1,919 matches
-
Teoreticienii au realizat aproape imediat că aceste observații pot fi explicate și printr-un alt mecanism de producere a deplasării spre roșu. Legea lui Hubble a corelației între deplasarea spre roșu și distanță stă la baza modelelor cosmologice bazate pe relativitatea generală și care prezintă o expansiune metrică a spațiului. Ca rezultat, fotonii propagați prin spațiul în extindere sunt „întinși”, creând o deplasare cosmologică spre roșu. Aceasta diferă de deplasarea dată de efectul Doppler și descrisă mai sus prin aceea că
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
de impuls și energie, și că fotonii își măresc lungimea de undă și deci se deplasează spre roșu din cauză că spațiul prin care se propagă ei se dilată (extinde). Consecințele observabile ale acestui efect pot fi calculate folosind ecuațiile din teoria relativității generale care descriu un univers omogen și izotrop. Pentru calculul efectului de deplasare spre roșu, se folosește ecuația geodezicii pentru o undă de lumină plană, adică unde Pentru un observator ce privește frontul unei unde luminoase la o poziție formula 9
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
în loc de „deplasare cosmologică spre roșu” pentru a descrie deplasarea spre roșu a galaxiilor cauzată de expansiunea spațiu-timpului, în pofida faptului că deplasarea spre roșu nu se calculează folosind ecuația Doppler relativistă. În particular, deplasarea Doppler spre roșu este limitată de teoria relativității restrânse; astfel, aici "v > c" este imposibil în timp ce "v > c" este posibil în cazul deplasării cosmologice spre roșu deoarece spațiul care separă obiectele (de exemplu, un quasar de Pământ) se pot extinde mai rapid decât viteza luminii. Dintr-un punct
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
de vedere mai matematic, ideea că „galaxiile îndepărtate se îndepărtează și mai mult” și cea că „spațiul dintre galaxii se extinde” sunt legate de schimbarea sistemelor de coordonate. Exprimarea precisă a acestora impune lucrul cu matematica metricii Friedmann-Robertson-Walker. În teoria relativității generale, există o dilatare temporală într-o groapă gravitațională. Aceasta este cunoscută ca gravitațională sau "deplasare Einstein". Calculul teoretic al acestui efect rezultă din soluția Schwarzschild a ecuațiilor lui Einstein care dau următoarea formulă a deplasării spre roșu asociate cu
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
care dau următoarea formulă a deplasării spre roșu asociate cu deplasarea unui foton în câmpul gravitațional al unei mase sferic simetrice neîncărcată electric, fără mișcare de rotație: unde Acest rezultat al deplasării spre roșu gravitaționale poate fi calculat din ipotezele relativității restrânse și din principiul de echivalență; utilizarea ansamblului teoriei relativității generale nu este necesară. Efectul este foarte mic, dar măsurabil pe Pământ folosind efectul Mössbauer și a fost observat pentru prima oară în experimentul Pound-Rebka. Acest efect este însă semnificativ
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
deplasarea unui foton în câmpul gravitațional al unei mase sferic simetrice neîncărcată electric, fără mișcare de rotație: unde Acest rezultat al deplasării spre roșu gravitaționale poate fi calculat din ipotezele relativității restrânse și din principiul de echivalență; utilizarea ansamblului teoriei relativității generale nu este necesară. Efectul este foarte mic, dar măsurabil pe Pământ folosind efectul Mössbauer și a fost observat pentru prima oară în experimentul Pound-Rebka. Acest efect este însă semnificativ doar în apropierea unei găuri negre, și pe măsură ce un obiect
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
a descoperit deplasări spre roșu ale galaxiilor, în preajma anului 1912, în vreme ce Hubble a corelat măsurătorile lui Slipher cu distanțele pe care le-a măsurat prin alte mijloace pentru a-și formula legea. În modelul cosmologic larg acceptat bazat pe teoria relativității generale, deplasarea spre roșu este în mare parte rezultatul expansiunii spațiului, ceea ce înseamnă că, cu cât o galaxie este mai îndepărtată, cu atât mai mult s-a extins spațiul dintre ea și Pământ din momentul când lumina a plecat de la
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
9,91, obținând examenul de licență cu media 10 (diploma Nr.5298/6 XI 1969 — Universitate). În perioada studiilor universitare Sever Iosif Georgescu a avut activitate științifică obținând premii la „Sesiunea de comunicări științifice studențești”, pentru lucrările din domeniul Teoriei relativității, Fizicii Polimerilor și Termodinamicii Statistice (Premiul I cu lucrarea Studiul anizotropiei optice a macromoleculelor prin metoda fotoelasticității). Începând cu anul 1969 Sever Iosif Georgescu profesează ca asistent universitar la Institutul Politehnic București, Catedra de Fizică I, Facultatea de Energetică și
Sever Iosif Georgescu () [Corola-website/Science/327007_a_328336]
-
Georges Louis Bouligand (1889 - 1979) a fost un matematician francez. A fost autorul a numeroase articole și manuale ce se înscriu în domenii ca: analiză matematică, geometrie analitică, mecanică rațională, teoria relativității, fractali, topologie, fizică matematică, teoria potențialelor, mecanica solidelor și mecanica fluidelor și altele. A fost profesor la Facultatea de Științe din Poitiers și Paris și membru al Academiei Franceze de Științe. A dat o frumoasă demonstrație a teoremei lui Pitagora
Georges Bouligand () [Corola-website/Science/326547_a_327876]
-
ul este o perioadă de timp nedeterminată care urmează prezentului. Sosirea sa este considerată inevitabilă ca urmare a existenței timpului și a legilor fizicii. În teoria relativității restrânse, viitorul este considerat a fi viitorul absolut sau conul de lumina viitor. În fizica, timpul este considerat a fi a patra dimensiune a universului. ul și conceptul de eternitate au fost subiecte majore de filozofie, religie și știință. La
Viitor () [Corola-website/Science/326779_a_328108]
-
ul este o cuantă propusă pentru timp, o „unitate” discretă și invizibilă a timpului ca parte a unei teorii care propune că timpul nu este continuu. În timp ce timpul este o cantitate continuă în mecanica cuantică și în teoria relativității generale, mulți fizicieni au sugerat că un model discret al timpului ar putea funcționa, în special atunci când se ia în considerare combinația mecanicii cuantice cu teoria relativității generale pentru a produce o teorie a gravității cuantice. Termenul a fost introdus
Cronon () [Corola-website/Science/326304_a_327633]
-
continuu. În timp ce timpul este o cantitate continuă în mecanica cuantică și în teoria relativității generale, mulți fizicieni au sugerat că un model discret al timpului ar putea funcționa, în special atunci când se ia în considerare combinația mecanicii cuantice cu teoria relativității generale pentru a produce o teorie a gravității cuantice. Termenul a fost introdus în acest sens de către Robert Lévi. Henry Margenau a sugerat că crononul este timpul necesar pentru lumină pentru a traversa raza clasică a unui electron. O teorie
Cronon () [Corola-website/Science/326304_a_327633]
-
Margenau a sugerat că crononul este timpul necesar pentru lumină pentru a traversa raza clasică a unui electron. O teorie cuantică în care timpul este o variabilă cuantică cu un spectru discret și care este, cu toate acestea, consecventă cu relativitatea specială, a fost propusă de către C. N. Yang. Un astfel de model a fost introdus de către Piero Caldirola în 1980. În modelul lui Caldirola, un cronon corespunde la aproximativ 6,97×10 secunde pentru un electron. Acesta este mult mai
Cronon () [Corola-website/Science/326304_a_327633]
-
creat în 1973. A fost folosit și ca framework pentru o înțelegere teoretică a calculului, și ca bază teoretică pentru mai multe aplicații practice a sistemelor concurente. Spre deosebire de modelele de calcul anterioare, modelul Actor a fost inspirat din fizică incluzând relativitatea generală și mecanica cuantică. A fost deasemenea influențat de limbaje de programare ca Lisp, Simula și versiunile de început ale Smalltalk, dar și de sisteme bazate pe capabilitate și comutație de pachete. Dezvoltarea sa a fost "motivată de un prospect
Modelul Actor () [Corola-website/Science/322835_a_324164]
-
are și proprietăți ondulatorii. La începutul acestui secol, Thomas Young (1773 - 1829) realizează un experiment prin care pune în evidență interferența luminii. În 1895, Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X realizând prima radiografie. Acest secol este marcat de formularea teoriei relativității restrânse și teoriei relativității generale de către Albert Einstein, determinarea vitezei luminii prin experimentul Michelson-Morley, dar și de continuarea disputei privind caracterul dual al luminii. Această dispută privind carcterul luminii a fost lansată încă din antichitate. Aristotel considera lumina ca fiind
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
La începutul acestui secol, Thomas Young (1773 - 1829) realizează un experiment prin care pune în evidență interferența luminii. În 1895, Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X realizând prima radiografie. Acest secol este marcat de formularea teoriei relativității restrânse și teoriei relativității generale de către Albert Einstein, determinarea vitezei luminii prin experimentul Michelson-Morley, dar și de continuarea disputei privind caracterul dual al luminii. Această dispută privind carcterul luminii a fost lansată încă din antichitate. Aristotel considera lumina ca fiind o perturbare a mediului
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
ale lui Kepler au fost publicate în 1609, iar a treia lege în 1618. În 1687, Isaac Newton pornind de la Legile lui Kepler a descoperit Legea atracției universale (gravitația).<br> Albert Einstein a generalizat această lege incluzând în teoria sa relativitatea generală. Accesibile începând cu primul ciclu universitar.
Mecanică cerească () [Corola-website/Science/329857_a_331186]
-
reactor stabilizat de un giroscop care ar permite forței de tracțiune să învingă rezistența. Dacă persoanele fizice ar putea fi transmise ca informații și reconstruite la destinație atunci călătoria cu exact viteza luminii ar fi posibilă. De menționat că, potrivit relativității generale, informațiile nu pot călători mai repede decât lumina. Creșterea vitezei de deplasare față de călătoria subluminică ar fi minimă pentru observatorii externi, dar pentru călători, călătoria va fi instantanee. Codificarea, transmisia și apoi reconstrucția exactă atom cu atom, de exemplu
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
prin mijloace mai convenționale. Oamenii de știință și autori de științifico-fantastic și-au imaginat mai multe metode teoretice de a depăși viteza luminii. Din păcate, chiar și cea mai plauzibilă dintre aceste teorii rămâne în prezent extrem de speculativă. Conform teoriei relativității generale, spațiu-timpul este curbat. În domeniul științifico-fantastic se poate imagina utilizarea unei "scurtături" între două puncte. Următoarea formulă bazată pe relativitatea generală poate permite călătoria mai repede decât lumina dacă spațiu-timpul este curbat : formula 1 Folosirea unei găuri de vierme este
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
viteza luminii. Din păcate, chiar și cea mai plauzibilă dintre aceste teorii rămâne în prezent extrem de speculativă. Conform teoriei relativității generale, spațiu-timpul este curbat. În domeniul științifico-fantastic se poate imagina utilizarea unei "scurtături" între două puncte. Următoarea formulă bazată pe relativitatea generală poate permite călătoria mai repede decât lumina dacă spațiu-timpul este curbat : formula 1 Folosirea unei găuri de vierme este, probabil, metoda de călătorie superluminică cea mai puțin riscantă în stadiul actual al științei. O gaură de vierme este o distorsiune
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
științei. O gaură de vierme este o distorsiune a spațiului-timp, care teoretic ar putea conecta două puncte arbitrare din univers, fiind numită inițial podul Einstein-Rosen. Nu se cunoaște încă dacă este posibilă existența găurilor de vierme. Există soluții ale ecuației relativității generale care permit existența găurilor de vierme, dar toate soluțiile cunoscute implică ipoteze - de exemplu, existența masei negative - care ar putea fi contrare fizicii. Ar putea exista două tipuri de găuri de vierme utilizabile pentru călătoria interstelară. Primul tip provine
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
spațiul din jurul său ar făcea-o, permițând practic în teorie deplasarea intergalactică. Nu există nicio modalitate cunoscută de a crea un val de distorsionare a spațiului care este necesar pentru ca acest concept să funcționeze, dar valorile ecuațiilor sunt în conformitate cu teoria relativității și cu limitarea pe care o impune viteza luminii. Teoretizate în 1988, și observate în 2005, există stele care se deplasează mai repede decât viteza de evadare din Calea Lactee și călătoresc în afara acesteia în spațiul intergalactic. O teorie privind existența
Călătorie intergalactică () [Corola-website/Science/328250_a_329579]
-
numită câmp electromagnetic, și semnificația de constantă fizică fundamentală pe care a căpătat-o viteza luminii în vid, au avut consecințe importante pe planul cunoașterii. Ele l-au îndrumat pe Einstein, o jumătate de secol mai târziu, către elaborarea teoriei relativității restrânse. Electrodinamica clasică dă o descriere cantitativă corectă a fenomenelor electromagnetice la scară macroscopică și la intensități mari ale câmpului. La scară microscopică, în procese ca emisia și absorbția de radiație de către sistemele atomice, câmpul electromagnetic manifestă însă o structură
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
realitate fizică primară, viteza luminii în vid a devenit o constantă fizică fundamentală. Electrodinamica maxwelliană a generat o perspectivă nouă asupra desfășurării fenomenelor fizice în spațiu și în timp; ea a fost un element fundamental pentru Einstein în elaborarea teoriei relativității restrânse (1905). Sursele câmpului electromagnetic sunt sarcinile electrice elementare din materie: electroni încărcați negativ și protoni încărcați pozitiv. În electrodinamica clasică, la scară macroscopică, sarcina electrică apare însă distribuită continuu; distribuția e caracterizată prin densitatea de sarcină formula 1 și densitatea
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
În teoria relativității generalizate, o soluție exactă este o varietate lorentziană cu anumite câmpuri tensoriale care modelează stările materiei obișnuite, cum ar fi fluidele, sau câmpurile negravitaționale, cum ar fi câmpul electromagnetic. Aceste câmpuri tensoriale trebuie să respecte orice lege fizică relevantă (de
Soluții exacte în relativitatea generală () [Corola-website/Science/327215_a_328544]