1,948 matches
-
-i privesc,/ Dar mă cuprinde-o jale...// Căci parcă-mi spuneun nu-știu-ce.../ Ca mîine poate am să mor -/ Și dînșii n-or mai fi priviți/ De nici un trecător...” („Regret”)13) în „Pastel”, chiar cu o nuanță în plus de compasiune: „Sărmanii plopi de lîngă moară/ Cum stau de singuri, singurei -/ Și cum mai ninge peste ei.../ Sărmanii plopi de lîngă moară!// Cum negre gînduri cad pe mine/ Cînd mă gîndesc că am să mor.../ Așa cad corbi pe vîrful lor, -/ Cum
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să mor -/ Și dînșii n-or mai fi priviți/ De nici un trecător...” („Regret”)13) în „Pastel”, chiar cu o nuanță în plus de compasiune: „Sărmanii plopi de lîngă moară/ Cum stau de singuri, singurei -/ Și cum mai ninge peste ei.../ Sărmanii plopi de lîngă moară!// Cum negre gînduri cad pe mine/ Cînd mă gîndesc că am să mor.../ Așa cad corbi pe vîrful lor, -/ Cum negre gînduri cad pe mine”14). Plopii sînt amplificatorii propriilor îndoieli și suferințe: „Clavirile plîng în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
toamnă”), „Trec păsărele,/ Și tainic s-ascund” („Pastel”). Impresia pe care mi-o fac asemenea versuri e că citesc pe un alt poet, mai vechi și mai sentimental. Dar de ce, oare, numai păsările (și-ntr-un „Pastel” din Comedii... plopii: „Sărmanii plopi de lîngă moară/ Cum stau de singuri singurei -”) au diminutive la el? Un răspuns ar putea fi strofa următoare, scrisă de un confrate de al său romașcan: „Cine poate să priceapă/ Jalea plopului și plînsul?/ -Doar acela care-n
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
silaba divină printre noi,/ la pântecul tău iarăși va trage! ave eva!/ ossana! slavă ție! doar tu, din bieți strigoi,// din șerpi și duhuri rele, din monștri, lighioane/ bestecăind prin smârcuri, căzuți din paradis,/ ne vindeci aste trupuri ingrate și sărmane/ și zei atotputernici ne faci din nou./ FINIS!" Ave Eva!). Căci Toamna în labirintul de semne lingvistice în mijlocul căruia singur își așază Minotaurul "ca subtext al labirintului unui text, al limbajului structurat în perspectiva unei ordini creatoare de haos, (care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1998; Cu siliconul în bandulieră, Editura Axa, Botoșani, 1999; Carantina Logosului/ La cuarentena del Logos, Editura Cronica, Iași, 2000; Zbor de păsări oarbe/ Vuelo de pájaros ciegos, Editura Cronica, Iași, 2001; Triunghiuri cu pupila albastră, Editura Timpul, Iași, 2009; Balada sărmanului pescar, Editura Cronica, Iasi, 2010; Târgul de nopți, Editura Cronica, Iași, 2010; Ceremonia risipirii, Editura TipoMoldova, Iași, 2011. Volume de eseuri: Spiritul universal al culturii române, Editura Cronica, Iași, 2002; Cultura română în dialog cu universalitatea, Editura Cronica, Iași, 2005
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe cap era [una din acele]* pălăriuțe făcută cu de toate; foarte ciudată: semăna și a căciulă, și a șapcă, și a pălărie rotundă, și a caschetă de vidră, și a scufie de bumbac; într-un cuvînt, unul din acele sărmane lucruri a căror mută urîțenie este tot așa de profund expresivă ca fața unui imbecil. (P3) Ovală și umflată de balene, ea începea cu trei caltaboși rotunzi; pe urmă, despărțite de o fîșie roșie, alternau romburi de catifea cu romburi
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
insistăm mai ales asupra celei de-a doua, care este și cea mai lungă din text și al cărei tratament este facilitat de structura sa internă și reluarea în paralel: "una din acele pălăriuțe...// într-un cuvînt, unul din acele sărmane lucruri...". Anaforicul "ceea ce... era" face trimitere la "șapca", apărută în poziție rematică în P1. Prin anaforă și combinarea cu "una din acele", șapca este ridicată la rangul de temă (temă-titlu) a frazei și a paragrafului. Avem de-a face aici
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
anaforă și combinarea cu "una din acele", șapca este ridicată la rangul de temă (temă-titlu) a frazei și a paragrafului. Avem de-a face aici cu două reformulări: "una din acele pălăriuțe (făcută cu de toate)" și "unul din acele sărmane lucruri". Aceste două reformulări sînt legate între ele printr-o marcă ambiguă "într-un cuvînt" (fr. ENFIN) care semnalează concomitent o enumerare (sfîrșitul enumerării precedente) și mai ales, în acest caz, reformularea. De fapt, se face trecerea de la hiponimul "șepci
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și, mai departe, la un termen supraordonat, mai vag: "lucru". Această progresie diminuează treptat specificul obiectului observat și face posibilă operația de asimilare finală. Un element evaluativ se alătură de fiecare dată termenilor supraordonați: "pălăriuță (făcută cu de toate)" și "sărmane lucruri" (schema 19). Dacă reperăm (paralelism de construcție suplimentară) expansiunile relative ce urmează imediat celor două denumiri, ajungem la o relație de coerență pe două niveluri a cărei reprezentare ramificată semnalează coeziunea, dar a cărei progresie pare esențială pentru a
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și casa în care acesta locuiește: Se întoarse, mergînd cu pași mari. O apucă pe un bulevard mărginaș și se îndreptă spre strada Boursault, unde se afla locuința lui. Imobilul înalt, cu șase etaje, era locuit de douăzeci de familii sărmane de muncitori și funcționari, și, urcînd scara ale cărei trepte murdare, cu bucăți de hîrtie împrăștiate, mucuri de țigară și resturi de zarzavat, le lumina cu chibrituri de ceară fu cuprins de un sentiment groaznic de scîrbă și de nerăbdare
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
îl reprezintă. Idealul este depășirea necesităților istorice atunci cînd acestea sînt fals motivate. Idealul acesta istoric este adevărul etern, tema tuturor mitologiilor și a luptelor lor eroice. Idealul este reprezentat în cel mai înalt grad de soarta eroilor evangheliilor, care sărmani nenorociți demni de milă, după părerea lumii, fără să fie ajutați de un dumnezeu real sau de oricine altcineva, neînțeleși de nimeni, nici măcar de apostoli, și care, netrăind ca Lao-Tse sau Buddha în admirația unanimă, îndrăznesc să înfrunte eroarea și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
semisubconștientă a visărilor diurne, a viselor cu ochii deschiși, în care ne hrănim cu energia noastră vanitățile vexate, în căutarea triumfului, și pierdem timpul vieții noastre prin reiterarea plîngerilor nedemne și prin elaborarea proiectelor de revanșă; în care ne vedem, sărman erou, învingător imaginar al tuturor adversităților și adversarilor, cu condiția să nu ne prăbușim în angoasa morbidă în fața celor mai mici obstacole exaltate imaginativ. Ca să te iubești cu adevărat, trebuie să ai curajul etic de a te vedea așa cum ești
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lui Creangă. Diaconul încearcă fără succes să aplaneze conflictul intrafamilial, zadarnice fiind și eforturile sale de mascare a problemelor, „gura târgului” vorbind pe la colțuri de adulterul preotesei și încercând să-i găsească acesteia scuze nefondate, care îl incriminau tot pe sărmanul Creangă. Militând pentru libertatea culturii și neavând idee cât îl va costa acest fapt, Ion Creangă merge să vizioneze o piesă de teatru. I se atrage atenția public prin articolul Relativ mergerii preoților la teatru și este propus pentru excluderea
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
putut opri de a vărsa lacrămi, văzând nenorocirea ce ne amenință în viitorul țărei și al copiilor ei!”manifestarea sensibilă a patriotismului și a preocupării pentru viitorul țării și al cetățenilor; r. 14 15 : „totdeauna au luat cărbunele cu mâna sărmanului țăran” atitudine condamnabilă a suveranilor de a se eschiva în fața greutăților și de a le lăsa în seama celor pe care îi conduc, punându-se la adăpost de eventualele consecințe nefaste; r. 17 18 : „De-ar ști boii din cireadă
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
apele Bosforului, iar capetele purtate În prăjini au fost Înfipte la prima poartă a seraiului, unde au stat trei zile, iar spre seară au fost aruncate și ele În mare. Pe ascuns, din ce au putut găsi, creștinii au luat „sărmanele rămășițe ale mucenicilor” și le-au Înmormântat pe insula Halchi, nu departe de Constantinopol, În Biserica Mănăstirii Maicii Domnului, ctitorită de Paleologi, În sec. al XV-lea, ajutată cu multe daruri și de domnul martir. Au mai rămas În viață
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Ștefania Geamănu () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92323]
-
asemenea bucățele de lemn uzate, mâncate de carii și putrezite? Calupurile erau păstrate la Westminster și orice persoană inteligentă și-ar fi putut da seama că nimic nu era mai ușor decât să fie date ca lemne de foc oamenilor sărmani care locuiau în vecinătate. Oricum nu fuseseră niciodată cu adevărat utile - rutina oficială impusese să nu fie niciodată utile. Și așa s-a dat ordinul să fie arse pe ascuns, în mare secret. S-a auzit că fuseseră arse într-
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
respectabilității: își mobilizează cunoscuții pentru a putea ocupa un loc în comitetul teatral, deși "postul e onorific să știi: e chestie de ambiț". Într-o scrisoare către Vlahuță, își va rememora situația de la 20 de ani: "Sunt copil de părinți sărmani și fără nume. [...] Am o educație nu tocmai îngrijită [...] dar am puțin bun simț [...]; duc bine la tăvăleală; dovadă că pot fi, în același timp, și sufleor și copist la teatru, și corector într-o tipografie mare, la două ziare
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
floare neagră de tropice, plină de otravă și de miere"; "Eva, străina, dușmana neîmpăcată și veșnică, împrăștietoare de ispită și de moarte..." PROBA TIMPULUI Aprecierea lui Ibrăileanu conform căreia Eminescu ar fi apărut ca un meteor din alte lumi în sărmana noastră literatură are și mai multă valabilitate dacă este proiectată asupra lui Caragiale; filiațiile pe care le-am trecut în revistă privitoare la relațiile operei cu cea a unor înaintași lasă întreg adevărul că în orizontul timpului în care a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Prosperul Palo Alto, între timp îmbogățit inimaginabil de noua „Goană după Aur” din Silicon Valley, plătea pe unii dintre polițiștii săi să patruleze prin East Palo Alto, mai și dădea niște „credite nerambursabile” (cum spune guvernul român pomenilor occidentale) vecinilor sărmani, făcea orice putea pentru a-i ține pe delincvenți în „comunitatea” defavorizată (ei mai veneau uneori la cei bogați, chiar pentru a-i ucide). Oricum, segregarea părea să le priască tuturor, în primul rând „comunității multimilionarilor” (există și o „comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
comunismul : vizitele „de lucru”, regizate mai ceva ca un film. Bineînțeles că la o a doua privire, lucidă, descoperi falsul logico-moral : păi, dacă ești singur, tovarășe Stoian, de ce nu- ți găsești o femeie, un câine, de ce nu adopți un copil sărman, singurătatea se rezolvă cu chermeze aranjate ? Dar la prima vedere, chiar și cineva bine vaccinat la manipulare poate să încerce o stranie simpatie pentru luptătorul solitar care își simulează o familie. Finalul folosește toate tristele povești împletite în acest film
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
principal trimiteo solie care să anunțe venirea sa; - transformarea, metamorfoza (în plante, animal, stâncă etc.); - uneori eroul moare și apoi (îl) învie (cineva); sau: adormirea, amorțirea și apoi trezirea; - eroul este atât de modest, încât ceidin jur îl cred adeseori sărman cu duhul;aspectul material este extrapolat: a. unii sunt bogați, trăiesc în lux, chiar huzuresc (într-un „dolce far’niente”); b. alții sunt săraci (nu pot lăsa moștenire copiilor decât tot sărăcia); c. (!!) clase de mijloc nu există. - sfârșitul basmului
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
se cheamă „Cum a murit Eminescu” și este următorul: „Fel de fel de versiuni au circulat până acum asupra cauzelor morții lui Eminescu. O legendă creată de o frază dintr o scrisoare a sorei poetului către d-na Emilian („moartea sărmanului meu frate a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun în ospiciu”) se menține și astăzi. Și totuși, altul e adevărul. Eminescu a murit de... inimă. O boală de cord, precis diagnosticată de vestitul clinician
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
lor publice postume? Este evident că scoaterea din circuitul public a cazului Cornelia Emilian trebuia să se facă, uitarea fiind cea mai blândă pedeapsă pentru ea. Numai că dobânda la această uitare necesară este... imaginea lui Eminescu bolnav de sifilis, sărman, sărac, cu înclinări de cerșetor... Această imagine n-a vrut să-și însoțească în uitare personajul care a forjat-o. Cauza? Această imagine a fost folosită intens, de ea au beneficiat foarte mulți romancieri ori biografi ai poetului (biograful este
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Dacă plumbul turnat în apă formează un chip de om, cu mai multe puncte, se crede că fata se va mărita cu un om bogat, "cu stare"; dacă nu se formează puncte în jurul chipului de om, sortitul va fi om sărman; dacă se formează biserică, viitorul soț va fi preot, dacă se formează pădure, bărbatul va fi pădurar etc.360 "Ursitul" se mai află și cu ajutorul banului care este aruncat în sus, deasupra unei strachine cu apă neîncepută, adusă de la o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trist și tragic. În ultima lui scrisoare spune că a lucrat în logică de când a început războiul astfel încât presupun că îndatoririle militare nu îi iau tot timpul. Îmi scrie rugându-se să ne întâlnim din nou într-o bună zi. Sărmane prieten, nădăjduiesc în numele lui Dumnezeu că vom putea să o facem!“32 Wittgenstein a participat la război din august 1914 până când a fost luat prizonier de italieni, în noiembrie 1918, ca soldat, ca tehnician militar și apoi ca ofițer de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]