1,975 matches
-
paradele (care instituie o separare clară Între participanți și excluși, actori și spectatori) și demonstrațiile (generate și marcate de diferențieri de clasă evidente). În pelerinaj, mișcarea este dinspre periferie (diversele zone din care vin pelerinii) către un centru consacrat, În timp ce procesiunile pleacă dintr-un centru și se Întorc tot acolo. Paradele instituie mai multe „centre”, Între care se impun punctul de adunare și formare a coloanei, punctul unde se află spectatorii privilegiați (lideri politici sau religioși, juriul) și punctul de desfacere
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și formare a coloanei, punctul unde se află spectatorii privilegiați (lideri politici sau religioși, juriul) și punctul de desfacere a coloanei. În plus, după R. Grimes (1987), pelerinajul, fiind orientat către un loc bine definit, accentuează călătoria „către”, În timp ce În procesiuni atât drumul „către”, cât și drumul „de la” au aceeași importanță simbolică. După Roberto Da Matta, autorul unei analize frecvent evocate (1977, pp. 216-228), diferența dintre procesiunea religioasă, procesiunea de carnaval și paradă vine din semnificațiile simbolice atribuite mișcării. În procesiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1987), pelerinajul, fiind orientat către un loc bine definit, accentuează călătoria „către”, În timp ce În procesiuni atât drumul „către”, cât și drumul „de la” au aceeași importanță simbolică. După Roberto Da Matta, autorul unei analize frecvent evocate (1977, pp. 216-228), diferența dintre procesiunea religioasă, procesiunea de carnaval și paradă vine din semnificațiile simbolice atribuite mișcării. În procesiuni, mișcarea este de la centru către periferie - statuia, relicva sacră sau un Înalt oficiant religios sunt scoși din sediul lor obișnuit (biserică, moschee, templu - adică dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fiind orientat către un loc bine definit, accentuează călătoria „către”, În timp ce În procesiuni atât drumul „către”, cât și drumul „de la” au aceeași importanță simbolică. După Roberto Da Matta, autorul unei analize frecvent evocate (1977, pp. 216-228), diferența dintre procesiunea religioasă, procesiunea de carnaval și paradă vine din semnificațiile simbolice atribuite mișcării. În procesiuni, mișcarea este de la centru către periferie - statuia, relicva sacră sau un Înalt oficiant religios sunt scoși din sediul lor obișnuit (biserică, moschee, templu - adică dintr-un centru consacrat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
procesiuni atât drumul „către”, cât și drumul „de la” au aceeași importanță simbolică. După Roberto Da Matta, autorul unei analize frecvent evocate (1977, pp. 216-228), diferența dintre procesiunea religioasă, procesiunea de carnaval și paradă vine din semnificațiile simbolice atribuite mișcării. În procesiuni, mișcarea este de la centru către periferie - statuia, relicva sacră sau un Înalt oficiant religios sunt scoși din sediul lor obișnuit (biserică, moschee, templu - adică dintr-un centru consacrat) și sunt plimbați și expuși publicului printr-un spațiu exterior (sat, oraș
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
comportament eliberate de constrângerile uzuale, eroi și modele care inversează frecvent valorile consacrate. În această mișcare, membrii unei societăți se amestecă, indistinct, Într-o estompare generală a granițelor sociale. Trebuie menționat Însă că pentru Roberto Da Matta modelul ideal al procesiunii este cel religios, iar imaginea standard a paradei este cea militară. Pelerinajul nu intră În sfera lui de reflecție. Sărbătoarea și carnavalultc "Sărbătoarea și carnavalul" Sărbătoare, festival, ospăț, banchet, fiesta, carnaval, celebrare - În literatura de specialitate, termenii folosiți pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
spații sunt „deturnate” de la utilizările cotidiene, sunt luate În stăpânire de participanți și sunt Împodobite cu flori, steaguri, decoruri de lemn și hârtie, adică elemente efemere, care dispar imediat după sărbătoare; b) orice sărbătoare presupune o performanță publică, concretizată prin procesiuni către un loc anume stabilit, prin participarea la un eveniment public și prin prezentarea dramatizată a unor simboluri sociale. Pe timpul sărbătorii, oamenii comunică liber și socializează fără opreliști; c) sărbătoarea implică distracția (instituind astfel o rupere de regimul normal de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a numit, cu o formulă devenită canonică, „timpul din afara timpului” (time out of time); b) rituri de purificare: cu ajutorul focului, apei sau aerului curat, aceste rituri magice gonesc puterile malefice În afara comunității sărbătorești. Alte rituri de apărare, precum binecuvântările sau procesiunile cu obiecte sacre au menirea de a proteja acest spațiu de intervențiile ulteriore ale spiritelor rele; c) rituri de trecere: permit marcarea trecerii de la un stagiu la altul pentru anumite categorii care finalizează tranziția În cadrul acestei sărbători: grupuri de aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și simbolurilor religioase); e) rituri de etalare ostentativă a elementelor simbolice: acum sunt prezentate cu mult fast statuile, altarele, icoanele, relicvele și alte obiecte considerate sacre, pentru a fi văzute, adorate, plimbate prin spațiul comunitar, atinse etc. Cu ocazia acestor procesiuni sau pelerinaje, oamenii au confirmarea depozitării elementelor sacre În interiorul comunității și, În același timp, pot să prezinte altor comunități bogăția Însemnelor sacralității (și, implicit, puterea religioasă) a societății lor; f) rituri de consum ostentativ: În timpul sărbătorii sunt pregătite și consumate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
eterogen (include rituri și elemente ritualice din cele mai diverse „familii” ceremoniale), versatil (natura unităților componente, ordinea elementelor și mecanismele de combinare sunt mereu În schimbare) și ambivalent (semnificațiile sale sunt Încărcate de contradicții). Carnavalul Înmănunchiază rituri În mișcare (parade, procesiuni și defilări), concursuri și performanțe teatrale, acțiuni de tip magic (mascarea propițiatorie, rituri verbale de denigrare), rituri de inversare, anumite secvențe de tip șamanic (atingerea unor stări de extaz), rituri de trecere și consacrare, rituri sacrificiale de tipul „țapului ispășitor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de celebrare, la răscrucea dintre iarnă și primăvară, exces și abstinență, moarte și renaștere, muncă și distracție, Între așa-numita civilizație și ceea ce este perceput ca sălbăticie (masca omului sălbatic). Caracterizat de deghizare, dans, muzică, dramatizare, teatru stradal, parade și procesiuni, el permite străpungerea granițelor dintre clase și stări sociale, genuri, rase, etnii și cartiere ale orașelor. (M.C. Riggio, 2003, vol. I, p. 226) Într-o definiție sumară, carnavalul este o perioadă de evenimente populare festive, Încărcate de ireverență, joc și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cartiere ale orașelor. (M.C. Riggio, 2003, vol. I, p. 226) Într-o definiție sumară, carnavalul este o perioadă de evenimente populare festive, Încărcate de ireverență, joc și exces de mâncare, băutură, sex, totul culminând În două sau trei zile de procesiuni stradale masive ale unor indivizi sau grupuri de indivizi mascați, care cântă melodii zgomotoase și care dansează extatic pe această muzică. (A. Cohen, 1993, p. 3) Carnavalul este o perioadă de abundență festivă și de excese. Mâncarea este consumată În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sărbătoarea. Alături de consumul nelimitat de mâncare, carnavalul Încurajează consumul de băuturi alcoolice, acțiunile disruptive și comportamentul simbolic haotic. De asemenea, el aduce și alte Încălcări ale regulilor sociale: promiscuitatea sexuală și violența stradală. În sfârșit, carnavalul reprezintă ocazia deghizării și procesiunilor cu măști, deseori punând În scenă inversări de roluri, schimbări de sex și performanțe teatrale bazate pe narațiuni tradiționale. (M. Bristol, 1985, p. 40) Unii cercetători consideră că, pentru a Înțelege această varietate de manifestări și semnificații, ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În Franța) Sărbătoarea Măgarului. Acestea ofereau un interval de derizoriu În care ierarhiile ecleziastice și practicile bisericești erau luate În râs: clericii de rang mic deveneau stăpânii abațiilor și alegeau un Rege al Nebunilor (respectiv un Rege al Măgarilor). O procesiune mascată parcurgea orașul până la catedrală, unde se ținea o parodie a slujbei religioase, marcată de momente parodice: liturghia bețivilor, liturghia cartoforilor, liturghia măgarului. În biserică, tineri clerici mascați În animale și femei dansau liber și apoi beau și mâncau pe
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la un anumit grup sau identitate socială” (p. 89). Chiar și elementul central al carnavalului brazilian, defilarea diferitelor școli de samba, este dublat și contestat simbolic de multiplele defilări paralele ale școlilor de grad mai mic și, mai ales, de procesiunile altor organizații (blocos carnavalescos) sau ale unor grupuri constituite ad-hoc (pp. 92-96). Inversarea normelor cotidiene este exprimată prin actul mascării și prin caracterul aparte al figurilor și măștilor care defilează. Mascarea permite crearea și impunerea (chiar dacă pentru un scurt timp
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
declararea unei descendențe băștinașe, care contestă dominația anglo-europeană. Costumele lor sunt făcute manual, nu cumpărate. Ei evită traseele principale și defilează prin cartierele negrilor, definind mulțimea care se află pe traseul lor ca participanți, nu ca simpli spectatori. Comentând o procesiune carnavalescă ad-hoc dintr-o localitate din Belgia, când, În 1924, sindicatele au organizat o Înmormântare parodică a șefului asociației patronatelor, M. Hasting (1986, p. 142) arată că toate formele de etichetă, expresie a relațiilor de putere, a ceea ce este permis
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o ulicioară din Roma, nu este altceva decât o mică dramă grotescă a trupului. (M. Bahtin, 1974, p. 272) Carnavalul se Încheie cu sărbătoarea focului: Este o grandioasă retragere cu torțe pe Corso și pe străzile alăturate. Fiecare participant la procesiune este obligat să ducă o lumânare aprinsă: „Sia ammazzato qui non porte moccolo!”, ceea ce Înseamnă „Moarte aceluia ce nu poartă un muc de lumânare!”. Scoțând acest strigăt sângeros, fiecare se străduiește să stingă flacăra vecinului. Focul se Îmbină cu amenințarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ar trebui să fie separate” (C. Humphrey, 2001, p. 42). În sfârșit, carnavalul poate fi văzut ca o concretizare a mascării, adică a unui sistem simbolic care „permite transpunerea lumii omenești În cea a zeilor” - În formula istoricului Terry Castle. Procesiunile cu măști pot avea atât un caracter magic sau religios, cât și unul laic, de tip politic sau ludic. Măștile pot intermedia rituri de divinație, de vindecare, acțiunile șamanice, riturile de trecere, riturile de contestare, numeroase rituri calendaristice (fie agrare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
atât un caracter magic sau religios, cât și unul laic, de tip politic sau ludic. Măștile pot intermedia rituri de divinație, de vindecare, acțiunile șamanice, riturile de trecere, riturile de contestare, numeroase rituri calendaristice (fie agrare, fie vânătorești) etc. Atunci când procesiunile cu măști durează mai multe zile și au un caracter mai complex, putem vorbi despre mascarade. Acestea au numeroase note comune cu manifestările carnavalești. Referindu-se la mascaradele din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, T. Castle (1986
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
comportamentul sexual sau domestic. (E. Muir, 1997, p. 98) Putem considera că charivari și rough music reprezintă un vocabular simbolic utilizat de o societate pentru a regla raporturile de autoritate și de conduită morală, prin recursul la forme teatralizate precum procesiunile, paradele, prezentarea publică a actului justițiar și a iertării, execuții și pedepse publice, dansul, etalarea unor embleme și efigii. Dar charivari se distinge de asemenea forme ritualice prin caracterul său popular și autonom și prin faptul că inițiativa este luată
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
menționate charivari ce implicau așezarea femeii vinovate de adulter Într-o căruță, cu spatele Înainte, și purtarea ei În oraș cu mult zgomot. Sau plimbarea celui vinovat de Încălcarea regulilor breslelor de meșteșugari pe un măgar (donkeying). Sau sancționarea prin procesiuni gălăgioase și versuri usturătoare a bărbaților care Își maltratau soțiile (E.P. Thompson, 1981). Un exemplu spectaculos de charivari este identificat de Robert Darnton (2000), Într-o relatare aparent banală despre farsele ucenicilor tipografi din Parisul secolului al XVIII-lea. În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să onoreze, să recompenseze sau să ridice În slăvi În mod public o persoană demnă de a fi aclamată sau să comemoreze aniversarea unui eveniment important pentru societate. ș...ț O celebrare include rituri adecvate și obiecte speciale (parade și procesiuni, Întreceri, performanțe teatrale și muzicale, alimente pregătite special, costumație aparte), care dobândesc o anumită semnificație În acea ocazie (A. Falassi, 1994, p. 270). A doua dimensiune este dezvăluită de conceptele de diferență și de bucurie. Primul este relevat de formula
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau coroanele de flori depuse la monumentele comemorative), de purificare (reculegerea la monumentul respectiv și punerea Între paranteze a conflictelor), de propițiere (evocarea trecutului glorios este utilizată pentru a afirma simbolic prelungirea acestuia Într-un viitor plin de speranțe) sau procesiunile și pelerinajele (cortegiul care defilează În spațiul comemorat sau deplasarea grupului către „centrul” unde s-a petrecut cândva evenimentul de referință). De asemenea, comemorarea se Împletește cu sărbătoarea, momentele solemne de evocare a trecutului fiind Întotdeauna urmate de momente de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
forma ofrandelor În muncă, aduse În timpul liber (C. Lane, 1981, pp. 211-212). Comemorările iau În stăpânire spațiul, după modelul riturilor În mișcare, prin cortegiile care schimbă modul de utilizare a orașului: coloanele strict organizate ale defilărilor unităților militare sau sportive, procesiunile alegorice care evocă momente ale istoriei sau cortegiile masive ale militanților și publicului larg, toate creează un nou cadraj spațial și „monumentalizează” spațiul urban profan de zi cu zi. Toate acestea alcătuiesc ceea ce istoricul francez Pierre Nora (1984) a numit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
regiune. Acum, el revenea atât ca președinte al Franței, cât și ca vechi camarad de luptă politică) și apoi pentru că, așa cum subliniază Marc Abélès, „ritul nu suscită, ci presupune adeziunea” (1990a, p. 132). Și orice vizită oficială funcționează după principiul procesiunii, astfel Încât centrul consacrator transmite puterea sa periferiei pe care o străbate. Acest fapt este o garanție a emoției și adeziunii la gesturile formalizate și arhicunoscute ale oricărei inaugurări: ea devine „inaugurarea noastră”, consacrată „pentru noi” de o figură care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]