3,048 matches
-
Danny s-a uitat împrejur cu precauție. Miroase ca o grădină. A mentă. Ca primele boabe de mazăre. Mary l-a privit cu atenție și-a simțit cum firele de păr de pe brațe i se ridică și-o gâdilă, ca răscolite de vânt. Te referi la visele alea ale tale ? Alea cu tatăl tău ? Nu-s vise. Și încă le mai am. Danny - Vreau să merg acolo, a întrerupt-o băiețelul cu o expresie hotărâtă, ca și când acolo, în casa Jinei, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
la intrarea în cetatea roșie marele urs dansează pe muzică de balalaică munții se scufundă în cer și un inorog studiază cu lupa florile albastre din ierbare urmează stația anii treizeci cu peronul pe partea dreaptă cerșetori cu degete palide răscolesc prin viscere atenție se închid ușile de piatră studentul de la actorie îți notează în carnețel internațional styl asociațiunea arta noul bauhaus velele sunt întinse întru căutare de himere urmează stația anii patruzeci cu peronul pe partea stângă cocoșii de metal
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
m-a rugat să merg cu el la un Sfânt ce trăia ascuns de mulțime în inima munților. Nu aveam cum să-l refuz, dar e o altă poveste... Marius rămăsese căzut adând în propriile gânduri. Liniștea de afară fu răscolită de vânt și îmi părea că aud dinspre pădure cum urlă lupii. Iarna nu se dădea plecată curând. Pendulul Noaptea mi se aplecase pe pleoape și-mi doream în acele momente să nu se mai termine. Mă temeam pentru mine
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
m-a neliniștit teribil. Trecea un grup de trei bărbați, aparent comis-voiajori, care duceau serviete identice În mîini și discutau foarte aprins. Dincolo de ei curgea fără Întrerupere un șuvoi de mașini ... Măi Încolo, acel loc de parcare ce mi-a răscolit amintiri sicîitoare, ca un colț de măsea ruptă... Cifre... Cele din josul tăbliței de parcare... un rînd de șapte cifre... Numărul acela de telefon... Eticheta de pe cutia de chibrituri... localul Camelia ... rubricile din ziarul cel vechi... bucățica de hîrtie prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
peisajul pustiu pe care-l văzusem cu puțin În urmă. Nici acum nu Înțeleg de ce m-a Înspăimîntat atît de cumplit priveliștea aceea sinistră. De-aș avea iar parte de ea, cu totul Întîmplător, nu cred că m-ar mai răscoli. Dacă, În loc de oameni și mașini, străzile ar fi date de furnicare uriașe, aș lua probabil faptul ca atare și aș Încerca doar să-l Înțeleg. În sfîrșit, panta... dar taximetristul nici nu a Încetinit, nici n-a oprit. Turația motorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
descalță, își pun pantofii în lădiță și lipăie în șosete), ci și cu palmele puse la amprentat. 19 ianuarie Azi am fost întoarsă pe dos și într-o stare foarte aproape de o mică depresie. Habar nu am ce m-a răscolit, cred că e ceva telepatic pe care nu am reușit să îl depistez. Liviu a plecat dimineață, iar eu am început să caut din ochi shuttle de aeroport. Știam că după venirea lui se termină „venirile,” că se pregătește întoarcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
chiar și pe studenții români. Jeff mi-a făcut un lobby care a întrecut toate așteptările mele (pe care nici nu le aveam că nu m-am gândit). După conferință am fost la I. pentru câteva ceasuri. Dumnezeule! M-a răscolit enorm și m-am abținut cât am putut. Mi-am amintit de Buturugă, de Sandu, de cei pe care, pe rând, i-am avut aproape în starea de invazie metastazică. I., iată, femeie ca mine, dar fără norocul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la ciclul de studii postuniversitare: master, doctorat. Mai târziu am luat și eu caseta. Nu am putut-o vedea la fel. Pe mine, imaginile de atunci nu încetează să îmi umple ochii de lacrimi și să îmi blocheze judecata. Mă răscolesc în cele mai adânci straturi ale sensibilității. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi chiar în orice loc, a creat bunicile. Este forma laică de nășit. Pe cea religioasă, Nick, liber cugetător convins, nu ar fi acceptat-o niciodată pentru sine, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Văzui locomotiva cu vagoanele ce-i urmau, o înaintare grațioasă în cotitura largă a liniei ferate și totodată siguranța unei ființe supranaturale, căreia nu i se putea împotrivi nici un obstacol, o forță absolută, irezistibilă și brutală. Curentul de aer îmi răscoli părul, o stare de bine, de răcoare în zăpușeala zilei de vară, un răsfăț, dar retrăgându-mă, ochii îmi căzură pe plăcuța avertizatoare de sub fereastră: „NE pas se pencher en dehors” - „Nu vă aplecați în afară”, apoi în italiană, germană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu fiica sa? - Pentru că i-aș fi pricinuit o tulburare imensă, așa cred. Nu e ușor să fi avut o fiică, iar fostul ei coleg, după șapte ani de la moarte să-ți facă testamentul. Vă dați seama ce-ar fi răscolit această coincidență? - Aveți dreptate. - De altfel, doamnă, despre fiica ei, eu n-am știut c-a murit, și nimeni din noi cei de atunci. Școala se terminase; am presupus ca s-a retras din cercul nostru de colegi, minții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa începu să mormăiască și să răscolească filele unsuroase ale cărții. Deodată se întoarse cătră primar, care stătea pe scaun la căpătâiul călătorului: —Ai văzut calul? —L-am văzut. Bun cal! Bun cal, da! zise popa. Apoi, după o tăcere, adăogi: Dacă moare? Cine, părinte? Popa făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
petrecut noaptea spre duminică, cât de bolnav am fost ziua următoare toată, și noaptea cealaltă care nu mai ajungea la miezul ei, care mă chinuia în friguri cu fiecare clipă. Știți, dacă sunteți oameni, ce este dragostea aceasta care-ți răscolește simțurile și-ți tulbură mintea! Luni, înainte de revărsatul zorilor, călăream în galop întins pe Corbul meu, prin întunericul câmpiei nemărginite, subt un cer limpede, fără lună, plin de luminiți de aur. Mergeam repede tare; vântul zborului îmi vâjâia pe la urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tăcea, sta neclintit, așteptând; n-aveam bucurie, n-aveam durere, intram parcă în nesfârșita fire, în marea bogăției pământului. Iar când tresărea în murmure și-n oftări codrul, când începea să crească și să curgă valul vânturilor, fiori grei îmi răscoleau sufletul, un cântec înfricoșat pornea în mine, cântecul care prevestea și cerea iubirile tinereței. Așa, furtuna odată m-a prins la căsuța din poiană - și Voinea pădurarul nu era acasă. Parcă voiau să-și smulgă rădăcinile din pământ, așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
risipită în toată întinderea albastră a văzduhului. Lumini ardeau în casele scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ferestre, moașa deschise ușa dând drumul gemetelor, și intră înlăuntru. Îndată făcu lampa mare; căută în dulap cafeaua și zahărul, și împinse în focul ațâțat ibricul cu apă; își pregăti într-o ceșcuță undelemnul; grămădi pe bolnavă într-un colț, răscoli patul; trânti în curmeziș o pernă de părete și așeză pe fată cu șalele deasupra. Apoi își lăsă șalul pe-un scaun, se puse și ea pe marginea patului, plecată spre fața chinuită a bolnavei, așteptând. Reiza fugea, ducându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și capete ieșeau pe uși; ochii o priveau din toate părțile; urechile vecinelor ascultau cu luare-aminte bocetele de jale. Rifca întindea mânile, chemând: —Vină, draga mea, în casă! nu mai boci pe-afară... Parcă ce folos ai acum! S-a răscolit toată ulița din pricina ta! S-aude și pân’ la fata picherului! — Nu vin! Am să mă duc după dânsul în lume! Și se văita cu obrazul bugezit de lacrimi, cu ochii roșii și umflați. O umpleau valuri de mânie, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alte șoproane. Acuma în jurul curții murmura viață mai multă. Ciobanii aduseseră oile la vale, în perdele. Vitele toate erau îngrămădite în șoproane. Toată gospodăria întinsă a boierului se strângea la un loc de frica iernii. Vântul cel rău parcă-i răscolise pe toți. Umblau în toate părțile în sara asta de început de iarnă, vorbeau mai vioi, strigau și-și chemau cânii prin viscol. Niță Lepădatu își întoarse tohoarca cu mițele în afară, trecu pe lângă rândul lung de vite, să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de dorință fizică, asemănător cu foamea, dar mai intens, m-a copleșit. Ar fi cazul să țin în frâu asta. Dăm o bilă? am propus. —Joci? —Joc. Double entendre major și un schimb de priviri plin de înțelesuri care a răscolit ceva în adâncul meu. După douăzeci de minute de țintit bile în găuri care mă duceau cu gândul la testicule, l-am bătut pe Aidan. —Joci bine, a zis. —M-ai lăsat să câștig. (L-am împuns în stomac cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Oh, m-am prins! M-ai trage de cravată... —...Exact! În cadă... —...Oau. Marfă... —Deloc. Ai face ca toți dracii. Ai striga „Pentru Dumnezeu, ăsta e costumul meu Hugo Boss. Cu ce dracu’ mă mai îmbrac la serviciu?“ În timp ce vorbeam, răscoleam cu furie printr-un sertar, în căutarea unui sutien. L-am găsit. —Uite. Aidan a arătat spre prohabul lui. Părea să sugereze că se petrece ceva în acea zonă. L-am ignorat și am continuat. —Ai spune „Ar fi cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cred. Aveam nevoie să fac asta. De ce îmi erau puse atât de multe piedici? În plin acces de furie, mi-am amintit de ceva. Cu mâinile tremurânde, mi-am înșfăcat poșeta și am răsturnat totul dinăuntru pe treapta de la intrare, răscolind prin grămezile de nimicuri, căutând acel petic de hârtie. Nu credeam că o să-l găsesc, sincer. Deși era musai. Și iată-l. O bucățică mototolită de hârtie. Ultima mea speranță: numărul lui Angelo. Angelo, pe care îl întâlnisem când fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se iveau în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați, erau quazii. Se întoarseră toți deodată. Erau vreo douăzeci. Antonius era singur. Lângă el nu se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui? Quazii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vreo douăzeci. Antonius era singur. Lângă el nu se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui? Quazii care scăpaseră din capcana romanilor stăteau acolo, nemișcați, uriași, bărboși, unul lângă altul în zăpada răscolită de vânt, asemenea zeilor războinici din miturile barbare, invulnerabili și invincibili. Cu gesturi care lui Antonius i se părură extrem de lente, ridicară securile pe care le aruncaseră. Continuau să-l privească; Antonius le auzea glasurile, sunetele guturale de neînțeles. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frumoase erau poalele dealurilor himalaiene! Ce abundență și belșug! Fluturii zburau prin peisaj, plăcintele-de-copac și prinzătorii-de-muște zburau din pom în pom, șopârlele se scăldau în soare pe acoperișul de tablă al adăpostului paznicului, alunecând uimite în după-amiaza caldă, iar briza răscolea frunzișul. Ici-colo se zăreau pâlcuri de flori sălbatice, flori de culoarea și cu aroma fructelor, flori cu guri larg deschise și limbi care lăsau pe hainele adepților dungi de polen ca cele ale tigrilor, când treceau pe lângă ele, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
plimba goală prin atelierul meu - o anexă a unui depozit din Holloway, chiar mai puțin fermecătoare decât sună -, așa că profitam pe cât posibil. Dând la o parte paravanul mare de la picioarele patului, pictat cu personaje pitorești surprinse într-un dans erotic, răscoleam prin rafturile mele de haine, oprindu-mă o clipă asupra costumașului de in albastru: ar fi perfect pentru diseară, și exact din cauza asta nu aveam de gând să-l port. S-ar putea ca oamenii să mă ia drept un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cu sfială. Pentru nimic! Să sperăm că acum putem uita toate acestea. —V-a mai anunțat ceva Poliția? am îndrăznit. Chipul său luă o vagă nuanță vineție. —Ei nici nu știu cum îi cheamă. Îți vine să crezi că au vrut să răscolească întreaga bancă? În curând se va termina. Gândește-te la câte afaceri ar fi dat peste cap. O idee ridicolă. Tot ce s-a întâmplat a fost că s-a îndopat cu porcării din acelea și a murit. Apoi cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]