4,361 matches
-
un lucru știut, întreaga tradiție a interpretării platonice consideră Republica drept textul cel mai puțin socratic și cel mai personal platonic. Astfel că ne găsim, dintru început, în fața unei mulțimi de întrebări: ce rol (la propriu) joacă Socrate în marea reprezentație pe care o pune în scenă Platon? Care e raportul dintre nomos-ul tradițional (al mitului) și cel modern (al filosofiei) în proiectul Statului platonic? Cum poate acest proiect să întemeieze ideea de Europa? Înainte de-a prezenta argumentarea lui Patočka
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aspecte. Putem, într-adevăr, să examinăm manifestările verbale ale actorilor în raport cu logica și putem să arătăm când și cum se îndepărtează de logică aceste manifestări. Pe de altă parte, putem confrunta derivațiile cu realitatea experimentală, pentru a marca distanța față de reprezentația pe care o dau actorii despre lume și lumea așa cum este ea efectiv [...]. Dacă ascultăm într-o adunare publică un orator ce afirmă că morala universală interzice execuția unui condamnat la moarte, putem studia discursul lui în raport cu logica și putem
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
stabilind o relație plăcută și statornică între magistru și discipol. Uneori textul este pus în scenă pe principiul reprezentării teatrale. Această formă filosofică dispune de mai multe intrări. în afară de transmiterea latinei și a tehnicilor de retorică activate la oral după reprezentații între profesor și elevii săi, colocviul permite și o edificare spirituală. Pe subiectele cele mai diverse - modul de trai preferat, viața conjugală, demnitatea femeilor, caracterul nedrept al tuturor războaielor, minciuna, educația copiilor, alchimia, etc. - Erasmus transmite o etică, o morală
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
venit inclusiv din partea reprezentanților ideologiei de stânga. Argumentul invocat cu preponderență ținea de caracterul stigmatizant și excesiv de controlant al statului, fapt care duce la creșterea dependenței individului fața de stat și, deci, la o creștere dramatică a dominării individului de către reprezentații acestuia. De asemenea, caracterul excesiv de birocratizat pe care s.b. l-a dobândit ca urmare a extinderii exagerate a ariilor de acțiune, ca și folosirea aparatului de guvernare în scopul intereselor personale ale reprezentanților acestuia au fost critici provenite dinspre
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
populației 10.4. 2. 3. Teoria instituțională 10. 5. Teorii postmoderne OBIECTIVE DE ÎNVĂȚARE Studiind acest capitol, veți fi în măsură să: Identificați principalele modele de înțelegere și explicare a organizațiilor Stabiliți principalele etape în dezvoltarea teoriilor privind organizațiile Încadrați reprezentații fiecărei școli în etapa potrivită Stabiliți actualitatea teoriilor O organizație este un grup uman, compus din specialiști lucrând împreună la o sarcină comună. Spre deosebire de societate, comunitate sau familie - agregările sociale tradiționale - organizația nu-și găsește fundamentul și scopul proiectării ei
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
nici că o asemenea „abordare” ar putea fi pe alese, dintre diferite „aspecte”. 4. Nu știu ce poate fi „polemica-spectacol”. Orice mare polemică e spectaculoasă, adică interesează pe foarte mulți, adică îi implică. Dar „polemică spectacol” în sensul de a da o „reprezentație” și a parada în fața unei mulțimi mai mult sau mai puțin indiferente sau amuzate, asta nu e nimic altceva decât „panaramă”. Nu știu nici ce poate fi asta: „polemică de cuvinte”; expresia am mai întâlnit-o în ultimii ani prin
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Alexandrescu), prieten apropiat până la izbucnirea unui conflict care i-a despărțit pentru totdeauna. În 1833, împreună cu I. Câmpineanu și Costache Aristia, fondează Societatea Filarmonică și în curând preia conducerea Școlii de literatură, declamațiune și muzică vocală, contribuind efectiv la unele reprezentații teatrale în limba română. În sprijinul teatrului românesc a editat și „Gazeta Teatrului Național” (1835-1836). Divergențele politice și personale, polemicile în jurul limbii literare au dezbinat conducerea societății, au grăbit destrămarea ei și au accentuat adversitatea dintre H.-R. și ceilalți
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
scrierile teoretice, în cadrul operei lui I. trebuie remarcate și culegerile de eseuri (Drumuri literare, Texte și întrebări, 1979), alcătuite în special din articole publicate de-a lungul vremii în periodice. Paleta tematică - spectacolul de teatru (Peisaj teatral. 1944-1947 analizează, bunăoară, reprezentații precum Domnișoara Nastasia de George Mihail Zamfirescu, Ultima oră de Mihail Sebastian, Ifigenia în Aulida de Euripide), arta filmului (Cuvântul în film, Pulverizarea „noului val”, Filme de serie, Cultură și divertisment, Peisaj cinematografic. 1944-1947) - dă seamă încă o dată de mobilitatea
IOSIFESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287610_a_288939]
-
el însuși se declara de origine elen, de patrie român). În 1829, pe când era angajat ca preceptor în familia banului Nicolae Ghica, Aristia punea în scenă, ajutat de Smaranda Ghica, fragmente și piese de teatru în greacă și română. Alături de reprezentațiile în colaborare cu Heliade și elevii de la Sf. Sava, ele constituie începuturile teatrului românesc. Pe lângă lucrări originale în limba greacă (Oda către Elada, Paris, 1829, tragedia Armodios și Aristoghiton, Atena, 1840), el traduce din Homer (Iliada, tomul I, București, 1837
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
centrat, construit „arhetipal” - rolul centrează. În teatrul „recent”, mai cu seamă, se pune Însă la Încercare capacitatea de „multiipostaziere” a actorului În interiorul aceluiași spectacol: un actor poate, de exemplu, să joace, să-și asume mai multe roluri În cadrul unei singure reprezentații. Chiar și În lipsa unei dramaturgii sau a unor spectacole cu valențe „anarhetipice”, „anarhetipale”, actorul reprezintă oricum, În sine, prin Însăși natura sa proteică, tipul de om - aș zice „prototipul anarhic” - care experimentează pulverizarea și Își Încearcă fețele - multiplele fețe ale
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mine, pentru că ea confirmă, cred, intuițiile lui Corin Braga legate de anarhetip. Miruna Runcan analizează În această carte câteva spectacole postdecembriste, care, pare-se, după cum reiese din comentariile autoarei, propun un antimodel teatral românesc. Ele demontează „scheletul” arhetipal al unei reprezentații tradiționale (construită după regulile aristotelice). Sunt mai multe spectacole pomenite aici: Teatrul seminar după Petre Țuțea, Suită de crime și pedepse după Euripide, spectacol regizat de Dabija, Au pus cătușe florilor..., La Țigănci... S-ar părea că toate au fost
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
datele naturale ale unui actor și caracterul fundamental al personajului. Cronicile cuprind și impresiile unui spectator ce trăiește cu adevărat magia scenei, participând intens la spectacol și relatând cu delicii circumstanțele marilor reușite, fie că acestea privesc în totalitate o reprezentație, fie că e vorba de partituri actoricești care îl entuziasmează. Comentatorii au subliniat, de altfel, rolul cronicarului în orientarea activității dramatice a epocii atât prin competența și echilibrul judecăților, cât și prin cultura de specialitate, utilizată în fixarea corectă a
FAGURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286938_a_288267]
-
Astronomu, Madame Ordonanță, Mitică Ghinion, Lilica Ponpon, Nunta lui Țopârdea, Divorțul din Puțul cu Plopi, Mache Somnambulul ș.a., jucate în primul deceniu al secolului al XX-lea -, dar și piese ceva mai serioase: Trei pălării de damă de P. Siraudin, Reprezentație de binefacere de F. von Schönthan și G. Kadelburg. A și tradus numeroase texte, unele publicate în volum: C.F. Hebbel, Judita și Holofern (1902), H. Sudermann, Stane de piatră (1909), Paul Hervieu, Goana torțelor (1911). Altele au fost doar jucate
FAGURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286938_a_288267]
-
atunci când sfera activității de informații se extinde la nivelul „noii discipline a analizei informațiilor” promovată de Colby, o știință socială universală și anticipativă, care acoperă toate aspectele vieții sociale. Pentru o gestionare eficientă a problematicii militare și a politicii externe, reprezentații unui guvern trebuie să dispună de mai multe date despre potențialii lor adversari, și nu doar de informații secrete de natură militară și diplomatică. De asemenea, trebuie luați în considerare și alți factori, cum ar fi situația economică a potențialului
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
neglijate, firește, izbutirile estetice. În spațiul relațiilor și interferențelor literaturii engleze cu alte literaturi se plasează și lucrarea Shakespeare în cultura română modernă (1971). Urmărind istorist efectele catalitice ale capodoperelor „divinului brit” în România - de la primele mențiuni, recenzii, articole și reprezentații până la studii, traduceri și inserții tematice în scrierile literaților noștri -, autorul subliniază mai ales specificitatea contactelor, pentru a pune în lumină modul irepetabil în care cultura română s-a integrat celei europene, Shakespeare fiind unul dintre marile spirite care au
GRIGORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
nici foarte bun, puțin cabotin, H., neobosit în inițiative de tot felul, a fost un merituos animator teatral. După ce, la Iași, joacă în trupa lui Matei Millo, pleacă la București, unde, împreună cu alți actori moldoveni, înjghebează o „trupă națională extraordinară”. Reprezentațiile vor dura două luni, bucurându-se de o entuziastă primire din partea publicului. Personaj vanitos, dacă nu grandoman, brăileanul își va face un titlu de onoare din a fi adus aici pe scenă, pentru prima oară, vodevilul național. În 1850 și
HALEPLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
comparativ și metoda de creație a lui Mihai Eminescu. Panu este, probabil, și autorul cronicilor dramatice apărute în L. prin anii 1881 și 1882, cronici care protestau împotriva avalanșei de traduceri din repertoriul teatral francez de bulevard. Referindu-se la reprezentațiile Teatrului Național din Iași, cronicarul analizează textul dramatic în sine ca pe orice operă literară, calitatea traducerii, jocul actorilor și chiar mizanscena. Preluând rubrica, I.N. Roman, care se ascunde sub anagrama Morna, continuă în același spirit, ilustrându-se mai ales
LIBERALUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287796_a_289125]
-
școala primară și începe cursurile liceale la „Spiru Haret”, fără a le finaliza. A fost, în mare măsură, un autodidact. Din adolescență și-a descoperit două vocații: de poet și de gazetar. Frecventarea cenaclului Sburătorul, lecturile numeroase, prezența constantă la reprezentații teatrale, interesul pentru orice eveniment cultural, politic, sportiv, monden conturează profilul unui ziarist înnăscut, avid să cunoască și să reflecte esența realității. Debutează în revista „Copilul evreu” (1929) cu o poezie. Colaborează la „Facla”, „Dumineca Universului”, „Păreri libere”, „Bobi”, „Cronicarul
ROBOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
Rugăciune pentru rănile țării), Ștefan Baciu (Radiografia cuvântului dor), Leon Feraru, Constantin Amăriuței, Al. Busuioceanu, Otilia Ghibu ș.a., precum și rubrica „Poezii din închisori”. Tot aici sunt inserate „informațiuni culturale” despre scriitori români în librăriile franceze: Mircea Eliade, Vintilă Horia, despre reprezentațiile cu piesele lui Eugen Ionescu, concertele lui George Enescu, expoziții ale pictorilor români în Occident, activitatea Fundației „Carol I”, despre cărți străine referitoare la România, precum și recenzii de cărți. Începând cu numărul 4/1956 figurează și rubrica „De la corespondenții noștri
ROMANIA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289346_a_290675]
-
adjunct, apoi general - al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” din București. Specializat în teatrologie, atent la manifestările fenomenului dramaturgic contemporan, S. a publicat - în periodice și în volume - numeroase eseuri vizând în special arta spectacolului și impactul sociologic al reprezentațiilor teatrale, dar cuprinzând, în context, și consistente referiri la dramaturgie și la componenta literară a teatrului. A coordonat volumul Horea Popescu - creator de spectacole memorabile, reformator al teatrului românesc (2002). Debutul editorial al lui S. e reprezentat de culegerea de
SACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289419_a_290748]
-
biografie rămasă încă necunoscută, S. a fost, așa cum se poate deduce din prefața traducerii sale după Lesage (Dracul șchiop, 1836), una din femeile cultivate ale societății bucureștene, care au sprijinit cu entuziasm activitatea culturală inițiată de membrii Societății Filarmonice. Pentru reprezentațiile teatrale ale trupei românești, ea a tălmăcit în 1836 Mérope de Voltaire, transpunere care, deși anunțată în „Gazeta Teatrului Național” (1836) ca fiind în curs de tipărire, se pare că nu a mai apărut. Traducerea romanului lui Lesage este fidelă
SAMBOTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289454_a_290783]
-
anunțată în „Gazeta Teatrului Național” (1836) ca fiind în curs de tipărire, se pare că nu a mai apărut. Traducerea romanului lui Lesage este fidelă, cu o frază bine echilibrată, fără asperități. Prefața evocă atmosfera de însuflețire patriotică întreținută de reprezentațiile teatrului românesc. Se face un elogiu al teatrului, „oglinda în care se vede triumful faptelor celor cu adevărat mari”, și al foloaselor lecturii, care „înflorește duhul” și îndeamnă la fapte bune și nobile. Traduceri: Alain-René Lesage, Dracul șchiop, pref. trad
SAMBOTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289454_a_290783]
-
Mihăileană. La Paris ia lecții de artă dramatică de la actori reputați și susține roluri de mică întindere pe scena de la Théâtre du Palais Royal. Va face și studii muzicale în Italia. Întors la Iași se angajează în trupa românească, pentru reprezentațiile ce aveau loc la teatrul de varietăți. Din 1846 joacă la Teatrul cel Mare de la Copou. După plecarea lui Matei Millo la București (în stagiunea 1852-1853), răsfățatul scenei moldovenești devine L., care de câteva ori (în intervalul 1855-1871) ia conducerea
LUCHIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287877_a_289206]
-
1936) sau schițele din culegerea Glasul nevesti-mii (1938). Tentativa de a atrage cititorul prin anecdotică, prin întorsături neașteptate în derularea subiectului înlocuiește preocuparea pentru relevarea omenescului mai adânc, prezentă la S. în scrierile dramaturgice. Patima roșie a stârnit la întâile reprezentații o vie discuție. Unii au văzut în ea un produs al genialității și o capodoperă în materie de „comedie tragică”, cum se subintitulează piesa. De fapt denominațiunea „comedie tragică” este fără motivare, deoarece piesa e o dramă pasională cu aspecte
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
Emil Gârleanu, membri - Artur Stavri, Octavian Goga, St. O. Iosif, Ilarie Chendi, Ion Minulescu, Zaharia Bârsan, cenzori - E. Lovinescu și Cincinat Pavelescu. S-a mai decis ca, pentru formarea unui fond cât mai substanțial, să se organizeze conferințe, șezători literare, reprezentații dramatice etc. în orașe din Regat, precum și în Transilvania, Bucovina, să se procure un sediu, să se publice un buletin al societății și să se facă demersuri pentru recunoașterea ei oficială. În lunile următoare comitetul a oferit președinția de onoare
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]