1,906 matches
-
din voturi. Partidul Liberal era dominat de clanul Brătianu și acesta era dușmanul. Iorga înțelegea foarte bine acest lucru. Dar Partidul Liberal avea o organizație, experiență, hotărîre și era sprijinit de Palatul regal. Putea controla și recompensa birocrația și aparatul represiv; în sfîrșit, Partidul Liberal înțelegea realitatea mai bine decît Iorga și avea o concepție proprie. Iorga ar fi trebuit să apeleze la un capitol din cartea lui Hitler, adică, știind că este slab, ar fi trebuit să apeleze la aliații
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
numit mișcarea Legiunea Arhanghelului Mihail, despărțindu-se oficial de Liga Apărării Național-Creștine a lui Cuza. A fondat în cadrul ei o organizație de luptă, Garda de Fier, îndreptată "împotriva comuniștilor evrei". În realitate, aceasta era menită să apere mișcarea de aparatul represiv al regimului. Ce reprezenta mișcarea lui Codreanu? Codreanu sublinia că organizația lui nu era "partid". Partidele politice deveniseră odioase cu promisiunile lor nerespectate, campaniile lor politice și corupția lor. Atunci cînd i s-a cerut să-și prezinte "programul", Codreanu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
anului 1940, iar standardul de viață era cu 33% pînă la 64% mai scăzut decît cel din 1916. Standardul de viață al României era cel mai scăzut din Balcani. Guvernul promulga moratorii tot mai avantajoase în privința datoriilor țăranilor, dar aparatul represiv de colectare a taxelor acționa cu o cruzime pe care ținuturile românești nu o cunoscuseră de pe vremea domniilor fanariote. Mulți dintre cei săraci au fost deposedați de averile lor care au fost vîndute la licitații publice. Un anunț tipic din
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
extinderea Uniunii Europene, Europa se confruntă cu un viitor multicultural. Refugiații, muncitorii imigranți, locuitorii naturalizați din fostele colonii, atrași Înapoi În metropolă de perspectiva libertății și a unui loc de muncă, sau imigranții voluntari și involuntari din statele eșuate sau represive de la marginile extinse ale Europei - toți aceștia au transformat Londra, Paris, Anvers, Amsterdam, Berlin, Milano și Încă o duzină de alte locuri În orașe cosmopolite, fie că le place sau nu. Prezența inedită a alterității „vii” a Europei - 15 milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
depășea pe cel al lui Stalin, țintind la cea mai mare rată a investițiilor industriale din blocul sovietic. Nici nu Începuse colectivizarea În celelate state-satelit și acolo existau deja 7.000 de colective, iar ca eficiență și ubicuitate a aparatului represiv, Iugoslavia era pe cale să bată până și Moscova. Serviciile de siguranță ale partizanilor din timpul războiului fuseseră transformate Într-o rețea polițistă completă, a cărei misiune, potrivit lui Tito, era „să semene groaza În inimile celor care nu iubesc această Iugoslavie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pitești a fost creată și condusă pentru Securitatea comunistă de Eugen țurcanu, care fusese În timpul studenției sale la Iași membru activ al Gărzii de Fier. Însă statul-partid al comuniștilor nu se deosebea de predecesorii săi autoritariști numai prin eficacitatea sistemului represiv, ci mai ales prin faptul că puterea și resursele erau acum monopolizate și folosite În beneficiul cvasiexclusiv al unei puteri străine. Ocupației naziste i-a urmat, după o tranziție necomplicată, ocupația sovietică, plasând jumătatea estică a Europei pe orbita Moscovei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În vigoare. În alte teritorii - Germania, Italia și câteva dintre statele ocupate de acestea -, regulamentele postbelice se situau În prelungirea unor legi fasciste pe care parlamentul democratic preferase să le mențină. În pragul anilor ’70, relativ puține dintre forțele „morale” represive datau dinaintea secolului al XIX-lea (cea mai anacronică instituție fiind, probabil, Biroul Lordului Chamberlain din Marea Britanie, consacrat cenzurii teatrului: posturile de examinator al pieselor și examinator delegat erau relicve din 1738). Excepția majoră era, desigur, Biserica Catolică. Încă din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care acest Marx nou și umanist putea fi adaptat la gusturile și modele contemporane. Lamentația romanticului de Început de secol al XIX-lea Împotriva modernității capitaliste și efectului dezumanizant al societății industriale se potrivea perfect cu protestele contemporane Împotriva „toleranței represive” din Europa Occidentală postindustrială. Criticii Occidentului erau scoși din sărite de flexibilitatea infinită a Vestului prosper și liberal, de capacitatea sa de a absorbi pasiuni și diferențe. În societatea burgheză, pretindeau ei, represiunea este endemică. Imposibil să se fi evaporat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor, ei erau jenați de „chestiunea evreiască”. Preferau să solicite cursuri universitare despre Faschismustheorie, ocultând dimensiunea rasistă a nazismului și subliniind mai degrabă legăturile sale cu producția capitalistă și puterea imperială - care făceau legătura cu Bonn și Washington. Adevăratul „aparat represiv de stat” erau lacheii imperiali de la Bonn; victimele erau cei care se opuneau războiului american În Vietnam. În această logică bizară, tabloidul populist Bild Zeitung, care critica acerb politica studenților, era un nou Der Stürmer, studenții erau noii „evrei”, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amorul liber și educația antiautoritaristă. Faimoasele nevroze sexuale ale lui Hitler erau cauza directă a nazismului. Încă o dată, unele cercuri vehiculau o analogie stupefiantă Între victimele de origine evreiască ale lui Hitler și tineretul anilor ’60, martirizat de regimul sexual represiv al părinților. Kommune 1, o microsectă maoistă care promova agresiv promiscuitatea-sexuală-caeliberare, făcuse să circule În 1966 un autoportret: șapte tineri dezbrăcați pe fundalul unui zid - „Maoiști goi În fața unui zid gol”, cum a fost prezentată fotografia În Der Spiegel, În 1967
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avertizat pe Dutschke și pe prietenii lui să nu se joace cu focul. „Fascismul de stânga”, i-a amintit el liderului SDS, e la fel de letal ca și cel de dreapta. Cei care vorbeau cu ușurință despre „violența ascunsă” și „toleranța represivă” a pașnicei Republici de la Bonn - și care obligau autoritățile la reacții represive prin actele lor voluntare de violență reală - nu știau ce fac. În luna martie a anului următor, În timp ce liderii studenților radicali Îndemnau fără preget la confruntarea cu „regimul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
focul. „Fascismul de stânga”, i-a amintit el liderului SDS, e la fel de letal ca și cel de dreapta. Cei care vorbeau cu ușurință despre „violența ascunsă” și „toleranța represivă” a pașnicei Republici de la Bonn - și care obligau autoritățile la reacții represive prin actele lor voluntare de violență reală - nu știau ce fac. În luna martie a anului următor, În timp ce liderii studenților radicali Îndemnau fără preget la confruntarea cu „regimul” de la Bonn, iar guvernul amenința să răspundă provocărilor violente din Berlinul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
condamnat la trei ani Într-un lagăr de muncă pentru „activități antisovietice”. Scandalul Siniavski-Daniel și reacția suscitată păreau să contureze clar situația din Uniunea Sovietică: ce se schimbase și ce nu. După orice criteriu În afară de propriul trecut, regimul era stagnant, represiv și inflexibil. Mirajul din 1956 pălise. șansele ca adevărul despre trecut să iasă la iveală sau ca În viitor să aibă loc reforme păreau din ce În ce mai scăzute. Iluziile erei Hrușciov se risipiseră. Indiferent cum se prezenta În fața puterilor occidentale, acasă la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-o schimbare. La prima vedere, e un paradox. La urma urmei, dacă cetățenii Uniunii Sovietice erau lipsiți de apărare În fața dictaturii poststaliniste, atunci locuitorii Ungariei sau Cehoslovaciei erau de două ori neputincioși: nu numai că trăiau sub un regim represiv, dar propriii lor conducători răspundeau stăpânirii din capitala URSS. Principiile Imperiului Sovietic fuseseră ilustrate prompt la Budapesta În noiembrie 1956. Mai mult, În Cehoslovacia și România, victimele proceselor-spectacol de după război se aflau Încă În Închisori după mai bine de un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o numea disidentul iugoslav Milovan Djilas Într-o lucrare importantă din 1957: o tehnocrație educată, formată din specialiști și birocrați, preocupată să-și amelioreze traiul și să-și asigure supraviețuirea. O eliberare autentică era de neconceput, dar Întoarcerea la metode represive - puțin probabilă. Ungaria lui Kádár - „cele mai bune barăci din laager” - era foarte invidiată, dar ridicată doar sporadic În slăvi. Al doilea model, Iugoslavia lui Tito, era În chip și mai evident un fenomen sui generis. Nu fiindcă Iugoslavia reușise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o asemenea listă de nimicuri de consum ar fi fost mai greu de evocat, iar „prima excursie la Trieste” era exclusă. Iugoslavii nu erau prosperi și nici liberi, dar nici Întemnițați Într-un sistem Închis ermetic. „Titoismul” era opresiv, nu represiv. Pe atunci, diferența conta. A treia cale spre stabilitate era „stalinismul național”. Era opțiunea albaneză: o societate Închisă, oprimată, condusă tiranic de un autocrat din partidul local, paranoic și atotputernic. Descriere care se potrivea din ce În ce mai mult și României. Hrușciov, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
les choses („La dumneavoastră, un astfel de regim este util, fiindcă pune oamenii În mișcare și face să avanseze lucrurile”). Era cât se poate de adevărat că acest regim nu se potrivea Occidentului. Comunismul din România era deosebit de pervers și represiv: distanțându-se de Uniunea Sovietică după 1958, Dej și Ceaușescu au scăpat și de obligația de a copia destalinizarea și reformele asociate cu epoca Hrușciov. Spre deosebire de alte state-satelit, România nu permitea nici un fel de opoziție: intelectualii bucureșteni din anii ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
risipit fără urmări grave. Numai În două țări ele s-au metamorfozat Într-o psihoză de agresiune autojustificatoare. O minoritate infimă de foști studenți radicali, intoxicați de propria versiune a dialecticii marxiste, au purces să „dezvăluie adevărata față” a toleranței represive din democrațiile occidentale. Dacă regimul parlamentar al intereselor capitaliste este provocat, argumentau ei, el va abandona mantia legalității și Își va arăta adevăratul chip. Pus În fața adevărului cu privire la opresori, proletariatul - „alienat” până atunci de interesele sale și victimă a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa. De vreme ce terorismul german nu avea țeluri clar definite, realizările sale pot fi măsurate doar În succesul cu care a perturbat sau nu viața publică germană și a subminat instituțiile republicii. În acest sens, el a eșuat evident. Cea mai represivă măsură adoptată În acea perioadă a fost promulgarea Berufsverbot În 1972 de către guvernul social-democrat al lui Willy Brandt. Acest decret excludea din sectorul de stat orice persoană angajată În acte politice considerate contrare Constituției și urmărea, evident, să țină suporterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anilor ’60 și până la moartea dictatorului, demonstrațiile, oprirea lucrului, grevele, solicitările privind reprezentarea sindicală și negocierile colective au devenit constante ale vieții spaniole. Regimul se opunea cu fermitate oricărei concesii politice, dar nu-și permitea să afișeze o imagine prea represivă când țara era Înțesată de vizitatori străini: 17,3 milioane În 1966; aproape 34 de milioane cu un an Înainte de moartea lui Franco. Autoritățile spaniole nu se puteau lipsi nici de cooperarea și Îndemânarea forței de lucru urbane, tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
franceză, cotidianul comunist L’Humanité l-a expediat sumar, amintind cititorilor că, de vreme ce „toată lumea” știe deja despre Stalin, să reiei toată povestea era un semn clar de „antisovietism”. Dar acuzația de „antisovietism” Își pierduse din vigoare. După invazia sovietică, măsurile represive din Praga și zvonurile despre „revoluția culturală” din China, condamnarea fără apel a proiectului comunist de către Soljenițîn era verosimilă chiar și pentru foștii simpatizanți - sau mai ales pentru ei. Comunismul, era limpede, pângărise și spoliase moștenirea radicală. și o făcea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evenimentelor de după 1989, apariția Solidarității pare prima salvă de tun În bătălia finală Împotriva comunismului. Dar „revoluția” poloneză din 1980-1981 e mai degrabă ultima notă dintr-un crescendo de proteste muncitorești care au Început În 1970 și care vizau managementul represiv și iresponsabil al economiei de către partid. Carierismul, incompetența cinică, viețile irosite; creșterea prețurilor, grevele de protest și Înăbușirea lor; apariția spontană a sindicatelor locale și implicarea activă a intelectualilor disidenți; simpatia și sprijinul Bisericii Catolice: acestea sunt repere bine cunoscute
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sub conducerea lui Mihail Gorbaciov, Uniunea Sovietică a renunțat treptat la supravegherea directă a statelor-client. Implicațiile acestei detașări crescânde rămâneau neclare. Democrațiile populare erau Încă guvernate de clici autoritariste de partid a căror putere se baza pe un masiv aparat represiv. Poliția și serviciile lor secrete rămâneau strâns legate și Îndatorate aparatului de securitate al Uniunii Sovietice, acționând semiindependent față de autoritățile locale. și, În timp ce conducătorii de la Praga, Varșovia sau Berlinul de Est Începeau să realizeze că nu se mai puteau baza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
actorii dramei din 1989 - Jaruzelski, Kiszczak, Wa³êsa, Michnik, Mazowiecki - se aflau deja de mulți ani pe scenă. După 1981, țara trecuse de la o scurtă perioadă de relativă libertate la legea marțială, urmată de un lung și nebulos purgatoriu de semitoleranță represivă care a culminat cu Întoarcerea la crizele economice din deceniul anterior. Biserica Catolică era puternică, Solidaritatea populară, iar națiunea poloneză nutrea o ură neîmpăcată față de conducătorii comuniști - Însă aceștia s-au agățat atât de mult de putere, Încât căderea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce s-a Întâmplat pe teritoriul imperiului. Dacă societatea construită de comunism era o butaforie, statul leninist era cât se poate de real și autohton. Răspunsul e, În parte, că Gorbaciov reușise, fără voia lui, să eviscereze aparatul administrativ și represiv de care depindea statul sovietic. Odată ce partidul a scăpat frâiele, odată ce s-a Înțeles că armata sau KGB-ul nu vor fi utilizate fără milă pentru a-i suprima pe criticii regimului și a pedepsi opoziția (iar acest lucru nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]