2,966 matches
-
și zise: — Domnul Thaw? Vreți să mă urmați, vă rog? Merse în urma ei, traversînd holul gol, și urcă niște trepte metalice largi. Ea o luă înainte în grabă, pe coridoare de sticlă și metal vopsit în crem, zîmbind cu capul plecat, de parcă i-ar fi împărtășit sînului ei delicat un secret, și-l lăsă la o ușă pe care scria SALĂ DE AȘTEPTARE. înăuntru erau patru bărbați în jurul unei mese, iar unul spunea în dialectul Midland: Da, dar ce nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
geamul întunecat. îl umpleau de încîntare și teroare pentru că trebuia să ajungă la ele și nu mai avea prea mult timp. Se uită lung, cu disperare, încercînd să afle ce poate face cu o privire intensă. Ea stătea cu ochii plecați, sub o frunte cafeneie acoperită de puf; gura avea o expresie detașată, dar bărbia era puternică și părul castaniu era strîns la spate într-un conci; vîrful unei urechi se prizărea ca o felie delicată de scoică. Capul i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vadă pe Monboddo stînd răbdător acolo, cu mîinile împreunate pe stomac. — Bilocație, spuse Monboddo. Nu m-aș descurca, dacă nu m-aș duplica. Ia loc. Wilkins puse un scaun simplu din lemn în fața biroului și Lanark se așeză. — Wilkins, Uxbridge, plecați. Ne va înregistra domnișoara Thing, spuse Monboddo. Lanark văzu o fată la fel ca domnișoara Maheen, care stătea între două fișete. Monboddo dădu scaunul pe spate, se uită în tavan și oftă. — în sfîrșit, zise el, Omul Obișnuit îl înfruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a anunțat nici un pacient. După o scurtă șovăire, continuă: ― John, să nu crezi că mă plâng, dar ești atât de multă vreme plecat, încât abia dacă mă mai simt măritată. Nu-i nici o lună de când te-ai reîntors de pe Pământ și iar vrei s-o ștergi. Bărbatul ridică din umeri și-i răspunse, fără a-și ridica ochii din carnet: ― Nu pot sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
capul spre ceilalți. Atunci ei lăsau ochii în jos, vinovați, mâhniți și stânjeniți parcă de propria lor existență. El nu încerca să domine, dar domina prin calma lui pasivitate. I se părea normal ca oamenii aceia să stea cu ochii plecați și îi privea cu înțelegere și compătimire. Când și-a întors pentru a doua oară fața spre interiorul vagonului, am observat un amănunt care îmi scăpase la prima vedere : omul purta ochelari de sârmă subțire și fără sticle. Subtila și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
plecă de la fereastră și constată că sclavele de pe puntea inferioară trebăluiau în sufragerie. Le privi gânditor, observând că aceea care era tânără și frumoasă era mereu înghiontită de celelalte femei. În jur de 19 ani, estimă Gosseyn. Își ținea ochii plecați, semn grăitor. Dacă se pricepea la Talamice - și era cazul - putea să afirme că această fată aștepta ocazia să se răzbune pe torționarele ei. Gosseyn deduse după natura fluxului neural pe care-l emana că arma ei cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a anunțat nici un pacient. După o scurtă șovăire, continuă: ― John, să nu crezi că mă plâng, dar ești atât de multă vreme plecat, încât abia dacă mă mai simt măritată. Nu-i nici o lună de când te-ai reîntors de pe Pământ și iar vrei s-o ștergi. Bărbatul ridică din umeri și-i răspunse, fără a-și ridica ochii din carnet: ― Nu pot sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Maicii Domnului, adusă aici încă din vremea Brâncoveanului, ca să fie binecuvântare pentru toți cei care trec pragul lăcașului. Oamenii vin s-o roage, care de necazuri, care pentru sănătate, care pentru pricopseală sau pentru copii și stau îngenuncheați, cu privirile plecate, abia de-și apropie buzele cu sfială de poala ei argintie, dar uite că bărbatul stă drept și-o privește ochi în ochi, și nu o clipă, două, ci minute întregi. Cum s-o privești ochi în ochi pe Maica
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
avansează prea încet, că umblă prin nisip. Îl tot opreau unii și alții, și trebuia să piardă secunde prețioase ca aurul. În fine, a ajuns la ea. Și, când Iulia i-a întins mâna să i-o sărute, avea ochii plecați. Apoi s-a uitat drept la el și el a văzut priviri verzi, de copil. Ea nu știa că e eroina unei lungi căutări, nu știa că e fata lui adormită, iar cu ochii deschiși părea lipsită de mister. O
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
totul pe mama lor, simțeau că nu mă pot înveseli, rămânea întotdeauna un colțișor nemulțumit și trist în ea, și trist în mine. Pentru mine moartea asta a fost ca graviditatea, dar în sens opus. Număram zilele, vorbeam cu copilul plecat, așa cum atunci vorbisem cu copilul neajuns încă, îi explicam, și-l consolam, și-l ocroteam pe cel care nu mai era, așa cum îl ocrotisem pe cel care nu venise încă. Numai că unul se apropia de viață, altul se depărta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
le găsească cu nici un chip: văcuța primită de la Dan, Fira pe numele de botez, și plicul domnișoarei Margulis. Scoase așadar, strategic, banii de tramvai pe care i-i dăduse Iulia și se făcu că-i întinde cu greu, cu ochii plecați, ca și cum n-ar fi vrut. Borfașul îi ascunse imediat într-un buzunar interior, apoi începu să-l batjocorească iar, mai cu vorba, mai răsucindu-i mâna la spate, slăbind puțin strânsoarea, apoi săgetându-l iar, mai rău. Nicu știa din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
e ca argintu’, am mare nevoie de el, spuse Inelaru cu vocea lui de sărbătoare și-l privi cu ochii brumării cei mai convingători. Deși băiatul se arăta tot mai prost dispus și se vedea că l-ar fi vrut plecat, Fane nu se lăsă, îl domina, așa că, de voie, de nevoie, îi deschise toate ușile. Se uitară pretutindeni, îndărătul căzilor de fontă, în debaraua cu mături. Dinspre Inelaru venea un soi de curent rece. În odăița unde era cassa băiatul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
a spus vestea asta, vă știți, nu? zise Alexandru. Dan ridică din umeri ca și cum nu-l interesa subiectul. Cât s-ar fi bucurat fiică-mea, Marioara, să vă cunoască, știți, de când a divorțat e cam ursuză, din păcate azi e plecată toată ziua la o prietenă. Dar sperăm să nu ne ocoliți nici în zilele următoare. Musafirul intrase în muțenie totală și, după câteva încercări nereușite de a face conversație, doamna mamă ieși, aruncându-i o privire semnificativă fiului ei. Iar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
-te direct la maică-ta. Eu sunt la atelier. Stau aici zi și noapte până când se stabilește că rămân stăpân pe el... Am să trec mai târziu pe-acasă după hrană și îmbrăcăminte, dar vreau ca până atunci să fii plecată. E limpede? Obrajii ei supți, dar frumoși, se îmbujorară. - Nu te mai necăji că nu poți veni acasă, Fara. Fac eu tot ce trebuie. Am să strâng cele necesare în autoavion, inclusiv un pat pliant. O să dormim în cămăruța din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
e frică, le spusese Baroun, încruntând din sprâncene ca un uliu deasupra prăzii... Că de-aici au plecat, duși de stea, magii alchimiști ai Clarvăzătorului... Luminau încăperile cu lanterna și copilul simți, prinse în beznă, mii de duhuri ale celor plecați. Nu păreau arhangheli ai binelui, ci închipuiri osândite ale unor tăinuitori. — Mamă, ăsta e un loc al zartosht-ilor? întrebase. — Da, iubitule, îi spusese strângându-i mâna în pumnul ei. O neliniște zvâcnea ca o inimă între zidurile de stâncă și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mâna, fie că relația este conștientă, fie că relația este mereu prezentă în lumea specialiștilor. - motivații în funcție de repere: CREDINȚA! De pildă, gesticulația mâinilor apropiate sau însemnul rugăciunii, îngenuncherea, mâinile la tâmple ale gânditorului, indexul ca semn arătător, mâna întinsă, capul plecat și multe alte repere, pornind de la conceptul verticalității poziției bipede, în semantica gestuală atrag motivațiile intrinseci. În artă, imaginația are o forță dinamică, ce modifică și deformează còpiile pragmatice, furnizate de percepție. SIMBOLUL! Motivațiile nu trebuie decodificate doar în funcție de simboluri
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
lasă, Cu un dor fără de nume Uită țară, rude, casă. Cum trecu numai Crăciunul, El pe cal a pus presunul Și s-a dus la lacu-n vrajă, Unde așteptând ajunul De - anul nou el sta de strajă. Și din trestia plecată El privea la apa fină, Cu oglinda-i nemișcată Strălucind sub luna plină. Deși știi că apa-i moale Totuși placa-i de cristale Parc-ar fi încremenit. Ne-ncrețite, plane, pale, Viorii au adormit. Rădăcinile în pături Sub pământ
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mă lasă - Mă duc, iară vin a casă. Măcar cine ce grăește, Altul alta îndrăgește. Dar inima-mi cât trăește Tot la tine mă grăbește. Fii cu noroc încărcată, Cu dragoste îmbrăcată, Și de mine neuitată, Că-ți rămân slugă plecată. A iubi altul mai cu dreptate, Cu cuvinte mai legate, Știu: Dumnezeu te va bate Că n-am fost de răutate. Purta-voi cămeși de jele, Lacrimi hainele să-mi spele, Am ajuns văd zile grele, Necazuri și gânduri rele
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ci tot scrie la hârtie Și trimite la Frănție. Da Frănția-i mânioasă. El prinde cartea de loc Și o țipă cătă foc Că-i fecior fără noroc. Maică, maică, draga mea, Colo sus s-o scăpătat, C-acolo-i steagul plecat Și badea pe drum picat, Cu pistolul la picioare, Cu sabia p-îngă foale; Nu știu, maică, nu știu dragă, Nu știu somnul l-o lovit O pușca l-o prăpădit Că - nnapoi n-o mai vinit Să beie apă din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
norul întunecă adevărul, iar buna înțelegere, ca soarele îl discopere. 270Cel ce-și ascunde adevărul său, ca cel ce-și îngroapă aurul și argintul său. 271Ca cărămizile pe zid, una peste alta se așază. 272Ca cânele ce așteaptă cu picerele plecate, cu gâtul lungit, cu ochii sclipiți, cu gura cascată o îmbucătură de la masă să-i cază. 273Ca cel ce-l iubește soacra sa, îl așteaptă cu masa. 274Ca un idol, ce gură are, dar nu grăiește, ochi are dar nu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
E un băiat simpatic, spuse Cristescu sorbind din ceașcă. ― Fără îndoială. Și-i atât de tînăr! Nu toți oamenii știu să fie tineri. ― Într-adevăr... ― Mai trist e că nici măcar nu-și dau osteneala să învețe. Zâmbi nostalgic cu privirile plecate: Am regretat totdeauna că n-am avut copii. ― Cu ce se ocupa soțul dumneavoastră? ― A fost militar de carieră. După război, știți cum erau timpurile... funcționar în Ministerul de Finanțe. Își ridică obrazul proaspăt, cu priviri limpezi. Era ceea ce se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Are dreptul la mai mult. Cristescu întinse mâna după palton. Zîmbi: ― Nu pot decât să vă felicit pentru modul dezinteresat în care vedeți lucrurile. ― Și cu pentru felul amabil în care ați înțeles să duceți ancheta. Îmi pare rău că plecați. ― Am să mă întorc. Vă promit. Melania Lupu îl conduse până la ușă. Își împreună palmele a rugăciune. ― Îmi dau seama că e o îndrăzneală din partea mea și n-aș vrea deloc să vă închipuiți... Maiorul o privi surprins. Îngână de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
restul casei, și au umplut masa cu tot felul de tubulețe, flaconașe și cutioare, care de care mai mirositoare și mai frumos colorate. Până aici, toate bune, iar Vasile, care nu era amator de așa finețuri, spera să le vadă plecate, de îndată ce li s-a „confesat” că încă nu a luat pensia și nu are bani pentru cumpărături de lux. Numai că una s-a cerut la baie iar cealalta continua să-i prezinte tot felul de variante de oferte. Până la
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
confesat” că încă nu a luat pensia și nu are bani pentru cumpărături de lux. Numai că una s-a cerut la baie iar cealalta continua să-i prezinte tot felul de variante de oferte. Până la urmă, le-a văzut plecate și amicul meu a răsuflat ușurat. Un gând totuși nu îl lasa în pace: de ce nu au sunat negustoresele și la alte uși, după ce au plecat de la el. Dimpotrivă, păreau foarte grăbite să părăsească locul cu pricina. Apoi i s-
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? Îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu mai existau. Erau amestecate cu noroi. 24 decembrie Augusta e plecată. M-a lăsat singur. E ceață, seară? Uneori se aude câte un autobuz trecând. Apoi liniște. O pâclă umedă învăluie zidurile și copacii. Ieslea e rece. Christos se naște mort. 25 decembrie Fratele Augustei a venit să-mi reproșeze că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]