3,267 matches
-
Și acesta este opera unui poet talentat capabil să manevreze cu abilitate chiar motivele spirituale tipice ale lumii grecești creștine. Amintim și imnul intitulat Ilie și văduva, din care s-au păstrat fragmente, compus din șapte strofe care formează acrastihul „psalmul”; ultimele două versuri ale prologului constituie refrenul strofelor succesive. Acestea sunt rostite de văduva din Sarepta care îi cere lui Ilie să-i readucă la viață fiul mort, iar urmarea trebuie să conțină probabil un alt dialog, cel dintre Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
învățătura sa. Data morții sale nu e sigură: potrivit unor vechi mărturii, ar fi fost de față în 451 la Ierusalim când a avut loc un miracol. Esihie face parte dintre sfinții Bisericii grecești. El este probabil autorul Scoliilor la Psalmi care au fost publicate în 1746 sub numele lui Atanasie, însă nu aparțin episcopului de Alexandria (cf. pp. ???-???). După cum rezultă din titlu, opera e constituită dintr-o culegere de scolii, în acest caz foarte scurte, în general sub forma unor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Origen, și întâlnit și la Ieronim) se explică dacă ne gândim că acest comentariu al lui Esihie este destinat liturghiei. Oricum, comentariul poate fi completat într-o fază ulterioară prin folosirea materialului extras din Catene. Există și Scolii la Psalmi care apar în Catenele de manuscrise publicate de Corderius în 1642, însă nu par să fie scrise de Esihie, tot așa cum nu este autentic un Comentariu la Psalmi redactat sub formă de scolii (Commentarius brevis) pentru că autorul textului e influențat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fază ulterioară prin folosirea materialului extras din Catene. Există și Scolii la Psalmi care apar în Catenele de manuscrise publicate de Corderius în 1642, însă nu par să fie scrise de Esihie, tot așa cum nu este autentic un Comentariu la Psalmi redactat sub formă de scolii (Commentarius brevis) pentru că autorul textului e influențat de exegeza antiohiană. Esihie a compus și comentarii ale cărților profeților: a comentat Isaia, Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Noi ne referim aici la cel din Alexandria care ar trebui să fie acel Amoniu al cărui nume apare frecvent ca autor de interpretări în diverse Catene de exegeze ale Vechiului și Noului Testament. I se atribuie unele observații despre Psalmi și Daniel, mai numeroase acestea din urmă, care derivă probabil dintr-un comentariu propriu-zis care s-a pierdut, sau dintr-un ciclu de omilii consacrate acestui text profetic. Dintre acestea, o parte însemnată este dedicată istoriei Suzanei și, în ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care a descris-o în opera sa. Însă nici numele de Cosma și nici supranumele „Indicopleuste” n-au figurat în texte încă de la început: acestea apar abia în secolele al zecelea și al unsprezecelea în manuscrisele cu catene exegetice consacrate Psalmilor și Evangheliilor. Fotie face un rezumat al Topografiei creștine a lui „Cosma” și aproape o desființează (Biblioteca, codex 36), însă nu mai cunoaște nici numele autorului și nici titlul precis al operei. Nici autorul însuși nu-și menționează vreodată numele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cosma găsim elementele unei atitudini serioase, nu doar ale unor improvizații de moment: el se bizuie mai ales pe exegeții antiohieni atunci când discută, cu competența pe care i-o permite formația sa, probleme de istorie biblică sau de interpretare a Psalmilor, ori legate de autenticitatea unor opere. Se pare că scriitorul nutrește un oarece interes chiar pentru cristologia lui Nestorios. După cum ne spune el însuși, Cosma ar fi scris și o explicație a Cântării Cântărilor, un Manual de geografie și un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru cristologia lui Nestorios. După cum ne spune el însuși, Cosma ar fi scris și o explicație a Cântării Cântărilor, un Manual de geografie și un Manual de astronomie; oricum, toate s-au pierdut. Unele informații referitoare la Evanghelii sau la Psalmi pe care ni le furnizează Cosma se regăsesc apoi sub forma unor notații pe marginea manuscriselor din epoca bizantină care conțin acele texte sacre; și mai interesant e faptul că numeroase ilustrații și desene împodobesc Topografia lui Cosma: „nicăieri nu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se împerechează "slova de foc și slova făurită" a rezultat din scânteia geniului și din talentul de meșteșugar al poetului. Mitologia argheziană face trimiteri la: foc, zare, cântec, dar și la cămin, ore (Melancolie), iubirea ca un cântec magic (Morgenstimmung, Psalmul de taină). Exegeții au remarcat, în opera argheziană, domesticirea cuvintelor, adecvarea acestora la tragic, sublim, grațios, grotesc, fondul de adâncime, care e al unui romantic (Pompiliu Constantinescu). Năzuind la joncțiunea pământ-cer, poetul apelează la cunoașterea mitică și în solitudinea existențială
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
întâmpină teroarea existențială, haosul apocaliptic: "toți au plecat", "toți au murit de tot". Însetat de absolut, poetul caută divinitatea în natură "printre stele", "printre pești", febril, dorind o dovadă materială: "Vreau să te pipăi și să urlu: Este! " În ultimii Psalmi se revoltă împotriva dumnezeirii, blestemă zăvoarele care ascund misterul, amenință cu sfărâmarea mitului și, în preajma morții, dă dispoziții bătrânești: "Aibi grije mai cu seamă, strămoșule, de fată/ Mi-e frică ce se face, pe lume, fără tată", iar îngerii sunt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și ocării, Arghezi scrie pamflete "un gen literar jumătate actual și jumătate etern", tablete în care se află nuclee narative. În Icoane de lemn este prezentată o lume deformată grotesc, plină de răutăți, de pofte lumești, amintind de atmosfera din Psalmi, iar în culegerea Poarta neagră, poetul evocă secvențe din închisoare, trimițând indirect la Florile de mucigai. Arta pamfletului arghezian este remarcabilă în Tabletele din țara de Kuty, adevărată satiră swiftiană a societății românești, și în culegerea Pravilă de morală practică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
numai "două suflete", ci se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern (Pompiliu Constantinescu). TEMELE ARGHEZIENE a. Poezia filosofică: ars poetica (Rugă de seară, Testament, Portret), lirica sociogonică (Cântare omului), lirica existențială în căutarea lui Dumnezeu și în confruntarea cu moartea (Psalmi). Eșecul de a ajunge la revelația divină l-a condus pe poet la o viziune panteistică asupra vieții. În confruntarea omului cu moartea, distingem trei atitudini: spaima de neființă, de neant (Duhovnicească); acceptarea ca pe un dat firesc, în sens
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ex-libris, Testament), elogiul adus poeziei, stihurilor (Dor dur, Din drum), estetica urâtului (Testament, Blestem de babă, Horă de hâtru); 3. Viziunea asupra morții spaima de moarte (Duhovnicească), moartea este un joc (De-a v-ați ascuns). II Lirica existențială (16 Psalmi), relația om-divinitate, definirea omului și a divinității. Ipostazele divinității: Dumnezeu este văzut ca spirit justițiar, dar și ca milostiv (Cel ce zdrobește dinții păcătoșilor, Dumnezeu este un pom răsădit lângă izvoarele apelor), deus absconditus (Dumnezeu care se ascunde), Dumnezeu nu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
caută pe Dumnezeu; 5. Poetul este dezamăgit spiritual de Divinitate, se simte părăsit. III Poezia iubirii 1. Iubirea este un sentiment protector, dus până la extazul familiar (Melancolie, Cântare, Creion); 2. Iubirea este starea spirituală a îngemănării celor ce se iubesc (Psalmul de taină) 3. Iubita (soția) este stăpâna universului casnic (Mireasa, Căsnicie). IV Poezia socială 1. Ilustrează scabrosul, putreziciunea vieții omenești; 2. Lumea mahalalei citadine, a pungașilor, a ucigașilor, a pușcăriașilor (Doi flămânzi, Generații, Ceasul de apoi, Cina); 3. Poetul rămâne
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
minerală, la domeniul vestimentar (biserică, iconostas, catifea, diamant, mărgăritar); 4. limbajul argotic este prezent în Flori de mucigai și Blesteme. Acestea sunt exerciții de acumulări verbale surprinzătoare ("hoitul tău miroase", "Să-ți crape măselele-n gură/ Și dinții cu detunătură"). PSALMII. Folosind motivul biblic al Cântării cântărilor, Arghezi are atitudini prometeice, revoltându-se împotriva condiției umane predestinate. El trăiește drama interioară "între dorința aprigă de a crede și necredința pustiitoare" (Șerban Cioculescu). Pentru poet, Dumnezeu înseamnă creație sublimă, ideal, adevăr absolut
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
imagine terifiantă despre moarte, poetul suferă din cauza absenței divinității, este copleșit de solitudine, știe că nu va primi răspuns. Divinitatea argheziană își pierde atributele sacre, Arghezi fiind un poet nereligios, al făpturii, al creatului, mai degrabă decât al transcendenței. TEMELE PSALMILOR. a. Singurătatea tragică a omului în univers ("Tare sunt singur, Doamne, și pieziș/ Copac pribeag uitat în câmpie"), unde copacul sugerează condiția duală a poetului, care este lipsit de bucuriile mărunte, dar nu are nici acces la căile cunoașterii; b
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
apostolii au primit ajutoare din partea divinității, poetul a fost lipsit de ajutor, rămânând în singurătate și tristețe. La nivelul versificației remarcăm rima-pereche și ritmul neregulat. Unele sonorități sugerează tristețea, iar o inversiune este tipic argheziană: "nu o mai am cunoscut". Psalm (Tare sunt singur, Doamne, și pieziș... ) Arghezi a preluat psalmul biblic doar ca formă poetică. Acest psalm are ca temă drama existențială, ia forma unei confesiuni a revoltei, înscriindu-se în poezia marilor întrebări în fața singurătății. Metafora copacul simbolizează fie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de ajutor, rămânând în singurătate și tristețe. La nivelul versificației remarcăm rima-pereche și ritmul neregulat. Unele sonorități sugerează tristețea, iar o inversiune este tipic argheziană: "nu o mai am cunoscut". Psalm (Tare sunt singur, Doamne, și pieziș... ) Arghezi a preluat psalmul biblic doar ca formă poetică. Acest psalm are ca temă drama existențială, ia forma unei confesiuni a revoltei, înscriindu-se în poezia marilor întrebări în fața singurătății. Metafora copacul simbolizează fie poetul ascet, fie comunicarea între cer și pământ; copac pribeag
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
La nivelul versificației remarcăm rima-pereche și ritmul neregulat. Unele sonorități sugerează tristețea, iar o inversiune este tipic argheziană: "nu o mai am cunoscut". Psalm (Tare sunt singur, Doamne, și pieziș... ) Arghezi a preluat psalmul biblic doar ca formă poetică. Acest psalm are ca temă drama existențială, ia forma unei confesiuni a revoltei, înscriindu-se în poezia marilor întrebări în fața singurătății. Metafora copacul simbolizează fie poetul ascet, fie comunicarea între cer și pământ; copac pribeag semnifică poetul izolat, răzleț, dezrădăcinat, fără speranță
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
izolat, răzleț, dezrădăcinat, fără speranță, nestatornic, iar epitetul pieziș asigură tonalitatea gravă. Divinitatea este invocată să se reveleze sub forma cântecului -, trimitere panteistă ("pasăre ciripitoare"). Nereușind să perceapă existența divinității, poetul se simte "umbră de fum", figură fantomatică. În acest psalm se conturează două planuri, în opoziție: uman și vegetal. În planul uman se află eul liric, inadaptat, singuratic, mistic și teluric, nemulțumit, neliniștit. În plan vegetal, sub influența sacrului, trăiesc oamenii obișnuiți, lipsiți de idealuri. Între eternitate (vecii) și necunoscut
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
încrucișate, a ritmului neregulat, care se amestecă în unele versuri, cu cel regulat. Dar un Dumnezeu ascuns, mut, inexistent îl condamnă pe poet la singurătate, "pribeag", "uitat de câmpie", "cu fruct amar", țepos și aspru în îndârjirea vie. Este un psalm al însingurării, al părăsirii (N. Balotă). De astă dată, tonul fundamental este acela al tânguirii în legătură cu absența divinității, al lamentației pe tema singurătății omului în univers. Destinul psalmistului e simbolizat de copacul blestemat "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș/ Copac
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a fost abandonat (" În rostul meu tu m-ai lăsat uitării"), că s-a produs ruptura de Părintele ceresc. Poetica argheziană are un aspect de monolog adresat, cuprinde o inversiune sintactică: "Tare sunt singur", vocativul "Doamne", interogația "... dar, Doamne, până când?". Psalm (Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere) Psalmul este construit pe antiteza între credință și tăgadă: "Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere/ Și te pândesc în timp, ca pe vânat./ Să văd: ești șoimul meu cel căutat?/ Să te
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ai lăsat uitării"), că s-a produs ruptura de Părintele ceresc. Poetica argheziană are un aspect de monolog adresat, cuprinde o inversiune sintactică: "Tare sunt singur", vocativul "Doamne", interogația "... dar, Doamne, până când?". Psalm (Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere) Psalmul este construit pe antiteza între credință și tăgadă: "Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere/ Și te pândesc în timp, ca pe vânat./ Să văd: ești șoimul meu cel căutat?/ Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere". Prin metafora șoimului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
strofe continuă și în strofa a treia, unde poetul murmură cu îndoială: "Pari când a fi, pari când că nu mai ești". Tema este reprezentată de căutarea adevărului, a absolutului într-o formă concretă de manifestare. În prima parte a psalmului este prezentată imaginea vânătorului primitiv pentru care divinitatea devine vânat, imaginându-și un scenariu în legătură cu vânatul care îi va ieși în cale. Dacă nu-l va recunoaște, va încerca să-l ucidă, iar dacă va fi recunoscut, va îngenunchia în fața
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
să te dobor din cer grămadă". În următoarea secvență lirică, lângă animalul care se adapă apare imaginea cerului răsturnat în apă (demitizare). Confuzie, incertitudine în universul acvatic: stele, pești, taurul care se adapă ca semn al tulburării apei? În finalul psalmului, Dumnezeu îl înfruntă pe Iacov și din această "mare poveste" nu iese nimeni învingător. Psalmistul nu urmărește desacralizarea ci, mai degrabă, are nevoie de corporalizarea divinității, vrea o experiență a atingerii senzoriale a lui Dumnezeu: "Vreau să te pipăi și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]