3,087 matches
-
fost un tip dibaci de mic. Cu o bucată de sârmă, deschideam la iuțeală orice broască. Pe urmă am studiat... ― Ce? ― Ce?! Ce?! Numai uși am descuiat 189, așa ca exercițiu. Știți cum se întîmplă? Întâi pipăi și pipăi și pipăi... Simt aici, în vârful degetelor, despre ce e vorba. Uneori nici nu trebuie să mă uit. Abia după aia umblu la trusă. Trec maximum două minute treizeci până aud cîine! Și ceva interesant, am cronometrat chiar, după exact două minute
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
interveni răgușită. Glasul venea ca după plâns. ― Iei un taxi! Spectacolul ăsta merită toți banii. Melania o măsură curioasă și doamna Miga încercă să-i distragă atenția. Se întoarse spre Dragu: ― Tu ce-ai amuțit așa? Profesorul se fâstâci. Își pipăi buzunarele zâmbind nesigur. ― Am impresia... În sfârșit, n-are nici o importanță... ― Vorbește! Ce e? ― Cred... Cred că am pierdut porte-feuilles-ul. ― Extraordinar! exclamă Șerbănică, brusc înviorat. Cum se poate? Se dădea în vânt după senzațional, în măsura în care îl putea contempla din spatele perdelelor
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
i-am făcut nimic. Oricum, mă insulți pentru a doua oară și, crede-mă, nu sânt obișnuită. Poți să fii sigură că din clipa aceasta eu nu-ți voi mai adresa un singur cuvânt. Întoarse capul ascunzîndu-și lacrimile. Scarlat își pipăi pulsul. "50... 55... 60... Încă e bine! Unde am picat, domnule! Ala de jos cu fluturii, ăștia..." În aceeași clipă se auzi soneria. Scarlat se ridică iute. Silueta suplă, abia încovrigată, redevenise arc. Privi încordat spre bătrâni. ― Mai așteptați pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nevoie de o insulă? ― Poate că vrea să alfabetizeze sălbaticii. Nu știu ce-i în capul lui. ― El e și mai nebun decât tine, nu-i așa? ― Cred că da. ― Eu mi-am dat seama... Amuți brusc. Îl privea cu ochi mari, pipăindu-și atent figura. ― E aici! Uite-l! Îl simt! Îl vezi și tu, nu? Mișcă aripile. Inginerul se crispă. Scăpă țigara, cutremurîndu-se de scârbă. Pe obrazul murdar al cârnului urca încet un păianjen. * Se auzeau doar tic-tac-ul pendulei și sforăitul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
care trage primul. ― Tipul e cumva în oastea lui Lucky Luciano? ― Nu, e civil. Vinde limonadă pe stadion. Palierul lung avea șase uși. Inginerul o indică pe ultima. ― Pe acolo se intră în galerie. Așteaptă să aiuresc sistemul de alarmă. Pipăi unul din lambriuri. Apăsă marginile și placa alunecă în jos ca un penar, descoperind instalația. " Orice s-ar spune, individa s-a documentat, nu glumă. Deocamdată, n-a zbîrcit-o o singură dată." Bătu cu buricul degetelor superstițios în lemn și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fixa lung, cu o privire de câine. Se întreba cum i-a dispărut cuțitul, sau poate că visase, probabil nu avusese niciodată curajul să-l subtilizeze. Se simțea paralizat, o durere ascuțită ca un clește îi prinsese ceafa și își pipăia mereu buzunarul. Șerbănică Miga tresărea în somn. Adormise cu gura căscată. Melania se uită pe furiș la Scarlat. Părea că se gândește intens la ceva." Știi tu le ce, fetițo..." Mută motanul mai jos pe genunchi, ascunzîndu-și mâna sub batic
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în aur. Dascălu privea năucit miile de cărți legate în piele galbenă. Numără volumele din raftul de sus, încercă o înmulțire complicată apoi renunță. ― Crezi că tipul le-a citit pe toate? ― Care tip? întrebă inginerul fără să se întoarcă. Pipăia înfrigurat stinghiile de lemn, insistând pe muchii. ― Ăsta cu casa... ― A, Chiusbaian... Mă îndoiesc! Nimeni nu ajunge să citească atâtea cărți. Am văzut odată o statistică. Cei mai deștepți nu sar peste 8-10 mii. ― Dacă ar avea ceva despre fluturi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Arma alunecă de pe genunchiul lui Scarlat căzând cu zgomot. Melania Lupu tresări și scoase un țipăt ușurel. " Acum!" gândi Ioniță Dragu încleștînd pumnii. Își simțea gâtul uscat, tâmplele îl dureau. Se ridicase pe jumătate, gata să se repeadă. O secundă, pipăi pragul acela unde intenția, dorința pătimașă luptă cu spaima. Luptă încleștată cu un adversar pervers care se agață cu ghearele, îți taie răsuflarea, îți picură plumb în vine. Căruntul se aplecă greu recuperând pistolul fără să-și ia privirea de la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
au trecut de un anumit număr de ani... Încerc să le semăn. ― Nu se poate, suflă speriat locotenentul. Asta nu se poate! Cristescu îl privi impresionat și-i atinse umărul cu stângăcie. Se îndreptă apoi spre ușă cu pași fermi, pipăind coala de hârtie îndoită în buzunar. CAPITOLUL XIV BUNĂ SEARA, MELANIA! ― Degeaba, Mirciulică! Melania Lupu ținea strâns plapuma, ridicată până în dreptul bărbiei ca și cum cineva ar fi încercat să i-o tragă. ― Degeaba! Nimic nu mă va determina să ies în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cel mai puțin prietenia mea cu Mirciulică și n-aș fi avut curajul să înfrunt sarcasmele lui Florence. Mi-ar fi stricat toată ziua. " Îți dă târcoale, draga mea, nu știe cum să înceapă. Și nu înțeleg de ce-și pipăie mereu buzunarul. Parcă se asigură că ceva mai e acolo..." ― Dacă vreți, puteți să aprindeți o țigară. În timpul acesta eu voi turna ceaiul. Hai, Mirciulică, să-i arătăm domnului maior ce gazde știm să fim noi. ― Îmi pare rău, declară
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
acela bătrân, era singurul care știa câte ceva despre femei..." Se auzi un ciocănit puternic în ușă. ― Herr Oberst! Pentru Dumnezeu, Herr Oberst! Înfășură pânza și se apropie de scrinul greoi, baroc. Apăsă puternic unul din lambriuri. Stema heraldică alunecă ușor. Pipăi, strecurîndu-și adânc degetele în ascunzătoare. Vânătorul lui Rembrandt era acolo. Puse alături Femeia cu evantai și astupă tainița. În urma colonelului intră menajera. Privi nedumerită rama știrbă, agățată strâmb. Pe fereastră pătrundeau zgomote ciudate: pași care aleargă, chemări scurte, rafale de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mătase naturală..." Se întoarse în hol îmbujorată. Flutura un carnețel pe care îl confecționase singură. Foile știrbe, decupate în trepte ca un repertoar, erau cusute între coperte de pânză înflorată. ― L-am găsit! exclamă cu respirația tăiată. Grigore Popa își pipăi cu degetul gingia. Îl durea. ― Hm! Sculptorul se apropie de bătrână. O măsură lung, cu o privire filtrată: ― Îți dai seama, sper, că este o chestiune serioasă. ― Bineînțeles, domnule Matei! Melania Lupu strânse carnetul la piept: Vă rog să nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Dintr-un anumit colț al bucătăriei se zărea tot... ― Hm, făcu Popa aruncîndu-i o privire circumspectă. Hm! Se duse hotărât la ușă, închise și băgă cheia în buzunar: Ca să fim mai siguri, până una alta. Intră la el în odaie pipăindu-și poalele hainei de casă. Valerica Scurtu rămase un timp pe gânduri, apoi se ridică greu. Lăsă ușa camerei larg deschisă. Începu să se pudreze grăbită, supraveghind holul. Pe arcadele pleșuve desenă două sprâncene inegale, învioră cu un roșu de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în ușa Melaniei Lupu. * Popa tresări. În prag apăruse Doru Matei. Se apropie vorbind în șoaptă: ― Nu-mi place! Bătrânul opri balansoarul și întinse gâtul. ― Ce nu-ți place? ― Caraliul ăla gras nu se desprinde de scrin. Îl măsoară, îl pipăie... Poate apasă o dată bine... Grigore Popa se chirci. Își scoase mâinile de sub broboada groasă. Erau noduroase, cu degete crispate ca niște rădăcini, prea mari pentru trupul firav. ― Dar să mănânci borș pe socoteala mea ți-a plăcut? Ești prost, băiete
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ochii larg deschiși. ― Totdeauna am visat să călătoresc. Poate acum... ― O lume colorată și nebună. Reușea să te facă s-o vezi prin ochii lui. Da, da... Vedeai cu adevărat giuvaierurile acelea grele, cu pietre mari albastre, roșii și verzi, pipăiai șaluri în care ardeau flăcările curcubeului, încercai dinții pieptenilor înalți, scobiți în fildeș și tăișul lamelor flexibile, de Toledo. Darurile lui! Pun rămășag că n-ați văzut în viața voastră așa ceva! Zei mici de os, la care nu se închina
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
acum îți poți permite să răsufli ușurată. Ai dreptul, draga mea. Glasul se mlădie improvizând un cîntecel: Căci ai cîștigat! Câștigat, câștigat, cîș-ti-gaaat! Femeia cu evantaiul e a ta, al tău e și Vânătorul... Și totuși unde poate fi comutatorul? Pipăia pereții fredonând, se lovea ușor de mobile. ― Nu l-ați cunoscut pe lordul Rochester, stimată doamnă? Vai de mine! Chiar ducele mi l-a prezentat la ceaiul lui Lady Abigail... Ce toaletă fermecătoare! O, doar un fleac de la madame Chanel
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
UN MODEL AL ASTRONAVEI LUI. MERSE ȚEAPĂN ÎNAINTE, AȘTEPTÎNDU-SE OARECUM CA TRUPUL ACELA SĂ DISPARĂ LA APROPIEREA LUI. DAR NU DISPĂRU. SE AȘTEPTĂ CA MÎINILE SĂ-I TREACĂ PRIN ACEA VERSIUNE FALSĂ A PROPRIULUI SĂU TRUP. DAR NU TRECURĂ. PIPĂIND HAINELE VĂZU CĂ SÎNT FĂRĂ DOAR ȘI POATE ALE LUI, IAR CARNEA FEȚEI AVEA CĂLDURA VIEȚII CÎND O ATINSE CU DEGETELE. HEDROCK CEL CARE SE AFLA PE SCAUN NU-I DĂDU NICI O ATENȚIE ȘI CONTINUĂ SĂ SE UITE FIX LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
aruncat pe acest țărm pe care se afla și Rasputin. Scuturându-se de nisipul fin ce îi cuprinsese trupul, Corto renunțase să mai privească în urmă. Dincolo și dincoace de acestă graniță a visului, Corto se simțea împăcat cu sine. Pipăindu-și buzunarul, descoperi conturul cărții lui Nerval, ce străbătuse intactă încercarea oceanului. Dragul meu Rasputin, se pare că această insulă este fermecată. Dă-mi voie să îmbrățișez pe cel în care recunosc pe Caliban. Corto surâse, discretă Rasputin nu a
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ahtiat de călătorii. Nimeni nu putea lămuri de unde și pe ce căi se auzise cum arăta refugiul Bătrânului, dacă nu fusese nimeni acolo, dar ce importanță avea asta? Fapt e că sala exista și că n-aveau nevoie s-o pipăie ca să fie siguri. "Crede și nu cerceta", exclama Călugărul căruia îi plăcea dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
greu." Cuvintele îi ieșeau din gură stâlcite, încleiate. Am luat-o la fugă, m-am împiedicat de o rădăcină, am căzut și peste puțină vreme am auzit sunetul de tablă lovită de ploaie. Am întins cu grijă picioarele, încercînd să pipăi cu ele locul unde mă aflam, dar am dat peste ceva rece și le-am retras imediat. După aceea am rămas nemișcat, așteptând un indiciu care să-mi îngăduie să mă lămuresc. Într-un târziu, am înțeles că pata de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întîmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
toată această perioadă nu a fost decât un somn lung. Orașul era populat de somnambuli treji care nu scăpau într-adevăr destinului lor decât rareori, când noaptea, rana lor, aparent închisă, se redeschidea fără veste. Și, treziți brusc, ei își pipăiau atunci, cu un fel de plăcere, marginile zgândărite ale rănii, regăsind într-o străfulgerare suferința lor împrospătată deodată și, împreună cu ea, chipul răvășit al iubirii lor. Dimineața reveneau la flagel, adică la rutină. Dar cu cine, se va spune, semănau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de piatră cubică ieșit. Ghinionul lui: toate celelalte erau la locul lor, perfect plate. Fără să stea pe gânduri, Salam își vârî degetele în spațiul dintre pietre și o trase afară pe cea desprinsă. Fiind prea întuneric ca să poată vedea, pipăi pământul de dedesubt - însă mâna i se afundă într-o gaură îngustă, dar adâncă. Acum simți ceva dur; rece la atingere. Era o cutie de oțel. În sfârșit: bani! Trebui să se culce la pământ, cu obrazul lipit de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
siguranță un eveniment istoric, spuse unul. —Oamenii din toată lumea vor vedea asta, spuse altul. Amândoi păstrau opțiunea de a adăuga că era „un act mârșav al contrarevoluționarilor sioniști, care trebuiesc pedepsiți cât mai repede“. Abdel-Aziz își sorbea în continuare cafeaua, pipăind din când în când rucsacul lui Salam pentru a se asigura că descoperirea fiului său mai era încă înăuntru. Se afla acolo cam de cincisprezece minute când un bărbat mai tânăr, probabil de vreo treizeci și cinci de ani, intră zâmbind încrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ațipise, tresărind de fiecare dată când autobuzul făcea o oprire. Ținuse geanta în poală tot drumul, cu mânerele răsucite în jurul încheieturilor, în cazul în care hoților nenorociți din jurul lui le venea vreo idee. Chiar înainte de-a deschide ochii, a pipăit geanta, ca să se asigure că se mai simt formele dinăuntru; i-a apreciat, de asemenea, și greutatea. Cât despre cercei, știa că se aflau într-un loc foarte sigur. Se făcuse miezul nopții când a coborât din autobuz. Nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]