3,827 matches
-
nici un om din țara asta nu vrea să se vadă ca fiind un membru de grup sau un tip civilizat. Ci exact opusul ... suntem cu toții niște indivizi dificili. Suntem cu toții niște rebeli. Suntem împotriva stabilității. Noi ieșim în evidență, ne revoltăm, ne facem singuri treburile, mergem pe calea noastră proprie. Turma minților independente, cum a numit-o cineva. Nimeni nu vrea să simtă că nu este un rebel. Nimeni nu vrea să recunoască faptul că vrea, pur și simplu, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
atunci când speranțele le-au fost năruite, s-au simțit înșelați. Dar noi nu i-am indus nici o clipă în eroare. După ce dr. Marsh ieși din cameră, consiliul se întruni în ședință deschisă. Din cei șapte membri ai consiliului, șase erau revoltați. Ei comentară că dr. Marsh nu spunea adevărul acum și nu spusese adevărul nici înainte. Spuneau că fusese nechibzuit. Că dăduse un prost renume geneticii, care trebuia acum reabilitată. Vorbiră despre metodele Vestului Sălbatic, despre faptul că se aruncase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
unei adolescente. Poate că n-avea să se maturizeze niciodată, iar furia dinăuntrul ei nu avea să dispară, furia aceea pe care i-o trecuse fără să vrea fiicei ei. Din perspectiva ei, oricine nu e În stare să se revolte și să se răzvrătească, oricine e lipsit de capacitatea de a nu se conforma, nu poate fi considerat Într-adevăr viu. Cheia existenței se află În rezistență. Restul oamenilor sunt Împărțiți În două tabere: legumele, care sunt de acord cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
plătește-o cu bancnotele astea pe care mă face să le economisesc. Și tata avea să citească așa ceva! Eram nebun că lăsasem să fie tipărite pasajele astea care cu siguranță Îl deranjaseră pe Raymond Queneau și care aveau să-l revolte pe Franz Weyergraf. Mă apăram, mă Înfuriam În sinea mea: „Romanul ăsta nu e totuși un documentar despre viața mea! Vreme de mai bine de patru ani l-am migălit, am reflectat asupra lui, mi-am cîntărit cuvintele, am compus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cu ea în vreun fel, de a-mi comunica existența, de a ajunge la ea cît de cît, măcar cu o vorbă ca un fulg de zăpadă... nu, n-am încetat niciodată să cred, să sper, să disper, să mă revolt, să aștept sau să îmi pun întrebarea de ce sau pînă cînd sau cum... sau dacă... Uneori mă gîndesc că dacă doar atît a fost să fie, cel puțin am avut șansa să o cunosc, să am parte de un lucru
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Vandalism curat. Nu puteți să-l arestați? Porfiri se îndreptă spre ușă. ă Dl. locotenent Salitov! strigă el. Salitov intră în birou. ă Arestează-l pe omul acesta, spuse Porfiri, arătând înspre Osip Maximovici. ă Ce! strigă Osip Maximovici, brusc revoltat in sudden rage. Nu asta ne-a fost înțelegerea! Trebuia să mă lăsați să mă confrunt cu Virginski. Trebuia să îl lăsați să mă omoare. Așa ne-am înțeles. Eram gata să accept asta. Voiam asta. M-ați înșelat. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spate a mașinii echipajului, iar Fitzgerald o apucă de braț pe Desert Rose și Îi puse mâna deasupra capului. Din cauza tratamentului aplicat și a faptului că era nevoită să stea Într-o mașină Încuiată Împreună cu doi polițiști, stomacul ei se revoltă și mai abitir. Sperase să-i treacă greața, dar aceasta se accentua cu fiecare clipă. Când mai aveau foarte puțin până la secția de pe West 54th Street, Desert Rose murmură că se simțea rău. — Puteți opri, vă rog, cred că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
autoritate. În mod tulbure, am mirosit că insolențele cele mai puțin riscante sunt cele metafizice. Apoi m-am liniștit singur, pentru ca, brusc, simpla presupunere că s-ar fi putut să am alt tată, un preot, să mă tulbure. M-am revoltat, dar în revolta mea exista un sâmbure de îndoială care a dat și ideilor mele despre credință, copilăroase ori, mai târziu, născute dintr-o nestăpânită dorință de a brava, o vinovăție și chiar o duioșie ascunsă. N-am scăpat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și, pentru a fi mai convingători, au cerut să se anunțe că vor fi izgoniți fără milă din azil cei care ar mai îndrăzni să forțeze ușa arhivei. Într-o privință îi admiram pe bătrâni. Ce reușisem eu? Să mă revolt împotriva tatei? Să mă prefac modest, ca să-mi servesc mai bine vanitatea? Fleacuri. Ei își jucau chiar amintirile la trapez! Auzisem despre niște insecte care fac înțepături otrăvitoare altor insecte, fără să-și omoare victimele. Paralizate, acestea continuă să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și, gata, vin angoasele, stările proaste, dorința de a te justifica. 3 ianuarie E dreptul meu de a mă purta „ca un fraier”, cum își zice probabil Augusta. Am dezamăgit pe mulți, era normal s-o dezamăgesc și pe ea, nerevoltându-mă. O las în pace cu escapadele ei. 4 ianuarie Azi cade o zăpadă rară, apoasă, provincială. Asta e tot. Cum spun crupierii, rien ne va plus. 6 ianuarie Mă gândesc că Dumnezeu n-a murit decât pentru cei deciși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai obosește cu conversația lui. Am timp să privesc, nestingherit, cum crește întârzierea dumitale, ca a trenurilor iarna. Și de ce? Pentru că ocupi o funcție? Dacă eram „cineva” m-ai fi lăsat să aștept? Nu cred. Dar, iată că în loc să mă revolte, acest fapt mă liniștește. Nefiind altceva decât o funcție, dumneata nu poți să comunici decât cu alte funcții. Oamenii, ca atare, nu-i percepi. Ei sunt dintr-o altă realitate care nu te interesează. Facem parte, deci, din două lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a lăsat bătut. „De ce sacrilegiu? a strigat el. Nu e dragostea cel mai sfânt și mai omenesc lucru pe care-l avem?” Eu n-am glumit niciodată cu asemenea lucruri. Pe deasupra nu mi-au plăcut niciodată cei care se revoltă prin cârciumi și, ieșind de-acolo, trezindu-se, devin mielușei. Mai degrabă îl înțelegeam pe Domnul Andrei care întrebat odată dacă el, ca pilot, crezuse în Dumnezeu a dat următorul răspuns: „Apostolul Luca zice că fiecare fir de păr din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
adresa: „De ce minți că ai fost pilot? Ești doar un vierme, iar viermii nu zboară”. Și chiar exaltarea ciudată care o cuprindea pe Laura începuse să mi se pară cam obositoare, fiindcă mediocritatea ce-mi fusese dată prin destin se revolta până și împotriva unui viciu de excepție. Laura m-a privit jignită și disprețuitoare: „Vorbești așa din invidie, pentru că n-ai fi capabil de o asemenea îndrăzneală”. Am înghițit în sec. Avea dreptate și m-am ferit să-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de dorință, hipnotizat de pulpele albe revărsate în despicătura halatului, eram gata să cad în păcat, când diavolul, tot diavolul, mi-a șoptit că poate și cu Laura... M-am crispat, m-am scârbit de propria mea dorință, m-am revoltat împotriva femeii care mi se oferea și mi-am zis că trebuia să ies din situația aceea stupidă. Acum puteam să judec cu o anumită răceală și m-am întrebat ce anume o îndemnase să fie atât de ofensivă? Sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știi pe cine să saluți tu și pe cine să lași să te salute el, să știi cui să-i spui „tu” și cui să spui „dumneavoastră”, să știi când să închizi ochii la o injurie și când să te revolți din nimic. Or, mie mi se tociseră tocmai reflexele de adaptare. Pe vremea când nu eram decât un simplu cioplitor de cruci, mă arătasem atent la reacțiile celor care-mi puteau pricinui neplăceri. Acum îmi pierdusem această deprindere. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aș fi vrut s-o fac să priceapă problema mea; faptul că mă născusem fără nici o vocație, dar cu o mare și dureroasă ambiție, mă împinsese să intru în conflict cu propria mea neputință, mă adusese în situația să mă revolt împotriva destinului meu, iar în această revoltă nu mă puteam bizui decât pe imaginația mea înfierbântată: deci, n-aveam cum să trăiesc în linie dreaptă; îmi lipseau și forța care e necesară pentru asta și resemnarea care te ajută să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întunecă și bâjbâi prin ea ca un bezmetic, lovindu-mă de ziduri, de mine însumi și nu mai știu încotro să mă îndrept și ce să cred. A fost un accident? Ceas rău? Sinucidere? Vendetă? Oboseală de a mai trăi? Revoltă? Sau scârbă? Când ne atinge într-un fel sau altul direct, moartea arată ceea ce este de fapt: un scandal. Atunci, în sfârșit, ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar când omul își dă sufletul cu un suspin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi șterse cu grijă sângele, bolborosindu-i ceva la ureche, ca un descântec. Când a terminat, s-a întors în sfârșit spre mine: „Bine, dragă, că i-ați făcut de petrecanie lui Dinu ăla”. „Cum adică «i-ați?»” m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat, strângând cățelul la piept: „Lasă, dragă, nu trebuie să regreți. Se poate, dragă, să regreți ceva atât de interesant?” Și dispăru în bălării. Am revenit să-i caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-i disprețuiesc pe fiecare în parte, dar împreună, strânși într-un tribunal, înseamnă legea”. „Dar dacă legea ți-ar cere să omori un câine?” l-am încercat. N-a ezitat deloc: „Aș încălca legea”. Și abia atunci m-am revoltat. „Eu valorez, deci, mai puțin decât un câine?” Aruncându-mi o privire mustrătoare, înnegurată, semn că obiecția mea îi făcuse o proastă impresie, Hingherul s-a ridicat. Era și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tu ești pedepsit, cum și eu sunt pedepsit pentru asta. Nu există deosebire Între tine și mine.“ Venise o infirmieră, Îi dăduse ceva să-și umezească buzele, Îi spusese lui Belbo că nu trebuia să-l obosească, dar Diotallevi se revoltase: „Lăsați-mă În pace. Trebuie să-i spun Adevărul. Dumneavoastră cunoașteți Adevărul?“ „Vai de mine, ce puteți să mă Întrebați, domnule...“ „Atunci plecați de-aici. Trebuie să-i spun prietenului meu un lucru important. Ascultă aici, Jacopo. Așa cum În trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la alta adică autostrăzile și șoselele suspendate iar mașina este singurul nostru adăpost arhitectura dorinței redusă la pîntece un pîntece În tranzit de la un niciunde către un altul! Întristat de propria-i viziune și detectînd satisfacția răutăcioasă a publicului, se revoltă În fața dorinței sale de a face pe plac străinilor. Tușește. Își trădează propria țară de dragul unor... ce? Aplauze? Nici nu există. O apucă pe o altă cale. — Miracolul Americii este cel al mișcării nu al regretului În New Mexico chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că singura persoană din lume care părea imună la farmecul și căldura tatălui ei era propria lui soție. Nu, dar sunt sigură că o să-mi spui. — S-a oferit să meargă el la cumpărături. Tonul lui Phyllis era atât de revoltat, încât Fran izbucni în râs. — Păi credeam că voiai să te-ajute mai mult. — Cum mă ajută dacă se întoarce cu altceva decât l-am rugat? Așa fac bărbații când nu vor să mai fie puși să facă ceva, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cele mai multe dintre femei, la jumătatea coapsei sale se zărea o jartieră din dantelă. Fran, care aparținea unei generații ce considera că a purta ciorapi cu jartiere era emblema supunerii și disconfortului, pe lângă urmele pe care le lăsau pe coapse, fu revoltată. Pentru ce luptaseră Emmeline Pankhurst și Gloria Steinem? Probabil, șopti o voce în mintea ei, pentru dreptul de a alege după pofta inimii între ciorapii cu jartiere și dresurile ca de uniformă, dar după șase pahare de sangria, Fran se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Sharples nu i-ar trebui trei ore ca să dea pe gât o bere dulce. E o veche tradiție locală. Proprietara, o doamnă cu aer de bunicuță, veni să le ia comanda. Două halbe de Guinness, te rog, Dorothy. Fran fu revoltată. — Nu-mi place berea Guinness. Nu poți să comanzi un vin cu pretenții aici. Probabil că au o sticlă deschisă din 1934. Asta dacă au vreuna. În plus, un Guinness ți-ar prinde bine. Crezu o fracțiune de secundă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
auzi!“. Și era un fel de tupeu, cum numeau ele. Și asta le plăcea! Plecau cu mine, nu toate. Mai rar, așa. Mai găseam câte una să plece. Dar întâi pleca omul. Când vedea că ea nu ia atitudine, se revolta: „Nu zici nimic? Înseamnă că-ți place. Rămâi aici!“. (Râde.) Și eu îi spuneam: „Dacă tot ai rămas singură, cred că o să petrecem împreună“. Oricum, eu eram un puști, nu? Și fetele deja erau în facultate, majoritatea. Scopul lor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]