3,072 matches
-
germenele acelei abordări a limbajului care este caracteristică pentru opera lui mai târzie în scrierea lui de tinerețe. Într-o lucrare de introducere în filozofia lui Wittgenstein, Chris Bezzel afirmă că, deși acesta a devenit cu trecerea anilor tot mai sceptic față de ideea unei „esențe unice a limbajului“, el ar fi recunoscut totuși, încă din Tractatus, „însemnătatea corelației dintre limbaj și acțiune“.13 Temele care exprimă unitatea operei lui Wittgenstein ne-ar îngădui să raportăm în mod constant manuscrisele din anii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Descartes, Kant și idealismul german, pentru orientări fenomenologice, hermeneutice, analitice sau naturaliste care solicită, în epoci mai recente, atenția celor interesați de filozofie. De diversele înfățișări pe care le-a luat ambiția filozofică s-au distanțat doar gânditori cu înclinații sceptice. Și anume, în moduri dintre cele mai diferite, pe care le exemplifică scrieri cum sunt cele ale lui Pierre Bayle, Voltaire, David Hume sau Friedrich Nietzsche. Îndoielile sceptice privitoare la capacitatea minții omenești de a pătrunde natura ascunsă a realității
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
le-a luat ambiția filozofică s-au distanțat doar gânditori cu înclinații sceptice. Și anume, în moduri dintre cele mai diferite, pe care le exemplifică scrieri cum sunt cele ale lui Pierre Bayle, Voltaire, David Hume sau Friedrich Nietzsche. Îndoielile sceptice privitoare la capacitatea minții omenești de a pătrunde natura ascunsă a realității, rațiunii sau limbajului au fost văzute drept tot atâtea expresii ale unei atitudini potrivnice cultivării filozofiei în genere. În „Prefața“ primei ediții a Criticii rațiunii pure, Kant va
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ascunsă a realității, rațiunii sau limbajului au fost văzute drept tot atâtea expresii ale unei atitudini potrivnice cultivării filozofiei în genere. În „Prefața“ primei ediții a Criticii rațiunii pure, Kant va da expresie acestei stări de spirit, caracterizându-i pe sceptici drept „un soi de nomazi care disprețuiesc orice cultivare statornică a pământului...“2. Cu greu s-ar putea contesta totuși că avertismentele scepticilor au contribuit sau puteau să contribuie la temperarea încrederii euforice a filozofilor în mijloacele pe care le
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
primei ediții a Criticii rațiunii pure, Kant va da expresie acestei stări de spirit, caracterizându-i pe sceptici drept „un soi de nomazi care disprețuiesc orice cultivare statornică a pământului...“2. Cu greu s-ar putea contesta totuși că avertismentele scepticilor au contribuit sau puteau să contribuie la temperarea încrederii euforice a filozofilor în mijloacele pe care le foloseau pentru a ridica atât de ambițioasele lor construcții. Va trebui însă, totodată, să recunoaștem că ultimul cuvânt al scepticismului pare să fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care are o atitudine reticentă, ba chiar bănuitoare, față de posibilitatea de a ajunge la cuceriri statornice chiar și prin acele modalități contemporane de practicare profesională a filozofiei, care își propun obiective mai modeste și nu dorește, totodată, să urmeze îndemnul sceptic al renunțării la exercițiul filozofic al rațiunii va fi, probabil, mai pregătit să se apropie cu o anumită înțelegere de ceea ce a încercat să facă Wittgenstein în ultimele două decenii ale vieții sale. Și aceasta deoarece va fi într-o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ar fi sprijinit pe o analiză empiristă și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A doua judecată preconcepută, cu efecte asemănătoare, este aceea că Wittgenstein și-ar fi pus, aidoma scepticilor, întreaga încredere în gândirea comună, în intelectul sănătos. Or, autorul Cercetărilor filozofice a distins tot atât de net gândirea care oferă înțelegere și orientare de cea inspirată de știința modernă sau de gândirea comună ca și marile nume ce au ilustrat tradiția
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de vedere.47 Impresia cititorului va fi că Wittgenstein a formulat o teorie a semnificației, propria sa teorie, care stă alături de altele. Cu referire la teme consacrate ale filozofiei teoretice, poziția lui Wittgenstein a fost caracterizată drept fenomenalistă, behavioristă, convenționalistă, sceptică sau relativistă. Adeseori se deplânge faptul că Wittgenstein nu și-a formulat punctul de vedere cu destulă claritate și precizie. I se impută, bunăoară, că noile sale vederi despre semnificație și urmarea de reguli sunt centrate pe ideea „oarecum evazivă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
două teze“, una despre semnificație și alta despre stări mintale.53 Poziția altor autori de limbă germană care au scris mult despre Wittgenstein - Rudolf Haller și Joachim Schulte - este una mai moderată. Ei recunosc că Wittgenstein a avut o atitudine sceptică față de concepția curentă potrivit căreia cele mai importante contribuții în filozofie sunt teoriile, explicațiile și argumentele. Cu toate acestea, acești autori îi prezintă uneori ideile ca și cum ele ar reprezenta contribuții teoretice. Astfel, Haller crede că filozofia târzie a lui Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
îndoiala că „poziția evazivă“ a lui Wittgenstein ar putea fi prinsă printr-un argument clar. Există bune motive pentru a crede că el percepe această particularitate a însemnărilor lui Wittgenstein drept o slăbiciune. Identificând în Cercetări ceea ce numește un „paradox sceptic“ privitor la noțiunea de regulă, Kripke apreciază că ar fi mai potrivit să se spună că el nu prezintă un argument al lui Wittgenstein, ci „acea mulțime de probleme și argumente pe care eu personal le-am degajat citindu-l
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lui Kripke, ci mai degrabă argumentul lui Wittgenstein așa cum l-a izbit pe Kripke, așa cum a prezentat o problemă pentru acesta“60. Luându și astfel multe precauții, Kripke nu va ezita totuși să-i atribuie lui Wittgenstein formularea unui „paradox sceptic“, să susțină că acesta ar fi inventat cea mai originală și radicală formă de scepticism, care ar putea fi formulată astfel: despre un individ, considerat în izolare, nu se poate spune că „are în vedere ceva“ printr-o expresie a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
are în vedere ceva“ printr-o expresie a limbajului. Kripke crede că Wittgenstein nu a formulat „argumente și concluzii în maniera convențională“ deoarece, în acest caz, lui i-ar fi fost greu să ocolească formulări care ne apar drept negări sceptice ale afirmațiilor noastre obișnuite, o situație pe care o ilustrează bine cazul lui Berkeley.61 În mod evident, Kripke crede că dacă Wittgenstein a refuzat să dea o formulare teoretică sistematică vederilor sale asta nu înseamnă că alți filozofi nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
reguli nu este dată de formularea ei, oricare ar fi aceasta, ci de acordul în acțiune a membrilor comunității.63 Înțeleasă așa cum o înțelege Wittgenstein, ca o practică, urmarea unei reguli nu va putea fi, prin urmare, obiectul unui „paradox sceptic“63a. Modul cum discută Kripke reflecțiile lui Wittgenstein despre „urmarea unei reguli“ exprimă foarte clar tendința caracteristică a filozofilor de a citi însemnările lui căutând un fir roșu care să permită prezentarea lor drept elaborări ce susțin sau critică anumite
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
instituții nu-i spuneau nimic. Reflecția lui s-a concentrat asupra problemelor individului. În tinerețe, sub influența lui Tolstoi, Wittgenstein mai credea, poate, într-o schimbare a lumii prin efortul de autoperfecționare morală a indivizilor. Cu timpul a devenit mai sceptic. Individului nu ar trebui să i se ceară mai mult decât să-și facă datoria pe care i-o dictează propria lui conștiință și să-i ajute pe cei apropiați. Chiar și faptele socotite bune, aprecia el, sunt până la urmă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
întemeieze convingerile pe rațiune, nu pe sentimente. În caz contrar, ea nu va merita respectul cuvenit oamenilor onești din punct de vedere intelectual.46 Discutând dogmele religiilor, Russell sublinia că ele nu pot fi sprijinite pe rațiune. El se declara sceptic cu privire la afirmații despre ceea ce depășește orizontul experienței. Este evident însă că îi plăcea să discute critic argumentele în favoarea existenței lui Dumnezeu deoarece credea că mulți oameni instruiți sunt dispuși să ia în serios pretenția tradițională a teologilor că existența unei
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de dorințe contradictorii care nici nu reușesc să devină dorințe, deziluzionate de tot fără să fi gustat din nimic, din cauza evenimentelor, epocii, românului modern și care, fără ardoare, fără elan, par să îmbine capriciile de copii alintați cu duritatea bătrânilor sceptici 142. Pariziana tipică la Maupassant este Michèle de Burne, "un type rare" [Maupassant, Notre cœur, p.74], mondenă cu privirea vioaie, de o grație artificială și amețitoare, bibelou sofisticat, bijuterie sacra, o curiozitate estetică. Mariolle, un alt admirator al acestei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sunt urmărite într-un orizont al duratei și mai puțin sub speciae temporis, cum se întîmplă în majoritatea lucrărilor noastre de specialitate. Este provocarea intelectualului lucid, nemulțumit de aroganța viziunii tehnocratice asupra societății, în general, și a economiei, în special, sceptic față de pretenția de omnisciență a meliorismului, în care progresul material se substituie perfect progresului spiritual, fără nici o relație de complementaritate, și uimit față cu situarea exclusivă sub imperiul clipei. Cu mulți ani în urmă, cînd modelele de inginerie socială păreau
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
proiectul inițial al operei și textul definitiv" (Grésillon, ibidem). Bruionul poate fi grăitor prin abandon, când scriitorul renunță la el în opera finală. Volumul colectiv La littérature dépliée. Reprise, répétition, réécriture (2008) propune comprehensiunea fenomenului intertextual prin raportare la postmodernitatea (sceptică și agitată) în care trăim. Pentru a surmonta angoasa indusă de această lume rapidă și ofertantă, opera literară trebuie să-și schimbe natura, "să se distrugă și să se alieneze pentru a deveni vandabilă" la rândul ei (Jean-Paul Engélibert și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înțelese în spiritul lor, adecvate profilului celor doi romantici, apoi puse alături: "această sumară descriere a poeziei lui Eichendorff (...) lasă să se vadă prea bine afinitățile de geografie lirică ale lui Eminescu, în ciuda deosebirilor care fac din romanticul nostru un sceptic metafizic, un contemplativ vrăjit de abstracții, un voluptos al morții" (ibidem:20). Și tristețile sentimentale ale lui Heine au cores pondentul lor în poezia lui Eminescu, dar senzu alității și ironiei spiritual-dizolvante din Buch der Lieder i se substituie fie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
imaginile, florile gândirei s-amestecau sălbatece și fără înțeles! Și câtă profunditate în acele gândiri, și cât miros în acele flori! [...] Shakespeare a vorbit de om de om cum e. Bețivul său e bețiv, eroul său erou, nebunul său nebun, scepticul său sceptic și fiecare om e muruit din gros cu coloarea caracterului său, căci poporul concepe cum vede, și Shakespeare a fost al poporului său prin escelință" ([Shakespeare și arta națională] Eminescu: 2011, X, 198). Cercetătoarea retrasă la Văratec descrie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
gândirei s-amestecau sălbatece și fără înțeles! Și câtă profunditate în acele gândiri, și cât miros în acele flori! [...] Shakespeare a vorbit de om de om cum e. Bețivul său e bețiv, eroul său erou, nebunul său nebun, scepticul său sceptic și fiecare om e muruit din gros cu coloarea caracterului său, căci poporul concepe cum vede, și Shakespeare a fost al poporului său prin escelință" ([Shakespeare și arta națională] Eminescu: 2011, X, 198). Cercetătoarea retrasă la Văratec descrie "foarte puternica
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
zise: "Am ajuns la cap. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce espresie va lua fața ta". Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece, sceptică, îi descleștă puțin buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezara îi ieși o lacrimă în ochi. Da, da! Asta-i espresia! Zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
astfel, într-o măsură, de propria lui filozofie. Dar sub aparențe grațioase și amuzate, bucata ascunde o semnificație profundă. Această parodie nu e un simplu joc. Relativismul, sub semnul căruia e scrisă întreaga nuvelă, își găsește aici confirmarea: Eminescu este sceptic față de propriul lui scepticism. Filozof, el își face meseria denunțînd iluzia universală a lumii. Pisică filozof, el ar predica aceeași dogmă, iar pisica devenită popă ar blama pe cotoii care nu respectă postul.] 88 Eminescu: 2011, IX, pp. 664, 670
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se arată neîncrezător față de pocăința afișată de stareț, acesta din urmă găsește potrivit să rostească: "Nu s-au găsit chiar și în ceata ucenicilor unii care să se îndoiască de dumnezeirea lui Iisus?" (1964, 55). Continuând să fie prudent și sceptic în fața vorbelor starețului, acesta din urmă pune la încercare virtuțile gestului: "Părintele Procopie, ridicându-se de unde ședea se duse la el și-l sărută pe obraji". Replica vine tot în termenii istoriei biblice: "Sărutarea Iudei, rânji Pahomie, ștergându-și obrajii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la tăcere, și-a făcut mereu simțită prezența discretă în celălalt Cioran, cel malițios, lucid și insolent, care a continuat să cearnă viața, oamenii și pe Dumnezeu prin sita ironiei sale tonic asasine, croindu-și o cale regală printre toți scepticii parizieni. Saltul fără plasă de protecție într-o limbă spre care nimic nu îl chema ființial le-a fost benefic amîn durora. El și-a maturizat și disciplinat gîndirea, și-a canalizat excesele, și-a desăvîrșit mijloacelor de expresie, învățînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]