KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

în capitolul al III-lea, întrucât constituenții argumentali au o topică relativ liberă 1, elementele funcționale sunt cele care oferă indicația reală a nivelului deplasării verbului în proiecția verbală extinsă. Una dintre schimbările fundamentale din trecerea de la latină la limbile romanice moderne este apariția și consolidarea fenomenului de deplasare a verbului în domeniul flexionar (deplasare V-la-I) în majoritatea varietăților moderne, trecându-se însă printr-o fază romanică veche și medievală cu gramatică V2 relaxată (v. distincția gramatică V2 relaxată / gramatică V2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în proiecția verbală extinsă. Una dintre schimbările fundamentale din trecerea de la latină la limbile romanice moderne este apariția și consolidarea fenomenului de deplasare a verbului în domeniul flexionar (deplasare V-la-I) în majoritatea varietăților moderne, trecându-se însă printr-o fază romanică veche și medievală cu gramatică V2 relaxată (v. distincția gramatică V2 relaxată / gramatică V2 rigidă formulată de Ledgeway 2007), i.e. deplasare a verbului în domeniul Complementizator (deplasare V-la-C) (v. Ledgeway 2012și bibliografia). Româna veche surprinde reziduuri ale gramaticii de tranziție

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2 relaxată / gramatică V2 rigidă formulată de Ledgeway 2007), i.e. deplasare a verbului în domeniul Complementizator (deplasare V-la-C) (v. Ledgeway 2012și bibliografia). Româna veche surprinde reziduuri ale gramaticii de tranziție V-la-C, precum și alte fenomene conservatoare, întâlnite și în alte varietăți romanice vechi (e.g. dislocarea nucleului verbal / interpolarea). Spre deosebire de alte lucrări (mai vechi sau mai recente), care atribuie o importanță sporită în domeniul sintaxei fie influenței slavonei și a altor limbi de contact (cele mai importante fiind latina savantă, maghiara, greaca și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fie influenței slavonei și a altor limbi de contact (cele mai importante fiind latina savantă, maghiara, greaca și italiana) (v. Stan 2013: 21-22 și bibliografia), fie uniunii lingvistice balcanice (e.g. Hill și Alboiu 2016), lucrarea noastră are o perspectivă vădit romanică: încercăm să găsim corespondente romanice pentru fenomenele din româna veche pe care le examinăm și să derivăm existența acestora din structuri latinești. Contactul lingvistic influențează în mod semnificativ frecvența unor fenomene (e.g. encliza pronumelui reflexiv) și poate duce la atestarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
altor limbi de contact (cele mai importante fiind latina savantă, maghiara, greaca și italiana) (v. Stan 2013: 21-22 și bibliografia), fie uniunii lingvistice balcanice (e.g. Hill și Alboiu 2016), lucrarea noastră are o perspectivă vădit romanică: încercăm să găsim corespondente romanice pentru fenomenele din româna veche pe care le examinăm și să derivăm existența acestora din structuri latinești. Contactul lingvistic influențează în mod semnificativ frecvența unor fenomene (e.g. encliza pronumelui reflexiv) și poate duce la atestarea de structuri aberante din perspectiva

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
intenționat arhaizante (Făcutu-s-a! Cândva am trăit într-o românie democrată!, internet, http://comunitate.ziare.com (2011)), sunt efectul persistenței în faza veche a românei literare a unei gramatici V2 relaxate (în sensul definit de Ledgeway 2007), specifică varietăților romanice vechi. Acest tip de sistem gramatical este caracterizat de deplasarea (ridicarea) verbului în domeniul complementizatorului (proiecția FIN(IT)), v. §2.2 infra), asociată cu topicalizarea / focalizarea opțională a unui constituent / a mai mulți constituenți la stânga verbului. Principalele (dar nu singurele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mulți constituenți la stânga verbului. Principalele (dar nu singurele) fapte care ne conduc spre această concluzie sunt: (i) asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (completivă sau relativă) (v. Salvi 2001 asupra coexistenței a două tipare de construcție în propozițiile subordonate din limbile romanice vechi), verificată statistic, și (ii) nespecializarea câmpului preverbal, caracteristici înregistrate în toate celelalte faze V2 ale limbilor romanice 2. Argumentul (i) se susține prin cercetarea statistică, din care rezultă clar diferențele dintre gramatica propozițiilor principale și gramatica propozițiilor subordonate. Ipoteza

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
propoziție principală / propoziție subordonată (completivă sau relativă) (v. Salvi 2001 asupra coexistenței a două tipare de construcție în propozițiile subordonate din limbile romanice vechi), verificată statistic, și (ii) nespecializarea câmpului preverbal, caracteristici înregistrate în toate celelalte faze V2 ale limbilor romanice 2. Argumentul (i) se susține prin cercetarea statistică, din care rezultă clar diferențele dintre gramatica propozițiilor principale și gramatica propozițiilor subordonate. Ipoteza că stadiile vechi ale limbilor romanice sunt sisteme de tip V2 a fost prezentată inițial în anii 1980-1990

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nespecializarea câmpului preverbal, caracteristici înregistrate în toate celelalte faze V2 ale limbilor romanice 2. Argumentul (i) se susține prin cercetarea statistică, din care rezultă clar diferențele dintre gramatica propozițiilor principale și gramatica propozițiilor subordonate. Ipoteza că stadiile vechi ale limbilor romanice sunt sisteme de tip V2 a fost prezentată inițial în anii 1980-1990 (v. Benincà 1983; Vanelli 1986, 1998 pentru italiana veche; Adams 1987; Roberts 1993; Vance 1997 pentru franceza veche; Ribeiro 1995 pentru portugheza veche; Fontana 1997 pentru spaniola veche

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în anii 1980-1990 (v. Benincà 1983; Vanelli 1986, 1998 pentru italiana veche; Adams 1987; Roberts 1993; Vance 1997 pentru franceza veche; Ribeiro 1995 pentru portugheza veche; Fontana 1997 pentru spaniola veche i.a.) și consolidată ulterior prin analiza unor varietăți romanice ajunse în atenția cercetătorilor mai târziu (v. Ledgeway 2007, 2008, 2009 pentru napolitana veche; Wolfe 2015b pentru siciliana veche, venețiana veche și sarda veche). Conceptul de gramatică / sistem V2 a fost propus inițial de den Besten (1983) în analiza limbilor

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbul ajungând astfel să ocupe poziția a doua în propoziții principale (neinterogative). Ledgeway (2007: 122-123) arată că, din punct de vedere tipologic, există două tipuri de sisteme V2: sisteme V2 stricte (neerlandeza, germana, franceza veche) și sisteme V2 relaxate (limbile romanice vechi, cu excepția francezei); în a doua categorie de sisteme V2, doar deplasarea verbului în domeniul complementizator este obligatorie, deplasarea la stânga verbului a altor constituenți fiind fie facultativă (linearizare V1, v. și Wolfe 2015a), fie multiplă (linearizări posibile V2, V3, V4

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
altă întrebare la care trebuie să răspundă analiza noastră este de ce gramatica V2 a românei vechi se manifestă prin inversiune / encliza auxiliarului și/sau a cliticelor pronominale. Dacă punem în oglindă datele din româna veche cu date din alte varietăți romanice vechi, observăm că nu inversiunea este principala trăsătură considerată de cercetători ca fiind definitorie pentru caracterizarea sistemului V2, ci mai degrabă, (i) nespecializarea câmpului preverbal, care găzduiește nu doar subiectul (2a), ci și obiecte și adjuncți (2b-e) și (ii) structurile

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
3) quali denari avea Baldovino lasciati loro care monede avea.AUX.IMPERF.3SG Baldovino lăsat lor 'pe care monede li le lăsase lor Baldovino' (italiana veche; Poletto 2014) Vom argumenta că deosebirea dintre română (veche și modernă) și alte limbi romanice rezultă din strategia diferită de deplasare a verbului din română: în română, verbul se deplasează ca grup (deplasare XP), spre deosebire de alte limbi caracterizate de deplasarea centrului (deplasare X0). Așadar, spre deosebire de italiana veche, care într-o construcție perifrastică de tipul celei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
available to researchers, it is becoming more clear that a homogeneous formal treatment for all the languages usually associated with the V2 label is not well supported", adăugând o nouă subdiviziune la tipologia V2 a fazelor mai vechi ale limbilor romanice, și anume satisfacerea regulii V2 prin deplasare XP5, categorie ilustrată prin româna veche. În fine, întrucât corpusul examinat (v. §3.2 infra) conține atât texte originale, cât și traduceri, se naște problema firească a influenței modelelor străine asupra sintaxei limbii

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
IV.2.1.2). În concluzie, unul dintre obiectivele principale ale acestei lucrări este analiza inversiunilor din româna veche; spre deosebire de lucrarea recentă a Virginiei Hill și a Gabrielei Alboiu (Hill și Alboiu 2016), lucrarea noastră are o perspectivă mai apăsat romanică decât balcanică. Vom insista asupra ideii că româna veche prezintă o gramatică V2 romanică (cu deplasarea verbului la proiecția FIN(IT) mai degrabă decât la FOCUS ca în Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu (2016)), deja marcată

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
analiza inversiunilor din româna veche; spre deosebire de lucrarea recentă a Virginiei Hill și a Gabrielei Alboiu (Hill și Alboiu 2016), lucrarea noastră are o perspectivă mai apăsat romanică decât balcanică. Vom insista asupra ideii că româna veche prezintă o gramatică V2 romanică (cu deplasarea verbului la proiecția FIN(IT) mai degrabă decât la FOCUS ca în Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu (2016)), deja marcată în secolul al 16-lea (prin comparație statistică cu gramatica V-la-I generalizată în trecerea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Alboiu (2016)), deja marcată în secolul al 16-lea (prin comparație statistică cu gramatica V-la-I generalizată în trecerea la româna modernă). Astfel, din perspectivă diacronică, româna se îndreaptă către o gramatică V-la-I generalizată, în convergență cu schimbările din celelalte limbi romanice (v., cel mai recent, Schifano 2015b și bibliografia). Din perspectivă diacronică romanică, este de așteptat ca gramatica V2 a românei vechi să fie deja reziduală în secolul al 16-lea; fazele V2 ale limbilor romanice vechi sunt identificate în secolele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cu gramatica V-la-I generalizată în trecerea la româna modernă). Astfel, din perspectivă diacronică, româna se îndreaptă către o gramatică V-la-I generalizată, în convergență cu schimbările din celelalte limbi romanice (v., cel mai recent, Schifano 2015b și bibliografia). Din perspectivă diacronică romanică, este de așteptat ca gramatica V2 a românei vechi să fie deja reziduală în secolul al 16-lea; fazele V2 ale limbilor romanice vechi sunt identificate în secolele 12-15 (v. și discuția asupra periodizării românei prin raportare la celelalte limbi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cu schimbările din celelalte limbi romanice (v., cel mai recent, Schifano 2015b și bibliografia). Din perspectivă diacronică romanică, este de așteptat ca gramatica V2 a românei vechi să fie deja reziduală în secolul al 16-lea; fazele V2 ale limbilor romanice vechi sunt identificate în secolele 12-15 (v. și discuția asupra periodizării românei prin raportare la celelalte limbi romanice în §3.1 infra); de exemplu, în analiza francezei vechi, Roberts (1993: 199) arată că gramatica V2 a fost înlocuită de gramatica

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
este de așteptat ca gramatica V2 a românei vechi să fie deja reziduală în secolul al 16-lea; fazele V2 ale limbilor romanice vechi sunt identificate în secolele 12-15 (v. și discuția asupra periodizării românei prin raportare la celelalte limbi romanice în §3.1 infra); de exemplu, în analiza francezei vechi, Roberts (1993: 199) arată că gramatica V2 a fost înlocuită de gramatica SVO (V-la-I) între începutul secolului al 15-lea și începutul secolului al 16-lea10. Adams (1987: 202, citată și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
17. În plus, într-o lucrare ulterioară în care propune un algoritm pentru a determina dacă o anume structură este un calc după un model străin sau o dezvoltare firească în trecerea de la latină la română, comună cu celelalte limbi romanice, Dragomirescu (2015a: 6) arată că dislocarea este atestată și în spaniola veche, italiana veche și franceza veche; la această listă de limbi romanice vechi în care dislocarea este atestată putem adăuga și portugheza veche (Martins 2002 discută dislocarea pronumelui clitic

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
un model străin sau o dezvoltare firească în trecerea de la latină la română, comună cu celelalte limbi romanice, Dragomirescu (2015a: 6) arată că dislocarea este atestată și în spaniola veche, italiana veche și franceza veche; la această listă de limbi romanice vechi în care dislocarea este atestată putem adăuga și portugheza veche (Martins 2002 discută dislocarea pronumelui clitic de verb): (15) sse pela uẽtujra uos alguẽ a dita vỹa enbargar dacă prin întâmplare îți cineva DEF zisa vie bloca.PREZ.3SG

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
românei vechi. La fel ca în cazul structurilor cu inversiune discutate în secțiunea anterioară, formele de dislocare atestate în română trebuie analizate din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi, nu prin adoptarea unei analize sintactice propuse pentru o altă limbă romanică veche. Grăitoare din această perspectivă sunt câteva aspecte. În analiza structurilor din portugheza veche, Martins (2002) aduce argumente pentru faptul că verbul se deplasează în afara domeniului lexical (V-la-I), deci nu periferia vP găzduiește constituenții interpolați. În schimb, Poletto (2014: §2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
definit] se poate valoriza prin operațiunea de ACORD la distanță, opțiune eliminată în trecerea la româna modernă. Analiza generală, sincronică și diacronică, a sintaxei articolului hotărât sufixal pune în evidență o importantă trăsătură a românei prin care contrastează cu limbile romanice: articolul hotărât este un sufix generat odată cu numele și nu lexicalizează în mod direct poziția D(eterminant), ci stabilește o relație de ACORD cu poziția D. Pe lângă construcția cu articol hotărât inferior, analiza structurilor discontinue (v. §1.3 infra) din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
tipice gramaticalizării determinanților, v. Giusti 1998; Roberts și Roussou 2003); (iii) specializarea și restrângerea periferiei stângi a grupului nominal (v. §1.2.4 infra), în acord cu reducerea generală a deplasărilor la periferia stângă în trecerea de la latină la limbile romanice (Ledgeway 2012: 281-282). 1.2.4 Domeniul prenominal În româna veche, domeniul prenominal dă dovadă de o mai largă accesibilitate decât în româna modernă. Lăsând deoparte elementele funcționale (determinanții și cuantificatorii), o mare varietate de elemente lexicale pot preceda centrul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]