2,230 matches
-
ridice. Dar se opri, uitându-se la bolovan cu o privire moartă și dând din cap în semn de împotrivire. Apoi lăsă să-i cadă brațele de-a lungul trupului și se întoarse către d'Arrast. Lacrimi mari i se prelingeau, în tăcere, pe chipul răvășit. Voia să vorbească, vorbea, dar gura lui abia de putea alcătui silabele. "Am făgăduit", spunea el. Și apoi, cu vocea înecată în lacrimi: "Ah! căpitane. Ah! căpitane." Chiar atunci fratele lui se ivi din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
urmăream aidoma unui cântec care nu vrea să-și piardă partitura, a venit o toamnă luminoasă, mi-a luat mâna și mia desenat în palmă linii melancolice în culori calde. Gândul meu năzdrăvan a intrat în jocul toamnei s-a prelins ca o lacrimă prin ochii minții, în căușul palmei. Am simțit o căldură prin toți porii. L-am privit mai atentă. I-am văzut intențiile prin oglinda în care mă reflectam; nu voiam să plece și l-am întrebat: „vrei
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
care străbate eternitatea... Un vis încălzit la sânul nopții Atunci când iubirea s-a sfârșit... Trezită din vis, tăcută, îngenunchez în fața altarului ce i l-am clădit, pioasă, într-un ungher al sufletului. Îi aprind o candelă. O lacrimă, discret, se prelinge din ochiul meu stâng. La Ipotești a rămas un singur dor; dorul comun, de Eminescu... Teii plâng pe-aleile pustii, urmele lăsate de poet, ca testament... Mi-e dor de tremurul bărcii pe “lacul”cel albastru, de “sara pe deal
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cuvinte prețioase într-o asemenea zi... Parcă o văd așa cum este ea, firavă, stând în prag, cu mâinile desfăcute a îmbrățișare, primindu-l cu multă ospitalitate... Prin ochii ei vioi și mirați (coborâți parcă din tablourile lui Luchian), s-ar prelinge ultima zi de iarnă, și în colțul buzelor i-ar înflori ghiocei. Știu că este o adevărată sfântă; cu mâinile ei pline de iubire (cu care a frământat pâine și griji), i-ar da viață, l-ar transforma odată cu mine
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nou, pentru o fracțiune, înfățișările, forțele obscure, care așteaptă miraculoasa atingere, gândul care recheamă și ordonează. ...Aproape ora cinci după-amiază, vineri. Amețit de greutatea zilei toride, se apropie de ușa de sticlă a bibliotecii publice. Palid, blond, cu părul netuns, prelins în lungi bucle albicioase peste urechi și peste frunte. Nasul puternic, cu nările delicate subțiri. Se văd acum și ochii, treziți dintr-odată, mărindu-și apele într-un lucios oțel albastru. Trei pași, stâng, drept, stângul. Se află pe prima
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe urmă însă simți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă... Încercă să întoarne capul și să se uite aiurea, dar ochii omului osândit parcă îl fascinaseră cu privirea lor disprețuitoare de moarte și înfrumusețată de o dragoste uriașă. În cele din urmă Bologa se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
treabă, și trebuie să muncim cum putem dacă vrem să trăim... Numai Dumnezeu știe... Apostol o privea și o asculta cu mare luare-aminte și totuși nu pricepea nimic. Glasul ei însă, cu undulările aspre ca un cântec sălbatic, i se prelingea în suflet prin toți porii, îi alina toți nervii. Și în aceeași vreme ochii lui se odihneau pe buzele ei, puțin cărnoase, roșii-închise și umede, care se mișcau convulsiv, îndîrjite și cu un fel de imputare tainică. Când tăcu Ilona
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile îi picurau neîncetat din păr pe gât, fierbinți, și se prelingeau pe sub guler, pe spate... În sfârșit pădurea se rări și gardul de sârmă dispăru tocmai la marginea unei râpe care se ridica spre cer ca un zid. Bologa stătu acolo să răsufle o clipă și să se răcorească. La poalele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
independența ține loc de dezvoltare. Lumea contemporană e ca un vulcan căruia nu i-a venit încă sorocul eliberării. Epoca noastră dispune de confort, nu și de repere valorice. Energia umană s-a concentrat spre tehnică. Iar de acolo se prelinge spre alienare. Epoca modernă a venit cu dezordine afectivă. În ghearele mass-mediei, mapamondul devine thriller ori telenovelă. Alienarea este produsul secundar al progresului. Dezechilibrele planetare pot face ca „ameliorarea” speciei umane să fie împinsă până la dispariție. Arta este tot mai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
neantului. Uneori, singurul martor al istoriei este arta. Artistul - acest purtător de cuvânt îndeosebi al destinelor fracturate. Unii artiști par niște bieți îngeri avortați. La Dostoievski, drumul de la povestire spre adevăr trece prin predică. O parte a artei moderne se prelinge din oboseală. Filosofia înnobilează albia lecturii. Și arta a început să ajungă la noi cu accentuate modificări genetice. Arta - acest dans al sensibilităților. Artiștii poartă aprecierile criticilor importanți ca pe niște decorații. Singurătatea poeților este înnobilată cu stropi de iremediabil
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
eroism. Dar și din comoditate. Viața e un vis ? Poate. Dar cine mai crede în vise ? În sala de spectacole pot exista două soiuri de singurătăți : a celor care joacă și a celor care nu - i ascultă. Uneori, tristețea se prelinge din fericirile apuse. E îngrijorător să conviețuiești pașnic cu propria - ți conștiință. Nostalgia - această formă retro de evadare. În materie de imagine, suntem extremiști. Ne considerăm ori ultimii oameni, ori buricul pământului. Sufletul scrutează trupul cu aroganța eternității lui. Indignarea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
eroism, dar și din comoditate. Viața e un vis! Poate! Dar cine mai crede în vise? În sala de spectacole pot exista două soiuri de singurătăți: a celor care joacă și a celor care nu-i ascultă. Uneori tristețea se prelinge din fericirile opuse. E îngrijorător să conviețuiești pașnic cu propria-ți conștiință. Nostalgia această formă retro de evadare. În materie de imagine suntem extremiști, ne considerăm ori ultimii oameni, ori buricul pământului. Sufletul scrutează trupul cu aroganța eternității lui. Indignarea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Henry Coandă efectul care îi poartă numele? Dintr-o pură întâmplare. Faptul a fost povestit chiar de savant: O picătură de apă de la robinetul din baie căzând pe degetul său pus în calea ei - în loc să-și urmeze căderea - s-a prelins pe deget. De aici... cu mult studiu și sclipire de geniu, a formulat teoria „Efectului Coandă”. Privind cultivarea viței de vie de către strămoșii noștri geto-daci ai vreo informație? Uite ce spune Strabon: „Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geților
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
să fac ochi”. N-am zăbovit prea multă vreme și am plecat cu pas proaspăt spre Târgul Cucului, acolo unde ieșeanul sigur s-a înființat cu ultimul cântat al cocoșilor... Merg cu spor îmboldit și de răcoarea dimineții care se prelinge cu șiretenie pe șira spinării. Ca un făcut, am avut dreptate și de această dată. Dragul meu ieșean ședea cu ochii în soare așteptându-mă. Cine știe de când?... Ai venit mai devreme ca să ai timp să târguiești făină până ce ajung
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pe o scară Și să zburăm cu gândul că nu o să doară. INOCENTA SPERANȚĂ Mă cutremur doar când aud glasul tău, Un glas ce de mult mă răscolește, Aș vrea să fiu măcar o parte din vocea ta, Să mă preling pe buzele tale asemeni unei salive, Și să aud cum șoptești tandru și duios Acel „te iubesc” ce înmoaie orice inimă nemuritoare, O speranță că vei iubi acest suflet până la moarte, Iar după ea, o inocență va stăvili suav corpul
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
institutului și bineînțeles că profesorii din vremea aceea își cunoșteau toți studenții, așa că trebuia să intru după ce începea filmul și să o tai cu câteva secunde înainte de a se aprinde lumina, de preferat înainte de genericul de final, și să mă preling pe scări, într-o seară, vin, ca de obicei, după începerea filmului, din garsoniera mea de unu pe doi, pe care o împărțeam cu o mătură și niște cârpe umede și puturoase, și mă postez strategic lângă ușă ca să fiu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
în sfârșit ne-a auzit, gândesc, și mai trag o tură de bătăi după care mă prind că America de Sud mă acompania. Era chiar mai bun decât mine. Ne-am acompaniat reciproc, preț de câteva minute, după care, obosit, m-am prelins și eu pe podea. "De unde ești?" l-am chestionat ca să mai treacă timpul. Și uite așa am aflat totul despre el și el totul despre mine, fiecare ce am vrut să lăsăm să iasă din casă ca informație, după care
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Cu fesul ăla marinăresc pe cap și cu tricoul vărgat era și mai frumoasă, parcă era un manechin dintr-o prezentare a lui Jean-Paul Gaultier. Vântul îi spulbera pletele ce-i ieșeau de sub fesul de lână, iar lacrimile i se prelingeau pe obraji, împreunîndu-se în bărbie, de unde picurau rar pe podeaua de tec încinsă, pe care soarele puternic nu le lăsa să rămână mai mult de câteva secunde. "Deci, coboară cineva?", întreba ofițerul șalupei de pază de coastă, văzîndu-ne cu bagajele
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
urmăream, curios să văd cum se topesc în contact cu tecul fierbinte. Nu am reușit să prind nici una în flagrant. Atunci am început să sper că totuși Vero se va răzgândi și va rămâne cu ai ei. Când s-a prelins și ea în genunchi și s-au îmbrățișat, am avut primul sentiment contradictoriu. Parcă nu-mi mai părea de bine că rămâne pe barcă. Ce dracu' se întîmplă cu mine? Până acum mă rugam la Dumnezeu să se hotărască să
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
care se zugrăveau pe zare strălucind în lumina timpurie a dimineții. Acolo unde s-au oprit când s-a revărsat căldura erau câteva tufe necunoscute și ierburi aproape uscate, iar printre ele un izvor de apă abia izbutind să se prelingă prin nisip. Dar apa era bună. Iahuben văzu după ochii sclavului că nici el nu bănuise izvorul. Asta nu-i plăcu. Va să zică mai erau lucruri neștiute chiar și de Auta în aceste ținuturi blestemate! Își întinseră cortul și se culcară
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
revăzu cu ani în urmă, aplecat peste ghizdul fântânii din piatră, cu cumpăna lungă, la capătul căreia atârna ciutura grea din lemn, cu doagele năpădite de mușchi verde, fie vară, fie iarnă. Se oglindea în apa clară, tulburată de picăturile prelinse de pe ciutură, care desenau cercuri concentrice. Odată strigase privind în jos, adâncul întunecat imitându-l. Era tare încântat de ecou, credea că nimeni nu mai știa ce fenomene ciudate se produceau acolo, în întuneric. Gândea că-i va uimi pe
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
lui poeți, cu care a hălăduit prin timpuri de tot felul, el, singurul, a turnat și cimentat în literă un zbor prin Iași al unei generații ce și-a stins năduful în ulcica izbită de pământ, în vinul ce se prelingea prin crăpăturile durerilor. Alexandru Tăcu a avut inspirația să-și moaie penița și să cânte apoi la,,Flaut tenebra " ". În : Omar din dealul Copoului, cronică literară la cartea de poezie „Flaut tenebra”, de Alexandru Tacu, în revista Convorbiri literare, Iași
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
tip necorespunzător ca Toal. Tai KAREN FULTON și pun În loc BOB TOAL. Mă benoclez la ce-am scris puțin și mă aleg cu un acces de hohote de râs care-mi taie respirația și mă paralizează, În timp ce lacrimile mi se preling pe față. Ies și mă spăl pe mâini, dar nu-mi pot curăța ca lumea unghiile. Mă uit În oglindă la fălcile mele și mă frec pe țepii bărbii. Trebuie să mă bărbieresc cum trebuie. 00000000000000000000000000000 000000mănâncă00000000000000 0000000000000000000000000000 0000mănâncă Gazda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mai înverșunată, plesnind în geamuri și-n pereți. Dintr-o dată, un ăuit prelung și mârâitul lui Pârvu din coteț, - unde era închis noaptea, împotriva lupilor-, tulbură liniștea nopții, îl făcu pe Anton să tresară. Prin ceardac se auziră pași ușori, prelingându-se Anuca, fata pădurarului 49 pe sub geam. Baba Săftica, neclintită, n-o scăpa din ochi pe tânăra femeie. A auzit și ea ăuitul lupului, și pașii prin ceardac, dar n-a întors capul. O rafală violentă, izbi, parcă, gata să
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui... „ O, Doamne, cât de nevolnic sânt!“ Se lăsă în genunchi la marginea patului, iar palma aspră i-a atins ușor obrazul dogorit de arșiță, care acum era neted și rece. Se cutremură, și își șterse pleoapele, din care se prelinse câteva lacrimi pe obraji, apoi, vorbi parca și-ar fi continuat un gând... „ O, Doamne, cât sânt de nevolnic și neputincios!“... Durerea de pe fața ei chinuită, a dispărut pe dată, și totodată i-a revenit viața în obraji și frumusețea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]