17,529 matches
-
variația posesiv - pronume personal, ele fiind baza de la care s-au format pronumele de politețe dumnealui și dumnealor. De la locuțiunea cu posesiv Domnia Sa s-a format pronumele de politețe dumneasa, rar folosit astăzi. 38 Generalizând, pronumele it se folosește pentru referenți care nu au un gen natural sau al căror gen natural nu este relevant (copii foarte mici). 39 Faptul că pronumele posesiv și cel reflexiv accentuat au avut o evoluție paralelă în ceea ce privește trăsătura de număr ar putea fi legat de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
capitol se bazează pe două studii anterioare: Croitor (2008) și Croitor și Giurgea (2009). 155 Faptul că se pot utiliza ambele forme poate fi corelat cu existența substantivelor obiect (de genul neutru) și chestie (de genul feminin), care denumesc hiperonimic referenți [-Animat]. 156 Cele trei genuri tradiționale pot fi definite doar în funcție de feminin și număr. 157 Așa cum a propus Ritter (1993) pentru limbile romanice, în general. 158 În această reprezentare, t = urmă (cf. engl. trace), Mod = modificator. 159 Aici sunt incluse
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Adina Dragomirescu Ergativitatea: tipologie, sintaxă, semantică ADINA DRAGOMIRESCU ERGATIVITATEA: TIPOLOGIE, SINTAXĂ, SEMANTICĂ Editura Universității din București 2010 Referenți științifici: Prof. univ. dr. Gabriela PANĂ DINDELEGAN Conf. univ. dr. Camelia STAN (c) editura universității din bucurești (r) Șos. Panduri 9092, București − 050663; Tel./Fax: 021.410.23.84 E-mail: editura unibuc@yahoo.com Internet: www.editura.unibuc.ro Descrierea CIP
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Dat) ' Tata a văzut-o pe mama'. Deși sunt mecanisme sintactice paralele, pasivul și antipasivul se diferențiază la nivel semantic (Dixon 1994: 149): pasivul evidențiază starea în care a ajuns O, ca rezultat al acțiunii, iar antipasivul evidențiază faptul că referentul argumentului A (din structura inițială) ia parte la o acțiune care implică și un obiect. Diferența semantică dintre cele două mecanisme este subliniată și de Palmer (2007 [1994]: 176). Mecanismul antipasivului a primit și alte definiții, care subliniază aspecte diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
stare e relevantă și cele în care nu este. Polinskaja și Nedjalkov (1987: 251, 257) analizează și efectele discursive ale încorporării unui obiect (pe care o presupune antipasivul): încorporarea este o modalitate eficientă de a ascunde informația; introducerea unui nou referent poate fi privită ca o funcție specifică a încorporării unui obiect sau a unui oblic. Există două posibilități de introducere a unui nou referent: construcția ergativă − noul referent este obiect direct − și construcția antipasivă − noul referent este obiect oblic sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care o presupune antipasivul): încorporarea este o modalitate eficientă de a ascunde informația; introducerea unui nou referent poate fi privită ca o funcție specifică a încorporării unui obiect sau a unui oblic. Există două posibilități de introducere a unui nou referent: construcția ergativă − noul referent este obiect direct − și construcția antipasivă − noul referent este obiect oblic sau încorporat). Autorii arată că, în ciukotă, efectul de descreștere a voinței despre care s-a vorbit în legătură cu antipasivul este determinat de absența aserțiunilor despre
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
încorporarea este o modalitate eficientă de a ascunde informația; introducerea unui nou referent poate fi privită ca o funcție specifică a încorporării unui obiect sau a unui oblic. Există două posibilități de introducere a unui nou referent: construcția ergativă − noul referent este obiect direct − și construcția antipasivă − noul referent este obiect oblic sau încorporat). Autorii arată că, în ciukotă, efectul de descreștere a voinței despre care s-a vorbit în legătură cu antipasivul este determinat de absența aserțiunilor despre relevanța pragmatică a schimbării
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
informația; introducerea unui nou referent poate fi privită ca o funcție specifică a încorporării unui obiect sau a unui oblic. Există două posibilități de introducere a unui nou referent: construcția ergativă − noul referent este obiect direct − și construcția antipasivă − noul referent este obiect oblic sau încorporat). Autorii arată că, în ciukotă, efectul de descreștere a voinței despre care s-a vorbit în legătură cu antipasivul este determinat de absența aserțiunilor despre relevanța pragmatică a schimbării de stare a obiectului. Lazard (1998: 68−69
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unică, actuală, terminată. În privința caracteristicilor semantice ale argumentului, Polinskaja și Nedjalkov (1987: 247) formulează observația că marcarea absolutivă a unui NP echivalează cu individualizarea maximă. Diferența comunicativă, opțională, dintre o construcție antipasivă și una ergativă poate fi atribuită factorului individualizare − referentul este numit explicit și neambiguu −, iar antipasivul poate micșora nivelul de individualizare. Numele încorporat și, în special, obiectul încorporat sunt nemarcate în privința individualizării; numele încorporat oferă condiții mai bune pentru a transfera o aserțiune asupra altui referent (Polinskaja și Nedjalkov
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atribuită factorului individualizare − referentul este numit explicit și neambiguu −, iar antipasivul poate micșora nivelul de individualizare. Numele încorporat și, în special, obiectul încorporat sunt nemarcate în privința individualizării; numele încorporat oferă condiții mai bune pentru a transfera o aserțiune asupra altui referent (Polinskaja și Nedjalkov 1987: 254). Polinsky (2005) subliniază că funcția semantică a antipasivului este legată de afectarea și de individualizarea pacientului: verbul tranzitiv denotă o schimbare de stare a pacientului, iar antipasivul anulează afectarea pacientului, acest lucru fiind corelat cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și de individualizarea pacientului: verbul tranzitiv denotă o schimbare de stare a pacientului, iar antipasivul anulează afectarea pacientului, acest lucru fiind corelat cu marcarea oblică. În comparație cu structura tranzitivă, pacientul din construcția antipasivă este mai puțin individualizat/identificabil și, deoarece un referent slab individualizat este puțin potrivit pentru a fi menținut în discurs, antipasivul este folosit pentru a introduce referenți episodici. Polinsky (2005) observă că funcțiile antipasivului sunt diferite de la o limbă la alta: în unele limbi, ca yukulta, antipasivul este cerut
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acest lucru fiind corelat cu marcarea oblică. În comparație cu structura tranzitivă, pacientul din construcția antipasivă este mai puțin individualizat/identificabil și, deoarece un referent slab individualizat este puțin potrivit pentru a fi menținut în discurs, antipasivul este folosit pentru a introduce referenți episodici. Polinsky (2005) observă că funcțiile antipasivului sunt diferite de la o limbă la alta: în unele limbi, ca yukulta, antipasivul este cerut atunci când obiectul este exprimat prin pronume de persoanele 1 și 2, aflate cel mai sus pe scara individualizării
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
urdu și alte limbi înrudite din sudul Asiei au o proprietate comună în ceea ce privește cazurile morfologice care marchează subiectul și obiectul: subiectul celor mai multe verbe tranzitive primește ergativul în majoritatea construcțiilor perfective, iar obiectul direct al acestor verbe primește fie dativul (dacă referentul său este animat sau specific), fie nominativul (în restul situațiilor). Prin urmare, trebuie să presupunem existența a două proiecții funcționale sub vP, cu roluri diferite: dativul obiect direct este verificat de proiecția funcțională X, iar ergativul subiect, de proiecția funcțională
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fie acuzativă, fie ergativă, fie un amestec al celor două. Înțeles ca o categorie universală, subiectul ar reprezenta, din punct de vedere sintactic, gruparea funcțiilor A și S, ceea ce înseamnă, din punct de vedere semantic, gruparea acelor nominale ai căror referenți sunt capabili să inițieze și să controleze activitatea. Dixon (1994: 127) atrage însă atenția că această definiție privește numai subiectul din structuri nederivate, ceea ce înseamnă, de exemplu, că subiectul pasivului nu e o categorie universală, ci trebuie (re)definit în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de mișcare, diferite de verbele inerent direcționale (come 'a veni', go 'a pleca'), care descriu direcția. Preluând sugestii de la Cruse (1972110, 1973111), Hale și Keyser (1987)112, Levin și Rappaport Hovav (1995: 111) observă că, în exemplele de acest tip, referentul obiectului direct păstrează un anume grad de agentivitate, care nu caracterizează și obiectul direct al verbelor participante la alternanța cauzativă. Levin și Rappaport Hovav (1995: 112) ajung la concluzia că, din moment ce, spre deosebire de verbele care denotă evenimente având cauză externă, cele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
naturală de culoare sau de condiție fizică din punctul de vedere al topicalității: pe parte sau pe întreg. Autoarea arată că incoativele reflexive sunt alese atunci când schimbarea este considerată ca fiind o activitate care presupune o participare intensă a subiectului referent (întreg sau parte). Verbele care se referă la pierderea culorii sau a greutății, la o mișcare în acord cu gravitația, la o schimbare diacronică nu cer o copie reflexivă a subiectului (a albi − pierderea culorii părului −, a îngălbeni, a păli
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mic de complexitate, grad mare de elaborare a evenimentului; Cauza și proprietățile ei − integral transferate asupra Pacientului afectat Yoshimura și Talylor (2004) creșterea implicării Pacientului în eveniment; descreșterea rolului Agentului/Cauzei Manoliu-Manea (1993) procese naturale firești participare intensă a subiectului referent; acțiuni cu un surplus de intensitate Archard (2008) o singură sursă de energie; "ascunderea" subiectului intranzitiv interacțiunea dintre două surse de energie, între care și subiectul; participarea activă a subiectului intranzitiv Calude (2007) focus pe participant; cauză internă focus pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
punctul de vedere al verbelor copulative, limbile romanice se împart în două grupuri: din primul grup fac parte portugheza și spaniola, în care ser este asociat cu predicația de individualizare și estar, cu predicația de stare, iar relația semantică dintre referentul subiectului și localizarea prin predicat (care cuprinde o structură prepozițională) este foarte importantă; din al doilea grup fac parte catalana, italiana și româna, în care uzul celor două verbe copulative este oscilant, constantă fiind totuși selecția sistematică a verbului esse
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inovație. Marcare prin flexiune cazuală sau prin acord. Cu verbele ce redau sensurile 'a muri' și 'a arde', subiectul este în nominativ, dacă situația este obișnuită, dar în ergativ dacă este vorba de o stare de lucruri neobișnuită, în care referentul subiectului vrea să moară sau să ardă; marcarea ergativă indică deci faptul că nu există o cauză externă, ci o participare voluntară la eveniment. În cazul verbelor de tipul 'a slăbi', 'a se îmbăta', 'a se ascunde', 'a cădea', 'a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
animare, gen, persoană, număr, caz. În general, animarea, genul, persoana și numărul unui grup nominal sunt impuse de centru. Cazul este o caracteristică a grupului în ansamblu. Două genuri: feminin (nemarcat) și masculin. Toate pronumele, indiferent de genul natural al referentului, impun verbului acord la feminin. Toate numele cu referent uman au genul natural. În anumite zone ale gramaticii există și distincția singular− dual−plural. Predicatul include referința pronominală la argumentele principale și poate constitui o propoziție completă. Aproape toate numele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
persoana și numărul unui grup nominal sunt impuse de centru. Cazul este o caracteristică a grupului în ansamblu. Două genuri: feminin (nemarcat) și masculin. Toate pronumele, indiferent de genul natural al referentului, impun verbului acord la feminin. Toate numele cu referent uman au genul natural. În anumite zone ale gramaticii există și distincția singular− dual−plural. Predicatul include referința pronominală la argumentele principale și poate constitui o propoziție completă. Aproape toate numele au gen inerent. Acesta nu este transparent în forma
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
publicitate), între om și dublura sa (inteligența artificială); comunicarea care ridică în slăvi convivialitatea, apropierea sau chiar relația de prietenie (friendship) cu calculatorul. Comunicarea devine Vocea unică, ce singură poate unifica un univers care a pierdut pe drum orice alt referent. Să comunicăm. Să comunicăm prin instrumentele care au slăbit, în mod precis, comunicarea. Iată paradoxul în care sîntem aruncați. Ne indică calea de urmat: critica comunicării devine o critică a tehno-comunicării. Lucrul trebuie să treacă printr-o demontare a strategiilor
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
lumea atomilor și a bilelor de biliard. Pe celălalt, Creatura, lumea organizării vii și a evoluției care, prin natura lor, sînt comunicaționale"44. Creatura îl interesează pe Bateson, căci Creatura este comunicațională. Creatura nu se naște din nimic, ex nihilo. Referentul său? Nu mai este Descartes și mașina reprezentativă, ci un tînăr lup neliniștit, un disident: Spinoza. Disidența Spinoza. Aici, reprezentarea eșuează în sarcina sa de a transmite mișcarea de la cauze la efecte. Pentru Spinoza, cauzele și efectele nu sînt îndepărtate
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
că viitorul este "în față", cel de care ne-am putea îndoi... Cerul traversat de nori, albastrul, culoarea fidelității și a spațiilor siderale. Nimic altceva decît afirmarea repetată că acest spațiu este semnat: semnat telecomunicații. Natura însăși, elementele sale, sînt referenți mondiali planetari ai întreprinderilor, ele însele mondiale. Semnătura dă existență. Fără telecomunicații, nici cer, nici viitor, nici lume. Acestea sînt cele trei "momente" ale publicității 130. Am putea scrie tot atît despre marketing și sondaje, pe care nu le vom
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
este atunci puțin tulburată și că domnește o destul de mare confuzie teoretică, nu este o întîmplare. Ca orice invenție tehnică, ordinatorul transformă învățarea tradițională a relațiilor de dependență și de autonomie, a noțiunilor de hazard și de lege. Luat ca referent obiectiv al unei structuri interne a spiritului, calculatorul influențează puternic definirea proprietăților stării mintale și a reprezentării. Ciudat compromis între mecanismul simplu și pozitivist al lui H. Simon și bogata complexitate care frizează solipsismul a unui Varela, cognitivismul se află
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]