2,057 matches
-
navei USS Saratoga și mici avarii la portavionul USS Lunga Point, la un LST și un transportor. Deși insula a fost declarată oficial asigurată la 16 martie în ziua de 18:00, la 25 de zile după debarcare, Divizia 5 Pușcași Marini a continuat să se confrunte cu fortăreața lui Kuribayashi într-un deal de în capătul nord-vestic al insulei. La 21 martie, pușcașii marini au distrus postul de comandă din deal cu patru tone de explozibil și la 24 martie
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
asigurată la 16 martie în ziua de 18:00, la 25 de zile după debarcare, Divizia 5 Pușcași Marini a continuat să se confrunte cu fortăreața lui Kuribayashi într-un deal de în capătul nord-vestic al insulei. La 21 martie, pușcașii marini au distrus postul de comandă din deal cu patru tone de explozibil și la 24 martie, ei au închis peșterile rămase în capul de nord al insulei. În noaptea de 25 martie, însă, o forță de 300 de japonezi
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
martie, ei au închis peșterile rămase în capul de nord al insulei. În noaptea de 25 martie, însă, o forță de 300 de japonezi a lansat un contraatac final în apropiere de aerodromul nr. 2. Piloți ai armatei, Seabees și pușcași marini din Batalionul 5 Pionieri și din Regimentul 28 Pușcași Marini au luptat cu forța japoneză timp de 90 de minute, dar au suferit pierderi grele (53 de morți și alți 120 de răniți). Doi pușcași marini din Compania 36
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
al insulei. În noaptea de 25 martie, însă, o forță de 300 de japonezi a lansat un contraatac final în apropiere de aerodromul nr. 2. Piloți ai armatei, Seabees și pușcași marini din Batalionul 5 Pionieri și din Regimentul 28 Pușcași Marini au luptat cu forța japoneză timp de 90 de minute, dar au suferit pierderi grele (53 de morți și alți 120 de răniți). Doi pușcași marini din Compania 36 Aprovizionare, o unitate în întregime afro-americană, au primit Steaua de
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
ai armatei, Seabees și pușcași marini din Batalionul 5 Pionieri și din Regimentul 28 Pușcași Marini au luptat cu forța japoneză timp de 90 de minute, dar au suferit pierderi grele (53 de morți și alți 120 de răniți). Doi pușcași marini din Compania 36 Aprovizionare, o unitate în întregime afro-americană, au primit Steaua de Bronz. Locotenentul Harry Martin din Batalionul 5 Pioneri a fost ultimul pușcaș marin care a primit Medalia de Onoare în timpul bătăliei. Deși rămâne subiect de speculație
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
dar au suferit pierderi grele (53 de morți și alți 120 de răniți). Doi pușcași marini din Compania 36 Aprovizionare, o unitate în întregime afro-americană, au primit Steaua de Bronz. Locotenentul Harry Martin din Batalionul 5 Pioneri a fost ultimul pușcaș marin care a primit Medalia de Onoare în timpul bătăliei. Deși rămâne subiect de speculație din cauza relatărilor contradictorii ale veteranilor japonezi supraviețuitori ai bătăliei, s-a spus că Kuribayashi ar fi condus atacul final, care, spre deosebire de zgomotoasele șarje "banzai" din bătăliile
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
americanilor a fost mai mare decât cel al pierderilor totale ale Aliaților în ziua debarcării în Normandia (estimate la 10.000, cu 125.847 de pierderi ale americanilor în întreaga Operațiune "Overlord"). Iwo Jima a fost și singura bătălie a pușcașilor marini americani în care pierderile acestora le-au depășit pe cele ale japonezilor, deși numărul de morți al japonezilor a depășit de trei ori pe cel al americanilor. Portavionul de escortă USS Bismarck Sea (CVE-95) a fost și el pierdut
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
Bismarck Sea" avea să fie ultimul portavion american pierdut în al Doilea Război Mondial. Întrucât toți civilii fuseseră evacuați, nu a murit niciun civil la Iwo Jima, spre deosebire de bătăliile de la Saipan șu Okinawa. După ce Iwo Jima a fost declarată asigurată, pușcașii marini au estimat că au mai rămas maximum 300 de japonezi în viață în labirintul de peșteri și tuneluri. De fapt, numărul se apropia de 3.000. Codul de onoare "bushido", combinat cu eficienta propagandă în care soldații americani erau
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
vasele și avioanele care operau de pe insulă, dar Iwo Jima a fost doar una din multele insule ce puteau fi utilizate într-un astfel de scop. Cât despre importanța insulei ca punct de aterizare și realimentare pentru bombardiere, căpitanul de pușcași marini Robert Burrell, pe atunci instructor de istorie la Academia Navală a Statelor Unite, a sugerat că doar o mică parte dintre cele 2.251 de aterizări erau urgențe reale, marea majoritate fiind efectuate pentru verificări tehnice minore, antrenament sau realimentare
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
efectuate pentru verificări tehnice minore, antrenament sau realimentare. Burrell scrie: Cu toate acestea, la promovarea lucrării lui Burrell ce trata această problemă, "The Ghosts of Iwo Jima", editorii au afirmat că chiar acele pierderi au format baza unui „prestigiu al pușcașilor marini” care nu doar că întrupau „spiritul național american”, ci asigura „supraviețuirea instituțională” a pușcașilor marini.
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
lucrării lui Burrell ce trata această problemă, "The Ghosts of Iwo Jima", editorii au afirmat că chiar acele pierderi au format baza unui „prestigiu al pușcașilor marini” care nu doar că întrupau „spiritul național american”, ci asigura „supraviețuirea instituțională” a pușcașilor marini.
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
de mai multe evenimente oficiale și neoficiale, inclusiv de o vizită de stat în Franța, în aprilie, a reginei Elisabeta a II-a și a ducelui de Edinburgh, precum și o vizită a președintelui Chirac la Londra, în noiembrie. Soldații britanici (Pușcașii Marini Regali, regimentul de cavalerie "Household Cavalry", Gărzile de Grenadier și King's Troop, Royal Horse Artillery) au condus parada de la Paris de ziua națională a Franței pentru prima oară, cu avioanele Red Arrows zburând pe deasupra. Atât în gara internațională
Antanta cordială () [Corola-website/Science/321099_a_322428]
-
ar fi lăsat soldații să treacă în speranța de a evita războiul prin împiedicarea unei înfrângeri totale a trupelor regulate. Pickering a susținut mai târziu că s-a oprit la ordinele lui Heath, dar Heath a negat. Aproape pe înserate, pușcașii marini ai lui Pitcairn au respins un ultim atac asupra ariergardei lui Percy la intrarea în Charlestown. Soldații au ocupat poziții puternice pe dealurile Charlestownului. Unii dintre ei erau nedormiți de două zile și mărșăluiseră în 21 de ore, dintre
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
acolo, au fost trimise echipe de recunoaștere în Laos pentru a explora și a aduna informații privind sistemul logistic al Armatei Populare Vietnameze, sistem cunoscut sub numele de drumul Ho Chi Minh. Tabăra de pe platou a fost ocupată permanent de pușcași marini în anul 1967, când au înființat și un avanpost lângă aerodrom. Această bază urma să servească drept ancoră vestică pentru forțele marinei, care aveau sarcini tactice pentru cele cinci provincii nordice ale Vietnamului de Sud, denumite I Corps. Sistemul
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
anul 1967, când au înființat și un avanpost lângă aerodrom. Această bază urma să servească drept ancoră vestică pentru forțele marinei, care aveau sarcini tactice pentru cele cinci provincii nordice ale Vietnamului de Sud, denumite I Corps. Sistemul defensiv al pușcașilor marini se întindea pe sub zona demilitarizată de la coastă, de-a lungul drumului 9, până la Khe Sanh. În 1966, Forțele Speciale regulate se retrăseseră de pe platou și construiseră o tabără mai mică pe drumul 9 la Lang Vei, la aproximativ jumătatea
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
obicei de forțele comuniste, acestea erau atacuri susținute și violente. La începutul lui octombrie, APV a indensificat incursiunile unităților de dimensiunea batalioanelor și focul de artilerie îndreptate către Con Thien, o fortificație pe un deal din centrul liniei defensive a pușcașilor marini aflat la sud de zona demilitarizată din nordul provinciei Quang Tri. Tirurile de mortier, obuzele de artilerie și rachetele de 122 mm cădeau la întâmplare, dar neîncetat asupra bazei. Bombardamentele din septembrie aduceau circa 100-150 de proiectile pe zi
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
și au îndepărtat forțele americane și sud-vietnameze de orașe și de zonele de coastă. În zona Khe Sanh, situația a rămas liniștită tot anul 1966. Chiar și așa, generalul Westmoreland a insistat nu doar ca ea să fie ocupată de pușcașii marini, ci să fie și întărită. Lui i s-a opus ferm generalul Lewis W. Walt, comandantul I Corps de la Marină. Walt a susținut că ținta reală a eforturilor americane trebuie să fie pacificarea și protejarea populației, nu hărțuirea APV
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
1967, 1/3 a fost înlocuit de Compania Bravo, din Batalionul 1, Regimentul 9 Marină. O singură companie înlocuia un întreg batalion. Unul dintre misterele ce înconjară bătălia de la Khe Sanh a fost motivul pentru care, după ce a insistat ca pușcașii marini să apere baza de la Khe Sanh, Westmoreland le-a permis să se retragă. La 24 aprilie 1967, o patrulă a Companiei Bravo a fost atacată de o forță APV de o dimensiune necunoscută la nord de Dealul 861. Această
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
John P. Lanigan, au întărit baza de la Khe Sanh cu ordine de a împinge nord-vietnamezii jos de pe dealurile 861, 881 Nord și 881 Sud. Forțele nord-vietnameze au fost îndepărtate din zona de lângă Khe Sanh și au pierdut 940 de oameni. Pușcașii marini au pierdut 155 morți și 425 răniți. Pentru a preveni spionarea de către APV a bazei principale de la aerodrom și posibila utilizare a dealurilor din jurul văii Khe Sanh ca poziție de tragere, acestea trebuia să fie permanent ocupate și apărate
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
pentru I Corps era amenințarea directă a orașului Quang Tri și a altor zone urbane; faptul că o defensivă împotriva infiltrării era inutilă, deoarece APV poate folosi multe alte rute de infiltrare; faptul că baza era prea izolată și că pușcașii marini „nu aveau nici elicoptere, oameni sau baze logistice pentru asemenea operațiuni ... Vremea era un alt factor critic, deoarece vizibilitatea redusă și norii deși în preajma sezonului musonic fac operațiunile cel puțin periculoase.” Generalul de brigadă Lowell English (comandant adjunct al
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
serie de atacuri nord-vietnameze. Dealurile 881 Sud, 861, precum și baza principală însăși urmau să fie atacate simultan în aceeași seară. La ora 00:30 în ziua de 21 ianuarie, Dealul 861 a fost atacat de aproximativ 300 de soldați nord-vietnamezi. Pușcașii marini erau, însă, pregătiți. Infanteria nord-vietnameză, deși susținută din flancuri de tirul de artilerie, a reușit, totuși, să penetreze perimetrul defensiv și a fost respinsă doar după lupte dure corp la corp. Baza principală a fost, apoi, supusă unui foc
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
bazei, a fost lansat un atac împotriva cartierului general al Districtului Huong Hoa. Acolo, părți din Regimenul 66, Divizia 304 APV au avut de înfruntat trupe sud-vietnameze bru și din Forța Regională conduse de consilieri militari, precum și primul pluton de pușcași marini din Compania Oscar, membră a Combined Action Program sau CAP. Compania Oscar era comandată de locotenentul Thomas Stamper, iar O-1 era condusă de sergentul John Balanco. (Un alt pluton CAP Oscar, O-2, comandat de sg. Roy Harper
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
plutonul O-1 Marină la cartierul general al Districtului. Oscar-3, lângă bază, a fost pus în alertă, dar nu a fost atacat.) Forțele au reușit să reziste până în dimineața zilei de 22, când au fost trimise elicoptere pentru evacuarea lor. Pușcașii marini din CAP și consilierii militari au aflat cu uimire că „nici cei din Forța Regională, nici sud-vietnamezii bru cu armele lor nu vor fi luați cu elicopterul și duși la bază”. Un căpitan al Forțelor Terestre americane, Bruce B.
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
și s-au deplasat cu oamenii lor la baza SOG, FOB 3 (aflată lângă baza de luptă Khe Sanh) pe o potecă ascunsă. Forțele speciale din FOB 3 au folosit soldați bru din programul CIDG și au acceptat și ajutorul pușcașilor marini de la CAP Oscar care au luptat împreună cu ei și au efectuat patrulări pe tot parcursul asediului. Acest atac a arătat că Divizia 304 APV tocmai sosise din Vietnamul de Nord cu toate cele trei regimente, 9, 24, 66, împreună cu
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
putere de foc aeriană din istoria războaielor”. În oricare zi, 350 de bombardiere-avioane de vânătoare tactice, 60 de B-52-uri și 30 de avioane ușoare de recunoaștere au operat deasupra bazei. Westmoreland deja ordonase grupului de la "Igloo White" să ajute apărarea pușcașilor marini. La 22 ianuarie, au fost eliberați primii senzori și, până la sfârșitul lunii, 316 senzori seismici și acustici fuseseră amplasați în 44 de șiruri. Senzorii erau plantați de o escadrilă naval special, Observation Squadron Sixty-Seven ("Escadrila de Observație Șaizeci și
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]