2,658 matches
-
un pericol serios dac-ar avea vreun strop de creier. PETER INGLIS Nu-i de mirare că mă linge-n cur după ce-a avut tupeul să candideze pentru postul ăsta. Un ratat. E ceva al naibii de ciudat la prăpăditul ăsta singuratic. Ajung la mine-n birou și găsesc un mesaj cum că o femeie m-a căutat, nu și-a dat numele. Probabil e Carole, mai mult ca sigur. Dându-și seama că s-a purtat nasol. Se smiorcăie puțin că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cu un vibrator? Astea-s cu adevărat Întrebările pe care națiunea vrea să le-audă ce pula mea. E atât de plictisitor, Încât arunc o privire peste scenariul lui Toal. EXT. STREET. ORAȘUL NEW YORK. JOI NOAPTE, 3AM. Un bărbat singuratic merge speriat pe o stradă pustie, rece și Întunecată. Din când În când aruncă priviri scurte cu coada ochiului În spate, de parcă și-ar face griji că este urmărit. Se Îndreaptă spre malul apei, iar luminile lui Brooklyn Bridge se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
În cadrul celei mai desfătătoare și intime dintre relații, schimbul acela de chimicale dintre corpuri metoda noastră de a ne uni sufletele... de a le contopi... de a deveni una cu identitatea noastră universală... mult mai bine decât destinul amar și singuratic despre care am crezut că mă așteaptă contopirea asta, aici, În vastele tunele care sunt mațele Gazdei mele, cele două organisme ale noastre sunt proporțional prea departe unul de celălalt pentru ca el să ne considere pe noi, amărășteni ce suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
asta e o fațetă inacceptabilă a culturii de cantină... — Ho Bruce, ho, sunt de partea ta... asta trebuie să dispară. Doar că a fost o mare supriză pentru mine... adică, Peter e unul dintre vârfurile masoneriei... — Peter e un tip singuratic Bob. Cu ce se ocupă e treaba lui și nu susțin că știu prea multe despre el, dar nu accept ca un confrate ofițer să fie hărțuit În felul ăsta. — Exact. O să am eu grijă să rezolv chestia asta. Ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
-ți place? - Că ia masa cu încă trei persoane. Ce pune la cale? - Bună întrebare, fu de acord Bell. Credeți că mai lucrează cu cineva la toate astea? - Mă îndoiesc, sincer, replică Sellitto. Criminalii în serie sunt de cele mai multe ori singuratici. Kara nu fu de acord: - Eu nu aș fi atât de sigură. Magicienii de salon, da, ei lucrează singuri. Dar el e un iluzionist adevărat, vă aduceți aminte? Ei întotdeauna lucrează cu alță oameni: voluntari din public, asistenți personali, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
al spațiului ondulat; marea cu valuri luminate de lună; marea simbolul nemărginirii; Despre munte: măreția munților; umbra răcoroasă a munților; patria munților; ținuturile doinelor și legendelor; piscuri semețe; munte cu creștet de aramă; coama munților topită în aburi albaștri; păduri singuratice; munții cochetează cu veșnicia; munții fumegă. Despre mamă: mamă iubitoare; ființa cea mai dragă; chip duios; întrupare a duioșiei; cea mai gingașă ființă; prisos de bunătate; ochii ei sunt două lacrimi; zâmbetul ei un trandafir înflorind pe buzelei dulci; chipul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
diverse, costișe line, poiene încântătoare, pădurea de brad coboară până în sat. o femeie a pășit numai peste pârleazul din fundul grădinii și a intrat sub cetină și se cațără pe colina uni rug căutând hribi. Ceahlăul se saltă în cer singuratic și cu cremeni goale. Prin contrast, Ceahlăul pare enorm în peisajul munților moldovenești, deși e mai puțin ridicat decât munții Făgărașului de pildă. Se vede în valea Bistriței cât de relative sunt valorile. Ce linie măreață are acest munte și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Tu taci și asculți povestea, însă gândurile îți sunt departe, tot la mine. De atâtea frământătoare gânduri, firul tău se rupe des. Nu mai ești concentrată la torsul tău, ci te gândești necontenit la mine. Spui șoapte neînțelese decât de singuratica ta ființă și ochii tăi stau țintă, ca și cum ar privi o nălucă cu chipul meu. Scapi fusul jos și stai nepăsătoare fără să-l ridici, ca și cum nici măcar nu ai fi prezentă. Fetele se miră de acest lucru, căci universul atât
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
blândețe, deși în ochi îi tremura o spaimă pe care încerca s-o ascundă sub un surâs prefăcut și rece. Când păși Bologa în odaie, zgomotul de glasuri care se auzise din tindă se curmă brusc, încît bună-seara lui pluti singuratică într-o tăcere speriată. Până să-și lepede însă casca și ulanca, unda de tulburare se topi și locotenentul Gross, mai în glumă, mai în serios, strigă: ― Mi se pare, Bologa, că ți-a fost rușine să vii mai devreme
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se puse să caute în ele explicații și dovezi. Două săptămâni a răscolit și s-a trudit. Nicăieri n-a găsit de ce binele nu e bine pretutindeni și totdeauna. În toate cărțile omul îi părea izolat de viața adevărată, singuratic și abstract ca o formulă matematică. Cineva s-a așezat la masă, plin de încredere în cunoștințele și experiențele sale de viață, și a decretat că oamenii trebuie să fie așa și așa, că e bine când faci cutare lucru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
luă seama, zicîndu-și că va fi mulțime mare acolo și nu va putea vedea pe Ilona și poate nici la sfârșitul slujbei nu o va întîlni, iar până să vie dânsul acasă... Pe uliță treceau din când în când oameni singuratici spre biserică. În odaia lui era aprinsă lampa și, prin ferestrele mici, cu Perdeluțele albe netrase, văzu patul așternut. " Dar dacă n-are să vie?" îi răsări prin minte pe neașteptate și în aceeași secundă îi zburară din suflet toate bucuriile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi învioră pașii. Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta unei imense catedrale. Curtea bisericii era plină de oameni și totuși mai soseau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuța de lemn, veche, lăsată într-o parte și proptită cu bârne ca să nu se dărâme, cu turnulețul răsucit puțin, cu ușa atât de joasă, că trebuia să te pleci intrând, de-abia se deosebea în întuneric
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
șoseaua dreaptă, nepăsători și neclintiți, dar cu creștetele lipite de crengile de deasupra. Doi erau într-un arin bătrân, mai sus ca ceilalți, iar mai încolo, pe o cracă subțire, care te miri cum nu se rupea, se vedea unul singuratic, cu mâinile legate la spate, scurt și slab, ca un copil, cu fața toată cafenie, ca și când ar fi fost muruit cu lut gras. Din același copac și la aceeași înălțime se mai întindea o creangă groasă, liberă... Apostol Bologa îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu... Dumnezeu... Repetând același cuvânt cu nădejde fierbinte, i se coborî în suflet încrederea și-și zise, ridicând capul spre albastrul însorit al văzduhului: "De ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inima îi tremura de frică și tulburare. Avea acuma intuiția că îl așteaptă ceva îngrozitor, ceva ce îi amenință însăși temelia ființei... Se opri în dosul ușii, cu ochii în gol, și deodată îi răsări creanga groasă din copacul spânzuratului singuratic, ca un braț care arată înainte, în viitor, o țintă hotărâtă... Îi veni să țipe, să se apere și anevoie izbuti să pornească de colo până colo, din ce în ce mai grăbit, frămîntîndu-și mâinile încrucișate la spate... Se silea să găsească o apărare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
eu mi-o ascundeam, ca și cum ar fi fost furată, iar aici, masa ei acoperită de caiete, răsfoiesc paginile cu o curiozitate îngrozitoare, nu știu exact ce anume caut, ceva ce a devenit deodată foarte presant, toate sunt aproape goale, propoziții singuratice întemnițate în primele pagini, iar după ele, o singurătate albă, îngrijorătoare. Urmăresc pustietatea aceea încremenită în urma plecării ei, hainele împrăștiate pe covor, mâneci cu gurile deschise ca și când ar fi fost dezbrăcate exact în clipa aceea, purtând încă urma trupului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Din cauza aceasta, toate obiceiurile legate de înmormântare s-au schimbat după plecarea în exil, abia atunci au început să creadă în învierea morților, și mă târăsc în urma lui în peșterile reci și adânci, în dreptul fiecărui mormânt veghează câte o lumină singuratică, nefăcând decât să scoată în evidență întunecimea din jur, ca niște veioze pentru citit la căpătâiul fiecărui mort. La intrare ne întâmpină o fetiță care a murit la vârsta de nouă ani și șase luni, nu scrie de ce, împietresc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
melancolici, plopii care dansează ca niște tineri emoționați, cu puțin înainte de răsăritul soarelui, întunericul se retrage, mai trage cu ochiul doar dinăuntrul caselor, dindărătul ferestrelor întunecate, învăluind somnul greu al oamenilor ca niște petice negre. Ridic ochii spre est, nori singuratici flutură asemenea unor brațe scufundate în marea de aer palid, pe acoperișuri sunt risipite cu generozitate antenele ca niște cruci tremurânde, dominând regatul acesta adormit din beton, iar între ele stă captivă luna, un balon albicios, a cărui lumină abisală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
au înălțat atât de mult cu noile lor saloane și povești, încât este imposibil să mai recunoști vreun loc, doar căsuța noastră a rămas la fel de modestă și bătrânicioasă. Iată ce a mai rămas din micuța noastră grădină, doar un copac singuratic înfipt în mijlocul ei, pom de zi de naștere, cum îl botezasem eu, pentru că în jurul său alergasem în ziua în care împlinisem șase ani, mă agăț de tulpina lui grunjoasă și dansez până când capul începe să mi se învârtă, până ce toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
toți trei o privim concentrați, fără rușine, ca la teatru, atunci când nu încercăm să ne ascundem privirile, ci, din contră, să le nuanțăm, iar ea stă pe scena de pe canapea asemenea unei amazoane, cu decolteul rochiei adunat, dezgolind un sân singuratic și ferm, cu privirea ațintită asupra guriței copilului și fruntea umezită de sudoare. Sigur îți este sete, spun eu și îi întind o cană cu apă rece, ea bea cu înghițituri mari, iar mie îmi este milă de ea, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o tuse seacă, nu este problema mea, este problema lor. Ai zis ceva, întreabă el, iar eu șoptesc, nimic, să ai drum bun, îi mângâi în grabă obrazul, un parfum ușor de praf răzbate dinspre el, de deșert pârjolit și singuratic, își îmbrățișează plasa, îmi trimite un zâmbet strâmb, iar în timp ce îl privesc coborând scările, mă gândesc, cum este posibil ca toată viața doi oameni să fie legați între ei doar de o continuă luptă, iar în clipa în care unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
existență rămăsese de atunci în suspensie, ca într-o moarte fără sfârșit. Ies din mașină și îmi ridic privirile spre acoperișul clădirii, iată și fereastra aceea blestemată care îmi dezvelise goliciunea, rușinea, o lumină intensă pornește de acolo, o rază singuratică de soare se reflectă în ea, lungă și subțire asemenea tăișului unei săbii, privesc șocată în sus, ce anume se putea vedea din stradă, doar o siluetă încețoșată, doar membre imposibil de recunoscut, ce a văzut el oare în dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sunt și sociabile și prietenoase. Au prietene femei și prieteni bărbați. Puteți însă să faceți o cercetare calitativă printre colegii, familiile, vecinii acestora, legat de ce fel de persoane sunt, mai ales ele, feministele, să verificați dacă și în ce văgăună singuratică sau segregată s-au refugiat. Feministele sunt atee: la această „sentință” v-am răspuns mai pe larg în Observator cultural. În privința femeilor de mai sus, unele sunt active în organizații ecumenice, cele mai multe sunt ortodoxe, câteva sunt catolice și câteva protestante
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
răsună în receptoare. ― Locotenente, ordinatorul coloniei funcționează. ― Bună treabă, Hudson, făcu locotenentul. Cei care se găsesc la centrul de exploatare să ne aștepte. Venim. Le făcu semn cu capul însoțitorilor lui. ― Să mergem.. Când intrară, Hicks se uită la silueta singuratică din pragul blindatului. Nu spuse nimic și o observă până când se închise tambuchiul. Apoi făcu stânga împrejur pentru a-i urma pe Gorman și ceilalați. Ripley rămase singură. 6 Ea reveni la postul de operații: bunul simț era în conflict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în acest sens, faptul că am reușit este un succes pentru imaginație și o negare chiar a noastră, a limitelor noastre și a celor care spun că imaginația nu poate să facă lucruri imposibile. Cum reușesc să se întâlnească delirurile singuratice ale pianistei și beatnikului? R.C.: Ele până la un punct sunt deliruri distincte, dar, la un moment dat, se întretaie, se încrucișează, bătălia le face să se încrucișeze, există un continuum, o conductă, un cordon ombilical care apar. Chiar dacă, în același
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]