2,464 matches
-
înălțimea cupolei, din altar reluă cântarea arhimandritul pe un ton mai scăzut, în grecește, apoi Filotei, iar la sfârșit toți trei, vodă de pe tron, arhimandritul din altar și Filotei din strană, toți în românește. Ștefan, sprijinit de tron, își pierduse răsuflarea. Se ruga, pocăinduse. Cum putuse să-și imagineze că va putea ceva să-l clintească pe taica să nu se dăruiască sărbătorii? De asta îl iubea atât de pătimaș. Așa cum cântă el acum la denia mare, cum va bate mătăniile
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Dinu povestea ce frumos se cântă la papistași în biserică. L-a auzit și sfinția sa vlădica. Cred că de-aia l-a chemat pe Filotei. Îi păruse rău să audă un Cantacuzin că laudă papistașii... Nu se mai auzea nici o răsuflare. Amuțiseră parcă și bătăile inimii. Poate la domnia ta, Marico. — Ba. Mie îmi bătea inima să-mi spargă pieptul. Știam de toată strădania sfinției sale. — E tare bătrân. Îl simt cum pleacă dintre noi cu fiecare zi ce trece. Parcă ar vrea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe care le cerea citirea rugăciunii: — Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Se auziră foșnind satenurile din căptușelile caftanelor boierești și răsuflările grele ale celor care, învingându-și vârsta, băteau cu gesturi mari prima metanie. Pe vodă îl ajutară să se ridice cei doi feciori, Constantin și Ștefan. — Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
orice profesor care nu dorește să aibă în clasa lui corigenți. Nici măcar nu-mi amintesc să-mi fi dat seama că până la ora aceea ar fi știut atâta istorie încît să ne facă la orele lui să-l ascultăm cu răsuflarea tăiată. Și într-o zi intră în clasă un necunoscut însoțit de directorul școlii, un domn ale cărui picioare păreau mai înalte decât profesorul nostru întreg. Directorul s-a retras și acest necunoscut s-a urcat la catedră și a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pădurile, alergând după fantoma iubirii lui. Îl chema Chiran... Tema dedublării conștiinței umane, pe care aveam s-o descopăr mai târziu la Dostoievski, îmi scăpa. Domnul Goliadkin nu m-a speriat deloc, cum crezuse orbul. Am citit totul însă cu răsuflarea tăiată. Coincidența gândirii, care atrăgea un personaj de altul mi se părea halucinantă. Un om se afla în Siberia, un altul se gândea la el la Petersburg și în toiul gândirii lui febrile cineva bătea în ușă. Omul deschidea și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aprins micul instrument și scena de anul trecut s-a repetat, dar mai rău, își lipise genunchii de-ai mei iar chipurile ne erau atât de apropiate încît am uitat că nu trebuia decât să-i șoptesc ceva și cu răsuflarea înăbușită de bătăile inimii, amețit, în prada unei mari turburări, i-am luat capul în mâini și mi-am lipit buzele de-ale ei într-o sărutare încleștată. Ea mi-a răspuns după o secundă de ezitare, timp în care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Da, mamă, o să dorm cu matale! După ce am mai stat cu rudele mele de vorbă, Într-un târziu, am intrat În dormitorul mamei. Lăsase veioza aprinsă iar lumina difuză Îi lumina fața. Dormea ca un copil, abia i se auzea răsuflarea. Am stat și am privit-o câteva minute În șir. Fața ei mai păstrează urmele frumuseții de altă dată, nu are riduri pronunțate cum au alte femei de vârsta ei. Mâinile, afară din pătură, păreau ale unei sfinte; subțiri, cu
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
FĂRĂ A FI CONȘTIENT ÎNCEPU SĂ ALERGE. Ajuns afară, observă că avionul lui nu era pe locul de parcare al laboratorului. Ezită puțin, apoi porni din nou și nu se mai opri până când ajunse la stația de aerotaxiuri. Așteptă, cu răsuflarea tăiată. Câteva minute mai târziu, gâfâind încă, dădu pilotului adresa apartamentului lui Trask și se urcă. Agitației îi urmă apatia. STÂND ASTFEL, AVEA O SENZAȚIE DE PIERDERE ATÂT DE MARE ÎNCÂT I SE PĂREA CĂ TOT CE FĂCEA ERA LIPSIT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DACĂ AM PRESUPUNE CĂ MARELE JUDECĂTOR MI-AR DA LIBERTATE DE ACȚIUNE ÎN JORGIA, CUM AI DORI SĂ ACȚIONEZ? ÎNTREBĂ EL ÎNCET. RĂSPUNSUL EI IMEDIAT DEPĂȘI CU MULT LIMITELE ÎNTREBĂRII LUI. STĂTEA TOT CU SPATELE LA EL, DAR PĂRU CĂ ÎȘI PIERDE RĂSUFLAREA. DACĂ AI FI MARELE JUDECĂTOR, AȘ DORI SĂ SCHIMBI REGULA JOCURILOR DE ÎMPERECHERE, PERMIȚÂND CĂSĂTORIA DUPĂ O ANUMITĂ VÂRSTĂ. AȘ DORI SĂ ACORZI O AUTONOMIE MAI LARGĂ STATELOR CA JORGIA ȘI SĂ REINTRODUCI LIBERTATEA RELIGIOASĂ. AȘ... Vocea ei deveni un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
o trase domol în spate. Anica scoase un icnet și își lăsă spatele să cadă în inert. Simți prin părul ei mângierea vântului și se cutremură, era rece. O mână caldă i-a atins sânii, o liniști. Se încălzi din răsuflarea ce îi bătea în ceafă și pe care o simțise la început ca un junghi. Două brațe puternice o strânseră, iar ea se lăsă topită lângă pipetul lui și s-au prelins ca ceara din lumânare pe patul moale. Mirosea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de lângă ea. Erau ei, împreună, pe întuneric, pe lumină, lăsând să treacă ziua a patra. Bătrâna mergea pe apă și aștepta să treacă lumina. În urma ei era viață, ea mergea spre viață. Pe pașii ei călca încet Bătrânul, lăsându-și răsuflarea lui în urmă. În spatele lor se întindea lumea, iar ei mergeau spre ea. Culorile prindeau viață, iar formele contur, și nimic din ce a fost înainte nu semăna cu ce știau că va fi în viitor. Lucrarea rezistă și totul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
înaltă. Marcel voia să știe unde se află mica valiză cu eșantioane. Ea pipăi cu piciorul locul gol de sub bancă și, dând peste ceva, socoti că trebuie să fie acolo. Nu putea să se aplece fără să i se taie răsuflarea. În liceu, totuși, fusese prima la gimnastică, și pe vremea aceea nu știuse niciodată ce-i oboseala. Oare cât era de atunci? Douăzeci și cinci de ani Douăzeci și cinci de ani nu înseamnă mare lucru, de vreme ce i se părea că nu mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
s-o asculte sau s-o înăbușe, dar al cărei înțeles, știa bine, îi va rămâne pentru totdeauna necunoscut dacă nu-i va răspunde pe dată. Da, pe dată, de asta era sigură! Se ridică încet și rămase neclintită, pândind răsuflarea bărbatului ei. Marcel dormea. O clipă mai târziu, nemaisimțind căldura patului, începu să tremure. Se îmbrăcă fără grabă, căutându-și hainele pe bâjbâite, la lumina slabă a felinarelor din stradă, care străbătea prin obloane. Cu pantofii în mână, se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dădură semne de neliniște, apoi se potoliră. Arabul se răsuci pe o parte, întorcându-se cu spatele la Daru, căruia i se păru că-l aude gemând. Stătu la pândă, urmărindu-i respirația, mai puternică și mai regulată decât până atunci. Asculta răsuflarea aceea atât de apropiată și se lăsa în voia gândurilor, fără să poată adormi. În camera în care de un an se deprinsese să doarmă singur, prezența aceasta îl stingherea. Îl stingherea și pentru că îi impunea un fel de fraternitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un morman de zdrențe, îngrămădite în dreapta ușii, și niște șorțuri de toate culorile, spânzurate la uscat de tavan, deasupra focului. D'Arrast, nemișcat, trăgea în piept izul de fum și de sărăcie care se ridica din pământul colibei, tăindu-i răsuflarea. În spatele lui, comandantul bătu din palme. Inginerul se întoarse și, în prag, în lumina de afară, zări silueta grațioasă a unei tinere negrese care-i întindea ceva. El luă paharul și bău rachiul gros de trestie. Fata întinse tava după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
moartă. Alții dansau într-un ritm și mai rapid decât până atunci, răsucindu-și trupul în convulsii și scoțând țipete nearticulate. Țipetele sporiră treptat și, când se contopiră într-un urlet colectiv, căpetenia, privind întruna în sus, scoase, ținându-și răsuflarea, un strigăt prelung, abia modulat, în care reveneau întruna aceleași cuvinte. - Ascultă, șopti bucătarul, spune că el este câmpul de luptă al zeului. Inginerul se uită la bucătar, izbit de vocea lui schimbată. Cu privirea fixă, aplecat înainte, cu pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de oameni, își croi drum cu o mișcare atât de năvalnică încât, când se trezi singur, în urma mulțimii, tocmai în capătul străzii, se clătină pe picioare gata să se prăbușească. Se lipi de zidul fierbinte, așteptând să i se potolească răsuflarea. Apoi porni mai departe. Chiar atunci pătrunse în stradă un pâlc de oameni. Cei din față mergeau de-a-ndăratelea, și d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi, încovoiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din nou pe cap. Aplecat peste el, d'Arrast îi ștergea cu palma umărul mânjit de sânge și de praf, în timp ce omul, cu fața lipită de pământ, gâfâia pironit locului, surd la cele ce se petreceau în jurul lui. La fiecare răsuflare căsca gura cu lăcomie, ca și cum atunci ar fi tras aer în piept pentru ultima oară. D'Arrast îl apucă strâns de brațe și-l ridică așa cum ai ridica un copil. Îl ținea în picioare, lipit de el. Ușor aplecat, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vadă, cumva, prin ochii lui Cosimo ? Venus și Marte au chinuit și au constrâns uluitoarea lui imaginație : nu doar să perceapă natura, ci s-o și experimenteze ?... Aproape de ora închiderii, ar simți, dintr-odată, în sala înaltă și goală, o răsuflare apropiată. Parchetul scârțâise. Apăsat, brusc, de neliniștea cuiva care nu mai poate sta locului. Abia acum vede cu-adevărat Cupidonul, așa cum îl presimțise Cosimo. Cupidonul speriat, surprinzător, de un iepure ! Citise de-atâtea ori despre acest tablou... Cupidon, înfricoșat de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
copitele, călcâiele arse, iritate, rostogolite de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide se desface din cauza șocului. Sună telefonul : colegul cu ochelari de lângă dulap se ridică, aleargă spre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe Petre urîndu-i, ca de obicei: "Doamne-ajută, don' locotenent..." Se gândi să-i dea mâna, în semn de rămas bun, dar își continuă mersul fără să se oprească și fără să răspundă... Noaptea se umezise. Ploaia amenința în văzduh cu răsuflări de vânt. Bologa se bucura și privea cerul înnourat ca pe un tovarăș care vrea să-i înlesnească scăparea. Dacă ar începe să plouă, firește, ar fi și mai bine... Trecând pe lângă adăpostul căpitanului Cervenko și mai având o jumătate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să te pierd, Yoane! Tot ce pot să-ți ofer este dragostea mea fără margini, dar plină de griji, de speranțe și de vise. Lasă-mă să fiu a ta, lasă gậndul meu să zboare spre tine; cậnd îți simt răsuflarea din piept, simt că trăiesc, simt ochii tăi în ochii mei, simt toate văpăile verii copilăriei mele și toate pậrguirile toamnei, limpezimea zilelor și gravitatea nopților! Lasă-mă să-ți mậngậi părul nins, lasă-mă să-ți sărut ochii divini
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
alături de el, “făcusem istorie”, cum îi plăcea lui să spună. Murisem și înviasem de o mie de ori, simțeam că mă prăbușesc, încercam să-l ating așa, din greșeală, măcar un pic, să-i simt bătăile inimii, să-i aud răsuflarea divină și să-l ador pentru eternitate! Aș fi vrut să-l privesc necontenit, în nemărginită contemplație, să-i sărut doar ochii, în demonica lor strălucire și să-l ascult ore în șir , atật de convingător era el in tot
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
iar nevestele s-au dus drept la țintă, cu medelin ionescu... La ăla nu e cu scut. 03.05. 2011 Apocalipsa Cald. Un soare plictisit, tolănit ca o pisică leneșă peste acoperișuri, un cer scăldat În albastru, fără nori, nicio răsuflare de vânt care să răcorească decorul. Pe terasa cârciumioarei din cartier este lume multă, pestriță, Înghesuită În jurul meselor acoperite de pălăriile multicolore ale unor umbrele cu largă deschidere vorba unui mușteriu pus pe glume. Sandu, Gore și Gicu stau la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
tale gaz de umăru-ți se ține Și sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă Și proaspeți, albi, rotunzi și tari ei se ridic, se lasă Și ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă. La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă; Și tu te aperi surâzând c-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]