nivelul epiteliului chistic - incomplet diferențiată, care continua să
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
și apo Blipoproteinei. Hiperuricemia a fost asociată cu frecvența mai crescută a HTA, bolii cardiovasculare și a BCR. Date experimentale recente au relevat faptul că hiperuricemia determină leziuni renale independente de prezența cristaluriei în tubii renali. Hiperuricemia, care în condiții patologice specifice și la niveluri serice foarte ridicate determină afecțiuni renale bine caracterizate (necroza tubulară acută, nefropatie tubulo-interstițială cronică) pare a prezenta, chiar și la valori modeste, un factor de risc pentru progresia bolii renale. Greutatea corporală. Hipertensivii supraponderali sau obezi
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
și la pacienții uremici. în plus, la pacienții dializați, creșterea CRP se asociază cu anemia (nivel redus al Hb și/sau necesar de eritropoietină crescut) și/sau cu malnutriția (nivel redus de albumină și pre-albumină, nivel crescut de feritină). Valorile patologice ale CRP (N = 0.07-8.2 mg/dL) și albuminei (N = <60 ani 35-53 g/L, 60-80 ani 35-47 g/L) impun evaluarea clinică și de laborator pentru a exclude o infecție locală sau sistemică, malignitate sau malnutriție. Prezența inflamației
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
ca orice anomalii structurale sau funcționale renale ale rinichilor, persistând ≥ 3luni, cu sau fără reducerea ratei de filtrare glomerulară (RFG), putând însă determina reducerea RFG în timp. Leziunea renală se poate manifesta prin una dintre următoarele: Anomalii decelabile la examenul patologic Markeri ai leziunii renale, incluzând anomalii ale compoziției sângelui sau urinii sau anomalii la testele imagistice BCR este prezentă indiferent de prezența sau absența leziunilor renale dacă RFG este ≤60 ml/min/1,73 mp pentru ≥3 luni. Tabelul II
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
greața și narcoticele pot stimula secreția de ADH. Unele tulburări clinice (durerea) pot stimula fie secreția de ADH, fie acțiunea acestuia asupra tubului colector. Sindromul clinic determinat de eliberarea sau creșterea acțiunii ADH prin stimuli nonosmotici este caracterizat prin retenție patologică de apă și hiponatremie (SIADH: sindromul secreției inadecvate de ADH) (vezi capitolul „Hiponatremia”). Absența sau deficiența ADH poate duce la incapacitatea rinichiului de a concentra adecvat urina. Acest defect de concentrare poate duce la pierderi renale excesive de apă și
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
glucagonul: administrarea intravenoasă de glucagon are efect difazic: o fază precoce de hiperkaliemie (prin ieșirea potasiului din hepatocite), apoi o fază hipokaliemică determinată de secreția reacțională de insulină. Rolul exact al glucagonului în echilibrul potasiului nu este cunoscut. • creșteri importante patologice ale osmolalității, ca în hiperglicemia severă, pot cauza mișcări ale potasiului spre fluidul extracelular și creșteri ale K+ plasmatic. Două elemente explică aceste modificări: • prin creșterea tonicității fluidului extracelular, apa iese din celule, crescând astfel concentrația potasiului intracelular. Concentrația crescută
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
rezistența vasculară sistemică, scade sensibilitatea la efectul vasoconstrictor al angiotensinei II și vasopresinei și, prin aceste efecte, scade TA atât la normal cât și la hipertensivi; - tulburări de ritm: aritmii atriale și ventriculare, care survin mai ales pe un miocard patologic sau în cursul tratamentului cu digitalice; hipokaliemia reduce clearance-ul renal al digoxinei, îi crește concentrația serică și sporește fixarea drogului pe cord; - în cazul unui IM, hipokaliemia crește morbiditatea și mortalitatea; b. Scăderea motilității musculaturii netede se manifestă prin ileus
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
N. Tratat de nefrologie. editia a II-a, Artprint, Bucuresti, 2006. 21. RINICHIUL ȘI MEDICAMENTELE Numeroase medicamente și metaboliții lor sunt eliminați prin rinichi, fie prin filtrare glomerulară, fie prin secreție tubulară sau prin combinarea ambelor mecanisme. în anumite condiții patologice (insuficiență renală acută, insuficiență renală cronică, pacienți hemodializați) sau fiziologice (vârstă înaintată, situație în care populația nefronică este redusă), tratamentul cu anumite medicamente va trebui adaptat. Aceasta se poate realiza fie prin diminuarea dozei/priză, fie prin alungirea intervalului dintre
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
limitează activitatea, toxicitatea și eliminarea principiului activ. Volumul de distribuție Medicamentul difuzează în diferite organe și țesuturi din organism, în funcție de importanța irigării lor și a lipofiliei substanței. Volumul de distribuție poate varia în funcție de anumite stări fiziologice (vârstă, obezitate, sarcină) sau patologice (insuficiența hepatică, renală, cardiacă sau maladii inflamatorii). In insuficiența renală (IR) legătura cu proteinele plasmatice este diminuată, pentru cea mai mare parte din medicamente (atingere renală severă, sindrom nefrotic) - vezi Tabel 1. Difuziunea unui medicament în organism poate fi modificată
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
se află departe atât de radicalismul maniheist al opoziției sănătos - bolnav din naturalism, cât și de morbiditatea și frecventa mohoreală a investigațiilor psihanalitice. Numitorul tematic comun al prozei lui P. îl formează relația dizarmonic - armonic/ rearmonizare și continua pendulare între patologic și normal, între care nu (mai) există o falie. Patologicul este depășit printr-o aspirație a (re)integrării în cosmos sau, mai puțin pretențios, printr-o reintrare în regula normalului: aspirație uneori ratată (Martin din Sângele, Cora din Cora și
PETRASINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
prioritare în mod absolut în raport cu finalitățile membrilor săi este, de asemenea, discutabilă. Modelele sociale în care individul devine o simplă rotiță a unui angrenaj gigant, fiind modelat complet de logica acestuia, apar mai mult drept caricaturi, cazuri de evoluție socială patologică, decât aproximări rezonabile ale stării reale și normale al societății actuale. Este cazul, de exemplu, al societății „unidimensionale” a lui Herbert Marcuse (1977). Am putea considera că holismul reprezintă o presupoziție metodologică corectă în orice analiză care ia în considerare
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la perfecționarea capacității creative de autoperfecționare a sistemelor pe care le găsește constituite. Obiectul acestei operații îl reprezintă tehnicile terapiei nondirective. Problema a fost formulată mai întâi în psihoterapie. Psihoterapia lucrează cu un anumit model de personalitate normală (sănătoasă) sau patologică. Personalitatea normală se caracterizează prin câteva trăsături foarte generale, care fac posibilă funcționarea ei eficientă: orientare spre realitate, deschidere către experiență, comunicare liberă între diferitele compartimente, straturi ale personalității, disponibilități pentru acțiune, dar și pentru învățare, corectare și perfecționare, abordare
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
forma unui test de raționalitate. Testul de raționalitate propus aici (tabelul 11.1), pornind de la câteva sugestii ale lui Kenneth D. Benne (1961a), include optcaracteristici fundamentale, perechi, fiecare descriind o caracteristică a funcționării raționale, eficiente (coloana din stânga) sau, complementar, odeformare patologică ce conferă comportamentului o orientare irațională, ineficace (coloana din dreapta). Acest test poate oferi o imagine asupra raționalității potențiale a sistemelor, cât și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul 11.1 Testul de raționalitate a sistemelor
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fiecare descriind o caracteristică a funcționării raționale, eficiente (coloana din stânga) sau, complementar, odeformare patologică ce conferă comportamentului o orientare irațională, ineficace (coloana din dreapta). Acest test poate oferi o imagine asupra raționalității potențiale a sistemelor, cât și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul 11.1 Testul de raționalitate a sistemelor sociale Dacă vrem, de exemplu, să determinăm raționalitatea potențială a unei întreprinderi, testul de raționalitate ne va indica manifestările „sănătoase” sau „patologice” ce caracterizează funcționarea mecanismelor sale
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul 11.1 Testul de raționalitate a sistemelor sociale Dacă vrem, de exemplu, să determinăm raționalitatea potențială a unei întreprinderi, testul de raționalitate ne va indica manifestările „sănătoase” sau „patologice” ce caracterizează funcționarea mecanismelor sale cognitive. Patologia sistemelor sociale - reluând o idee dezvoltată în capitolul anterior - poate lua două configurații distincte, în funcție de sursele lor primare: sindromul luptei și sindromul incertitudinii. Atât conflictele interne, cât și dificultățile de a face față
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sistemelor sociale - reluând o idee dezvoltată în capitolul anterior - poate lua două configurații distincte, în funcție de sursele lor primare: sindromul luptei și sindromul incertitudinii. Atât conflictele interne, cât și dificultățile de a face față constructiv incertitudinii generează rigiditatea sistemului, orientarea sa patologică. În procesul socioterapiei, specialistul încearcă să reorienteze sistemele, sprijinindu-le să-și conștientizeze mecanismele patologice și să cultive mecanismele normale care asigură o funcționare rațională, flexibilă și eficace. Specialistul poate alege una dintre următoarele strategii de terapie: terapia sistemului prin
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sursele lor primare: sindromul luptei și sindromul incertitudinii. Atât conflictele interne, cât și dificultățile de a face față constructiv incertitudinii generează rigiditatea sistemului, orientarea sa patologică. În procesul socioterapiei, specialistul încearcă să reorienteze sistemele, sprijinindu-le să-și conștientizeze mecanismele patologice și să cultive mecanismele normale care asigură o funcționare rațională, flexibilă și eficace. Specialistul poate alege una dintre următoarele strategii de terapie: terapia sistemului prin terapia indivizilor sau terapia directă a sistemului. Cele două strategii de intervenție au o lungă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de învățare care le facilitează deschiderea la cunoașterea de sine și la cunoașterea celorlalți. Aici ei înțeleg mai bine atât motivația profundă a propriilor lor comportamente, cât și motivația comportamentelor celorlalți, blocajele lor interioare, cât și cele interpersonale, identifică mecanismele patologice din propria lor comportare, cât și din activitatea grupului. Învață cum să fie ei înșiși sisteme deschise, flexibile, raționale și cum să formeze, împreună cu ceilalți, asemenea sisteme. Diferitele forme de analiză de caz (Benne, 1961b; Pigors și Pigors, 1961) reprezintă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care fac ca experiențele să fie relativ diferite: în condiții similare, oamenii reacționează diferit. a) În primul rând, există o largă variație individuală. Cum poate retrăi, de exemplu, un om normal ceea ce trăiește un schizofrenic? Cum poți înțelege o teamă patologică, când nu ai avut decât experiența temerii „normale”? Poate un laș să-l înțeleagă pe un curajos? Poate un altruist să înțeleagă un egoist? Există aici o problemă de principiu. Presupunem că psihicul nostru reprezintă la nivelul potențelor sale o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pe un curajos? Poate un altruist să înțeleagă un egoist? Există aici o problemă de principiu. Presupunem că psihicul nostru reprezintă la nivelul potențelor sale o realitate constantă. În anumite condiții, fiecare dintre noi poate fi cuprins de o spaimă patologică, paralizantă. Fiecare dintre noi poate să manifeste, în anumite condiții, un curaj dus dincolo de marginile instinctului de conservare. Fiecare dintre noi, în anumite condiții, poate să manifeste o stare mentală patologică. Problema este însă dacă putem să simulăm, să „înțelegem
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fiecare dintre noi poate fi cuprins de o spaimă patologică, paralizantă. Fiecare dintre noi poate să manifeste, în anumite condiții, un curaj dus dincolo de marginile instinctului de conservare. Fiecare dintre noi, în anumite condiții, poate să manifeste o stare mentală patologică. Problema este însă dacă putem să simulăm, să „înțelegem” stări care în principiu sunt posibile, dar pe care nu le-am experimentat niciodată. Un om care nu a fost schizofrenic și nici nu a experimentat o stare trecătoare de tip
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
1860-1880. Din această cauză, dialogurile sunt naturale și, făcând abstracție de unele întorsături de frază încă greoaie, au fluență. Mai toate personajele sunt dominate de viața afectivă, ca în Serghie Pavlovici, unde forța sentimentului atinge un prag ce o face patologică, iar protagonistul devine un obsedat. În linii generale, comportarea personajelor e previzibilă, le dă viabilitate dialogul, care particularizează mentalitatea prin nuanțe distinctive. În ce privește arta nuvelistică, N. se dovedește capabil să închege o intrigă prin intermediul câtorva eroi, cărora are grijă să
NEGRUZZI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288414_a_289743]
-
individul rămâne capabil să se adapteze unui mediu în perpetuă schimbare tocmai datorită faptului că relația stabilită este temporară. Invers, dacă comportamentul învățat rămâne neschimbat în ciuda schimbărilor importante ale mediului, acesta riscă să devină un neadaptat, și chiar un caz patologic. Si, tot în termenii adaptării, putem interpreta procesul de diferențiere a stimulului sau, invers, de generalizare a stimulului. Invățarea răspunsului se face, deci, prin contiguitatea stimulilor, după un model unidirecțional simplu, de tip stimul-răspuns. Acest model este adaptat în special
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ajută deloc clinicianul în analizarea lor, în luarea unei decizii terapeutice și în individualizarea unui tratament. Abordarea psihodinamică Principiile abordării psihodinamice Abordarea psihodinamică se sprijină pe unul sau altul dintre corpusurile teoretice propunând o înțelegere globală a funcționării normale și patologice a psihismului. Tulburările și suferințele au statutul de simptome ce fac dovada disfuncției (conflict intrapsihic) unui „organ virtual”, aparatul psihic, ale cărei cauze și-ar avea originea în istoria developmentală a individului. Modalitățile demersului diagnostic sunt empatice, cu un minim
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]