2,469 matches
-
din el a început să picure un lichid. Am început să cotrobăi prin sertare după un vas în care să-l colectez, de teamă să nu se irosească. Până la urmă, din disperare, mi-am făcut palmele căuș, și lichidul a picurat pe mâinile mele, cald și roșu, era de fapt sânge. Atunci am luat un cuțit și m-am tăiat puțin la deget, ca sângele să intre din nou în palma mea, dar cum atingeau palma, picăturile de sânge se uscau
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
răzbătea până la mine. Duminicile ne înșiram pe băncile înguste de lemn ale micii capele amenajate în cadrul căminului studențesc ca niște ciori pe un fir de telegraf într-o zi ploioasă de noiembrie, așteptând cu emoție ca Père Joseph să ne picure încă o dată balsam pe sufletele păcătoase. Eu stăteam întotdeauna între Dana și chinezoaica Xiao Yu, care pierduse la divorț custodia fiului său de cinci ani în favoarea tatălui, iar băiețelul rămăsese acasă, în Shanghai, și acum ea se topea de dorul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de mamă singură cu doi copii, vieții dinainte -aseptica, sterilă și goală de meniri și sentimente. - Poate e mai bine așa.... - Cum poți spune una că asta? Ce-i mai lipsea? - Poate exact ce a căutat pe mirc. - Romantism? Sarcasmul picura din cuvânt că veninul. Așa e, cine mai are nevoie de romantism în zilele noastre? Poate doar acei neadaptați care umplu mirc-ul zi și noapte. Și poate nici ei, ei se mint. Și mint. Ei intra acolo, poate, din calcule
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
de convulsii trecătoare. În așternut Începea și sfîrșea lumea ; cei mai mulți dintre oameni, cînd simțeau că li se apropie sfîrșitul, vroiau să moară În patul lor. În așternut, În somn, dacă s-ar fi putut. Ingrid venea În cearșafuri cu parfumul picurat din flacoanele pe care le aducea din nenumăratele ei voiaje. Tot ținînd-o așa, ar fi putut să umple un avion cu spray-uri și sticluțe, cu săpunuri Înmiresmate, cu sumedenie de rujuri numai arome; cu deodorante ce Înlocuiau un iz
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
somau să făurești politica din agricultură a Partidului ori să lupți pentru pace, panouri dreptunghiulare al căror unic mesaj subtil părea acela de-a ne înștiința cât de tâmpiți fusesem la cap atunci când ne angajaserăm în afacerea respectivă. Începuse să picure groaza în mine. Din colțișorul nostru nu puteam întrezări nici o figură. Din colțișorul nostru n-am fi putut scăpa altfel decât cățărîndu-ne pe pereți. Ne-am încordat deci acuitățile auditive și-am așteptat... - Auzi-l: acuitățile auditive! Vah! Vah! Vah
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
luciul cărora tărăboanța patinând, pentru o clipă, îi viră lui Genel culoarea naturală, oacheș-gălburie, a bucii obrazului, într-una precum a colii de hârtie. Bâjbâiră, o vreme, peste găurile de șobolani ale picamerelor, pe sub benele suprasaturate cu beton ale macaralelor, picurând în jurul lor cu insistența unei ninsori de fulgi metalici și monstroși. Și dibuiră, într-o râpă peste care artificierii erau pregătiți să reverse curmăturile unui deal, plaja miraculoasă pe care, odinioară, descântatul pârâiaș Bucureștioara se vărsa cu vreo 150 de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jumătate de femeie, jumătate de băiat îmbătrînit. 128 DANIEL BĂNULESCU Sub tenul ei arămiu plutea, ca sub o crustă de gheață, o colonie de pistrui, c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nodulele, ori de câte ori te încumetai să-l atingi c-o instalație de izopropan. Nicicând în istorie un trib mai puțin numeros și antipatic de minerale nu s-a luptat, c-o mai detestabilă furie telurică, pentru gloria de a nu fi picurată, peste el, nici o moleculă de izopropan... Un barbar. Un amplasament geologic neinstruit și păgân. ...Era în urmă c-o lună și zece zile... Împlântasem totuși în solul ostil fundațiile noastre. Ancorasem principalele noastre baterii de utilaje, racordasem stațiile de separare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fișet, două scaune, o grămăjoară de rechizite, din care nu lipsesc foarfecile și pelicanolul, iată zestrea meschină cu care serviciul nou înființat demarează, sub denumirea pompoasă de laborator de reconstituire. Un singur șef direct, colonel Volgoride, care se pricepe să picure în relațiile sale cu Ulpiu o atmosferă de corectitudine cazonă, supraveghere discretă și ocrotire ușor amuzată. Într-adevăr, băiatul dă în brânci, progresează, și nu trudește deloc rău, din moment ce prin aceeași ușă prin care intră zilnic rupturi, documente betejite, arse
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de dezgust, căpătat în urma anilor de meditație sau a unor teribile boli de stomac. Când însă demarau ședințele de Cenaclu, Domnul Profesor se încălzea. Reziduurile glaciale ale gesturilor Domniei-sale erau debavurate. Vocea îi suna necontrafăcută, dezoficializată, tulburată. Ezitantă și gravă, picura ca de pe o strună de violoncel. Sub ochii noștri amuzați și seduși, Mircea Martin se transforma într-un marchiz, a cărui probitate, eleganță, demnitate, curaj, cunoștiințe și gust literar deveneau domeniile nobiliare pe care am căpătat dreptul să colindăm ani
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Dibuise un rucsac semiputrezit. Și-l atârnase în spate. Și dispăruse cu repeziciunea cuvenită unui tip ce făcuse, pe vremuri, din escaladarea Fisurei Albastre scopul vieții lui. Totul cu expresia aceea nemulțumită pe chip. - Și atunci, eu m-am decis, picură cotoroanța prin ușă, la concurență cu robinetul. M-am decis să ne ținem de mână. Pentru a înțelege și a ne comunica, prin propria gură, ce-a zis. Aha. Deci așa se explica și prezența ălorlalte trei cotoroanțe, se lumină
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cer se adunau nori lunguieți, cenușii. - O să plouă, zise Florea. Nu-și găsea locul. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă, Piele și Bozoncea. Lumina soarelui se șterse. Se făcu frig. Tăinuitorul adăposti iepele și în curând începu să picure. Paraschiv auzi zgomotul mărunt al ploii și-i fu urât. Lângă el, hoții râdeau, trântind în paie cărțile soioase. - Șapte ochi în plapumă! - Fante! -Rigă! - Uite spațiul, ha, ha, ha, turcaleților... Banii aveau un clinchet limpede și treceau din mână
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A, dat femeile la o parte, a deschis o fereastră și a ales. - P-asta să mi-o pui, p-asta și p-asta. Să n-avem vorbe! Cu mine nu se-nghite! Slugile au spălat măruntaiele din care mai picura grăsimea și sângele, au încins un grătar și și-au văzut de treabă. Doamne ferește de așa mușterii! Hangiul striga la ele vesel și cu oarecare îngrijorare. Bozoncea chemase lăutarii la masa lor și-i judeca: - Mă, care sînteți? Ia să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de fier, ale parlagiilor erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe rotilele de deasupra. Mușchii lor jucători se zbăteau sub tricourile rupte care le acopereau trupurile puternice. Pe tavanul halei de piatră tremurau copitele spintecate. Din ele picura încă sângele, se bălăbăneau scurt, izbeau aerul la întîmplare și, ajunse la o ușă groasă, erau despărțite de o mână dibace. - Ce faci, Marine? îl întrebă Chișcă, tovarășul lui. - Ce să fac, mă băiete, sânt cam ostenit... - Da ce-ai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea niște ochi posomoîți și sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu dormi? fl întrebă Paraschiv. -Nu. - De ce? - Nu mi-e somn. De pe ziduri curgea molozul. Îl auzeau cum picură pe scânduri ca o ploaie. Mirosea a var stins în apă și, din pereții de cărămidă, netencuiți, se răspândea un iz de casă nouă. Celui tânăr u înghețaseră țurloaiele. Mai aruncă o șipcă și focul se înteți. Lumina crescu pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mari de pământ. Îi țiuiau urechile de atâta liniște. Parcă stătea într-o apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă ea. După amiază, umbra malului din fată creștea amenințător și parcă i se făcea frică. De la rampă picura mirosul gunoaielor încinse. Prin iunie înfloreau mărăcinii. Buruiana avea o tulpină lemnoasă, verzuie. Făcea la cap o gogoașă roșie, plină de spini, care se umfla ca un cimpoi. Alături creșteau loboda și pelinul argintiu. Pe frunzele lui se oglindea nopțile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Golise o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase într-o rochie neagră și pe cap se înfășurase cu un fișiu negru de mătase. Prin ferestrele deschise ieșea fumul de tămu'e. Feștilele galbene de la capul mortului ardeau încet, picurând ceara pe cearșaful întins sub trupul înțepenit. Pe la nouă, sosi și părintele, o dată cu lucrătorii tâmplari, chemați de Aglaia, să ia măsuri de coșciug. Popa își pusese odăjdiile și deschisese cartea. După aia se învoi cu văduva când să vină pentru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. E atâta noblețe cruntă și atâta artă în a-ți feri suferințele de văzul semenilor, în a juca rolul de cancer hazliu... Când azurul echivoc se topește în stropi de plictiseală și picură o imensitate de albastru și de dezolare, mă apăr de mine și de cer cu Mediteranele spiritului. De nefericire ne purificăm în accesele de ură sărbătorească și vastă, în care, reducând totul la nimic și-n primul rând iubirea, curățăm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
simți cum te aduni în tine, cum creierul e parcă strâns și corpul apăsat de greutăți interne, când orice avântare moare sub glasul obscur și nelămurit al unor chemări din adâncuri negre și copleșitoare, face din tristețe o otravă care, picurând în iubire, o întunecă și o stăvilește. Iubirea este prin esență deschisă, ca o floare de primăvară. Și nu închide răcoarea tristeții petalele acestei flori? Uneori învinge iubirea, alteori tristețea; câteodată se amestecă într-un aliaj complex, provocând o stare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a limitelor imanente ce încarcerează elanurile pasionale. O plictiseală organică se ridică până la o deznădejde a nervilor și a cărnii, din care nu se pot salva decât încercînd celelalte forme posibile de voluptăți. Atracția tuturor celorlalte forme decât cele normale picură în senzațiile viciului o neliniște tulburătoare, diversă în consecințe și complexă în agitații. În viciu, spiritul pare că a devenit sânge și se agită ca o forță imanentă în carne. Explorarea în ordinea posibilului nu se poate face fără concursul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cerul răsfăța în lumina cea etern neturburată a soarelui un eden frumos, cu largi alee de palmiferi, cu cărări acoperite cu nisip alb, cu avulsuri de raze lungi și diamantice, cu stânci zdrobite de smirnă, pin săpăturile cărora ciorăiau și picurau curate ca cristalul, dar îngreuiat * de dulcețile și mirosul ambrei: nectarul cel adormitor al Orientului. Și toate acestea asupra norilor! Cerul era senin ca o boltă de smarand susținută în orient și occident, cu bolta ei puter [n]ică, de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
le primești, să... să... o, Maria!... E... nu-mi mai iese din minte... Și cu toate astea e o nebunie... E bine, când auzi muzică, să-ți închizi ochii și să-ți închipuiești ce vrei... Sună, mereu sună sunetele, când picură, când cad în valuri spumegânde parecă, și din valurile acelea răsar capete încununate... blonde, oacheșe... Marie!... E! iar?... Și tocmai de - asta am venit aci, s-o gonesc din minte... s-o uit... S-o uit, da!... Prea e frumoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lipsesc primele. Dar dacă vă veți opri la istoria Franței, veți cunoaște lumea"323. Nici le Bon, nici Tarde nu au încercat nici o clipă să se detașeze de această istorie, să renunțe la prejudecățile pe care ea însăși le-a picurat în mintea lor. Da, în mod sigur, vorbim despre prejudecăți de clasă. Dar nu prejudecăți tipice unei clase care poate exista oriunde în lume; sînt, din contra, localizate, înregistrate într-o memorie singulară, ivite dintr-o limbă și o cultură
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
în lumina învățăturilor divine, dar nu a celor ce și-au înfășurat creierul cu Aristotel. N-ar fi frumos chiar și față de mine însumi, dacă n-aș fi înțeles că suntem aproape de o enormă răsturnare în timpul căreia pietrele vor vorbi picurând lapte iar lupii vor naște miere. Nu ți-ai pierdut nimic din înfumurare și continui să bați câmpii. Am venit la tine cu intenții binevoitoare pentru a-ți ușura starea în care te afli, dar poate că cei de teapa
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
un pieptene știrb. Pesemne lipseau culorile de la capete, nu-mi dau seama, dar precis lipseau albul și negrul. În loc de negru, nu vedeam decât cenușiu. Iar albul cel mai îndrăzneț era un fel de gălbui, ca un gălbenuș de ou care picură. Singurul mod de a vedea negrul ar fi fost bezna, dar în celulele noastre nu era niciodată întuneric. Ardea permanent un bec chior, destul cât să-ți dai seama, când te trezeai noaptea, unde te afli și destul ca aceia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]