1,992 matches
-
identitate, îl creează ca personalitate, figură publică. La fel, pictorul încearcă să reprezinte altfel decât au făcut-o predecesorii lui, să marcheze o diferență de gândire prin opera sa. Opera, autorul, produsul în sine devin importante prin diferențe în funcționalitatea social-politică modernă. Ceea ce creează un discurs modern este tocmai acel dincolo de referențial, acea reprezentare ce trece dincolo de lucrurile reprezentate (fie verbal sau plastic). Din secolul al XVII-lea, avem un limbaj articulat nu pe evidențe ale realului, ci pe generalități crescânde
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
bine să înțelegem reprezentarea nu ca pe un produs original picat din Ceruri, ci ca pe o serie de condiții (epistemice, sociale, politice, istorice, personale) în care "autorul" este prins între ele. Toată această "prindere între condiții", deopotrivă personale și social-politice, creează reprezentarea ca originalitate și ca posibilitate multiplă de a spune/ arăta. Reprezentările și orice posibile reprezentări se află în actul de a spune, de a face. Numai într-o societate de sorginte latină Vorbele (din vânturile mediatice) devin "importante
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spune/ arăta. Reprezentările și orice posibile reprezentări se află în actul de a spune, de a face. Numai într-o societate de sorginte latină Vorbele (din vânturile mediatice) devin "importante" în raport cu faptele concrete și umane. Decalajul de gândire, de practică social-politică între societățile gintei latine și cele nordice sunt evidente. Multe vorbe, puține fapte... Sărăcii enunțiative, acte hermeneutice par excellence, dar și imobilitate social-politică. Foucault a fost o excepție de la mediul social și intelectual francez, care, astăzi, l-a brand-uit. El
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
latină Vorbele (din vânturile mediatice) devin "importante" în raport cu faptele concrete și umane. Decalajul de gândire, de practică social-politică între societățile gintei latine și cele nordice sunt evidente. Multe vorbe, puține fapte... Sărăcii enunțiative, acte hermeneutice par excellence, dar și imobilitate social-politică. Foucault a fost o excepție de la mediul social și intelectual francez, care, astăzi, l-a brand-uit. El se află în zodia celor de la Miazănoapte... Mai aproape de nordici, mai aproape de saxoni, dar într-un spirit latin. În viziunea lui Foucault, omul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
restul lumii, ar fi o invenție 181 a discursurilor umane de secol XVI, iar cele două reprezentări l-ar fi "produs" pe scena unei lumi unde munca, viața și limbajul îl produc și îl reprezintă printr-o cunoaștere de tip social-politic, istoric și filosofic. Prin ceea ce le fundamentează, munca, viața și limbajul aparțin practicii, aparțin faptelor și activităților umane empirice ce se sustrag reprezentării. Însă aceste domenii sunt imposibil de înțeles, de descris, de analizat doar pe baza mărturiilor empirice. Platitudinile
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mod logic. Iluzia că limbajul este centrul cunoașterii umane și că numai prin limbaj putem accede la o cunoaștere deplină este prezentă și la criticii francezi R. Barthes, J. Derrida. Istoricii nu trăiesc în iluziile limbajului și nici în instrumentalizările social-politice ale intelocrației. Iluzia lingvistică occidentală este contrară viziunii lui Foucault, pentru care "obiectul științelor umane nu este, prin urmare, limbajul [...] ci această ființă care, dinlăuntrul limbajului care o înconjoară, își reprezintă, vorbind, sensul cuvintelor și al propozițiilor pe care le
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
oamenii. Reprezentarea este "metaforică și întotdeauna preocupată de un singur aspect al persoanei reprezentate"185. Limbajul e mijloc, dar nu funcție. El nu creează nicio cunoaștere istorică, care, de altfel, se află în experiențele oamenilor între ei și cu ordinea social-politică, cu lucrurile și prin ideile existente la un moment dat într-o societate. Istoricii au o experiență empirică, concretă, cu arhiva. Limbajul îi ajută sau nu, dar nu le poate crea cunoașterea. Ideea de reprezentare comportă trei dimensiuni 186: realitatea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
precum o luptă singulară, un tête-à-tête, un duel. Există întodeauna în cunoaștere ceva de ordinul duelului și care o face să fie mereu singulară"188. De la această remarcă nietzscheană, Foucault a considerat cunoașterea istorică drept o luptă singulară cu forțele social-politice; luptă pe care nu o poate domina, dar care o face posibilă sub raport epistemologic. Prin lupta aceasta singulară și continuă s-ar întemeia cunoașterea de tip istoric. Această idee am criticat-o în cartea mea Cunoașterea istorică în civilizația
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a fost..." un "făcut" de alții actorii istoriei. Pentru că omul are o natură războinică, istoria scrisă îl urmărește îndeaproape. Evident că istoria nu prezintă doar lupte și "relații de putere", ci și alte aspecte dincolo de conflictele umane. Istoria e dinamică social-politică, pe urmă mod de a scrie, mod de a meșteșugi poveștile. A fi încremenit în idolatria scrisului istoric nu e o modalitate de a înțelege autentic istoria. Parcă-l văd pe acel istoric însetat de perfecțiune narativă, de erudiție și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
text, idee scrisă etc.). Aceste relații multiple sunt departe de adevăr dacă nu urmează două condiții epistemologice necesare: 1) evidența non-instrumentalizabilă; 2) logica bunului simț, dezvoltată de Chronos. Evident că istoricii nu au cum să cunoască toate dedesubturile unor activități social-politice, ci doar ceea ce într-un mod intenționat și controlat politic se spune, se dă publicității. Documentele de arhivă modernă sunt veritabile instrumente politice. Ele pot fi destructurate în profunzimea facerii lor pentru a găsi noi modalități de a investiga și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
lecturile după gusturi, mode, trenduri, influențe, nu atât după tradiții intelectuale, dezbateri de idei, cunoașteri cardinale. Acești tineri sunt precum peștii din apă. Se mișcă în diverse direcții, în funcție de anumite interese (personale) și în funcție de ceea ce spun "autoritățile" (de cunoaștere sau social-politice). În cunoașterea umanistă, nu există autorități decât pentru creierele slabe, setate hermeneutic, incapabile să dezvolte o cunoaștere plurală într-un anumit domeniu. Ceea ce există sunt intelectuali originali (Febvre, Braudel, Foucault, White) ale căror cunoașteri ne ajută să înțelegem mai bine
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cunoaștere, mai ales în spațiul cultural și intelectual românesc. Un spațiu al absurdului. România, spațiu de frontieră, dar și spațiu al absurdului uman. Nu este deloc mirabil că un Eugène Ionesco și-a întemeiat teatrul absurdului dintr-o profundă stare social-politică și mentală, abundentă în spațiul mioritic. Această neînțelegere este alimentată de o gândire antinomică, dialectică, care trasează "opoziții" în câmpurile de cunoaștere, ca, de exemplu: teoretic-practic; deductiv-inductiv; util-inutil; adevăr-fals; concret-abstract; pozitiv-negativ; trasează opoziții între câmpurile de cunoaștere și îl aruncă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
om, "ci numai acolo unde se analizează, în dimensiunea proprie inconștientului, norme, reguli, ansambluri semnificante care dezvăluie conștiinței condițiile formelor și conținuturile sale"196. În concepția foucauldiană, omul și istoriile lui s-ar afla în norme, în reguli, în dispoziții social-politice, în cunoașteri oficiale și în cele contrare acestora, în condiționări social-politice, în luptele dintre puteri și dintre cunoașteri. Toată această existență de confruntări și de forțe ar produce... i/Istoria. O parte din sofisticata concepție foucauldiană despre a scrie istorii
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
norme, reguli, ansambluri semnificante care dezvăluie conștiinței condițiile formelor și conținuturile sale"196. În concepția foucauldiană, omul și istoriile lui s-ar afla în norme, în reguli, în dispoziții social-politice, în cunoașteri oficiale și în cele contrare acestora, în condiționări social-politice, în luptele dintre puteri și dintre cunoașteri. Toată această existență de confruntări și de forțe ar produce... i/Istoria. O parte din sofisticata concepție foucauldiană despre a scrie istorii este prezentă în eseul Nietzsche, genealogia și istoria (1971), unde încearcă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
comun cu factologia istorică, cu viziunea teologico-filosofică occidentală despre adevăr. Însă el are multe în comun cu posibilitățile subiectului de a afla adevărul, sub ce condiții sociale și politice s-a produs un anumit adevăr, în ce fel de condiționări social-politice un adevăr a ieșit la iveală. Pentru Foucault, adevărul este echivalent cu ideea de cunoaștere și prima condiție epistemică a întemeierii filosofiei drept o disciplină autentică, care își pune întrebări despre existența omului și a societății și încearcă să găsească
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
diferențele și similaritățile dintre științe se poate ajunge la o unificare. Înțelegerea istoriei este legată de dinamică și devenire. Istoria este ceva în devenire, se impune ca o atenție pentru ceilalți, marchează evenimente, trasează opțiuni și contribuie la degajarea terenului social-politic pentru acțiunile viitoare. Perspectiva foucauldiană de a scrie istorii este cu totul originală, în ciuda influențelor sale, a ideilor ce le-a dezvoltat. Despre raporturile lui Foucault cu filosofia și autorii care l-au influențat ne spune cel mai bine chiar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
unui anume mod de gândire din trecut; a analizat ponderile disparate ale trecutului, la fel ca Braudel, dar într-un discurs diferit; discontinuități temporale, cel puțin sub masca regiei pozitiviste a continuității istorice, ce sunt prezente, aproape permanent, în viața social-politică de ieri și de azi, sub forma menținerii unor relații inechitabile între oameni, între posibilitățile acestora de a accede în funcții social-politice. Ceea ce atacă Foucault este un soi de inegalitate structurală între civili, instituită nu atât prin merite certe, cât
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
discontinuități temporale, cel puțin sub masca regiei pozitiviste a continuității istorice, ce sunt prezente, aproape permanent, în viața social-politică de ieri și de azi, sub forma menținerii unor relații inechitabile între oameni, între posibilitățile acestora de a accede în funcții social-politice. Ceea ce atacă Foucault este un soi de inegalitate structurală între civili, instituită nu atât prin merite certe, cât prin intermediul practicilor discriminante, arbitrare. Cercurile închise de intelectuali, aceste ecclesiocrații de tip bizantin, sunt în contrasensul ordinii istorice. Ordinea istorică privește dincolo de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
filosof de meserie și cu atât mai puțin vreun consilier de politician, în ciuda experienței gaulliste. Istoriile lui Foucault sunt atipice pentru peisajul istoriografic modern mai ales pentru că profesorul francez a practicat scrierea lor ca pe un discurs 206 despre relații social-politice și despre putere, iar, prin natura lor, istoriile de discurs vizează un mod de prezentare discontinuu, atât timp cât avem de a face cu analize, comentarii, relatări, descrieri, aprecieri, reacții critice la adresa unor idei și moduri de a gândi. Toată această investigație
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ci unul aplicat pe o cunoaștere istorică, filosofică, o cunoaștere fie complementară, fie incompatibilă cu acea putere-cunoaștere a instituțiilor politice. Discursurile din societățile moderne țin loc artificial de dueluri și de lupte deschise. Această concepție a utilizării istoriei în luptele social-politice este validă doar atunci când ele nu urmăresc interese subiective, personale sau susținerea unor partizanate. Foucault nu a luptat pentru un interes mărunt, al său sau al unui grup, ci pentru altfel de practici, altfel de discursuri în societatea contemporană. Luptele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de ficționalizare pe care orice cuvânt scris sau rostit îl implică. Ficțiunea e mediul expresiv al activității de a figura lingvistic și plastic. Ficțiunea istorică a figurării prin cuvântul scris vizează, într-un mod profund, realitatea și relațiile sociale, arhitectonica social-politică. În acest mod istoria "antirealistă" devine putere și posibilități multiple de putere. Istoria scrisă și practica politică comportă multiple relații de dinamică. Istoria scrisă și realitatea, în ciuda distanței dintre trăire și scriere, nu sunt paralele, ci se intersectează și se
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
van. Historical correct versus politically correct. Istoria nu poate fi scrisă decât în cazul instrumentelor universitare după o political correctness, ci după o ordine cronologică a unei historical correctness. Ordinea istoriei este ordinea nu atât a pozițiilor arbitrare din ierarhiile social-politice, a funcțiilor și raporturilor de forță dintre oameni, cât a evidențelor cronologice despre anumite subiecte, fapte, evenimente, situații istorice. Occidentalita nu poate produce istorii, ci doar un soi balcanic de political correctness. Această occidentalită istoriografică românească se află în zodia
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istorice. Orice mare idee este precum o suprafață strălucitoare, un prim-plan, un centru de atenție de pe urma unor fapte și evenimente plasate într-un banal al cotidianului. În spatele unor fenomene culturale din istoria lumii se află o serie de fapte social-politice, economice, științifice care au creat realitatea apariției unor mari idei. Ideile produc fapte numai printr-o necesitate umană, social-politică. De exemplu, Declarația de Independență a SUA nu rămânea în istoria modernă dacă faptele Războiului de Independență nu ar fi adus
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și evenimente plasate într-un banal al cotidianului. În spatele unor fenomene culturale din istoria lumii se află o serie de fapte social-politice, economice, științifice care au creat realitatea apariției unor mari idei. Ideile produc fapte numai printr-o necesitate umană, social-politică. De exemplu, Declarația de Independență a SUA nu rămânea în istoria modernă dacă faptele Războiului de Independență nu ar fi adus în prim-planul vieții social-politice mult dorita idee a independenței. Ideile devin fermenți social-politici, doar atunci când au o necesitate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
creat realitatea apariției unor mari idei. Ideile produc fapte numai printr-o necesitate umană, social-politică. De exemplu, Declarația de Independență a SUA nu rămânea în istoria modernă dacă faptele Războiului de Independență nu ar fi adus în prim-planul vieții social-politice mult dorita idee a independenței. Ideile devin fermenți social-politici, doar atunci când au o necesitate reală și umană. Nu cred că acționează cineva doar pentru a acționa sau doar pentru a urmări o idee, ci din perspectiva unor nevoi individuale, sociale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]