2,756 matches
-
oamenilor, străzilor, lucrurilor încărcate de amintiri. Materialitatea orașului ocupă un loc important în această reprezentare a Bucureștilor: fie ca materialitate apăsătoare, greoaie a mobilelor din saloanele lui Pașadia, fie ca materialitate pestilențială, viciată a mahalalelor, a cârciumelor, a bolgiei Arnotenilor. Povestitorul parcurge calvarul acestei lumi labirintice, ca spațialitate și temporalitate deopotrivă, spre o biruință decisivă a visului: cei trei Crai, însoțiți de măscăriciul Pirgu, slujesc „vecernia de pe urmă“, pentru a dispărea apoi „în purpura asfințitului“. Imaginea Bucureștilor stăpâniți de craii de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
etnie. Întradevăr, încă de la sosirea primilor evrei pe la noi, a luat ființă și un puternic curent antisemit la care au aderat și oameni foarte importanți, sau „cu scaun la cap”, cum le-am spune astăzi. Chiar și marele și hâtrul povestitor Ion Creangă a scris și publicat pe timpul vieții câteva lucrări antisemite, de referință rămânând poezioara „Nici un ac de la jidani!”. Cine nu crede așa ceva, îl invităm să caute scrierea cu pricina în „Operele complete” ale humuleșteanului. Curentul antisemit a mai fost
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
face că, în una din zilele sfârșitului de an 2006, Constantin Simirad și-a lansat la casa junimistului Vasile Pogor volumul de proză "Iguana neagră", lansare dublată de o savuroasă prelecțiune pogoreană, pe teme cu specific ...cubanez. Realele calități de povestitor l-au ajutat să înfățișeze în imagini vii, cu umor și melancolie, scene din viața de zi cu zi a unui diplomat român în Cuba. Domnule Simirad, primar ambasador scriitor. O axă care ar putea părea ciudată pentru foarte multă
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
capitol, există scriitori care pun preț pe așa ceva. Sunt scriitori care, pur și simplu, rostesc cu voce tare textul. Îl am în vedere pe Cervantes, Flaubert și, bineînțeles, pe Creangă. În spațiul românesc mai identificați astfel de scriitori? Toți marii povestitori, însă cu precădere Sadoveanu. E totuși un alt tip de textualism acolo. În principiu cei doi narează în același registru, însă la Sadoveanu există mai mult epic. Dar ca și la Creangă, epicul se transformă în poetic. Apropo de poetica
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
de observat, e mult mai stufoasă. Așadar o primă parte controlată cu auzul și o a doua în care acest control dispare, scrisul ducându-se în baroc. "Nu trebuie să-l limităm pe Creangă la autorii pentru copii, la marii povestitori ai lumii Andersen, Frații Grimm. De ce să nu spunem că, în ciuda anumitor diferențe, fluxul memoriei îl apropie pe Creangă și de Proust?" Considerați așadar că o scriitură precum cea a lui Creangă se adresează mai degrabă urechii decât ochiului. Da
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
VIII, așadar la un nivel la care anumite subtilități nu pot fi transmise. Categoric este o eroare. Vladimir Streinu spunea că scrisul său e unul rafinat, dedicat intelectualilor. La fel, Călinescu susținea același lucru. Și eu cred că arta de povestitor a lui Creangă poate fi intuită, înțeleasă pornind de la clasele de liceu. Creangă e mult mai complex decât lasă a se înțelege "Pupăza din tei" sau mai știu eu ce fragment. Strategiile sale narative presupun multă, multă atenție. Noile metode
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
animate, cu jocurile pe calculator. Riști ca mesajul tău să nu ajungă cum trebuie și unde trebuie. Și, în plus față de ce spuneți, mai există o problemă. Nu trebuie să-l limităm pe Creangă la autorii pentru copii, la marii povestitori ai lumii Andersen, Frații Grimm. De ce să nu spunem că, în ciuda anumitor diferențe, fluxul memoriei îl apropie pe Creangă și de Proust? Eu am încercat totuși să demonstrez că există o diferență între memorie și amintire, pe linia demonstrației făcute
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
înseamnă poezie!" George Astaloș, unul dintre cei mai mari specialiști în argou din Europa, autor al unui dicționar de gen și a sute de studii, a fost prezent la Casa Pogor pentru a susține o prelecțiune pe această temă. Excelent povestitor, cu un umor debordant, Astaloș este, înainte de toate, un practician al argoului. Fiecare fibră din ființa sa respiră argotic, în așa fel încât ai adesea sentimentul că stai de vorbă cu un genial pușcăriaș și că lumea aceasta în care
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
de boieri poeți Văcărescu în roman Arnotenii, adevărații Arnoteni... Aritmosofia orientează interpretarea și spre simbolismul cifrei șapte (Pașadia, Pantazi) ca indicator al unei perfecțiuni deturnate în eonul întunecat (Kaly Yuga) spre un aspect caricatural a cărei esență o recunoaște doar Povestitorul, chiar dacă cei trei se lasă călăuziți de un măscărici produs al decăderii ultime, un comediante care se salvează tocmai prin impuritatea care înseamnă adecvare, salvare la care nu are însă acces Corcodușa pedepsită tragic pentru că ridicase o clipă ochii spre
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cazul lui Mateiu că "omul a izbutit să se ascundă aproape pe de-a întregul în artist" un artist din familia de autocrați estetici că "mai toți eroii izolează și dezvoltă cîte una din însușirile felului de a fi a povestitorului, prezent și prin atmosfera care învăluie întregul", indicele fundamental al eticii nobiliare fiind orgoliul "ca manifestare a tăriei de caracter și a respectului de sine", mîndria fiind cea care împodobește firea omenească; la cel pe care Vianu îl numește poet
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cele mai multe lucrări, ci o monotonă, morocănoasă mediocritate. Un stil școlăresc, cu stîngăcii de topică specifice unor oameni care n-au obișnuința scrisului. O scleroză intelectuală adîncă. Deși îl trec în "galeria marilor clasici" alături de "Luceafărul poeziei românești" și de "genialul povestitor din Humulești", profesorii ce doresc eternizarea pe post nu cunosc, de fapt, opera lui Caragiale. Și-atunci, ce le predau ei elevilor? E simplu: îi fac să treacă pe lîngă frumusețea literaturii, ca niște orbi ce călăuzesc alți orbi, și
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cele mai fidele și imaginația lui este cu totul stăpânită în latura invenției epice. Basmul popular pare a fi pentru el un lucru bine stabilit, o structură obiectivă și constrângătoare pe care se ferește de cele mai multe ori a o modifica. Povestitor credincios al basmelor populare, mijloacele lui sunt la prima vedere tot acelea ale poporului. Formulele inițiale, mediane și finale, rimele și asonanțele introduse în expunere, multe expresii dialectale, zicerile tipice, comparațiile și metaforele sunt deopotrivă ale poporului. Creangă povestește basmele
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
să scrie pentru oameni în vârstă, diferențiați ca tip colectiv și individual, a folosit conturul social-țărănesc, etnic și național, ca să dea versiunea adultă a basmului sau a poveștii.” Înțelegem prin „versiunea adultă a basmului” aceea pe care o presupune adresarea povestitorului către un public matur nu numai prin vârstă, ci, mai ales, prin cultură. Ajungând în acest punct al problemei, constatăm că importantă este, în cele din urmă, nu stabilirea cu exactitate a procentajului de originalitate din poveștile lui Creangă, ci
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Raiul este și el un loc foarte apropiat de pământ atâta timp cât Ivan își păstrează și aici atributele cu care a fost învestit de către Dumnezeu pe pământ. Funcția dialogului de a umaniza fantasticul nu ar avea însă efectele scontate fără contribuția povestitorului care, chiar dacă din punct de vedre cantitativ are o prezență mai redusă decât în basmele populare, intervine cu aceeași tonalitate ironică specifică întregii opere a lui Ion Creangă. Deși este vizibilă intenția de a dramatiza realistic basmul, povestitorul este cel
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
fără contribuția povestitorului care, chiar dacă din punct de vedre cantitativ are o prezență mai redusă decât în basmele populare, intervine cu aceeași tonalitate ironică specifică întregii opere a lui Ion Creangă. Deși este vizibilă intenția de a dramatiza realistic basmul, povestitorul este cel care completează mereu dialogul personajelor. El subliniază detaliile semnificative menite să atragă atenția asupra anumitor semnificații sau să contribuie la conturarea unor personaje. Naratorul însuși pare a deveni astfel personaj în opera lui Creangă, pentru că el „vorbește” în
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
în prim plan rămânând intenția autorului de a stârni râsul și de a crea, prin umor, o legătură mai directă cu cititorul. Impresia de oralitate, despre care s-a discutat, este susținută mai curând de aceste intervenții în text ale povestitorului, prin care autorul reușește să creeze o anumită complicitate între cel care povestește și cel care citește sau ascultă basmul: „Ce or fi isprăvit ceilalți draci nu știm, dar acestui de la pădure nu i-a mers bine în acea zi
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
capului, iar cea de desupt atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Și ori de câte ori se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de o palmă. Mă rog, foc de ger era, ce să vă spun mai mult..” (p. 257) Povestitorul este astfel cel care, în ultimă instanță, îmbină realul cu fabulosul în cele mai surprinzătoare moduri. Poveștile stau sub semnul acestei permanente oscilări care ilustrează de fapt nevoia omului de a se situa între realitate și idealitate. Atemporalitatea basmelor, sugerată
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
apel la un astfel de criteriu, nici o argumentare riguroasă care să nu se supună convențiilor noastre proprii. Acești bărbați și femei "postmoderni" înțeleg că disputele despre lume sînt cîștigate, pierdute sau întrerupte printr-un proces de ciocnire a unor interlocutori povestitori. În aceste "turniruri" folosesc toate trucurile din manualul persuasiunii și înșelăciunii. Ei caută să-i facă pe oponenți să arate neinformați, neplauzibili, proști sau chiar mai rău, prin etalarea retoricii, prin recontextualizare, prin deturnări de sens și alte strategii comunicaționale
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
surprinderii întâmplărilor stranii utilizează la maximum resursele și talentul de prozator realist. Fără a-și fi uitat în vreo privință însușirile funciare de romancier sau știința antropologului-psiholog de a sonda profunzimile sufletești ale eroilor săi, Slavici e acum și un povestitor așezat asemenea personajelor sale. Tașcă e un om dintr-o bucată, la fel și Sfredeluș. Nu există nici un pic de poezie în istorisirile despre răposați, casele părăsite și bântuite sau despre banul legat. Eroii nu povestesc pentru a-și ușura
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
timpul, ci pentru a-și face unul altuia viața bună sau rea. Sfredeluș îi împărtășește tovarășului său de pahar din experiența sumbră a vieții sale, de aceea cu cât ascultătorul e mai reticent în a crede cele relatate, cu atât povestitorul e mai încrâncenat în a îngroșa literele vorbelor sale. Eroul nu își organizează discursul regizând tensiunea și urmărind permanent stimularea interesului ascultătorului asemenea comisului Ioniță. Suspansul e amplificat de gravitatea întâmplărilor și de limbajul în care sunt prezentate. Nu e
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
demonstrează nu a dat naștere unor întrebări despre calitatea de creator intelectual a acestuia. Imaginea scriitorului-artist165 atent la toate detaliile operei sale de sorginte populară nu s-a impus cu ușurință. Cititorul era convins că are în față paginile unui povestitor humuleștean care șade pe o laviță și deapănă povești. Lucrurile nu stăteau diferit în cazul nuvelisticii lui Slavici. Privirea atentă a naratorului desprins din gura satului a fost adesea confundată cu perspectiva scriitorului șirian, fie doar din cauza apartenenței regionale comune
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
cea universală: EMINESCU „CEL MAI MARE POET AL ROMÂNILOR” și nu întâmplător este faptul că ea a fost emisă tocmai de Ion Creangă. Această afirmație se poate găsi scrisă pe cartea De obște Geografie... a lui Amfilohie Hotiniul, pe care povestitorul o primise în dar de la prietenul său drag și pe care notează: „ Dăruită mie de dl. Mihail Eminescu, eminentul scriitor și cel mai mare poet al românilor, 1878, I. Creangă”. * După 1883 începe declinul fizic al celor doi prieteni, sănătatea
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
Creangă nu poate să nu încerce și tratamentele „băbești”, adoptând leacul unei bătrâne și stând „în salce” cinci zile, dar fară efect, din contră, se constată o agravare a stării maladive. Când în iunie 1883 Eminescu își pierdu rațiunea, durerea povestitorului cronicizează boala, accelerându-i evoluția. În mai 1884, o criză puternică pe care a avut-o la școală este sursa comunicatului din presă ce anunță moartea lui Creangă. Citind despre propria moarte în gazete și tratând evenimentul cu sarcasmul obișnuit
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
explicația ineficienței tratamentelor aplicate lui Creangă, mai ales pe suportul unor tensiuni sufletești, cum ar fi revenirea bolii lui Eminescu, pierderea postului de institutor sau necesitățile materiale. Simțindu-și sfârșitul aproape, încerca să se ocupe de suflet, neglijându-și durerea: „povestitorul, în toiul propriilor suferințe, nu-și uita prietenul nefericit; la 2 februarie 1887, se duse deci să-i facă o vizită, în compania lui Morțun” (12, p. 71 ). Curcubeul pe care-l vede din cerdacul mănăstirii și pe care l
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
că tocmai pe 31 decembrie 1889 s-a întâlnit cu Ion Creangă la băcănie, apoi au mâncat crafle calde la franzelăria de lux a lui Szzakmary, Creangă luând chiar 20 de bucăți. Au mers apoi la băcănia lui Șoituz, unde povestitorul a servit două coniacuri, iar în ulița Sărăriei se despart urându-și „La mulți ani!” și salutând sergentul din post. Profesorul mărturisește: „A doua zi, dimineața, sergentul veni după felicitarea și bacșișul de Anul nou și-mi spune: La mulți
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]