1,927 matches
-
și maniheiste. Baššăr, care odată i-a mulțumit lui Dumnezeu că l-a făcut orb, „așa încât să nu-l văd pe cel pe care îl urăsc”, s-a răzvrătit împotriva formelor arhaice ale poeziei. Majoritatea lucrărilor sale de Hija’ (opere satirice) sunt într-un stil tradițional, în timp ce fak exprimă cu exactitate sentimentele sale în calitate de Shu’ubi (non-musulman), mai ales atunci când lauda, munca și succesul strămoșilor săi persani, denigrând tot odată “arabii necivilizați” . Următorul extract din lucrarea sa demonstrează înclinație spre Zoroastrism
Baššār ibn-Burd () [Corola-website/Science/330934_a_332263]
-
se simțe jignit că trebuie să-l elogieze pe Kafur, care în ochii săi nu era altceva decât un fost sclav fără nici un fel de moștenire regalistă. În cei cinci ani petrecuți în Egipt, Mutunabbi s-a axat pe opere satirice vizând rasa, urâțenia și originile sclavagiste ale patronului său. În această perioadă Mutanabbi deținea titlul de maestru în cadrul școlii de poezie și avea numeroase cercuri de admiratori care, sub îndrumarea sa, îi discutau, adnotau și prezervau operele. Unul dintre cei
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
condus de echipa Mihai Antonescu, redactor șef, Petru Berteanu, redactor șef adjunct, Bogdan Țană, secretar general de redacție. Ziarul devine caustic, ironic, agresiv. Din luna aprilie, Editura Observator publică și un al doilea săptămânal - "Ceaușescu - săptămânal hebdomadar", o publicație umoristică, satirică, ce își propunea să concureze "Cațavencu", săptămânal de la care venea Mihai Antonescu. Echipa redacțională a fost compusă din Șerban Comănescu, caricaturistul Cristian Avram-Malaxa, colaboratori ca poetul și caricaturistul Traian Furnea, Valentin Boeru, Th. Denis Dinulescu. Săptămânalul "Observator" capătă un profil
Observator (ziar) () [Corola-website/Science/330974_a_332303]
-
1853) au avut o oarecare influență în stimularea reformei educației. În 1839 Alphonse Karr a devenit editor al ziarului "Le Figaro", la care fusese un colaborator constant; a inițiat, de asemenea, o revistă lunară, "Leș Guêpes", cu un acut ton satiric, o publicație care i-a adus reputația unei spirit oarecum amar. Epigramele sale sunt frecvent citate, ca de exemplu „plus ça change, plus c'est la même chose”— tradusă de obicei că „cu cât se schimbă mai mult, cu atat
Jean-Baptiste Alphonse Karr () [Corola-website/Science/334957_a_336286]
-
astfel: în vasul cu apă toate fetele își vor pune inelele după care vasul este acoperit cu o basma și o altă fată va extrage un inel. Fetei al cărui inel este scos din apă i se vor dedica catrene satirice sau umoristice . Mai jos sunt doar câteva exemple: ”Bülbül obur yuvada/ Kanad calur havada./ Emin oglu sag olsun,/ Men niye ghidem yada”. Traducere: „Cântă privighetoarea în cuibul său/ Apoi își ia zborul/ Să-l țină Domnul pe fiul lui Emin
Sărbătoarea Anului Nou în Iğdır (Turcia) () [Corola-website/Science/331927_a_333256]
-
muzica veche din provinciile rusești, în timp ce nr. 4 - "Hovorody" ("Hora") se bazează pe formule ritmice și melodice specifice rusești. Un rol important îl ocupă și muzica corală. Lucrările pentru cor și orchestră "Byurokratiada" și "Poetoria" au un caracter social și satiric, iar în lucrările sale pur corale este prezentă tradiția muzicii sacre rusești, cum ar fi lucrarea "Zapechatlyonnyj angel" ("Îngerul izolat") pentru cor mixt și cobuz (instrument de suflat, asemănător cu fluierul și cavalul), bazată pe texte canonice ortodoxe în slavonă
Rodion Șcedrin () [Corola-website/Science/331965_a_333294]
-
în jurul gestionarului unui depozit de vinuri poreclit Bachus. Gruparea a ajuns să includă un număr mare de persoane din mai multe ramuri economice, membrii rețelei reușind să strângă în timp sume mari de bani. Acțiunea este prezentată într-un stil satiric. El se află pe locul 21 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Intransigentul ziarist Victor Mirea (Emil Hossu), poreclit „Balaurul”, de la
Secretul lui Bachus () [Corola-website/Science/328486_a_329815]
-
principal (Bachus) a fost gândit special pentru actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila. Vorbind despre apariția ideei realizării acestui film, regizorul Geo Saizescu a afirmat că romancierul Titus Popovici i-a propus într-una din discuțiile purtate de el să realizeze o comedie satirică despre cazul Ștefănescu. Saizescu a intervenit la Gheorghe Chivulescu, ministrul justiției, a cărui fată îi era studentă la clasa de regie. Ministrul nu l-a ajutat însă, dar o judecătoare i-a înmânat rechizitoriul procuraturii. Scenariul a fost scris cu
Secretul lui Bachus () [Corola-website/Science/328486_a_329815]
-
profesor asociat la UNATC, considera "Secretul lui Bachus" drept un film cu caracter politic și propagandistic al epocii comuniste , scenariul fiind scris de „cel mai eficient propagandist prin manipulare al cinematografiei comuniste”. Mesajul manipulator are o eficiență ridicată datorită umorului satiric memorabil, personajul Bachus fiind împins „într-un comic grotesc, bazat pe interpretarea excepțională a lui Ștefan Mihăilescu-Brăila”. Potrivit lui C.T. Popescu, "„mesajul fundamental transmis de comedia lui Popovici-Saizescu este: trăim într-o țară veselă, în care lumea o duce bine, răul
Secretul lui Bachus () [Corola-website/Science/328486_a_329815]
-
concursul de proză scurtă al revistei "Havi szemle" ("Revista lunară") din Arad (august 1944). În urma Dictatului de la Viena satul Ginta a rămas pe teritoriul românesc, la doar câțiva km de granița cu Ungaria. Pastorul a redactat în timpul războiului o revistă satirică în care s-a străduit să ridice moralul credincioșilor. La sfârșitul anului 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, corpul de armată al generalului Leonard Mociulschi a avansat către nord-vestul Transilvaniei. Pastorul este arestat, împreună cu alți șase preoți, învățători
Ferenc Boros (pastor) () [Corola-website/Science/336493_a_337822]
-
Școala populară de artă" Timișoara (1963, prof. actrița Geta Angheluță și regizor Dan Radu Ionescu. În paralel, activează în mai multe formații artistice, pregătindu-se pentru I.A.T.C. Primele creații sunt dialectale, pentru ca apoi să se remarce în genul satiric, cu preferință pentru epigramă. La scurt timp după debut adaugă numelui de familie pe cel de ”Bencei” (halta de cale ferată care face accesul către satul natal), semnătură care îl va consacra. Frecventează cenaclurile „Ion Popovici Bănățeanu”, „Victor Eftimiu”, „Constantin
Ionel Iacob-Bencei () [Corola-website/Science/333464_a_334793]
-
strănepoți. În 1950, atunci când Partidului Popular Republican a pierdut pentru prima data majoritatea parlamentară prin vot liber, Erim și-a pierdut funcția de parlamentar și a devenit editor șef în domeniul politic pentru revista “Ulus” (Națiunea). Datorită articolelor critice sau satirice cu privire la guvernarea Partidului Democrat, publicația a fost interzisă. În acest context, Erim împreună cu alți jurnaliști a publicat un alt ziar, "Yeni Ulus-Halkçı" (Noua Națiune-Populist) care a fost distribuit la nivel local, în Ankara, pe perioada anului 1954. În 1956, a
Nihat Erim () [Corola-website/Science/331067_a_332396]
-
este titlul prescurtat al romanului satiric neterminat " în Războiul Mondial" (în ) de Jaroslav Hašek. Ediția princeps a fost ilustrată de Josef Lada, iar mai recent de Petr Urban. Romanul a devenit personificarea națiunii cehe. Inițial, Hašek intenționa să scrie povestea lui Švejk în șase volume. Puțin
Peripețiile bravului soldat Švejk () [Corola-website/Science/331218_a_332547]
-
cursurile de declamație și mimică la Conservatorul din București ale unchiului său, Costache Caragiale. În perioada 1870 - 1872, a fost copist la Tribunalul Prahova, apoi sufleor și copist la Teatrul Național din București. A debutat în presa vremii în revista satirică „Ghimpele” (1873) , unde a semnat diferite cronici, iar intre anii 1876 - 1877, a fost corector la „Unirea Democratică” - ziarul grupării tinerilor liberali cu același nume - , a redactat în întregime revista umoristică „Claponul” și a scos ziarul „Națiunea română”. La 26
Muzeul „Ion Luca Caragiale” () [Corola-website/Science/331363_a_332692]
-
într-o perioadă relativ scurtă. Începând cu anul 1897, Caragiale va „trăda” teatrul și va publica proză scurtă, volume de schițe și nuvele: „Schițe” (1897), „Momente” (1901), „Momente, schițe, amintiri” (1910) și „Schițe nouă”(1910), în care abordează un comic satiric. Unele dintre nuvele se află la confluența comicului cu tragicul („Două loturi”, „Cănuță, om sucit”), iar altele, deși psihologice, sunt influențate de naturalism („În vreme de război”, „Păcat”, „O făclie de Paște”), sau fac loc fantasticului („Kir Ianulea” și „Calul
Muzeul „Ion Luca Caragiale” () [Corola-website/Science/331363_a_332692]
-
PK (tradus în română Extraterestrul PK) este un film indian din 2014, genul comedie satirică SF (science-fiction). Regizorul este Rajkumar Hirani, producatori Hirani și Vidhu Vinod Chopra, scenariul Hirani și Abhijat Joshi.(referință 7- Hirani devine producător pentru Peekay al lui Aamir Khan-în Hindustan Times 11 iulie 2012, regăsit 19 ianuarie 2013. ) Actorul principal este
PK (film) () [Corola-website/Science/334281_a_335610]
-
„Bon-Bon” (în ) este o povestire satirică a scriitorului american Edgar Allan Poe, publicată pentru prima dată în decembrie 1832 în "Philadelphia Saturday Courier". Intitulată inițial „The Bargain Lost” (în ), povestirea se referă la un om pe nume Pierre Bon-Bon, care se crede un filozof profund, și
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
mistificări” care „încearcă să pară verosimile prin amănunte științifice”. Într-o notă la „Hans Phaall”, Poe se referea la deosebirile dintre povestirea lui și alte lucrări care prezentau o călătorie imaginară în Lună: „În aceste diferite opuscule, scopul este întotdeauna satiric, tema o descriere a moravurilor lunare în raport cu ale noastre. Dar în nici un caz nu văd efortul de a face plauzibile amănuntele călătoriei însăși. Toți autorii par absolut ignoranți în materie de astronomie; în "Hans Pfaall", intenția este originală în măsura în care reprezintă
Hans Pfaall () [Corola-website/Science/334341_a_335670]
-
Cernăuți în 1900, alegându-l pe Nicolae Iorga ca membru de onoare în 1908, când i s-a interzis să intre în Bucovina. Societatea a editat mai multe publicații: "Tinerimea română", "Junimea literară" și "Deșteptarea", precum și o serie de reviste satirice de scurtă durată. Manifestările organizate în 1908 cu prilejul celei de-a treizecea aniversări au adus o serie de intelectuali români proeminenți printre care Simion Mehedinți, Constantin Stere, Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel, precum și delegați de la universitățile
Societatea Academică Junimea () [Corola-website/Science/334378_a_335707]
-
individ de a anticipa destinul, în funcție de obiectele în apropierea cărora acesta se plasează, prin cryptesthezia pragmatică a lui Charles Richet sau prin psihometrie poate fi o astfel de ipoteză. Academicianul Eugen Simion o asemăna într-o oarecare măsură cu nuvela satirică „Crima lordului Arthur Savile” (1887) a lui Oscar Wilde, personajele principale ale ambelor povestiri aflându-și prematur viitorul și încercând să se folosească de informația dobândită pentru a se sustrage destinului. Nuvela lui Wilde pune însă accentul pe obsesia creată
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
1831 și 1834, al cincilea în 1831 și al șaselea în 1832. Primele fragmente ale romanului au apărut în 1830. Balzac a publicat la 11 februarie 1830, fără semnătură, fragmentul descriptiv „Une vue de Touraine” în revista "La Silhouette". Revista satirică ilustrată "La Caricature" a publicat la 25 noiembrie 1830 în rubrica „Fantaisies” fragmentul „La Dernière Revue de Napoléon”, sub pseudonimul „le Comte Alex de B...”, și o ilustrație semnată „Henri B ...”, provenind dintr-un proiect literar intitulat „Deux amis” și
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
specializat în limba franceză. Cercetătorii stilului villonian se străduiesc și astăzi să-i înțeleagă și să-i interpreteze corect opera. Spre exemplu, celebrul „Catren” („Catrenul lui Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” Villon a utilizat în baladele sale umorul satiric, patosul și forța lirică în lucrări scrise în argoul hoților, în dialectul Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Pe lângă baladele în jargon, opera lui
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Teatrul „Hasifriya” din Ramat Gan alături de Dov Reiser în "Enrico IV" de Luigi Pirandello(1997). Rozina Cambos a participat la numeroase seriale și programe israeliene de televiziune, între care Inyan shel zman ( Chestiune de timp), Bnot Braun (Fetele Braun), programul satiric „Zehu ze”, „Itshe”, serialele "Florentin", "Johnny", "Pilpelim tzehubim" ("Ardei galbeni", în rolul unei profesoare severe de pian dintr-un kibuț din Arava). Ea a jucat și în multe filme artistice israeliene, ca de exemplu "Sipurey Tel Aviv" ("Povestiri din Tel
Rozina Cambos () [Corola-website/Science/331629_a_332958]
-
perioadă au figurat , „Ya Yareah” (Hei,luna), „Ruakh stav” (Vânt de toamnă) „Zo ota ahava” (Aceeași dragoste). Din vremea serviciului militar a rămas cunoscut cu diminutivul Arik. După terminarea în 1959 a serviciului militar, Einstein a intrat în ansamblul Teatrului satiric Sambation, unde a participat la spectacolul „Hashed yodea” (Dracul știe) alături de Rahel Attas, Shimon Israeli și Yossi Frost, precum și în formația „Batzal Yarok”, din care mai făceau parte Uri Zohar, Hâim Topol, Ilana Rovina, Yehoram Gaon, Zăhăriră Harifayi și alții
Arik Einstein () [Corola-website/Science/331786_a_333115]
-
Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont căruia i-a găsit porecla de „"Foca savantă"” sau „"contele de Brăila"” așa cum Vermont se autointitula. Nicolae Petrescu-Găină și-a câștigat toată viața existența din vânzarea caricaturilor pe care le realiza. Lucrările le publica prin revistele satirice și ziarele cotidiene sau periodice ale timpului său. Multe lucrări le expunea și le vindea în Cafeneaua Imperial (fostă Kubler), Fialkowski, Terasa Otetelișeanu sau Capșa, care aveau, astfel, toți pereții plini de caricaturile oamenilor politici ai zilei. Cu banii încasați
Nicolae Petrescu-Găină () [Corola-website/Science/335459_a_336788]