5,386 matches
-
momentele lor mai liniștite. Da, ne aflam acum în miezul acela de liniște vrăjită, ascuns pare-se în inima oricărui uragan. Și totuși, în depărtare vedeam zbuciumul cercurilor concentrice, vedeam cum se succed grupuri de cîte opt sau zece balene, rotindu-se cu repeziciune, aidoma unor cai de circ în jurul unei arene și înotînd umăr lîngă umăr, încît un călăreț titanic ar fi putut lesne sări în spinarea balenelor din mijloc. Balenele îngrămădite în jurul axului central al turmei erau atît de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de ocupațiile lor pașnice, ba chiar petreceau și se giugiuleau în neștire Tot astfel, în toiul furtunilor ce zbuciumă propriul ocean interior, jubilez și eu în tăcere, în adîncul de-a pururi calm al ființei mele, în vreme ce planetele nefaste se rotesc necontenit în juru-mi, fără a-mi atinge tărîmul secret, unde mă scald într-o bucurie veșnică. în timp ce stăteam așa, ca vrăjiți, scenele violente ce păreau să se desfășoare, din cînd în cînd, undeva, în depărtare, vădeau activitatea celorlalte ambarcațiuni, angajate
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
despică și, la oarecare distanță, ni se înfățișă o corabie, ale cărei pînze strînse arătau că lîngă bordul ei se afla o balenă. Apropiindu-ne, am văzut că nava străină arbora culorile franceze, iar după norul de vulturi ce se roteau și planau în juru-i, era limpede că balena de lîngă corabie trebuie să fie ceea ce vînătorii numesc o „balenă crăpată“, adică una care a murit pe mare, fără să fi fost lovită și care plutește astfel, ca o epavă fără
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
minuni - iar printre ele, ca de obicei, soarele. Hm, hm, hm! Iată-le, parc-ar fi vii, zău așa! Aries sau Berbecul; Taurus sau Taurul; și, pe legea mea, Gemenii sau Gemini, cum i se mai zice. Iar soarele se rotește printre ele. Da, pe banul ăsta, soarele tocmai trece pragul dintre două din cele douăsprezece căsuțe ale zodiacului. Carte, tu minți aici! Voi, cărților, s-ar cuveni să vă cunoașteți lungul nasului. Ați face mai bine să ne dați numai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
varsă peste noi potopul și ne îneacă; în sfîrșit, cînd apare Pisces, zodia Peștilor, adică, adormim. Iată o predică scrisă colo sus, pe firmament, prin care soarele trece an de an, ieșind dintr-însa veșnic viu și vesel. Așa cum se rotește el în ceruri, rămînînd vesel prin necazuri și cazne, veselul Stubb purcede pe pămînt. Da, vesel, ăsta-i cuvîntul! Adio, dublonule! Dar stai nițel, uite-l pe micul Meșter-Grindă, ia să ne-ascundem în spatele cazanelor și s-auzim ce spune
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cele ale leviatanilor preistorici dispăruți în vremuri imemoriale - mă simt purtat ca de un torent, înapoi spre acea uimitoare perioadă, de dinaintea timpului însuși - căci se poate spune că timpul s-a născut odată cu omul. Nebuloasa cenușie a lui Saturn se rotește deasupra mea și parcă-aș întrezări veșniciile polare ale acelor vremuri, cînd fortărețe de gheață se înălțau, compacte, pe actuala linie a Tropicelor și cînd pe întreaga întindere de 25.000 de mile a circumferinței acestui glob, nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe spinarea neagră și lucioasă a monstrului și pe valurile nocturne ce se frecau încet de el, ca de-o plajă întinsă. Ahab și toți oamenii lui, afară de Fedallah, păreau că dorm; acesta, ghemuit la prova, pîndea rechinii ce se roteau ca niște fantome în jurul cașalotului mort, izbind cu cozile lor scîndurile ușoare, de cedru, ale ambarcațiunii. în văzduh vibra un zgomot asemănător gemetelor scoase de strigoii locuitorilor din Gomora, peste care s-a abătut ploaia de pucioasă și foc. Trezindu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
îi aruncă ambele capete ale parîmei, iar Ahab legă de coș un capăt al ei și pregăti o cavilă pentru a-i fixa celălalt capăt, legîndu-l de parapet. Apoi, stînd lîngă cavilă cu acel capăt al parîmei în mînă, își roti privirea asupra echipajului, zăbovind mai ales asupra lui Daggoo, Queequeg și Tashtego, dar ferindu-se de Fedallah, și, ațintindu-și-o în cele din urmă asupra primului secund, îi spuse cu hotărîre: Ă Ține parîma, domnule Starbuck, o încredințez mîinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
îl alesese acum, încredințîndu-și astfel întreaga viață în mîinile unei persoane în care altminteri avea atît de puțină încredere. Ahab nu se afla nici de zece minute în arboradă, cînd unul dintre șoimii aceia marini, cu ciocul roșu, care se rotesc adesea în jurul catargelor armate ale balenierelor, începu să zboare pe lîngă capul lui, cîrîind amarnic. După ce se roti astfel, țesînd în jurul capului lui Ahab un nevăzut labirint, se înălță la vreo mie de picioare în văzduh, apoi coborî în spirale
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încredere. Ahab nu se afla nici de zece minute în arboradă, cînd unul dintre șoimii aceia marini, cu ciocul roșu, care se rotesc adesea în jurul catargelor armate ale balenierelor, începu să zboare pe lîngă capul lui, cîrîind amarnic. După ce se roti astfel, țesînd în jurul capului lui Ahab un nevăzut labirint, se înălță la vreo mie de picioare în văzduh, apoi coborî în spirale și începu din nou să se rotească în jurul capului lui. Dar Ahab, cu privirea ațintită spre orizontul depărtat
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
începu să zboare pe lîngă capul lui, cîrîind amarnic. După ce se roti astfel, țesînd în jurul capului lui Ahab un nevăzut labirint, se înălță la vreo mie de picioare în văzduh, apoi coborî în spirale și începu din nou să se rotească în jurul capului lui. Dar Ahab, cu privirea ațintită spre orizontul depărtat și încețoșat, nu păru să bage de seamă pasarea sălbatică și de fapt nimeni n-ar fi luat-o în seamă prea mult - asemenea păsări fiind întîlnite destul de des
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se întețească, iar marea să se umfle. Ă Păsările, păsările! exclamă Tashtego. Păsările albe, aliniate în șir indian, aidoma bîtlanilor cînd își iau zborul, veneau acum spre ambarcațiunea lui Ahab; cînd ajunseră la cîțiva pași de ea, începură să se rotească în văzduh, deasupra apei, cîrîind vesele, parcă în așteptare. Văzul lor era mai ascuțit decît al oamenilor - căci Ahab nu vedea încă nimic în apă. Deodată, însă, în vreme ce scruta adîncurile, zări o pată albă și mișcătoare, nu mai mare decît
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și, în felul acesta, însoțiră tot timpul ambarcațiunea, cu mușcăturile lor perfide. E un lucru care li se întîmplă adesea ambarcațiunilor pe acele mări împînzite de rechini: aceștia le urmăresc, la fel cum urmăresc vulturii batalioanele ce mărșăluiesc spre răsărit, rotindu-se deasupra stindardelor lor, ca și cum ar ști ce le-așteaptă. Rechinii aceștia erau, însă, primii pe care-i întîlnea Pequod din ziua cînd fusese semnalată pentru prima oară Balena Albă și, fie din pricină că oamenii din ambarcațiunea lui Ahab erau cu toții
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lealitatea lor sau poate de destin, continuau să vegheze în creștetul corabiei ce se scufunda. Cercurile concentrice începură să înconjoare ambarcațiunea singuratică, iar oamenii, vîslele, mînerele lănciilor, toate obiectele însuflețite și neînsuflețite ce mai pluteau pe mare, începură să se rotească în jurul vîrtejului, care sfîrși prin a înghiți pînă și cele mai mărunte lucruri de pe Pequod. înainte ca ultimele valuri să acopere capul indianului din vîrful arborelui-mare, în clipa, cînd încă se mai vedea o bucățică din vergă, precum și lunga flamură
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și să-mprumut pentru măsura versurilor mele ritmul și frânt și rotund al ciocanelor grele. O, nu mai da răgaz tovarășe, poate luptător celor ce-mpiedică să prindem și să-ntindem hora Unește cântecul tău cu-al tuturora! Către soare rotește hora noastră! Către o lume Îngemănată cu-nsoritul vremii rugă O mare stea sclipește În răsărit, să ne Îndrume visările spre faptă și foamea spre belșug”. (Marcel BRESLAȘU. - Punctaj pentru un poem. În: Scânteia, nr. 1420, 8 mai, 1949) * „Ce
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
suntem în fața persoanei care se „scarpină”, micromâncărimile ei sunt pur și simplu semne de satisfacție psihologică, observate fără efort. Pe partea interioară a gleznei, un anumit punct exprimă dorința noastră de a „ne deschide la”... Perfect inconștient, Syna și-a rotit un pic glezna deschisă, permițând astfel o mai bună irigare a părții de sus a coapsei. Această zonă este intens sexualizată. Chiar dacă micromâncărimea pare banală, ea exprimă dorințe refulate de apropiere intensă. Aceste semne sunt, pentru cel care le observă
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
tulbură nu doar liniștea, ci și micul scenariu sadic în care detectivul înțelege să-și gestioneze inutilitatea, tristețea și dezabuzarea: Pândeam de cinci minute musca albastră și așteptam să se așeze. N-avea chef să ia loc. Prefera să se rotească și să cânte prologul la Pagliacci. Ridicasem puțin pliciul și eram gata. Pe colțul biroului se întinsese o pată luminoasă de soare. Știam că, mai devreme sau mai târziu, musca avea să aterizeze acolo. La început nici n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
avea să-i mai întâlnească niciodată nici pe Mona Mars și nici pe Terry Lennox, cele două personaje care au reușit să ni-l arate în întreaga lui fragilitate și precaritate emoțională. La mijloc, ca un ax pe care se rotesc cele două planuri narative menționate, Chandler a plasat un capitol cu totul derutant pentru cititorul nefamiliarizat cu tehnicile sale romanești. Astfel de capitole sunt frecvent inserate în aproape fiecare carte, dar, de data aceasta, autorul nu mai face efortul de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-i vorbească decât la masă, însă copilul nu-i răspunde niciodată. Intrând la școală, Gérard este speriat de ceilalți și se arată instabil. „Un gest pe care acasă nu-l făcea niciodată a devenit compulsiv la școală. Antebrațul său se rotea în jurul cotului, iar mâna stângă făcea neîncetat mișcări orizontale de du-te-vino în plan frontal. De asemenea, se putea întâmpla uneori ca, folosind brațul stâng, copilul să strângă un obiect lângă corp, cu o mișcare de sus în jos.” Motivul acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
i-au fost Încredințate (Comerț Intern, Păduri, Mine și Petrol). Având și o dimensiune politică importantă, credențialele lor tehnice - dacă au existat - apar, ca și În alte cazuri discutate anterior, ca fiind foarte „incerte”. Emil Bobu a fost și el „rotit” de Ceaușescu, dar cel puțin a rămas În domenii non-economice. Mai avem cazul Încă unui tehnocrat „schimbător” (Vasile Patilineț), care și-a consumat cariera guvernamentală În două ministere economice diferite. Compoziția elitei guvernamentale Ceaușescu Criteriile stabilite pentru statutul de elită
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
îi adaugă zona mai gravă a reflexivității. Neliniștita căutare a unor certitudini duce spre o mai puțin senină viață lăuntrică: „Mă doare ora ce se-arată / Și timpul ce aleargă-n mine, / Mă doare-a trupului / erată / Când cerul se rotește / Pe galbenele-i șine”. O tonalitate nouă își face loc aici; versul limpede, aforistic adesea, capătă pe alocuri accente melancolice, tulburătoare, grave, dând seamă că poetul își lărgește problematica, dobândind altă percepție a profunzimii. Volumul Zidit în fereastră (1984), carte
BUCUROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285906_a_287235]
-
pot stabili deosebiri prea mari, nici de valoare și nici de substanță, între romanele lui Nicolae Breban, variațiuni minime pe aceeași temă. Având coordonate identice, ele par mai degrabă subdiviziuni enorme, născute din pasta aceleiași obsesii, ale unei narațiuni orbitale, rotindu-se în jurul unui punct fix, care e o idee. Dar o idee organică. În aceasta constă de altfel superioritatea lui Nicolae Breban față de mulți dintre tinerii lui colegi, care vântură ideile ca pleava, dar nu se aleg până la urmă (și
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
întors pornind pe alte albii. Au apărut poantele care încheie poezia de două-trei strofe. De cele mai multe ori poeziile de acest fel sugerează aruncarea ciocanului pe stadioanele de sport. Asemenea aruncătorilor care, apucând firul de oțel cu greutatea la capăt, se rotesc de câteva ori și abia apoi îl aruncă - tot așa și poeții se pregătesc în primele două-trei strofe ca să prezinte poanta din strofa finală. Exercițiul devine însă foarte înduioșător când la capătul firului nu este decât o biată greutate de
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
cuvinte acasă să se întoarcă acum, A pornit-o la drum. A găsit văile sale de vise, Pe drum primea priviri prietenești. (...). Cântau peste câmpuri tractoare cu vaetul greu; Pământul fumega, căci plouase cu trăznet pe vale, Peste sat se rotea un imens curcubeu Și-o rândunică albastră dădea pe deasupra târcoale. CRITICA ȘI ISTORIA LITERARĂ Dacă în poezie, proză, dramaturgie eflorescența editorială era în continuă creștere an după an, scrierile de critică literară intră foarte rar în atenția editurilor. După Ion
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
în spirală, care ducea la grădina suspendată de la etajul întâi, fusese smulsă de o explozie și se legăna acum ca un arc uriaș atârnând în gol. Ultimul etaj era ocupat de un restaurant panoramic care, pe vreme de pace, se rotea lent, permițând turiștilor să contemple marea, forfota multicoloră din piață, siluetele cenușii ale munților. Acum, sala rămânea nemișcată și, în lipsa aerului condiționat, te simțeai aici ca într-o cușcă de sticlă. Șirul dublu de geamuri nu lăsa să pătrundă nici o
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]