4,527 matches
-
de text la Cântecul Iancului, unde este relevată funcția regală de „excelență” a eroului în plan uman și cea sacră în plan suprauman, mitic, iar în planul formelor este descoperită o construcție în „secțiune de aur”, de inegalabilă armonie și perfecțiune. SCRIERI: Folclorul. Sens, valoare, îngr. Viorica Nișcov, postfață Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1991. Ediții: Bulgăre de aur în piele de taur, București, 1975; Ghicitori, București, 1986. Repere bibliografice: Iordan Datcu, In memoriam. Radu Niculescu, REF, 1988, 3; Mircea Anghelescu, Sensul folclorului
NICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288453_a_289782]
-
unitate națională. În acest ansamblu, de un interes particular s-a bucurat figura lui George Barițiu, subiect al unei monografii publicate în 1966 (Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române). Meritul principal al ideologului literar Barițiu e identificat în „îndreptarea scriitorilor spre perfecțiunea clasică, spre captarea izvoarelor literaturii populare și spre idealurile naționale”. Ca istoric literar, exegetul are avantajul unei pregătiri ce-i facilitează înțelegerea largă a contextului istoric și a complexei personalități a lui Barițiu (educator, ziarist, om politic, istoric, scriitor, director
NETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288427_a_289756]
-
străin de exaltările ascetice, dar condamnând vehement - cum face o superbă „cuvântare” intitulată Spunere și încredințare pentru frica și dragostea lui Dumnezeu - ipocrizia morală, isihasmul lui N.B. își adaugă o trăsătură ce ține - spun cercetătorii - de spiritualitatea românească. Drumul spre perfecțiune conturat de cărturarul român poartă o limpede marcă omenească și pornește de la ideea, proprie duhului ortodox, că omul e bun prin natură. Soluțiile voievodului sunt umane și „umanizate”, ele nu aleg desprinderea de lume, refugiul în asceză, nu resping concretul
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
care se împlinește obiectul artistic e mai refractară prelucrării în acest scop, cu atât meritul creatorului e mai mare. Poetica parnasiană implică înțelegerea artei ca dificultate învinsă. În actul de creație, poetul are de biruit toate obstacolele inerente năzuinței la perfecțiune, și pentru aceasta sunt necesare luciditatea, supravegherea stărilor afective, intelectualizarea emoțiilor. Se exclud exaltarea, patosul, redundanța, superfetația, tot ce ține de facilitate. Expresia trebuie să fie concisă, densă, exactă, funcțională, așadar poetică, dar fără înflorituri de prisos, iar ritmul și
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
creștină), dar a făcut-o fără a infiltra în artistic ideologicul, fără a proiecta în veacuri și milenii trecute idealuri ale epocii sale. Excluzând subiectivitatea, implicarea vădită a poetului, p. practică reconstituirea arheologică neutră. Pe de altă parte, cultul pentru perfecțiunea execuției se exprimă, la unii dintre componenții școlii, în frunte cu Hérédia, prin compunerea de poezii în forme fixe, în special în aceea a sonetului. În poezia românească nu s-a cristalizat o orientare analoagă celei parnasiene, și cu atât
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
încercănați enorm/ și buzele palide de femeie/ și glasu-i moale ca o deschidere de petale -/ am întrebat-o: cine ești? tu ești?/ și mi-a răspuns: eu sunt!” Exasperat de amprenta telurică a condiției umane, într-o lume în care perfecțiunea și concretul senzorial se exclud reciproc, poetul închipuie ca refugiu împotriva angoasei existențiale un tărâm fabulos, Baaadul, locul „transcendenței desăvârșite a morții”, în care devenirea este abolită. În cetatea imaginată, poetul nu este de găsit nici printre vii, nici printre
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
întrebuințați largo sensu, în înțelesul lor generic, cuprinzător. De fapt, este vorba despre o vastă istorie a poeziei românești din secolul al XX-lea, inclusiv a celei contemporane până în anii ’80. Referindu-se la „autentismul” - aspirație la autenticitate maximă, în detrimentul perfecțiunii artistice - teoretizat ori cultivat în diferite formule de Gide, Proust, Sartre, Malraux, de corifeii Noului Roman francez etc., criticul consacră studiul În căutarea autenticității (I-II, 1992-1994) manifestărilor similare din proza românească interbelică. Sunt cercetate scrieri de Hortensia Papadat-Bengescu, Camil
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
început, unii comentatori ai poeziei scrise de M. i-au reproșat epigonismul, înlocuirea muzicalității interioare cu o „sonoră grandoare de vocabular” ce nu reușește să transfigureze senzualismul, exaltarea simțurilor până la bizarerie, o preocupare pentru perfecționarea formei căreia nu îi corespunde „perfecțiunea gândirii”, de unde o „poezie ușoară”, lipsită de „fiorul creațiunii”. Totuși cei mai mulți i-au subliniat modernismul, venit din asumarea unei viziuni provocate de o „exaltată intensificare a vieții”, specifică nevrozaților, dintr-o „sensibilitate vibrantă, bogată”, de unde „beția de senzații”, „vârtejul patimilor
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
stabilitate. Dobândim aceste „idealuri” prin exaltarea cunoașterii factuale a realității (folosindu-ne de un nomenclator de concepte exacte și de câteva reguli de inferență logică). Idealul pozitivist al cunoașterii - înțeleasă ca act de posesie - este trădat de obsesia filologică a perfecțiunii în exprimare. Acestuia nu i se poate opune decât experiența cunoașterii liturgice, înțeleasă ca participare verticală la viața de plinătate și har a Dumnezeirii. Ea aduce cu sine destabilizarea verbală și moartea simbolică a subiectului. Conchidem prin a sugera urgența
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trebui să asume, ideal, o dimensiune vizibilă, in forma Crucis. Numai prefațându-și discursul public cu un asemenea gest de smerenie colectivă și individuală Biserica va putea avea un adevărat ascendent față de liderii societății românești, predicând prin pacea lăuntrică atât perfecțiunea morală, cât și împăcarea cu semenii. Epistola unui păstortc "Epistola unui păstor" Tuturor celor pe care i-am trădat, smintit, dezamăgit: le cer iertare. Mă lepăd abia acum, la sfârșitul vieții, de vechile legături cu îngerii căzuți ai Securității. Semnând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a Cuvântului. Scolasticii au început să vorbească despre arhitectonica gândirii. Improvizația dialectică de tip socratic și retorica rafinată în protocoalele politice și ecleziastice bizantine și-au pierdut prestigiul. Începând cu secolul al XIII-lea, le-a luat locul obsesia pentru perfecțiunea geometrică a expunerii. Austeritatea argumentației de tip logic putea compensa cu greu lipsa de imaginație poetică și teologică, atât de pregnantă în alte tradiții creștine (cum este, de pildă, cultura siriacă). Pentru latini, gândul teologic trebuia înălțat metodic, cu răbdare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pot fi aici detaliate în chip satisfăcător? Istorici importanți ai teologiei, spiritualității și artei occidentale sugerează importanța acestor schimbări de paradigmă. Scolastica a modificat paradigma ontologică, epistemologică și sociologică a cunoașterii: Dumnezeu devine ființarea supremă despre care se predică atributele perfecțiunii; cunoscătorul prin excelență este filozoful exersat în arta dialecticii; mediul cunoașterii eminente încetează să mai fie templul sau mănăstirea și devine, prin excelență, universitatea. Imaginea structurilor adânci ale lumii se modifică, subiectul epistemic se transformă (din ascet în savant), iar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu tot mai abstractă retorică moralistă. Transpare la fiecare pas incapacitatea de a asuma până la capăt povara perplexității în tot ceea ce reprezintă confruntarea naturii iraționale a răului. De aici derivă frenezia îngustă a autoculpabilizării. Aflată sub atac, gândirea vrăjită de perfecțiunile geometrice ale ingineriei sociale nu-și mai poartă povara libertății. Criticată la temelii, retorica occidentală răspunde printr-un apel la înregimentare ideologică: mai mult socialism, mai multe drepturi, mai multe pledoarii pentru integrare, mai multă dezintoxicare postcolonială! În pas de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Îngrijorare. Căci rădăcinile acestui exces criticist nu sunt doar nepriceperea, confuzia, pierderea sensului politic, a obiectivului tactic al acestei activități, - uneori exigențele dezlănțuite, arbitrare, ale criticului pornesc de pe pozițiile estetice „absolute” ale burgheziei, nemulțumirile și reproșurile se formulează din Înălțimile „perfecțiunilor” artistice apusene, Îndemnurile și soluțiile se Îndreaptă nemărturisit către „valorile exemplare” ale occidentului, către care unii din rafinații noștri mânuitori de pană mai cată cu clandestină pasiune, cu rău ascunsă admirație. Firește, cazurile acestea sunt puține. Mai dese sunt exemplele
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
procedează oare aceia dintre noi care se descurcă cel mai bine și sunt cei mai seducători? Efectul de omenie al gesturilor Oamenii cei mai seducători sunt, fără îndoială, cei care au cel mai simplu mod de comunicare. Foarte departe de perfecțiune, prin felul lor de a fi sunt uneori neîndemânatici și pot chiar să aibă unele ticuri în comportament, gesturi sau atitudini pe care nu le regăsim la nimeni altcineva. Dar, lucru straniu, tocmai ciudățeniile modului lor de comunicare îi fac
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
specificitatea și continuitatea formelor. Kant numește aceste cerințe „maxime ale rațiunii”, precizând că este vorba de principii subiective, principii care „nu sunt scoase din natura obiectului, ci din interesul rațiunii cu privire la o anumită perfecționare posibilă a cunoașterii acestui obiect”.10 „Perfecțiunea” cunoașterii noastre despre obiecte date în experiență crește pe măsura gradului de unitate și de sistematicitate ale acestei cunoașteri. Kant a socotit că folosirea regulativă a ideilor rațiunii face posibilă știința în genere. Abia prin acțiunea lor unificatoare și sistematizatoare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rândul său întemeiat pe baza experienței, Einstein sublinia că cel pe care îl împărtășea este susținut de reprezentări pe care nu ezita să le caracterizeze drept „religioase”. Einstein evalua teoriile fizice fundamentale în primul rând din punctul de vedere al „perfecțiunii interne” - punctul de vedere al reducerii numărului de postulate logic independente necesare pentru cuprinderea datelor experienței, precum și cel al unor cerințe tot mai înalte de simetrie și de invarianță pentru ecuațiile teoriei 18. Rațiunea acestei preferințe este clară. Einstein considera
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
independente necesare pentru cuprinderea datelor experienței, precum și cel al unor cerințe tot mai înalte de simetrie și de invarianță pentru ecuațiile teoriei 18. Rațiunea acestei preferințe este clară. Einstein considera teoriile fizice care sunt superioare din punctul de vedere al „perfecțiunii interne” drept pași în direcția realizării țelului unificării finale a cunoașterii printr-o teorie care să ofere un „fundament uniform” pentru întreaga fizică. El vedea dezvoltarea istorică a teoriilor fizice drept o înaintare treptată dar continuă spre acest țel. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu mine decât dacă vor constata că eu sunt pe deplin loial față de ei. Datoria loialității în prietenie va putea apărea astfel drept una necondiționată chiar dacă purtarea mea nu va fi întotdeauna la înălțimea datoriei. Faptul că noi avem ideea perfecțiunii morale nu dovedește că ea este o idee absolut a priori, care își are originea în rațiunea pură, independent de orice experiență. 23. Religia în limitele rațiunii pure, ed. cit., p. 226. 24. Vezi Otfried Höffe, Introduction a la philosophie
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fericire și fericirea altora. În regula de aur a lui Iisus din Nazaret putem găsi întregul spirit al eticii utilității. «Să faci altora așa cum vrei să ți se facă țieă și «să-ți iubești aproapele ca pe tine însuțiă - iată perfecțiunea ideală a moralei utilitariste. (J.S. Mill, Utilitarismul, traducere de Valentin Mureșan, Editura Alternative, București, 1994, p. 81.) Într-un alt pasaj, Mill vorbește despre vremurile fericite în care „prin perfecționarea educației vom ajunge ca sentimentul unității cu semenii noștri să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant a subliniat în mod insistent că omul, ca ființă rațională imperfectă, nu are acces la desăvârșire. Lui nu i se poate pretinde o „moralitate perfectă”. Desăvârșirea morală, sfințenia, rămâne pentru el doar un ideal. În al doilea rând, idealul perfecțiunii morale, ca și orice ideal de altfel, acționează asupra omului cu predispoziții bune nu în mod „strivitor”, ci stimulator. Se poate oare contesta că o ființă care are conștiința legii morale, respect pentru lege și, totodată, conștiința distanței care separă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în sine un imbold, iar acțiunile se înfăptuiesc nu numai conform datoriei ci, de asemenea, din datorie. - «Fiți sfinți!Ă este aici porunca. În al doilea rând, din punct de vedere obiectiv, cu privire la scopul moral în totalitatea sa, cel al perfecțiunii, adică al datoriei sale în întregime și al realizării complete a scopului moral cu privire la sine însuși, se menționează «fiți perfecți!Ă; tendința către acest scop este pentru om întotdeauna o progresare de la o perfecțiune la alta, «este o virtute, o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
moral în totalitatea sa, cel al perfecțiunii, adică al datoriei sale în întregime și al realizării complete a scopului moral cu privire la sine însuși, se menționează «fiți perfecți!Ă; tendința către acest scop este pentru om întotdeauna o progresare de la o perfecțiune la alta, «este o virtute, o laudă a celui care aspiră la eaă.14 Ceea ce în medii culturale și religioase din cele mai diferite va putea fi resimțit drept rigorismul reprezentării kantiene asupra îndatoririlor omului poate fi mai bine înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
iar în al doilea rând pentru a contribui, în limitele posibilităților și capacităților sale, la binele semenilor. Nu poate fi o datorie - precizează Kant - propria fericire deoarece aceasta este un scop pe care îl au toți oamenii, și tot așa perfecțiunea altuia nu poate să fie o datorie a mea33. Moralitatea unor ființe raționale finite, supuse nevoilor, exprimă, după Kant, calitatea voinței lor de a decide și de a acționa în toate împrejurările pornind de la îndatoririle față de sine și față de alții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ființei sale și deoarece fiind propriul său stăpân el nu poate fi constrâns. Un asemenea înțelept era preferat chiar și zeilor, care nu au nici un obstacol de învins și nu trebuie să reziste nici unei tentații, în timp ce el nu ajunge la perfecțiune decât depășind cu propriile sale forțe toate obstacolele.” (Leçons, d’étique, p. 80.) 23. Vezi Ibidem, p. 211. 24. Ibidem, p. 205. 25. Ibidem, p. 227. 26. Karl Vorländer, Kant’s Leben (1911), Felix Meiner Verlag, Hamburg, 1974, p. 226
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]