3,426 matches
-
respingerea celuilalt. Chiar prin garantarea adev]rului acestui principiu, cunoașterea nu va fi suficient] pentru a ghida o persoan] prin viat] f]r] o capacitate specific] care s] faciliteze distingerea acțiunilor bune de cele rele, iar aceast] capacitate, pe care Sfanțul Toma o folosește respectând tradiția, se identific] cu conscientia. Mai mult, ținând cont de relatarea să raționalist] legat] de cunoașterea moral] (pe care o voi discuta mai jos), nu ar trebui s] constituie o surpriz] faptul c] el consider] conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
el consider] conștiința că un echivalent pentru rațiunea practic] sau „corect]” (recta rațio). În perioada prescolastic], tendința era de a adopta o perspectiv] intuiționist] a gândirii morale. În acest sens, cateva versiuni ale acesteia putând fi reg]site în scrierile Sfanțul Ieronim și ale Sfanțul Augustin (354-430), constiinta este o facultate înn]scut] care reveleaz] legea moral] a lui Dumnezeu așa cum este ea înscris] în sufletele oamenilor. R]m]site ale acestei idei mai persist] și azi în discuțiile creștine care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un echivalent pentru rațiunea practic] sau „corect]” (recta rațio). În perioada prescolastic], tendința era de a adopta o perspectiv] intuiționist] a gândirii morale. În acest sens, cateva versiuni ale acesteia putând fi reg]site în scrierile Sfanțul Ieronim și ale Sfanțul Augustin (354-430), constiinta este o facultate înn]scut] care reveleaz] legea moral] a lui Dumnezeu așa cum este ea înscris] în sufletele oamenilor. R]m]site ale acestei idei mai persist] și azi în discuțiile creștine care (adaptând analogia sensului) vorbesc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
antice. Apare și în scrierile lui Plotin (204-269), dar a fost introdus] în gândirea patristic] de c]tre colegul s]u, studentul creștin Origene (185-255). Într-adev]r, a fost o doctrin] susținut] puternic, dezvoltat] într-un fel sau altul de Sfanțul Grigorie de Nissa (335-395), de Dionisyos Pseudo-Areropagitul (secolul al V-lea) și de John Scotus Eriugena (810-877), fiind reluat] cu oarecare entuziasm în perioada Renașterii de c]tre Mirandola (1463-1494) și alți neoplatonicieni. Conform lui Augustin, Dumnezeu înzestreaz] fiecare om
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cele care aparțin autoperfecțion]rii, susțin c] descoperirea lor nu ține de investigarea empiric] și de gândirea pragmatic], ci, pur și simplu, de înv]tarea prescripțiilor date de Dumnezeu sufletului. Într-un pasaj faimos din opera să, Despre Sfântă Treime, Sfanțul Augustin amintește c] „oamenii v]d legile morale scrise în cartea luminii care este numit] Adev]rul, de unde sunt copiate toate celelalte legi” (De Trinitate, 14, 15,21). Iar pentru alții, forma descoperirii nu este de genul acesteia din urm
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în concordant] cu legea naturii. Cam această a fost complexitatea gândirii perscolastice referitoare la sursă moralei. A existat o gam] variat] de opinii cu privire la obiectele aprecierilor morale, adic], acele tr]s]turi care sunt judecate a fi corecte sau incorecte. Sfanțul Augustin a afirmat c] putem considera a fi merituoase acele acțiuni care se conformeaz] legii morale a lui Dumnezeu și care sunt înf]ptuite pentru motivul potrivit, adic] iubirea de Dumnezeu și dorința de perfecționare, doar pentru a fi mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
considera a fi merituoase acele acțiuni care se conformeaz] legii morale a lui Dumnezeu și care sunt înf]ptuite pentru motivul potrivit, adic] iubirea de Dumnezeu și dorința de perfecționare, doar pentru a fi mai aproape de El. Dup] cum spune Sfanțul Augustin: „A tr]i bine nu este altceva decât a-L iubi pe Dumnezeu din toat] inima, sufletul și mintea” (De moribus ecclesiae catholicae, I, 25, 46). Aceast] afirmație introduce o evidențiere a st]rii de spirit a agentului, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
greac] în lumea creștin]. În afar] de a fi una dintre cele mai importante surse ale psihologiei teologice a „zborului sufletului” și ale doctrinei stricte a evalu]rii morale menționate mai sus, el a înaintat ideea (la fel ca si Sfanțul Augustin) c] r]ul nu este altceva decât privarea de bine, la fel cum boala poate fi considerat] nu ca o condiție independent], ci că absent] a s]n]ț]ții. Aceast] perspectiv], si doctrina referitoare la ceea ce se cere
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
că surs] a filosofiei platoniciene, cât și unei erori legate de autor. Scriitorul pretinde s] fi fost martor la unele evenimente prezentate în Noul Testament și utilizeaz] pseudonimul „prezbiterianul Dionis”, de unde el a ajuns s] fie identificat cu atenianul convertit de Sfanțul Pavel. Totuși, ținând cont de dovezi, s-a ajuns la concluzia c] aceste scrieri au fost redactate în jurul anului 500. Înainte de a ne ocupă de perioada central] a scolasticii, este momentul de a prezenta dezvolt]rile istorice relevante care s-
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
primul Împ]rât Român Sfânt, si pentru o scurt] perioad] dup] această, a ap]rut o revenire a ideii imperiale, asociate cu o renaștere cultural]. Într-adev]r, singurul filosof occidental original, care a scris în perioada dintre Boethius (475-525) și Sfanțul Anselm (1033-1109), si anume Eriugena, a fost conduc]torul școlii de la Palat, fondat] la curtea lui Carol cel Mare. O serie de r]zboaie, de conflicte politice și de dispute între Biseric] și Imperiu a dus la recuperarea creștinismului și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
morale. (Partea a patra a acestui volum este dedicat] metaeticii.) În secolele al XI-lea și al XII-lea s-au înregistrat schimb]ri în aceast] privinț] deoarece a început dezvoltarea metodei scolastice de cercetare. „P]rintele” scolasticii a fost Sfanțul Anselm, arhiepiscopul de Canterbury, cunoscut ca fiind cel care a introdus „dovadă ontologic]” a existenței lui Dumnezeu. În secolul al VI-lea, Boethius a afirmat c] anumite idei, chiar și unele principii morale sunt evidente intuitiv. El a preferat un
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ocazia unor evenimente publice observabile. Ultima presupunere sugereaz] o soluție diferit]: a nega faptul c] intențiile agentului sunt, în mod necesar, obiecte private, si a accepta c] acestea sunt uneori deschise evalu]rii. Cel mai mare filosof medieval și scolastic, Sfanțul Toma din Aquino, s-a n]scut cu optzeci de ani dup] moartea lui Abélard. Doar cei care au depus efortul de a înțelege filosofia Sfanțului Toma pot s] aprecieze corect limită sistemului s]u și capacitatea minții sale. Albertus
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] acestea sunt uneori deschise evalu]rii. Cel mai mare filosof medieval și scolastic, Sfanțul Toma din Aquino, s-a n]scut cu optzeci de ani dup] moartea lui Abélard. Doar cei care au depus efortul de a înțelege filosofia Sfanțului Toma pot s] aprecieze corect limită sistemului s]u și capacitatea minții sale. Albertus Magnus (1206-1280) - Sfanțul Albert cel Mare - uneori înv]ț]torul și protectorul s]u, a spus despre tan]rul Toma, care își câștigase porecla de „bou
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Aquino, s-a n]scut cu optzeci de ani dup] moartea lui Abélard. Doar cei care au depus efortul de a înțelege filosofia Sfanțului Toma pot s] aprecieze corect limită sistemului s]u și capacitatea minții sale. Albertus Magnus (1206-1280) - Sfanțul Albert cel Mare - uneori înv]ț]torul și protectorul s]u, a spus despre tan]rul Toma, care își câștigase porecla de „bou mut” datorit] caracterului s]u taciturn și ținutei sale viguroase, c] „el va r]cni așa de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
din filosofia Antichit]ții clasice și cele recurente în gândirea creștin] ar putea fi dezvoltate astfel încât s] ofere eticii un fundament și s] prezinte o relatare a adev]ratei virtuți, care ar fi corespunz]toare unei ființe umane inteligente. Scală Sfanțului Toma, referitoare la sinteză eticii și a teologiei morale, este vast]. Acoper] atât probleme teoretice, cât și normative și este reg]sit] în multe texte. Cincisprezece volume ale operei Summa Theologiae din edițiile Blackfriars și multe alte comentarii și tratate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
scopului virtuții, din stadiul conceput de c]tre acesta ca fiind înfloritor (eudaimonia) la cel de binecuvântare (beatitudo), care const] în unirea etern] cu Dumnezeu. Acordând locul cuvenit dimensiunii religioase a moralei și combinând-o cu o teorie foarte raționalist], Sfanțul Toma a trasat o c]rare între dou] grupuri de filosofi contemporani: averroiștii latini și voluntariștii franciscani. Primul grup, din care cel mai important a fost Siger din Brabant (1240-1284), a p]strat o versiune naturalist] nepotrivit] a eudemonismului aristotelian
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rât ideea c] legea divin] este un „manual de instrucțiuni” pentru viața omeneasc] și au susținut faptul c] aceasta este o surs] independent] de obligații generate de voință legislativ] a lui Dumnezeu. Revenirea gândirii augustiniene a început din timpul vieții Sfanțul Toma, prin intermediul unor opere cu înclinație mistic] scrise de Sfanțul Bonaventura (1217-1274), Ramón Lull (1235-1315) și Maister Eckhardt (1260-1327), care au subliniat iluminația divin] și întoarcerea voinței sufletului înspre Dumnezeu. O mai mare important] filosofic] totuși au avut scrierile a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru viața omeneasc] și au susținut faptul c] aceasta este o surs] independent] de obligații generate de voință legislativ] a lui Dumnezeu. Revenirea gândirii augustiniene a început din timpul vieții Sfanțul Toma, prin intermediul unor opere cu înclinație mistic] scrise de Sfanțul Bonaventura (1217-1274), Ramón Lull (1235-1315) și Maister Eckhardt (1260-1327), care au subliniat iluminația divin] și întoarcerea voinței sufletului înspre Dumnezeu. O mai mare important] filosofic] totuși au avut scrierile a doi mari gânditori franciscani ai acestei perioade, si anume, Duns
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au susținut versiuni obtuze ale voluntarismului teist, adic] faptul c] o acțiune este bun] numai dac] Dumnezeu o poruncește sau o aprob]. Totuși, situația nu este simpl]. Scot este în mare parte de acord cu teoria despre „gândirea corect]” a Sfanțului Toma din Aquino, dar el acord] dou] roluri speciale voinței. Pe de-o parte, obiectul evalu]rii morale este întotdeauna o acțiune a voinței, iar, pe de alt] parte, Dumnezeu poate s] dea prescripții morale, având statutul suplimentar de obligații
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în consecinț], a avansat doctrina „r]zboiului drept”. Aceeași problem] a f]cut parte din etică normativ] propus] de iezuitul Francisco Suárez. El a fost poate cel mai distins dintre toți ibericii tomiști, deși, în timp ce era un mare comentator al Sfanțului Toma din Aquino, ambițiile sale treceau dincolo de a relua prezentarea înv]ț]turilor „Doctorului angelic”. Propria să sintez] a filosofiei scolastice provenea din ideile metafizice ale lui Ockham, iar acest fapt l-a determinat s] îmbr]țișeze o perspectiv] în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu cea a scolasticii catolice. Mult mai apropiat poziției teologice a lui Suárez, dar izolându-se de cercurile tomiste, a fost contemporanul s]u englez, Richard Hooker (1553-1600), care s-a bazat pe teoria legii naturale prezentate de c]tre Sfanțul Toma din Aquino pentru a dezvolta relația dintre legea natural] și cea revelat]. Atât de puternic] a fost influență ideilor tomiste în opera lui Hooker, Legile organiz]rii ecleziastice, încât a ajuns s] fie cunoscut sub numele de „anglicanul Aquino
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
teologiei. Teoria propus] de c]tre Toma din Aquino se situeaz] între viziunea naturalist] a vechilor greci și ostilitatea lui Kant fâț] de naturalism. În epoca Iluminismului, Kant a încercat s] fac] din moral] un derivat al rațiunii pure. Deși Sfanțul Toma din Aquino susținea ideea c] anumite adev]ruri privind morală pot fi cunoscute și prin simpla cale a rațiunii, el s-a v]zut adesea nevoit s] fac] apel la existența lui Dumnezeu și la natur]. Mai tarziu, Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
oamenii pe baza motivelor și intențiilor lor interioare, Iisus consider] sexul și lumea material] ca fiind obstacole în calea mântuirii eterne doar atunci când și dac] acestea sunt transformate în idoli. Primul care a introdus idealul creștin al celibatului a fost Sfanțul Pavel („Este bine că omul s] nu se ating] de femeie... Eu aș vrea ca toți oamenii s] fie ca mine”, 1 Cor. 7), sf]tuind în același timp împotriva perioadelor lungi de abstinent] sexual] în cazul c]s]toriei
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
faptului c] sexul, al]turi de celelalte lucruri ale acestei lumi, trebuie s] fie subordonat dobândirii mântuirii eterne („Cine nu este însurat se îngrijește de lucrurile Domnului... dar cine este însurat se îngrijește de lucrurile lumii”) (Cor. 7, 32-33). Deși Sfanțul Pavel postula un ideal aflat în contradicție cu înv]ț]turile Noului Testament și, desi influențat de tendințele dualiste grecești, a fost aproape de a sugera c] sexul este un r]u în sine. Pe m]sur] ce Biserică dorea s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
moștenirea să ebraic] tindea s] se micșoreze, în timp ce influențele grecești creșteau. Odat] cu apariția gnosticilor, virginitatea a devenit o virtute important] și c]s]toria un ajutor pentru sl]biciunea spiritual]. Dup] ce a renunțat la trecutul s]u colorat, Sfanțul Augustin, în ale sale Despre sfântă virginitate și Despre c]s]torie și concupiscent] a devenit cel mai mare sistematizator și cizelator al unei tradiții care îi îndemna pe oameni s] renunțe la pl]cerile trupești în favoarea idealului mai înalt
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]