17,708 matches
-
frigider. Dădu un telefon la spital și află că are niște urgențe. Îl așteptă până seara, clocotind toată, dând în foc ca o oală sub presiune. Veștile de la coafor puseseră capac. Bănuielile ei aveau acum un suport pentru a fi rostite cu glas tare. Îl aștepta pe Teo, furioasă ca o leoaică căreia i s-au răpit puii, totuși curioasă să vadă ce subterfugii va găsi acesta pentru a ieși la liman. Așteptarea era așa de grea! Venise Beatrice de la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
speriat la fața ei congestionată, care exprima fără nici un menajament cumplita sentință ce îl aștepta. Avea senzația unui om ce mai are doar un pas de făcut până să ajungă cu capul sub ghilotină. Găsi totuși tăria de a-i rosti numele umil, nuanțat, rugător: Doinaaaa!... Da, da, să te omor! Dar tot ea se reculese: de ce să te omor!? Să înfund pușcăria? Poate era mai bine dacă muream anul trecut... Ce bine era! Acum nu mai înduram o înjosire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de mult a vrut să te vadă pe tine și pe băiatul tău! Mi-a povestit o mulțime de lucruri, zorit probabil de sfârșitul pe care și-l simțea aproape... Mona rămase lângă patul lui, sărutându-i mereu mâna și rostind fără înterupere cuvinte prin care îi cerea iertare celui ce o iubise ca pe lumina ochilor lui: Să mă ierți, tăicuță, față de tine am greșit cel mai mult, și începu a plânge fără oprire. Rudele au ajutat-o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ei frumos, neprețuita ei comoară. I s-a spus că va veni și timpul acela, dar deocamdată nu se poate. Ajunsă la morga spitalului, urmărind brancarda pe care se afla într-un cearșaf ceva nedefinit, un colet pur și simplu, rosti cu un glas stins, gâjâit, parcă venit de pe alte tărâmuri: ,,Cumplit m-ai lovit Doamne, Dumnezeule!" își plângea Simona cuvintele, ,,sunt vinovată de toate păcatele lumii, sunt o netrebnică, dar pedeapsa ta, Doamne, e nemaipomenită, Doamne, Dumnezeule! Doamne, bunule Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Simona fiind sprijită de întreg colectivul didactic din școală. Multe colege căutau cuvinte de consolare. Fiecare trăia tragedia întâmplată colegei lor ca pe propria lor tragedie. La cimitir Simona părea a fi străină de tot ce se întâmpla în jurul ei. Rostea necontenit numele copilului cu mâinile ridicate spre cer, ca într-o rugăciune supremă, implorându-i pe toți să-i dea voie lui Răducu să vină la ea. * Din întregul ei comportament se vedea că Simona ieșise din timp. Trecuse dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
sufletul de trup că acu-i aici, acu-i în altă parte. * Când Simona mergea la râu, se oprea un timp, privea cu nostalgie salcia adusă de ape și după felul în care i se mișcau buzele se părea că rostește o rugăciune. Zăbovea un timp pe malul apei, urmărind jocul gâzelor. Îi plăcea mai ales zborul delicat al libelulelor și-și trimitea pe solzii valurilor gândurile ei încărcate de tristețe pentru a fi duse departe, departe până la marea cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ce îi aducea atâta fericire. Itinerariul cuprindea sufrageria, holul, bucătăria, și dădea în antreu, unde trona bine, cu multă fală, oglinda casei. Solemn, se studie tacticos, cu multă luare-aminte, din cap până-n picioare și, părând mulțumit, își drese vocea și rosti senin, cu pieptul ușor, „bună dimineața”, întorcându-se apoi exact pe unde venise și oprindu-se în baie. Or, din cauza caracterului parcă nefiresc al acestei secvențe, propun a zăbovi un pic cu cititorul pe seama protagonistului povestirii de față. Anton era
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ce este bună, poate, doar pentru a o folosi în vreo istorioară bizară a vreunui scriitor minor și netalentat, însă nimic mai mult. Apoi, îți vor întoarce spatele și te vor părăsi numaidecât, scuipându-ți cu dispreț în obraz și rostind pe socoteala ta numai vorbe cu totul nedemne. Ei, această stare generală a omului dintotdeauna, care sa învolburat și s-a concentrat asupra valorilor materiale mai ales în veacul acesta, a început, odată cu acea revelație bruscă, despre care am vorbit
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
greu de pătruns chiar și decât cea mai legată și mai bine închegată relație prietenească. Prietenul este un bun de preț doar atâta vreme cât nu-l trage în jos pe tovarășul său și nu-l împiedică deloc de la progres. Adevărul nud, rostit la momentul nepotrivit, devine într-atât de respingător, încât poate trasa pentru totdeauna o crăpătură în relația ce se pretinde a fi strânsă, căci acesta este un aliat de încredere, de toată lumea îmbrățișat, numai câtă vreme slujește interesul celui ce
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
vieții sale, purgatoriu ce făcea cât un martiriu! Așa că, limpezindu-și, întrun final, mintea și lăsând gărgăunii (precum ajunsese chiar ea săi numească) la o parte, cu inima luată strâns în dinți, iată că îl dădu uitării. Fără ca aceasta să rostească vreun cuvânt, bărbatul își pricepu curând greau sentință, venită ca un aprig ciocan, ce te lovește în cel mai sensibil loc al corpului. Zi și noapte, tot se strădui el să și înțeleagă pedeapsa, dar nu reuși. Încercă s-o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
la dânsul ajunsese numai sunetul blând și plin de grație al vocii ce îi vorbise, care îi încântase auzul pe loc. Totuși, după câteva clipe de liniște stânjenitoare, venindu-și în fire, cu o undă perceptibilă de emoție în glas, rosti și el ceva: - Iar eu sunt Victor și mă simt încântat. Să știți că aveți un zâmbet foarte frumos, domnișoară. - Mulțumesc, mă simt flatată!, și spunând acestea, roși vizibil. Te rog, vorbește-mi la per tu, mi-ar surâde atât
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
să fie martorii propriului meu sfârșit; însă, pe de altă parte, cu tot pesimismul meu, parcă o părticică din mine - nu știu cum - se zbate continuu să fie încă optimistă! - Ia oprește-te!, interveni Luiza. Este ceva aici, la mijloc, care șchioapătă!, rosti aceasta scurt și accentuat, foarte sigură pe ea. Fii atentă la mine! Să-ți intre bine-n cap: nu poți să fii pesimistă, păstrând, totuși, în tine o rezervă de speranță că va fi mai bine, precum nu poți să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cap pentru tine, așa să știi! Și învață să recunoști sfaturile înțelepte, când le întâlnești, bine? Ce dracu’, mulțumește-te că n-ai fost tu în locul ei și că, trăind, încă ești în puteri și poți munci! După aceste vorbe rostite pe un ton clar și categoric, urmă o scurtă tăcere generală. Adriana se uită cum nu se poate mai nedumerită la neînduplecata sa vecină, care părea că posedă câte un răspuns pregătit pentru orice întrebare, ce i s-ar fi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
neînduplecata sa vecină, care părea că posedă câte un răspuns pregătit pentru orice întrebare, ce i s-ar fi adresat. Atunci, resemnată de tot și pierdută printre gânduri, Adriana spuse relaxată, în chip ușuratic, cuvintele pe care tindem să le rostim cu toții, atunci când rămânem de tot fără argumente: - Totuși, sper din suflet că totul se va sfârși cu bine și că am să-mi revin eu din starea asta... - Poftim, ce ai spus?!, sări din locul ei ca arsă, aproape turbată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Luiza, simțind că abia acum a dat, în sfârșit, peste punctul cu adevărat nevralgic din sufletul Adrianei, în legătură cu care își luă numaidecât misiunea să îl vindece, călindu-l în flăcările adevărului propovăduit de ea. Ce vorbe smintite, neglijente și anapoda rostești! N-ai să mă zăpăcești pe mine cu ele, te asigur! Ia zi-mi, că eu nu înțeleg deloc, de ce spui că speri? În ce speri? În ce te încrezi tu, de fapt, atât de puternic, atunci când spui că speri
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
încheiat misiunea sa pe eșafod, ieși în grabă din cameră și, pe urmă, din locuință, închizând după ea ușa cu zgomot. În urma ei, rămase Adriana, dezorientată și de-a dreptul distrusă, ca fărâmată în bucăți. Mai mult pentru dânsa, ea rosti șoptit aceste cuvinte la final, nemaicontând deloc că Luiza nu se mai afla, de câteva clipe deja, acolo, lângă ea: - M-ai prăfuit... Ei bine, de ținut minte este că, dacă înainte de discuția cu vecina sa, Adriana era tristă și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
clipe 1 pentru dânsa! Nu în fiecare zi îți este dat să oprești pe cineva de la gestul de a-și curma zilele - acesta-i adevărul! Totuși, într-un sfârșit, ea se deplasă mai spre Adriana și, abia găsindu-și vorbele, rosti vizibil marcată și transfigurată toată: - Doamne ferește, Adriana, mă sperii! Mi s-a încrețit pielea de pe mine și încă tremur, îți jur! Orice, dar numai închide, pentru Dumnezeu, fereastra aceea, te rog! Adriana, însă, părea că nici nu o aude, fiind
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
întâmpla. Acum, ah, ce poftă nebună arde-n mine! Și uite așa o să și treacă totul, cu droguri! Îmi trebuie niște droguri neapărat!” Iar, de atunci, cuvintele „îmi trebuie niște droguri neapărat” deveniseră, din zi în zi, tot mai des rostite de Șerban. Pentru el, nu mai era demult o extravaganță idea de a se droga, ci o imperioasă necesitate, ce se cerea a fi satisfăcută cu mare strictețe și neîntârziat. Prafurile ușoare și într-o cantitate mică, pe care le
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cât negrul de sub unghie cum să iasă. Avea o stare de spirit jalnică, nu mai nădăjduia în nimic bun acum și se simțea aproape ca și compromis. „Și, dacă cumva, în loc de salvarea definitivă, va veni catastrofa definitivă pentru mine?”, tot rostea dânsul în gând. Pe scurt, se găsea într-o stare sufletească complicată. Până și de Sfânta Slujbă, la care tocmai participase, era dezamăgit și scârbit în suflet. Aceasta mai tare îl plictisise și îl mohorâse, neputând trezi în el absolut
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
măreț, unul demn de mine și de mama. Doar acelea îmi rămân mie în minte!”, gândi el ironic, însă nebănuind defel ce inconștiente erau gândurile sale și ce urmări de necrezut vor avea ele până la final. Femeia, totuși, fără să rostească nicio vorbuliță, se îndreptă direct către băiat și îi întinse această scrisoare cu o mișcare foarte iute. Luând-o, dânsul citi uimit următoarele, făcând ochii mari: Ia seama bine, plod de cățea, că, de vreme ce te-ai luat în cârdășie cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ți-a putut suci capul în halul ăsta? Ești un ușuratic, asta ești! Ah, până unde ai fost în stare să decazi... Ia zi, zi tot, explică-te! - Liniștește-te, mai întâi, și promit c-am să-ți dau socoteală, rosti băiatul calm și cu stăpânire de sine, dându-și seama acum că trebuie neapărat s-o ia pe maică-sa cu binișorul; de altfel, el era o fire foarte flegmatică și cumpătată, care cu greu se enerva vreodată. - Neisprăvitule, vorbește
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
crase, ce le arăți tu față de mine, mama ta! Canalie, îmi vine să te reneg și să nu mai privesc deloc în urmă! Și acum, haide, răspunde, când te întreb! Ce ai de zis în apărarea ta? Ultimele vorbe le rosti greoi, mult prea înfundat, într-un fel de nedescris, aproape sufocându-se de mânie. Practic, ea devenise o pradă sigură a unei crize de nervi nemaiîncercate de dânsa până atunci. Aceste rare manifestări stoarseră acum din ea aproape toată seva
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tot mi-ai spus tu până acum? Șerban nu se mai putu nicidecum înfrâna și ține adunată în el emoția. - Ah, mamă, ăsta-i un miracol, cred c-am fost martorul unui miracol, un adevărat miracol venit de Sus!, și rostind acestea, izbucni direct în lacrimi, lacrimi ce, de altfel, demult îi clocoteau lui sub pleoapele-i înroșite; plângea din inimă, cu tot sufletul, așa cum n-o mai făcuse niciodată în viața lui; până și el își dădea seama de lucrul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
subtitlu: „Imbecilizarea prin televiziune și postgândirea”. Recunoașteți că „post-gândirea” e o etichetă admirabilă pentru vremea (și lumea) În care trăim! Ea spune limpede și tăios ceea ce eu Încerc să spun, prolix și cu multe ocoluri, Într-una din „conferințele ne rostite” pe care le voi aduna În Calomnii mitologice. Și care se va intitula „Cu melancolie, despre barbari”. Când barbarii veneau din afara Romei și amenințau porțile lumii civilizate, ei galopau, Îmbărăcați cu piei de animale, prin stepele „dinaintea gândirii”. Azi, neobarbarii
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
părut că aud dintr-o dată, salcia șoptind, scuturându-și supărată pletele, de ultimele picături de ploaie. Am tresărit, și-am privit-o mirată, Înțelegând Întro clipă că nimic nu durează o eternitate. Cuvintele pe care aș fi vrut să le rostesc s-au Închis temătoare, Într-un mugure firav de speranță. Și-apoi... liniștea a cuprins din nou parcul, Îmbălsămat În parfumuri și miresme ademenitoare. 6 februarie 2014( refăcut) Străina... Undeva, la poalele unui munte, putea fi zărit un orășel mic
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]