3,912 matches
-
piept ca să-i simtă sînii, undeva pe la paginile 30-32. Primul veritabil sărut, undeva pe la paginile 80-82. Prima scenă veritabilă de pat cu descrieri de nuditate, undeva pe la paginile 160 162... aceste construcții, uneori savante, dar în fond de o naivitate sinistră, m-au amuzat dar m-au și iritat întotdeauna, iar treptat am căpătat o veritabilă alergie la ele. La 18 ani preferam deja romanele de aventuri ale lui san antonio, pentru că majoritatea începeau cu o scenă de dragoste, uneori chiar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Domnișoara Ri este competentă, mi-a transferat aproape totul pe computer și în curînd întreaga noastră bibliotecă de începuturi de roman va putea fi concentrată pe zece stick-uri (așa numește ea aceste chei USB în care poți îndesa în mod sinistru tone de informație). Uneori mă cuprinde un fel de teamă, de nostalgie, de nervozitate chiar cînd mă gîndesc la acest lucru : un milion de începuturi de roman îndesate în zece stick-uri ! Oare este bine ce facem ? Trebuia să ne adaptăm
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Șesul uriaș, acoperit cu colburi prinse în smocuri de ierburi, creștea înainte, tăiat în două de drum. Pe orizont se iviră niște pete negre, niște ocoale, niște domuri sumbre cu țepi în vârf. Construcțiile se măriră și apărură în toată sinistra G. Călinescu lor sălbăticie. Erau coșare de nuiele împletite, grajduri de nuiele, case de nuiele lipite cu lut scorojit. Ocoalele păreau destinate vitelor, căci bordeiele n-aveau nici o împrejmuire. Domurile erau stoguri de fân scrumit, putrezit, strâns în jurul unei prăjini
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă. În apropierea heleșteului, pământul începu să se înnoroieze și să se crape în câteva mici râpe. Apa se întindea neagră, liniștită, sprijinindu-se în fund pe un pâlc de sălcii și, la margini, pe păpuriș tăiat asemeni unei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aud crepitațiuni. - Domnule doctor, sări Pascalopol, lăsați omul în pace. N-a avut nimic. - Nu aveți din când în când sufocațiuni, palpitații?Moș Costache ezită, indispus. - Am să vă dau un calmant foarte bun, insinuă doctorul! - E vârsta, firește, comentă sinistru Stănică. Examineazăși inima, Vasiliad. - Se-nțelege, se-nțelege. Vasiliad ordonă lui moș Costache să-și oprească respirația și-și puse urechea pe pieptul lui, în vreme ce cu mâna dreaptă îi lua pulsul. - Oarecare oboseală, decretă el, nesolicitat, evident,îngroșarea vaselor. Sunteți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o zi veni singur la fată și-i spuse îngrijorat: - S-a stins candela, trebuie s-aprinzi candela! Când, prin consumarea untdelemnului, flacăra atingea stratul de apă și începea să sfârâie, Costache se înspăimînta ca de un limbaj cu înțelesuri sinistre. Toate aceste mici mizerii psihice nu făceau din bătrân un abătut. Nu. În fundul sufletului era încredințat că sentința doctorului trebuie interpretată în modul cel mai favorabil și că un om nu poate să moară, când un medic spune că e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tânără, avea schimbări ce încîntau. Daca slăbea, căpăta o siluetă fină, de ogar alb, dacă se îngrășa, fața se lustruia, ochii se făceau mai pătrunzători, creșterea îi dădea mișcări feminine, lăsîndu-i mereu aerul copilăresc. Dimpotrivă, Aurica se schimba în chip sinistru, și fiecare prefacere o arunca înspre bătrânețe, cu toate fardurile ei. Părul i se făcea moale, mort, ca de perucă, grăsimea îi reconstituia prematur masca senilă a Aglaei, slăbirea îi scotea în evidență oasele capului. Mușchiulatura nu mai avea tărie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă." Surprinzătoare este aici apropierea dintre termenii populari și cei neologici (colbos, heleșteu, smoc și iconografia bizantină, sinistră, grandioasă, sol. Romanul lui G. Călinescu Enigma Otiliei reprezintă tipul de roman total, atât ca formă artistică cât și din punctul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă." Surprinzătoare este aici apropierea dintre termenii populari și cei neologici (colbos, heleșteu, smoc și iconografia bizantină, sinistră, grandioasă, sol. Romanul lui G. Călinescu Enigma Otiliei reprezintă tipul de roman total, atât ca formă artistică cât și din punctul de vedere al conținutului. El este o frescă a societății românești de la început de secol XX, când se pun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unui maniac ce aerisise noaptea plămânii proprietarilor pensiunii în care locuia, cu o andrea - refuzați cu toții, ca exemplare neinteresante, cu cîte-un zvâcnet intransigent al lulelii strigoiului. 158 DANIEL BĂNULESCU mei, o puneam s-o alerge pisica... Într-o seară sinistră, când, la rândul ei, ciorba prinsese pisica-ntr-un colț și începuse s-o piseze cu pumnii, a apărut într-o stare de agitație bătrânul meu tată și mi-a ras două palme. Eu, normal, m-am bineclătinat, dar am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zbor, de la Cenaclu. Veneai pe jos, nu interesai. Combatantul cu șipca (acest Boerescu avea inteligența de a târâi după el o șipcă mizerabilă, cu două cuie ruginite la vîrf) nutrea speranța de a trăi, la bătrânețe, din publicarea unor variante sinistre ale poemelor oamenilor-fluturi. Când nu izbutea să schilodească pe careva, neghicindu-le, la vreme, terenurile de aterizare, devenea dintr-o dată cumințit, dar și așa 320 DANIEL BĂNULESCU mai mare grabă, în pușculița unui spital de boli nervoase, sub pază militară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ceea ce palpită în devenire, ne pomenim prezenți într-un gol temporal, care în afară de sugestia unei desfășurări fără obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață, ce-o evacuează chiar, spre a-și crea o sinistră autonomie. Și atunci ce mai rămîne? Vidul omului și vidul vremii. Împerecherea a două neanturi generează plictiseala - doliu temporal al conștiinței separate de viață. Ai vrea să trăiești și nu poți "trăi" decât în timp; ai vrea o baie de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să definească acele clipe în care sfinții se uită-n sus spre idioți? Preocupările teologice au împiedicat cunoașterea de sine a omului. Acesta, proiectând în Dumnezeu tot ceea ce nu e el, ne putem da prea bine seama la ce descompunere sinistră ajungea, dacă își aplica interesul și curiozitatea asupra lui însuși din începuturi. Antipodul atributelor divine reduce omul la dimensiuni de vierme. Și, într-adevăr, unde am ajuns cu psihologia și cunoașterea de sine? Să ne transformăm în viermi, în viermi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
făcut. Smulgeți o floare sau o buruiană și observați din ce a crescut: din ispășire solidificată. Întâia lacrimă a lui Adam a urnit istoria. Picurul acela sărat, transparent și infinit concret este primul moment istoric, iar vidul lăsat în inima sinistrului nostru strămoș, întîiul ideal. Încetul cu încetul, oamenii, pierzîndu-și darul plânsului, au înlocuit prin idei lacrimile. Cultura însăși nu e decât imposibilitatea de a plânge. Există o oboseală substanțială, în care se adună toate oboselile zilnice și care ne depun
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de răscruce sau de definitivat. Moartea este negația totală a esteticului, ca și suferința sau tristețea. Moartea și frumusețea! Două noțiuni care se resping în mod absolut. Căci nu cunosc nimic mai scârbos decât moartea, nimic mai grav și mai sinistru! Cum au putut fi poeți care să găsească moartea mai frumoasă, această supremă negativitate care nu poate îmbrăca nici haina grotescului. Moartea este suprema realitate în ordinea negativă. Ironia este că te temi de ea cu atât mai mult cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
obligații, să iasă în stradă și să nu mai voiască să facă nimic. Toată această lume îndobitocită, care muncește fără nici un sens sau se iluzionează cu aportul personal la binele umanității, care lucrează pentru generații viitoare sub impulsul celei mai sinistre amăgeli, ar trăi în astfel de momente capitale o răzbunare pentru toată mediocritatea unei vieți nule și sterile, pentru toată irosirea care n-a avut nimic din excelența marilor transfigurări. Mi-ar plăcea acele clipe când nimănui nu i-ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
orice resemnare iluzorie și când toate cadrele unei vieți normale ar plesni definitiv. Toți oamenii care suferă în tăcere și care nu îndrăznesc să-și verse amărăciunea nici cel puțin în suspine ar urla atunci într-un cor de o sinistră dizarmonie, cu strigăte stranii care să cutremure acest pământ. Apele să curgă mai repede și munții să se clatine amenințător, arborii să-și arate rădăcinile ca o veșnică și hidoasă mustrare, păsările să croncăne imitând corbii, iar animalele să fugă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în entuziasm, nu există deloc. Admirația mea teribilă pentru oamenii entuziaști derivă din faptul că eu nu pot pricepe cum de există astfel de oameni într-o lume în care moartea, neantul, tristețea și disperarea alcătuiesc un cor atât de sinistru, încît fac imposibile eforturile noastre de a mai auzi melodii sublime și transcendente. Că sânt oameni care nu disperează niciodată, iată un fapt impresionant și care dă de gândit. Cum se poate ca în entuziasm specificarea obiectelor să fie inexistentă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin suspine, care sânt suspine chiar dacă sânt complet înăbușite. Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unui moment istoric. Ce posibilități de mesianism există în România, când nu ne-am proiectat niciodată un destin monumental? Nu este înfricoșător cazul lui Eminescu, care în loc să se atașeze de un viitor al României a proiectat mărimile neamului în obscuritatea sinistră a trecutului nostru? România n- a avut gânditori mesianici; căci toți vizionarii ei n-au depășit o profeție locală și mărginirea unei clipe istorice. Profetismul național românesc, care n-a întrecut limitele și problemele etnicului, a fost un profetism pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la trecutul nostru. Că, atâtea secole, Constantinopolul a fost punctul ideal al vieții noastre, mă îngrozesc de tot ceea ce poate imagina o disperare retrospectivă.Cultura bizantină n-a fost decât un văl negru, care ne-a ascuns lumina, un doliu sinistru al mizeriei noastre naționale. Lipsa de spirit politic de mare anvergură este caracteristică acestui "Orient", pe care ura trebuie să-l distrugă în noi cu sistem. Cum o să învățăm de la astfel de neamuri cum se face o națiune! Devenirea lumii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stagnării franceze. Îi lipsește Franței, în plus, și conștiința industrială, pe care o are dezvoltată, îndeosebi, Germania și, recent, Rusia. Este un merit definitiv al Revoluției rusești de a fi creat în țara cea mai reacționară, pe ruinele celei mai sinistre autocrații, o conștiință industrială cum, în nota ei mistică, n-a mai cunoscut istoria. Lenin, care a fost un pasionat și fervent al industrializării, dorind până la manie electrificarea Rusiei, a înțeles, cum nici un revoluționar, condițiile accesului la putere al unei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un fenomen atât de complicat, încît am fi nedrepți de i-am epuiza sensul în crimă. Din punct de vedere uman n-are nici o scuză; de aceea se face el prin oameni. Sîntem niște biete unelte ale unei mari și sinistre fatalități. Trebuie să dea de gândit tuturor pacifiștilor următorul lucru: toate popoarele europene care n-au luat parte la războiul mondial au căzut automat pe al doilea sau al treilea plan. Politicește, neutralitatea este un semn de lâncezire și de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
toate mișcările cu caracter revoluționar - fie a lui Horea, fie a lui Tudor Vladimirescu - au ratat, căci n-au avut consecințe și n-au putut crea o tradiție revoluționară. Cine era să facă revoluție? O țărănime împotmolită în cea mai sinistră întunecime? Și împotriva cui? Împotriva celei mai stupide aristocrații, care n- ar fi meritat a fi distrusă nici măcar printr-un strop de sânge al țăranului român. Aristocrațiile sânt în general de origine străină. Decât, neamul românesc a avut nefericirea să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
el se simte bine multă vreme în libertate. Adevărul este că nimic nu-i e mai greu de suportat decât libertatea. Lăsat multă vreme pradă ei, își pierde echilibrul și se prăbușește într-un haos complet. Atunci preferă cea mai sinistră tiranie, pentru a scăpa de teroarea libertății. Regimurile de autoritate au la bază o concepție pesimistă a omului. Fără o viziune antropologică nemiloasă este imposibil să înțelegi alternanța dintre democrație și dictatură în cursul istoriei. Naivii nu vor pricepe niciodată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]