1,904 matches
-
către muchia sa superioară. Totuși, până și această deviație maximă menține centrul de echilibru în perimetrul pătratului și deci permite centrului să-și mențină controlul intern asupra fiecărui pătrat. „Elasticul” care ține devierile legate de bază nu are voie să plesnească. Poate pentru acest motiv Albers nu a folosit pătratul cel mai mic furnizat de schema sa geometrică, așa cum o arată figura 61. Chiar și așa, prin respectarea riguroasă a formatului pătratului și a selecției operate de artist, Albers neutralizează tensiunile
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
roșu de parcă/ Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am șters...". Personajele și sentimentele sunt gigantizate, Ștefan sau Cozma Răcoare acoperă cu umbra lor tot cerul. Foamea și setea devin pantagruelice într-un apetit de viață delirant: "Butoaie mari plesnesc cu detunare/ Butoaiele cu vinul de Cotnari/ cu vinul cel înălțător și tare". Nu lipsită de retorism, uneori dezlănțuirea entuziastă cuprinde protestul împotriva viciului, a minciunii, a decadenței, a stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
teatru. Poetul își imaginează lumea ca o imensă scenă în care actorii joacă "piesa de alb și de frig". Menționează și timpul când vor avea ochi, ochii divinului, deci timpul când vor avea conștiința absolutului. "Ochiul pe scenă le va plesni și va fi iarnă". Va fi deci iarnă, iarna ca și Nordul simbolizând regiunea rece, propice realizării marilor idei: "Ca să știm până unde putem ajunge/ Ca să pricepem totul de la început ni s-a dat iarna." "Gemenii" este un poem al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o rară poezie: "Călușarii" sunt purtătorii de datini străvechi, de trăire autentică, într-o mișcare de ansamblu și într-o ritmică asemănătoare dansului. "O muzică îi descompune/ în răcnet, dans și sfiiciune/ O muzică îi reașază,/ ...Și-i poți vedea plesnind în aur/ Parcă sunt capul unui taur." Motivul șarpelui apare frecvent ("Șarpele cu cap de Iov"). Ideea de sacrificiu în realizarea artei apare în "Incestul Anei". Ana poartă în ea ideea de sacrificiu ca o taină, ca o boală. "Ea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ea: "Cu multele-i icoane stă lumea risipită Ninsoarea viorie acopere-amorțită Întinsele ei plaiuri... și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine, pe cîmpul solitar. Și țintirimul doarme și crucile stau strîmbe O cucuvaie sură sună-n streine limbe .................................................................... Clopotnița plesnește, în stîlpi izbește toaca, Aripa unui demon sfîșie promoroaca ........................................................................ Și în convoi de iluzii ce luminau ca stele, A fost la groapă dusă speranța vieții mele "64 (s. n.) Avem aici prima dovadă de la înmormîn tarea Casandrei. Pusă în ordinea firească
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de pildă, fantasticul e, ca în Vedenia lui Gib. I. Mihăescu, o proiecție a spaimei. Vasile Catrina merge la câmp și acolo, împresurat de o ceață deasă, amețește și observă că păduricea se aprinde și piere, colina se umflă și plesnește ca o bășică uriașă, în fine, apare și un moșneag care, apoi, dispare. Personajul lui P., spirit lucid, nu poate să spună, în fața atâtor semne de irealitate, decât „Ei?, ce, m-au găsit dracii?!”. Mai subtilă, de un fantastic poesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
exemplu, în mod spectaculos, în descrierea grădinii din scrisoarea XI, partea a IV-a din Noua Heloiză: La intrarea în ceea ce părea a fi mai degrabă o livadă, rămasei uimit de adierea răcoroasă care venea din locurile adumbrite; verdeața ce plesnea de sevă, florile care creșteau în voie, susurul izvoarelor și ciripitul miilor de păsărele îmi treziseră imaginația și simțirea; în același timp, eram convins că mă aflu într-unul din colțurile de natură cele mai sălbatice și cele mai ferite
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
iar dacă este închisă (teamă, apărare, reținere). Conform chiromanției, mâna dezvăluie personalitatea și chiar viața persoanei. Poate indica nevoia de a se cunoaște, de a-și afla viitorul. Mâna nu este întotdeauna binevoitoare, ea poate fi severă, poate lovi sau plesni. Pumnul este un semn de violență, de agresivitate, dar și de revoltă, de opoziție, de reacție la o situație. În sfârșit, ca orice altă parte a corpului, simbolistica se nuanțează în funcție de poli: mâna dreaptă acționează, mâna stângă este pasivă; mâna
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
desprinși din curentul fariseilor nu mai au manifestări în viața publică romană și vor dispărea înainte de mijlocul secolului lll dar se impun creștinii neamurilor, o tagmă de mișei cu năravurile lor copiate după religia geților însă invocînd scrierile mozaicilor și plesniți peste bot cînd se obrăzniceau în public de către împărații geți care conduceau imperiul roman. În anul 115 mozaicii din Egipt și Cyrene, plictisindu-se rău de cetățenia pe care o primiseră plocon de la Traian, doreau ceva mai ochios și le
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
nu l-ai găsi în al optulea sat, / Du-te-n al nouălea sat. Și de le-i găsi mâncând, / Nu-i da a mânca; / Iar de le-i găsi bând, / Nu-i da a bea, / Trântește-l, / Izbește-l, / Plesnește-l, / Curând pornește-l, / Pornește-l la mine / Prin codru de sine, / Prin sat fără rușine, / Pe la apă fără vad, / Pe la gard / Fără prilaz, / Să vie degrabă, / Fără zăbavă, / Cu gura căscată, / Cu limba înfocată, / Și până cu mine nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Prin codru de sine, / Prin sat fără rușine, / Pe la apă fără vad, / Pe la gard / Fără prilaz, / Să vie degrabă, / Fără zăbavă, / Cu gura căscată, / Cu limba înfocată, / Și până cu mine nu s-a logodi / Să se bată de-a plesni, / Și până cu mine nu s-a cununa / Să se bată de-a crăpa." După ce au rostit vraja, fetele iau apă în gură, merg acasă, iar din făină și din apa adusă fac o turtiță pe care o coc în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
regretului marii treceri. Nostalgia și blazarea se înstăpânesc: „Îmbătrânisem absurd, dintr-o dată, / Ca o frunză prelungă de nuc” (Cotidian). Poetul nu pare preocupat de originalitatea limbajului, ci obține performanțe în linia discursului șaizecist: „Un bulgăre, / Un meteorit, ciudat, de oseminte, / Plesnind pe scoarța pământului”. El se rostește în termeni esențiali, grav și împăcat cu destinul. SCRIERI: Cercuri de aur, Timișoara, 1986; Ora crepusculară, București, 1993; Rouă medievală, Cluj-Napoca, 1996; Țărmul himerei, Oradea, 1998; A doua paranteză, Iași, 1999; Gheorghe Grigurcu, Dialoguri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
pentru politicieni pentru care funcționeză mai dihai decât hârtia de turnesol. Ion Iliescu tresare și azi în somn, înroșindu-se, când își aduce aminte de interviul dat Alinei Mungiu la TVR, când toată abilitatea lui de aparatchik comunist a fost plesnită sonor de o interlocutoare care nu a ezitat să-l trateze așa cum merita. Năstase s-a învinețit, zice-se, făcând o criză și a dat chiar cu pumnul în masă, riscând să-și rupă o unghiuță, când a fost informat
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
sfinția-ta; vorba e să ajungem cu lumină la schit." (Calistrat Hogaș, Părintele Ghermănuță) (c) "Grâul e bătrân, are mustăți, dar îi place să se dea în leagăn." (Spiridon Vangheli, Grâul) (d) "Și cum zice, pornește cu ciudă, trăsnind și plesnind. Merge și ea cât merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moșneagului; se întâlnește și ea cu cățelușa cea slabă și bolnavă; dă și ea de părul cel ticsit de omide, de fântâna cea mâlită și seacă și
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
lor. Pentru a ne dezmetici puțin din această sminteală, să încercăm a face ceva lumină în întunecimile lor. Se știa limpede atunci prin secolele V-ll î.e.n. cînd ei încep să-și încropească conceptele religioase iar din secolul ll î.e.n. cînd plesnesc în soare scrierile apocaliptice, că filistenii și egiptenii veneau din același neam. Ivriții spun în textele de mai sus că filistenii și canaaniții erau rude foarte apropiate, iar în prezent, bazîndu-se pe acest șiretlic - cea mai nobilă trăsătura de caracter
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
că Moșe a primit-o de la Iahwe, Tora, este de fapt numele scrierilor băștinașilor canaaniți/filisteni cu sensul de Cartea taurului solar sau Tora, adică o cale de urmat pentru a te face mai bun și mai drept. Ca să le plesnească rînza în ei de atîta venin, mai vin cu cuvintele emegi tor și tora care înseamnă ,,taur” sau ,,staul”. Tora, în ebraica veche este impropriu tradus prin ,,lege”, sensul cuvîntului fiind de ,învățătură” sau „direcție.”, deci ei nu au dat
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
curvă. Ce ciomege merită istoricii români care ne tot vîntură prin cap pentru veșnică îndobitocire, puhoaie de indo-europeni și alte seminții că nu le mai știi de un-de le scot ca să ne smintească și să ne tîmpească pînă ne vor plesni căpățînele. O afumătură de ardei iuți secăturilor, v-ar face mințile mai sprințare! Cratipos a scris o amplă istorie a războiului peloponesian purtat între anii 431-404 î.e.n. Atenienii cheamă în ajutor pe Sitalkes(431-424 î.e.n.) regele tracilor-odrizi, care vine cu
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
printr-o poveste. Amintiți-vă, ce simțiți, când sunteți certați: jenă, durere, ori rușine? Indignare? Actualizați tumultul interior sau indignarea trezită de felul, cum sunteți certați. Imaginați-vă, că sunteți mustrați astfel: Era în primăvară. Mugurii se umflaseră, dar nu plesniseră și ramurile erau golașe, iar arborii despuiați și înfrigurați. Un înțelept se plimba prin pădure și gândea. Tot mergând și meditând, pentru că nu găsea răspunsuri mulțumitoare, s-a oprit în fața unei ramuri golașe, cerându-i: Vorbește-mi despre Dumnezeu! Deodată
Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
erau golașe, iar arborii despuiați și înfrigurați. Un înțelept se plimba prin pădure și gândea. Tot mergând și meditând, pentru că nu găsea răspunsuri mulțumitoare, s-a oprit în fața unei ramuri golașe, cerându-i: Vorbește-mi despre Dumnezeu! Deodată, mugurii au plesnit, petalele s-au desfăcut...creanga a înflorit. 4. Ori, că ați greșit și sunteți certați cu următoarea poveste: „Cerșind din poartă în poartă, o apucasem pe drumul din sat, când carul tău de aur s-a ivit în zare, asemenea
Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
nici o clipă să-și exprime, în felul ei brut și voalat, nostalgia după țara părăsită fără voie. Experiența supraviețuirii, lupta cu frigul, suferința, răutatea omenească și duritatea evenimentelor au împietrit-o în acea formă marmorată în care cuvîntul gîfîie scurt, plesnește uscat și răvășește definitiv. Așa apare, în 1987, Le Grand cahier (Gemenii), primul volum din trilogia care i-a adus faima și recunoașterea internațională, transformînd-o într-o voce controversată, dar puternică și greu de ocolit în spațiul literar francofon. Atitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pleca „la lucru”, și-o perie cu grijă, în răgazuri își tamponează fruntea cu batiste de mătase. Dar, prin aceasta, tragedia nu se diminuează. Din când în când el își „încheie rănile”, își regăsește „ținuta militară” (Întoarcerea soldaților), dar rănile plesnesc, sub vestonul militar el poartă mereu o proaspătă cămașă de sânge. Rigiditatea, care nu e nici poză, nici nu ține de aparență, nu îngheață jocul sensibilității, ci îi dă, prin contrast, o mișcare mai vie. În jgheabul de piatră, șuvoiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288132_a_289461]
-
Brîncoveanului: "Aolio! Aolio! că va pune taica pungă dă pungă din București până în Țarigrad; și, zău, nu ne va lăsa așa, și iar ne vom întoarce cu domnia îndărăpt". Muntenii care nu putuse păgubi lui Antioh-vodă "numai se trânteau și plesneau de ciudă". Duca, abia înscăunat, dacă auzi că Antioh, posibil pretendent, este scos din închisoare, "îndată se îmbrăcă cu cămeșă de ghiață". Avea casă grea "cu mulțime de mîncăi" și îi fugiră curând boierii "și-și aprinse poalele de toate
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe, Părea unul din acele osianice palate, Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc. Poetul are predilecție pentru zgomotele naturii, executate pe orge grave; torente: Urechea mea ascultă torentul ce plesnește, Talazul ce se sparge de malul său plângând... huiete ale apelor: Din vreme-n vreme numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un uiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărătate valuri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lui Ion Caragea. Cu cât înaintează în veac, Zilot se dezvăluie ca o adevărată tombateră, făcând caz de evghenie, el boier mărunt, și numind "rebelii" toate mișcările generoase. De cariera lui Tudor Vladimirescu se arată foarte plictisit: "de unde să-mi plesnească în capu-mi că el hrănește în duhul lui aceasta ce văzum". Regulamentul organic i se pare foarte bun, iar pentru "Costuța" (Constituție) are numai ocări. La 1848 nu vede decât hoțomani și țigani ridicați contra "ristocraților". Totul e zugrăvit
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Priveliștea silvestră ardeleană, vechimea etnică, sănătatea rasială conduc la o poezie a vigoarei aspre, a stăpânirii pământului, congenere oratoriei lirice a lui Whitman și a lui Esenin. Emil Giurgiuca are sentimentul viguros al lanului: Înfig într-un snop galben secerea. Plesnit de soare-n umere cu bice Mă culc în ierbi de smalț sub cocostârci de spice, Seninul fulguie pe pleoapa mea. Grigore Popa, "cel dintâi poet din satul lui", cântă muntele, sora lui pădurea, pe mama, pe tata, fundamentalele aspecte
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]