3,846 matches
-
Vitellius... Celula e înconjurată de soldați, și mai sunt o mulțime de oameni acolo, afară. Nimeni n-ar putea să intre și să-l omoare pe medic. Ideea ta nu mi se pare bună. — Și ai tu una mai bună? replică Vitellius, furios. Te plătesc cumva ca să fii și consilier? — Credeam că numai dușmanii politici sunt uciși în taină - Listarius să îndreptă grăbit spre ușă. Să-ți aduc ultima mea invenție? E gata. Ceva delicios, care îți va reda buna dispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Otho să lupte împotriva ta cu legiunile din Judaea. Lucru cu care Vespasianus este de acord, după cum te-au informat spionii tăi. — Dar despre revărsarea Tibrului, care aproape că a ras Roma de pe fața pământului, ce mai ai de spus? replică Vitellius, roșu la față de mânie. Oare apele care au distrus podul Sublicius tocmai când Otho se pregătea să pornească împreună cu trupele sale nu sunt un semn funest? Am auzit că apele au inundat orașul, au distrus casele, au înecat oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și nu avem nevoie să ne vindem atleții așa cum faceți voi, romanii. Atleții noștri se întrețin singuri. Și în armata romană cetățenii trebuiau să-și cumpere singuri armele. Toți cetățenii erau soldații Romei, și asta înainte de reformele lui Caius Marius, replică Antonius. În funcție de clasele sociale și de banii disponibili, s-au format diferitele categorii. Principii erau cei mai bogați și, prin urmare, cel mai bine înarmați. Când reformele au interzis autofinanțarea, Roma s-a îngrijit de armele și întreținerea soldaților, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oricine altcineva. Știu unde să-l lovesc ca să-i provoc o durere atât de puternică, încât să-i taie elanul, fără să trebuiască să-l omor. Dar va trebui să fii în stare să lovești acolo unde vrei să lovești, replică Proculus, ridicând sever din sprâncene. — Maestre, râse Valerius, să înțeleg că tocmai tu nu ai încredere în mine? Deodată, funcționarul care-i supraveghea pe gladiatori ridică privirea de pe pergamentul ce conținea numele luptătorilor, arma cu care luptau și adversarul. Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Am auzit că însuși Proculus l-a antrenat, adăugă Allius Cerpicus, plecându-și capul în semn de respect. Cumpără-l pe Orpheus. — Proculus, oftă Vitellius. De ce nu mi-a spus nimeni că el l-a antrenat pe medic? — Cum adică? replică Allius Cerpicus. Mi-ai spus să-l antrenăm cât mai bine pe începătorul acela... Tu ești cel care oferă munera; nu puteai să aduci un nepriceput în fața publicului. Nimeni nu trebuie să râdă de tine fiindcă oferi jocuri de proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ai pe cel mai puternic gladiator din lume? Cumpără-l! — Dar el nu ucide, nu aduce sacrificii zeului Marte... Știi foarte bine că Orpheus trebuie să lupte. Cumpără-l și ia-l cu tine la Roma. — Îl am pe Skorpius, replică Vitellius. Gândul că trebuia să-l cumpere pe Orpheus îl înspăimânta. — Cumpără-l, repetă Ausper, punând o mână pe brațul lui Vitellius, care îi simți atingerea ca de gheață. — Îl cumpăr, încuviință Vitellius. Îl cumpăr. Îl duc la Roma, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius. — Pentru asta e nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai uitat? replică Antonius punând jos cupa; se întoarse apoi spre medic: Poți începe. — Încă nu sunt gata, murmură medicul. O să te doară, dar am să-ți vindec rana, cu toate că nu sunt la fel de priceput ca Valerius. L-am cunoscut la Capua, la târgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi cere ajutorul lui Marcus pentru că e laș! râse Flamma, privind în jur. În arenă, medicului nostru îi e teamă să nu-și mânjească mâinile cu sânge - de asta nu ucide. Dacă ar fi ucis, acum tu ai fi mort, replică Marcus. Ceilalți gladiatori se strângeau în jurul lor. — Ai uitat de prima voastră luptă, la Cremona? Numai lașii nu ucid. Flamma se ridică și se duse lângă Skorpius, care lua cupele din fața gladiatorilor, una câte una, și le golea dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să amestece. — Ce deosebire e între discuțiile pe care le auzeam în bucătărie la Colonia Agrippinensium și astea de acum! Pe atunci râdeam, vă înțepați unul pe altul... Acum însă... — Acum ți se pare că ar fi ceva de râs? replică bucătarul-șef privindu-l pieziș. Și apoi, ai grijă cu Asiaticus. Ești un băiat frumușel, iar el e un ticălos. Nu-i este credincios lui Vitellius, în ciuda inelului de aur pe care i l-a dăruit împăratul și a titlului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cunoștință de tratativele mele cu Vitellius, dar le știi pe cele dintre Vitellius și Mucianus? Allius Cerpicus își drese iar glasul. — Nu am fost informat, spuse cu capul plecat, umilit. — După cum vezi, invidia este răspândită nu doar în rândul flavienilor, replică Antonius ridicându-se. În ce mă privește, discuția noastră a luat sfârșit. Spuneți-i lui Vitellius că vom intra în Roma fără să comitem vărsări de sânge sau jafuri. Îl recunoaștem pe Flavius Sabinus, fratele împăratului nostru, ca prefect al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucidă adversarul, fiindcă așa îi poruncea glasul acela. „Nu-l ucide...“ Auzea cuvintele acelea în somn și la sfârșitul fiecărei lupte, când ridica pumnalul, avându-l la picioare pe gladiatorul învins. — Nu ucid. Atunci te va ucide el pe tine! replică Marcus furios. Va trebui să te aperi cu toate puterile... Va fi o luptă cumplită, Valerius. Skorpius e foarte puternic, foarte crud. — Nu ucid. Marcus arătă cu degetul spre ușa dinspre arenă. — De ce crezi că au venit toți pe frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Romei, fratele împăratului și dragului meu prieten, a fost ucis. În timpul sărbătorii sacre a Saturnaliilor, ați umplut străzile de leșuri, ați distrus templul lui Jupiter Maximus, ați ars cel mai sacru loc din întregul Imperiu... — Eu n-am fost acolo, replică mesagerul. Anotonius îl privi disprețuitor. — Ai venit să ne implori să vă acordăm tratative sau să ceri un răgaz... — Împăratul meu le-a trimis la tine și pe vestale, îl întrerupse mesagerul. Ele te vor implora să negociezi. — Le vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a părăsit. Mi-am dat seama ieri, când îi povesteam mamei despre un grup de colegi care au trecut prin gardul școlii în stradă „pe unde trec adolescenții” să-și cumpere ceva de la bufetul din apropiere, iar ea mi-a replicat „Și tu ești, deja, adolescent!” Ca un fior, realitatea m-a învăluit și m-a aruncat brusc prin poarta prin care îmi era frică să trec. Tot ceea ce auzisem despre ei, eu am asociat cu ceva rău, ieșit din tiparul
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
-vă la el: are cincizeci și unu de ani îVultur-în-Zbor o mințise asupra vârstei pe care o avusese când se întâlniseră) și nu-i dai nici o zi peste treizeci. Ce minuni poate face o tăvăleală bună! Cunoscuții ei mai politicoși replicau: — Nu e singurul, Livia. Și tu ești incredibilă, o știi prea bine. Aici și voise de fapt să ajungă prin comentariul ei. Cunoscuții erau din ce în ce mai puțini. Singura sursă de contact uman normal permisă lui Vultur-în-Zbor era, bineînțeles, Nicholas Deggle. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
găsească pe Virgil, Vultur-în-Zbor își aduse aminte că atunci când încă mai era tânăr, auzise fără să vrea discuția dintre două femei axone. Una din ele spusese: — Trebuie să fim atenți cu Născut-din-Moarte. Iar a doua femeie, cea mai în vârstă, replicase: — Da, să te naști astfel înseamnă să ai tot timpul moartea pe urmele tale. Și Livia Cramm zisese la fel. Și Virgil Jones îl numise Distrugătorul. Și totuși el nu voise nimic din toate astea. Deci cine voia? Și cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
falsifică originile. Și acum. Totuși. Dacă o fațadă falsă e suficient de groasă, e bună. Ca să protejeze. Nu mai exista timp. Stăteau, se ridicau, se mișcau, dormeau. La un moment dat Vultur-în-Zbor întrebase: — Dar tu, Virgil? — Ce-i cu mine? replică Virgil. Spuneai că orice viață are un moment de vârf... Dar tu? — O, da, spuse Virgil. La mine trecut demult. Liniștea coborî din nou. Apoi Virgil spuse: — Odinioară. Atunci. înainte. Spaima țâțelor, știi? Vultur-în-Zbor întrebă: — Ai fost căsătorit? — O, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insultei indirecte pe care o sugera, ci datorită legământului des repetat al Vânătorului de a „încerca totul de două ori“. Omul ca un urs, cu aplecarea lui infailibilă către lucrurile clare, întrebase, De ce de două ori?, la care domnul Vânător replicase cu disprețul ușor dat de secolele sale de bună educație: — O dată ca să vezi dacă-ți place. De două ori ca să vezi dac-ai avut dreptate. Ha-ha! a hohotit ursul. Șmechere de două ori! Răcnetul său eclipsase de-a binelea rictusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mine, lua-te-ar dracu’! a spus ea. Dar a pățit-o iar: în brațele lui, plină de dorință față de el, Elfrida s-a blocat. — îmi pare rău, a zis ea. Se pare că trupul e slab. — Sau puternic, a replicat încet Vultur-în-Zbor. Contele Aleksandr Cerkasov, contesa Irina Cerkasova, Alexei Cerkasov și Norbert Page luau ceaiul împreună în salon. Irina își făcea adesea vânt cu evantaiul, deși nu era chiar foarte cald. — Ma-ma, silabisea fericit Alexei. Mama este aici, Alexei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
papuci de casă. Gura îi era țuguiată și ușor întredeschisă, ca a unui pește. — Moarte în dezonoare, a rostit Elfrida. Nu și-a pierdut numai viața. Nu are răni pe corp, a spus Vultur-în-Zbor. Nici urme. — Nu pe corp, a replicat ea pe un ton egal. L-am ucis la cap. A trebuit să-i închid ochii. După ce i-am deschis. S-a oprit. Autocontrolul ei glacial s-a risipit. Lacrimile au început să-i curgă. Elfrida s-a agățat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Să mai fi fost încă vreo doisprezece indivizi, toți clienți regulați ai cârciumei Elbaroom. Aveau la ei bâte, pietre și un capăt de frânghie. — Casa este închisă, a spus Iocasta din ușă. — N-am venit pentru femeile tale, I-a replicat O’Toole cu o voce dură, înăsprită de aburii whisky-ului de cartofi. Ci pentru nemernicul ăla de Vultur-în-Zbor. — Ne-am gândit la un mic linșaj nevinovat, a precizat Peckenpaw. — înțeleg, a zis Iocasta. Vreți un țap ispășitor. Doamne ferește! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ta. Dar mă tem pentru tine. Vultur-în-Zbor, tu nu te temi pentru ea? Aici nu-i un loc întru totul sigur. Mă refer la efectul secundar. Până acum i-a rezistat foarte bine, spuse Vultur-în-Zbor. — Dar rezistența îi poate slăbi, replică Grimus. Draga mea, ai fi dispusă să te supui la un pic de hipnoză? Așa ai fi în siguranță. Media îl privi pe Vultur-în-Zbor cu ochi bolnavi, plini de teamă. El se gândi: Grimus are dreptate. Efectul este mai puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Groot. Pentru o secundă, toată lumea a amuțit în fața frumuseții ei diafane, dându-i ocazia să exclame: —Tati! Suki! Iertați-mă că am întârziat atât. Traficul a fost cumplit. —Trafic? Puteai practic să mergi pe jos din apartamentul lui Charles, a replicat Suki tăios. Acum, că Belinda venise, Suki abia dacă se mai uita la ea. Lacheul din dotare apăruse deja cu încă două pahare de șampanie, iar acum îl umplea pe al meu din nou. În ciuda principiilor mele socialiste, acest aspect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
oamenii pe care îi seca de bani? Tocmai ai spus că el a cauzat atacul de cord al lui Bill! Charles era un gunoi! De ce îți pasă cum a murit? —Cel care a făcut-o a folosit sculptura mea, am replicat tăios. Toată lumea pare destul de fericită să uite de asta. Richard Fine mi-a zis ieri practic să fac o evaluare a pagubelor și să îi trimit factura - și nu-mi spune că nu a fost o modalitate de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să părăsești platoul. Și-n lavstori, la culmea deznădejdii, ce-a zis tipa, în iubire niciodată să nu spui aimstori“. Cinefil înrăit, directorul meu își presăra întotdeauna finalurile de muștruluială cu replici din filme celebre. Să nu-i mai poți replica tu, strivit de-atâta filmografie. Nu l-am găsit menționat pe Trombă printre cenzorii de atunci. Inși, de altfel, simpatici, din câte am putut constata din acele însemnări. Cam boemi, cam neglijenți, chiulangii adeseori, căutând mereu să-și fenteze șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În claustru. Zgomotul pașilor mei pe pavaj mă trădă și Bea Își ridică privirea, zîmbind surprinsă, ca și cînd prezența mea acolo ar fi fost Întîmplătoare. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. — Așa credeam și eu, am replicat. Rămase așezată, foarte țanțoșă, cu genunchii strînși și mîinile Împreunate În poală. M-am Întrebat cum de era cu putință să simți pe cineva atît de departe și totuși să-i poți citi fiecare cută a buzelor. — Am venit fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]